Echipamentul individual de protecție (EIP) la locul de muncă: cerințe legale, alegere, acordare și utilizare în Republica Moldova

1. Ce este echipamentul individual de protecție (EIP)?

Echipamentul individual de protecție (EIP) reprezintă echipamentul destinat protejării directe a unei persoane împotriva unuia sau mai multor riscuri care îi pot afecta securitatea și sănătatea. În domeniul securității și sănătății în muncă, EIP este utilizat pentru protejarea lucrătorului atunci când riscurile profesionale nu pot fi eliminate sau limitate suficient prin alte măsuri.

Definiția legală a EIP

Potrivit pct. 1 din Cerințele minime de securitate și sănătate pentru utilizarea de către lucrători a echipamentelor individuale de protecție la locul de muncă, aprobate prin HG nr. 906/2020, EIP reprezintă orice echipament destinat să fie purtat sau ținut de lucrător pentru a-l proteja împotriva unuia sau mai multor riscuri care i-ar putea pune în pericol securitatea și sănătatea la locul de muncă. În această noțiune sunt incluse și suplimentele sau accesoriile proiectate în acest scop.

O definiție mai largă, din perspectiva produsului și a conformității acestuia, este prevăzută de Reglementarea tehnică privind echipamentele individuale de protecție, aprobată prin HG nr. 108/2022. Aceasta include nu numai echipamentul proiectat și fabricat pentru a fi purtat sau utilizat de o persoană în scop de protecție, ci și anumite componente interschimbabile indispensabile funcției de protecție și sisteme de conexiune aferente EIP. 

Această diferență este utilă pentru cititor: HG nr. 906/2020 reglementează în principal utilizarea EIP de către lucrători la locul de muncă, iar HG nr. 108/2022 stabilește cerințele tehnice pentru proiectarea, fabricarea și punerea la dispoziție pe piață a EIP. Reglementarea tehnică aprobată prin HG nr. 108/2022 transpune Regulamentul (UE) 2016/425.

Care este rolul EIP la locul de muncă?

Rolul EIP este de a reduce expunerea lucrătorului la un risc profesional, protejând partea corpului sau organismul care poate fi afectat.

În funcție de activitatea desfășurată, EIP poate fi necesar pentru protecția împotriva unor riscuri precum:

• căderea sau proiectarea obiectelor;
• particulele și stropii care pot afecta ochii sau fața;
• zgomotul;
• pulberile, gazele, vaporii sau alte substanțe periculoase;
• tăierea, înțeparea, abraziunea ori alte riscuri mecanice;
• temperaturile ridicate sau scăzute;
• agenții chimici sau biologici;
• căderea de la înălțime;
• șocul electric și lucrul sub tensiune.

Unele dintre aceste riscuri sunt atât de grave încât HG nr. 108/2022 le include în categoria a III-a de risc, categorie care cuprinde riscurile ce pot provoca consecințe foarte grave, inclusiv decesul sau afectarea ireversibilă a sănătății. Printre acestea se regăsesc, de exemplu, căderile de la înălțime, șocul electric și lucrul sub tensiune, atmosferele cu deficit de oxigen, anumite riscuri biologice și zgomotul dăunător.

EIP este ultima barieră de protecție, nu prima măsură aleasă

Un principiu esențial trebuie înțeles încă de la început:

existența unui risc profesional nu înseamnă că angajatorul poate rezolva problema doar prin acordarea unui EIP.

Conform pct. 3 din HG nr. 906/2020, EIP se utilizează atunci când riscurile nu pot fi evitate sau limitate suficient prin mijloace tehnice de protecție colectivă ori prin măsuri, metode sau proceduri de organizare a muncii.

Exemplu practic: într-o zonă în care există riscul căderii unor obiecte de la înălțime, simpla acordare a unei căști de protecție nu înseamnă că riscul a fost gestionat corespunzător. Angajatorul trebuie să analizeze mai întâi posibilitatea prevenirii căderii obiectelor, delimitării zonei periculoase, utilizării unor mijloace de protecție colectivă și aplicării unor măsuri organizatorice. Casca protejează lucrătorul împotriva riscului care persistă după aplicarea măsurilor corespunzătoare.

De aceea, EIP nu trebuie privit ca un substitut pentru protecția colectivă. Acest principiu va fi explicat separat în capitolul privind prioritatea măsurilor de protecție colectivă.

Ce echipamente pot fi considerate EIP?

În funcție de riscurile identificate, EIP poate include, de exemplu, căști de protecție, ochelari și viziere, echipamente de protecție respiratorie, protectori auditivi, mănuși de protecție, încălțăminte de protecție, îmbrăcăminte de protecție sau echipamente pentru prevenirea și oprirea căderilor de la înălțime.

Însă denumirea produsului nu este suficientă.

O pereche de mănuși, o haină, o pereche de încălțăminte sau o cască nu reprezintă automat EIP doar pentru că este purtată în timpul programului de lucru. Elementul esențial este funcția de protecție împotriva unui risc pentru securitatea sau sănătatea persoanei.

Mai mult, înainte de alegerea unui EIP, angajatorul trebuie să evalueze riscurile care nu pot fi evitate prin alte mijloace, să definească proprietățile pe care trebuie să le aibă EIP pentru a fi eficient și apoi să compare aceste cerințe cu caracteristicile echipamentului disponibil. Această procedură este prevăzută expres la pct. 12–14 din HG nr. 906/2020.

Prin urmare, abordarea corectă nu este:

„Pentru această profesie cumpărăm această mănușă.”

Ci:

„La ce risc este expus lucrătorul și ce caracteristici trebuie să aibă mănușa pentru a-l proteja împotriva acelui risc?”

Ce nu este considerat EIP?

HG nr. 906/2020 stabilește expres și o serie de excluderi.

Potrivit pct. 2, în sensul cerințelor privind utilizarea EIP la locul de muncă, nu sunt incluse în definiție:

1. îmbrăcămintea de lucru și uniformele obișnuite care nu sunt proiectate în mod specific pentru protejarea securității și sănătății lucrătorului;
2. echipamentul folosit de serviciile de urgență și salvare;
3. EIP purtat sau utilizat de armată, poliție sau alte agenții de ordine publică;
4. EIP pentru mijloacele de transport rutier;
5. echipamentul sportiv;
6. echipamentul de autoapărare sau descurajare;
7. dispozitivele portabile pentru detectarea și semnalizarea riscurilor și factorilor nocivi.

EIP sau simplă îmbrăcăminte de lucru?

Aceasta este una dintre cele mai importante diferențe practice.

Nu orice îmbrăcăminte oferită angajatului este EIP.

De exemplu, un tricou sau o uniformă purtată pentru identificarea personalului, aspectul profesional ori protejarea îmbrăcămintei personale nu devine EIP numai pentru că este purtată la serviciu.

În schimb, dacă un articol de îmbrăcăminte este proiectat pentru protejarea persoanei împotriva unui risc profesional specific și îndeplinește cerințele aplicabile acelui tip de protecție, acesta poate constitui EIP.

Această delimitare rezultă chiar din HG nr. 906/2020, care exclude îmbrăcămintea de lucru și uniformele obișnuite care nu sunt proiectate în mod specific pentru protejarea securității și sănătății lucrătorului.

De reținut

Pentru angajator, regula practică este simplă:

EIP nu se stabilește doar după denumirea profesiei, ci în funcție de riscurile reale la care este expus lucrătorul.

Procesul corect trebuie să pornească de la:

PERICOL → EVALUAREA RISCULUI → MĂSURI DE PREVENIRE ȘI PROTECȚIE → RISC CARE PERSISTĂ → CARACTERISTICILE DE PROTECȚIE NECESARE → ALEGEREA EIP CORESPUNZĂTOR.

Această abordare este în concordanță cu HG nr. 906/2020, care obligă angajatorul să evalueze EIP înainte de alegere și să țină cont inclusiv de riscurile care nu pot fi evitate prin alte mijloace.

2. Cadrul legal privind echipamentul individual de protecție în Republica Moldova

Regimul juridic al echipamentului individual de protecție (EIP) în Republica Moldova este stabilit prin mai multe acte normative care se completează între ele. Pentru aplicarea corectă a cerințelor privind EIP trebuie analizate atât legislația generală în domeniul securității și sănătății în muncă, cât și reglementările privind utilizarea, conformitatea tehnică și cerințele specifice anumitor activități.

În practică, este important să se facă diferența între două aspecte:

utilizarea EIP la locul de muncă și conformitatea tehnică a EIP introdus sau pus la dispoziție pe piață.

Un echipament poate fi conform din punct de vedere tehnic, dar să nu fie potrivit pentru riscul concret existent la un anumit loc de muncă. De aceea, angajatorul trebuie să urmărească atât cerințele privind produsul, cât și cerințele privind alegerea și utilizarea acestuia.

Legea nr. 186/2008 privind securitatea și sănătatea în muncă

Legea securității și sănătății în muncă nr. 186/2008 reprezintă actul legislativ de bază în domeniul SSM.

Legea stabilește principiile generale privind prevenirea riscurilor profesionale, protecția lucrătorilor, eliminarea factorilor de risc, informarea, consultarea și instruirea lucrătorilor.

În ceea ce privește EIP, Legea nr. 186/2008 constituie baza juridică pentru obligația angajatorului de a organiza prevenirea riscurilor profesionale și de a aplica măsurile de protecție necesare în funcție de riscurile identificate la locul de muncă.

Tot această lege definește echipamentul individual de protecție ca echipamentul destinat să fie purtat sau ținut de lucrător pentru a-l proteja împotriva unuia sau mai multor riscuri care îi pot pune în pericol securitatea și sănătatea la locul de muncă.

HG nr. 906/2020 privind utilizarea EIP la locul de muncă

Principalul act normativ care reglementează utilizarea echipamentului individual de protecție de către lucrători este Hotărârea Guvernului nr. 906/2020, prin care au fost aprobate Cerințele minime de securitate și sănătate pentru utilizarea de către lucrători a echipamentelor individuale de protecție la locul de muncă.

HG nr. 906/2020 stabilește, printre altele:

• definiția EIP și excluderile;
• situațiile în care trebuie utilizat EIP;
• obligația angajatorului de a acorda gratuit EIP;
• cerințele pe care trebuie să le îndeplinească echipamentul;
• compatibilitatea EIP purtate simultan;
• durata și condițiile de utilizare;
• utilizarea personală a EIP;
• informarea și instruirea lucrătorilor;
• evaluarea EIP înainte de alegere;
• condițiile de păstrare, curățare și dezinfectare.

Potrivit pct. 3 din HG nr. 906/2020, EIP se utilizează atunci când riscurile nu pot fi evitate sau limitate suficient prin mijloace tehnice de protecție colectivă ori prin măsuri, metode sau proceduri de organizare a muncii.

Totodată, înainte de alegerea unui EIP, angajatorul trebuie să evalueze riscurile care nu pot fi evitate prin alte mijloace, să stabilească proprietățile de protecție necesare și să compare aceste cerințe cu caracteristicile echipamentului disponibil.

HG nr. 108/2022 privind Reglementarea tehnică a EIP

Pentru conformitatea tehnică a produsului, actul relevant este Hotărârea Guvernului nr. 108/2022 pentru aprobarea Reglementării tehnice privind echipamentele individuale de protecție.

Această reglementare transpune Regulamentul (UE) 2016/425 și stabilește cerințele referitoare la proiectarea și fabricarea EIP care urmează să fie puse la dispoziție pe piață.

HG nr. 108/2022 reglementează, printre altele:

• cerințele esențiale de sănătate și securitate;
• evaluarea conformității;
• declarația de conformitate;
• marcajele aplicabile;
• instrucțiunile și informațiile furnizate de producător;
• obligațiile producătorilor, importatorilor și distribuitorilor;
• clasificarea EIP pe categorii de risc.

Reglementarea stabilește inclusiv că EIP trebuie proiectate și fabricate astfel încât să nu genereze ele însele riscuri pentru utilizator și să poată fi adaptate corespunzător persoanei care le poartă.

Important: HG nr. 1289/2016 a fost abrogată

O precizare importantă pentru aplicarea corectă a legislației este că HG nr. 1289/2016 nu mai reprezintă reglementarea tehnică actuală privind EIP.

Prin HG nr. 108/2022, Hotărârea Guvernului nr. 1289/2016 a fost abrogată, iar noua Reglementare tehnică privind echipamentele individuale de protecție a devenit cadrul tehnic aplicabil.

Prin urmare, în prezent, atunci când se analizează conformitatea tehnică a EIP, trebuie avută în vedere HG nr. 108/2022, inclusiv modificările ulterioare.

HG nr. 95/2009 privind activitățile de protecție și prevenire

HG nr. 95/2009 este relevantă deoarece integrează gestionarea EIP în sistemul general de securitate și sănătate în muncă al întreprinderii.

Printre activitățile de protecție și prevenire se regăsesc stabilirea necesarului de dotare a lucrătorilor cu EIP și asigurarea întreținerii, utilizării și depozitării adecvate a acestuia.

Aceasta înseamnă că obligația angajatorului nu se limitează la simpla cumpărare și predare a echipamentului.

Procesul corect presupune:

evaluarea riscurilor → stabilirea necesarului → alegerea EIP → acordarea → instruirea → utilizarea → întreținerea → depozitarea → verificarea → înlocuirea, atunci când este necesar.

Normele NMMPS nr. 40/2001

În completarea cadrului general, Normele NMMPS nr. 40/2001 conțin criterii referitoare la acordarea echipamentului individual de protecție și pot fi utile pentru corelarea dintre factorii de risc, consecințele posibile și mijloacele de protecție necesare.

Aceste norme trebuie însă aplicate în corelare cu actele normative ulterioare, în special HG nr. 906/2020 și HG nr. 108/2022.

Reglementări specifice pentru construcții

În construcții trebuie avute în vedere și cerințele din NCM A.08.02–2014 „Securitatea și sănătatea muncii în construcții”.

Normativul stabilește cerințe obligatorii pentru lucrările generale și speciale de construcții, utilizarea utilajelor și lucrările de reparații și consolidări în domeniul său de aplicare.

Acesta conține cerințe specifice privind mijloacele de protecție colectivă și individuală utilizate în construcții.

Reglementări specifice pentru instalațiile electrice

Pentru lucrările în instalațiile electrice există cerințe suplimentare privind mijloacele de protecție și EIP.

Pe lângă reglementările speciale aplicabile acestui domeniu, HG nr. 108/2022 conține și cerințe tehnice specifice pentru EIP destinate protecției împotriva electrocutării.

Pentru anumite EIP destinate lucrărilor în instalații electrice, reglementarea prevede inclusiv marcarea clasei de protecție sau a tensiunii de exploatare, precum și indicarea în instrucțiunile producătorului a naturii și frecvenței încercărilor dielectrice.

Este important ca aceste cerințe speciale să nu fie generalizate asupra tuturor EIP. Termenele și metodele de verificare diferă în funcție de tipul echipamentului și de reglementarea aplicabilă.

Cum trebuie aplicată legislația privind EIP?

Pentru un angajator, cadrul legal poate fi urmărit în această ordine:

Legea nr. 186/2008 → HG nr. 906/2020 → HG nr. 108/2022 → HG nr. 95/2009 → reglementările specifice activității → instrucțiunile producătorului.

În concluzie, respectarea legislației privind EIP nu înseamnă doar existența unor căști, mănuși sau bocanci de protecție în întreprindere.

Angajatorul trebuie să stabilească de ce este necesar fiecare EIP, împotriva cărui risc protejează, ce caracteristici trebuie să aibă, dacă este conform din punct de vedere tehnic și cum trebuie acordat, utilizat, întreținut și verificat.

Aceasta permite gestionarea EIP ca parte a sistemului de prevenire a riscurilor profesionale, nu doar ca o obligație formală de dotare.

3. Când este obligatorie utilizarea echipamentului individual de protecție (EIP)?

Utilizarea echipamentului individual de protecție (EIP) devine obligatorie atunci când, în urma evaluării riscurilor profesionale, se constată că anumite riscuri nu pot fi eliminate sau limitate suficient prin alte măsuri de prevenire și protecție.

Aceasta este regula centrală de la care trebuie să pornească angajatorul.

Potrivit pct. 3 din HG nr. 906/2020, EIP se utilizează atunci când riscurile nu pot fi evitate sau limitate suficient prin mijloace tehnice de protecție colectivă ori prin măsuri, metode sau proceduri de organizare a muncii.

Cu alte cuvinte, EIP nu trebuie acordat formal, „pentru orice eventualitate”, și nici stabilit doar în funcție de denumirea funcției. Necesitatea lui trebuie să rezulte din riscul profesional concret la care este expus lucrătorul.

Legătura dintre evaluarea riscurilor și necesitatea EIP

Legea nr. 186/2008 prevede, între principiile generale de prevenire, atât evitarea riscurilor profesionale, cât și evaluarea riscurilor care nu pot fi evitate. Totodată, angajatorul trebuie să întreprindă măsurile necesare pentru prevenirea riscurilor, informarea și instruirea lucrătorilor și asigurarea mijloacelor necesare.

În cazul EIP, această regulă este detaliată de pct. 12–14 din HG nr. 906/2020.

Înainte de a alege un echipament individual de protecție, angajatorul trebuie să evalueze dacă acesta îndeplinește cerințele aplicabile. Evaluarea presupune:

• identificarea riscurilor care nu pot fi evitate prin alte mijloace;
• stabilirea caracteristicilor pe care trebuie să le aibă EIP pentru a proteja eficient lucrătorul;
• compararea acestor caracteristici cu cele ale EIP disponibil;
• revizuirea evaluării atunci când apar modificări relevante.

Prin urmare, evaluarea riscurilor profesionale trebuie să stea la baza stabilirii necesarului de EIP.

Ce înseamnă, practic, un risc care nu poate fi eliminat suficient?

În practică, pot exista situații în care angajatorul aplică măsuri tehnice sau organizatorice, însă o anumită expunere rămâne.

De exemplu, la lucrările de polizare pot fi utilizate apărători ale echipamentului și metode corecte de lucru, dar poate persista riscul proiectării particulelor. În acest caz, poate fi necesară protecția ochilor și/sau a feței.

La lucrările în medii zgomotoase, măsurile tehnice de reducere a zgomotului trebuie analizate mai întâi. Dacă expunerea nu poate fi redusă suficient, poate deveni necesară utilizarea protectorilor auditivi.

La lucrările la înălțime, măsurile colective de protecție trebuie analizate cu prioritate. Dacă riscul de cădere nu poate fi eliminat în totalitate prin astfel de măsuri, pot fi necesare sisteme individuale de protecție împotriva căderii.

HG nr. 108/2022 include, de altfel, căderile de la înălțime, șocul electric și lucrul sub tensiune, zgomotul dăunător, atmosferele cu deficit de oxigen și alte riscuri grave în categoria a III-a de risc, categorie asociată consecințelor foarte grave, inclusiv decesului sau afectării ireversibile a sănătății.

EIP protejează împotriva riscului care persistă

În practică, EIP trebuie privit ca o măsură aplicată împotriva riscului rămas după aplicarea măsurilor de prevenire disponibile.

Exemplu:

Pericol: particule proiectate la polizare
Măsuri inițiale: apărătoarea polizorului, fixarea piesei, organizarea corectă a postului de lucru
Risc care persistă: particule care pot ajunge la ochi/față
EIP necesar: protecție adecvată pentru ochi și/sau față, stabilită în funcție de evaluarea riscului.

Un alt exemplu:

Pericol: cădere de obiecte pe șantier
Măsuri inițiale: organizarea depozitării, delimitarea zonelor periculoase, protecții colective
Risc care persistă: posibilitatea ca obiecte să lovească lucrătorul
EIP necesar: cască de protecție corespunzătoare riscului.

Această logică este mai corectă decât simpla formulare „constructorul trebuie să poarte cască”, deoarece explică de ce este necesar EIP și împotriva cărui risc trebuie să protejeze.

Poate fi stabilit EIP doar după profesia lucrătorului?

Nu este recomandată o astfel de abordare.

Două persoane cu aceeași funcție pot desfășura activități diferite și pot fi expuse unor riscuri diferite. În mod similar, aceeași persoană poate avea nevoie de mai multe tipuri de EIP în funcție de operațiunea efectuată.

De aceea, alegerea trebuie făcută în funcție de:

locul de muncă + activitatea executată + pericolul identificat + nivelul de risc + partea corpului expusă + caracteristicile de protecție necesare.

Anexele HG nr. 906/2020 conțin liste orientative de tipuri de EIP și activități în care acestea pot fi necesare, însă chiar hotărârea precizează că aceste anexe au caracter orientativ.

Prin urmare, o listă generală de EIP nu înlocuiește evaluarea riscurilor profesionale.

Când devine efectiv obligatorie purtarea EIP?

În practică, purtarea EIP devine obligatorie atunci când:

1. evaluarea riscurilor arată existența unui risc care nu poate fi eliminat sau limitat suficient prin alte mijloace;
2. pentru acel risc este stabilit un EIP corespunzător;
3. angajatorul a pus EIP la dispoziția lucrătorului;
4. lucrătorul a fost informat și instruit privind riscul și modul corect de utilizare;
5. activitatea se desfășoară în condițiile pentru care utilizarea EIP a fost stabilită.

HG nr. 906/2020 obligă angajatorul să informeze lucrătorul despre riscurile împotriva cărora îl protejează EIP și să îl instruiască, inclusiv prin demonstrații practice atunci când este necesar.

De reținut

EIP este obligatoriu atunci când riscul profesional persistă după aplicarea măsurilor de prevenire și protecție care pot fi utilizate în mod rezonabil, iar evaluarea riscurilor arată necesitatea unei protecții individuale.

Procesul corect este:

identificarea pericolului → evaluarea riscului → eliminarea sau reducerea riscului prin măsuri tehnice și organizatorice → identificarea riscului rămas → stabilirea caracteristicilor de protecție → alegerea EIP → instruirea lucrătorului → utilizarea EIP.

4. Protecția colectivă sau EIP – care are prioritate?

În securitatea și sănătatea în muncă, măsurile de protecție colectivă au prioritate față de măsurile de protecție individuală. Aceasta este una dintre regulile fundamentale pe care angajatorul trebuie să le respecte atunci când stabilește măsurile de prevenire a riscurilor profesionale.

Prin urmare, echipamentul individual de protecție (EIP) nu trebuie să fie prima și singura soluție aleasă pentru un risc profesional, dacă acel risc poate fi eliminat sau redus suficient prin măsuri tehnice, organizatorice ori prin mijloace de protecție colectivă.

Ce prevede Legea nr. 186/2008?

Art. 10 alin. (3) din Legea securității și sănătății în muncă nr. 186/2008 stabilește principiile generale de prevenire pe care angajatorul trebuie să le aplice.

Acestea includ, în ordine logică, evitarea riscurilor profesionale, evaluarea riscurilor care nu pot fi evitate, combaterea riscurilor la sursă, adaptarea locului de muncă, adaptarea la progresul tehnic, înlocuirea aspectelor periculoase cu unele nepericuloase sau mai puțin periculoase și dezvoltarea unei politici coerente de prevenire.

În mod expres, legea prevede „acordarea priorității măsurilor de protecție colectivă față de măsurile de protecție individuală”, cu excepția situației speciale prevăzute de lege referitoare la persoanele cu dizabilități.

Această regulă arată clar că EIP intervine după ce angajatorul a analizat posibilitatea de a elimina sau reduce riscul prin măsuri care protejează simultan mai mulți lucrători.

Ce înseamnă protecția colectivă?

Protecția colectivă cuprinde măsurile și mijloacele care acționează asupra sursei riscului, asupra mediului de muncă sau asupra zonei periculoase și protejează una sau mai multe persoane fără ca fiecare lucrător să fie dependent exclusiv de purtarea unui echipament individual.

În funcție de activitate, pot constitui măsuri de protecție colectivă, de exemplu:

• balustrade și parapete pentru prevenirea căderilor;
• apărători și carcase de protecție ale echipamentelor de muncă;
• sisteme de captare și exhaustare a pulberilor sau vaporilor;
• ecrane și bariere de protecție;
• izolarea sau delimitarea zonelor periculoase;
• sisteme de ventilație;
• măsuri tehnice de reducere a zgomotului;
• organizarea circulației și separarea fluxurilor de persoane și utilaje.

Aceste exemple trebuie însă raportate întotdeauna la riscul concret identificat și la soluțiile tehnice aplicabile activității.

De ce protecția colectivă are prioritate?

Motivul este simplu: o măsură colectivă bine proiectată acționează asupra riscului înainte ca acesta să ajungă la lucrător.

EIP, în schimb, protejează persoana individuală și eficiența sa depinde de mai mulți factori: alegerea corectă, mărimea potrivită, ajustarea, compatibilitatea cu alte echipamente, purtarea permanentă atunci când este necesară, întreținerea și respectarea instrucțiunilor.

De aceea, legislația cere mai întâi combaterea riscului la sursă și acordarea priorității măsurilor colective.

Ce spune HG nr. 906/2020?

Aceeași logică este menținută și de HG nr. 906/2020.

Potrivit pct. 3, EIP este utilizat atunci când riscurile nu pot fi evitate sau limitate suficient prin mijloace tehnice de protecție colectivă ori prin măsuri, metode sau proceduri de organizare a muncii.

Mai mult, la elaborarea instrucțiunilor de utilizare a EIP, angajatorul trebuie să țină cont de împrejurările sau situațiile de risc fără a aduce atingere priorității care trebuie acordată mijloacelor de protecție colectivă.

Prin urmare, regula nu este doar una teoretică. Ea trebuie reflectată în evaluarea riscurilor, în planul de prevenire și protecție și în modul în care sunt stabilite măsurile pentru fiecare loc de muncă.

Exemple practice

Exemplul 1 – lucrări la înălțime

Dacă există posibilitatea instalării unei balustrade sau a unei alte protecții colective eficiente împotriva căderii, angajatorul nu trebuie să se limiteze la acordarea unei centuri sau a unui sistem individual de protecție împotriva căderii.

Protecția colectivă trebuie analizată cu prioritate. EIP intervine atunci când riscul nu poate fi eliminat suficient prin măsuri colective sau atunci când natura activității impune utilizarea suplimentară a protecției individuale.

Exemplul 2 – pulberi generate de un proces tehnologic

Dacă o operațiune produce pulberi nocive, prima soluție nu ar trebui să fie doar acordarea unui echipament de protecție respiratorie.

Trebuie analizată mai întâi posibilitatea captării pulberii la sursă, izolării procesului sau utilizării unui sistem de ventilație/exhaustare. Dacă expunerea reziduală justifică în continuare protecția respiratorie, se stabilește EIP corespunzător.

Exemplul 3 – zgomot

În cazul unui echipament care generează zgomot ridicat, trebuie analizate măsuri tehnice precum reducerea zgomotului la sursă, izolarea echipamentului sau separarea lucrătorului de sursa de zgomot.

Protectorii auditivi reprezintă protecția individuală utilizată atunci când riscul nu poate fi controlat suficient prin celelalte măsuri aplicabile.

Poate EIP să înlocuiască protecția colectivă?

Nu, dacă o măsură de protecție colectivă este necesară și poate fi aplicată corespunzător.

Acordarea unei căști, a unor mănuși, a unei măști sau a unei centuri de siguranță nu justifică omiterea unor măsuri tehnice sau organizatorice necesare.

Acest lucru rezultă direct din principiul legal al priorității protecției colective și din regula prevăzută de HG nr. 906/2020 privind utilizarea EIP numai pentru riscurile care nu pot fi evitate sau limitate suficient prin alte mijloace.

Pot fi utilizate protecția colectivă și EIP simultan?

Da.

Prioritatea protecției colective nu înseamnă că cele două categorii de măsuri se exclud reciproc.

În multe activități, soluția corectă presupune combinarea acestora.

De exemplu, pe un șantier pot exista balustrade și alte protecții colective, dar lucrătorul poate avea în continuare nevoie de cască, încălțăminte de protecție sau alte EIP pentru riscurile care persistă.

La fel, un sistem de exhaustare poate reduce expunerea la un agent periculos, dar evaluarea riscului poate arăta că, pentru anumite operațiuni, este necesară și protecția respiratorie.

Cum trebuie să procedeze angajatorul?

Ordinea corectă de analiză este:

1. Poate fi eliminat riscul?
Dacă da, acesta trebuie eliminat.

2. Dacă nu poate fi eliminat, poate fi combătut sau redus la sursă?

3. Pot fi aplicate măsuri tehnice sau de protecție colectivă?

4. Pot fi aplicate măsuri organizatorice sau proceduri de lucru care să reducă expunerea?

5. Ce risc persistă după aplicarea acestor măsuri?

6. Ce EIP este necesar pentru protejarea lucrătorului împotriva riscului rămas?

Această abordare reflectă principiile generale de prevenire stabilite de Legea nr. 186/2008 și regulile specifice privind utilizarea EIP.

De reținut

EIP nu este un înlocuitor pentru prevenirea riscului la sursă.

Regula legală este:

eliminarea riscului → reducerea riscului la sursă → protecția colectivă și măsurile organizatorice → protecția individuală pentru riscul care persistă.

5. Care este diferența dintre EIP, echipamentul de lucru și protecția colectivă?

În practică, noțiunile de echipament individual de protecție, echipament de lucru și mijloc de protecție colectivă sunt uneori confundate. Totuși, ele au roluri diferite și trebuie tratate distinct în cadrul sistemului de securitate și sănătate în muncă.

Echipamentul individual de protecție (EIP)

Potrivit art. 1 din Legea nr. 186/2008, echipamentul individual de protecție reprezintă orice echipament destinat să fie purtat sau ținut de lucrător pentru a-l proteja împotriva unuia sau mai multor riscuri care i-ar putea pune în pericol securitatea și sănătatea la locul de muncă, inclusiv suplimentele sau accesoriile proiectate în acest scop.

Prin urmare, caracteristica esențială a EIP este că protejează direct persoana care îl poartă sau îl utilizează.

Exemple: cască de protecție, ochelari de protecție, vizieră, mănuși, încălțăminte de protecție, echipamente de protecție respiratorie sau sisteme individuale împotriva căderilor de la înălțime.

Anexele HG nr. 906/2020 includ, de exemplu, echipamente pentru protecția ochilor și feței, aparatului respirator, mâinilor și brațelor, picioarelor și gambelor.

Echipamentul de lucru

Legea nr. 186/2008 definește echipamentul de lucru drept „orice maşină, aparat, unealtă sau instalaţie folosită la locul de muncă”.

Așadar, echipamentul de lucru este utilizat în primul rând pentru executarea activității, nu pentru protejarea individuală a lucrătorului.

Exemple pot fi:

mașini-unelte, polizoare, fierăstraie, prese, macarale, stivuitoare, instalații tehnologice, aparate și unelte de lucru.

Diferența este importantă.

Un polizor unghiular este echipament de lucru.
Ochelarii de protecție purtați împotriva particulelor proiectate la utilizarea polizorului sunt EIP.

La fel:

o mașină de sudare este echipament de lucru, iar masca de sudare și mănușile de protecție, atunci când sunt destinate protecției împotriva riscurilor respective, sunt EIP.

Îmbrăcămintea de lucru este automat EIP?

Nu.

HG nr. 906/2020 exclude expres din definiția EIP îmbrăcămintea de lucru și uniformele obișnuite care nu sunt proiectate în mod specific pentru protejarea securității și sănătății lucrătorului.

Prin urmare, trebuie făcută diferența dintre:

îmbrăcăminte de lucru obișnuită – purtată pentru identificare, uniformitate, igienă sau protejarea hainelor personale;

și

îmbrăcăminte de protecție – proiectată pentru protejarea lucrătorului împotriva unui risc profesional determinat.

De exemplu, un tricou cu logoul companiei nu devine EIP doar pentru că este oferit angajatului.

În schimb, o îmbrăcăminte proiectată pentru protecția împotriva căldurii, agenților chimici, radiațiilor sau altor riscuri poate constitui EIP dacă îndeplinește cerințele aplicabile.

Ce este protecția colectivă?

Spre deosebire de EIP, protecția colectivă nu este purtată de fiecare lucrător pentru protecția sa individuală.

Ea urmărește să elimine, izoleze sau reducă riscul pentru una sau mai multe persoane, acționând asupra sursei, zonei periculoase sau mediului de muncă.

Exemple practice pot fi:

• balustradele și parapetele de protecție;
• apărătorile fixe sau mobile ale mașinilor;
• barierele și ecranele de protecție;
• sistemele de exhaustare și captare a noxelor la sursă;
• sistemele de ventilație;
• izolarea unei zone periculoase;
• protecțiile colective împotriva căderilor de la înălțime.

Legea nr. 186/2008 stabilește expres principiul priorității măsurilor de protecție colectivă față de măsurile de protecție individuală.

HG nr. 906/2020 menține aceeași regulă: EIP trebuie utilizat atunci când riscurile nu pot fi evitate sau limitate suficient prin mijloace tehnice de protecție colectivă ori prin măsuri, metode sau proceduri de organizare a muncii.

Un exemplu simplu: lucrul la înălțime

Diferența dintre cele trei noțiuni poate fi înțeleasă foarte ușor printr-un exemplu.

Un lucrător efectuează o activitate pe o platformă la înălțime.

Echipament de lucru: platforma, sculele și utilajele utilizate pentru executarea operațiunii.

Protecție colectivă: balustrada, parapetul sau alt sistem care împiedică persoanele să cadă de la marginea platformei.

EIP: sistemul individual de protecție împotriva căderii, atunci când evaluarea riscurilor și condițiile de lucru impun utilizarea acestuia.

HG nr. 906/2020 include expres în listele orientative echipamentele individuale concepute să prevină sau să oprească o cădere de la înălțime pentru activități precum lucrările pe schele, stâlpi, acoperișuri sau alte suprafețe situate la înălțime.

Un alt exemplu: polizarea unei piese metalice

În cazul polizării:

Polizorul = echipament de lucru.

Apărătoarea montată pe polizor și eventualele ecrane care separă zona de lucru = elemente/măsuri de protecție care acționează asupra riscului înainte ca acesta să ajungă la lucrător.

Ochelarii sau viziera de protecție = EIP purtat de lucrător împotriva particulelor proiectate.

HG nr. 906/2020 indică ochelarii de protecție și ecranele faciale ca exemple de EIP pentru activități precum polizarea și debitarea.

De ce este importantă această diferență?

Confundarea acestor noțiuni poate duce la alegerea unor măsuri necorespunzătoare.

De exemplu, angajatorul nu poate considera că a rezolvat riscul de prindere într-un utilaj doar pentru că a acordat lucrătorului mănuși. Dacă riscul trebuie controlat printr-o apărătoare, un sistem de blocare sau o altă soluție tehnică, trebuie analizată cu prioritate acea măsură.

La fel, existența unei măsuri colective nu înseamnă automat că toate EIP devin inutile. Pot exista alte riscuri reziduale pentru care protecția individuală rămâne necesară.

Cele trei noțiuni pot fi diferențiate foarte simplu:

Echipamentul de lucru – este folosit pentru a executa munca.

Protecția colectivă – acționează asupra riscului și protejează simultan una sau mai multe persoane.

EIP – este purtat sau utilizat de lucrător și îl protejează individual împotriva unui risc profesional.

În practică, aceste elemente se pot regăsi simultan la același loc de muncă. Important este ca angajatorul să nu le trateze ca alternative echivalente, ci să respecte principiul legal al priorității protecției colective și să stabilească EIP în funcție de riscurile care persistă.

6. Principalele tipuri de echipamente individuale de protecție

Echipamentele individuale de protecție se aleg în funcție de riscul identificat, partea corpului expusă și nivelul de protecție necesar. Nu există un „set universal” de EIP potrivit tuturor locurilor de muncă.

HG nr. 906/2020 include, în anexele sale, liste orientative de tipuri de EIP și de activități în care acestea pot fi necesare. Aceste liste sunt utile pentru orientare, dar nu înlocuiesc evaluarea riscurilor profesionale.

Protecția capului

Pentru protecția capului pot fi utilizate, în funcție de risc, căști, șepci, cagule sau alte acoperăminte de protecție.

HG nr. 906/2020 indică, printre riscurile pentru care poate fi necesară protecția capului:

• căderea sau proiectarea obiectelor;
• coliziunea cu obstacole;
• perforarea și abraziunea;
• zdrobirea laterală;
• focul, căldura, frigul sau contactul cu materiale fierbinți;
• șocul electric;
• anumite riscuri chimice;
• radiațiile neionizante.

În practică, nu este suficient ca angajatorul să cumpere o „cască de protecție”. Trebuie stabilit împotriva cărui risc trebuie să protejeze casca și ce caracteristici trebuie să aibă.

Protecția auzului

Pentru expunerea la zgomot pot fi utilizate, după caz, antifoane externe sau dopuri pentru urechi.

HG nr. 906/2020 menționează inclusiv apărători pentru urechi montate pe cască, modele cu reducere activă a zgomotului, modele cu comunicare audio și dopuri personalizate sau cu atenuare dependentă de nivel.

Protectorul auditiv trebuie ales în funcție de nivelul și caracteristicile expunerii. O protecție insuficientă nu reduce riscul corespunzător, iar o atenuare excesivă poate afecta comunicarea și perceperea semnalelor de avertizare.

Protecția ochilor și a feței

Pentru ochi și față pot fi necesare:

ochelari cu brațe, ochelari de protecție tip mască, ecrane faciale, măști sau căști pentru sudare.

Potrivit HG nr. 906/2020, aceste EIP pot fi utilizate pentru protecția împotriva riscurilor mecanice, termice, radiațiilor UV sau IR, radiației provenite din sudare, radiațiilor ionizante, aerosolilor solizi și lichidelor provenite din substanțe chimice sau agenți biologici.

Alegerea trebuie făcută după risc. De exemplu, ochelarii utilizați pentru particule mecanice nu trebuie considerați automat adecvați pentru sudare sau pentru contactul cu substanțe chimice.

Protecția aparatului respirator

Pentru protecția căilor respiratorii, HG nr. 906/2020 indică:

• dispozitive de filtrare pentru particule;
• dispozitive de filtrare pentru gaze;
• dispozitive combinate pentru particule și gaze;
• protecție împotriva aerosolilor;
• dispozitive izolante, inclusiv cu aducție de aer;
• dispozitive de autosalvare.

În acest domeniu este deosebit de important să nu fie ales un echipament doar după aspectul său sau după denumirea generică de „mască”.

Trebuie cunoscute agentul periculos, concentrația, forma sub care este prezent, condițiile de expunere și limitele de utilizare ale echipamentului.

Protecția mâinilor și a brațelor

Mănușile de protecție pot fi destinate unor riscuri foarte diferite.

HG nr. 906/2020 indică mănuși pentru protecția împotriva:

• riscurilor mecanice;
• căldurii, flăcării și frigului;
• șocului electric;
• substanțelor chimice;
• agenților biologici;
• radiațiilor ionizante;
• radiațiilor UV și IR;
• vibrațiilor.

Prin urmare, formularea „se acordă mănuși de protecție” este insuficientă dacă nu este stabilit tipul de risc și nivelul de protecție necesar.

O mănușă destinată riscurilor mecanice poate fi complet nepotrivită pentru un agent chimic sau pentru lucrări electrice.

Protecția picioarelor și gambelor

Această categorie include, în funcție de risc:

pantofi, ghete, încălțăminte cu bombeu de protecție, încălțăminte antiderapantă, încălțăminte izolantă, ghetre, glezniere, genunchiere și alte accesorii.

HG nr. 906/2020 prevede protecția împotriva riscurilor mecanice, alunecării, riscurilor termice, șocului electric, substanțelor chimice, vibrațiilor și agenților biologici.

De exemplu, pentru manipularea încărcăturilor poate fi necesară încălțăminte cu protecție la impact, iar pentru suprafețe alunecoase poate fi necesară o talpă cu caracteristici antiderapante adecvate.

Protecția corpului

Îmbrăcămintea de protecție poate fi necesară atunci când riscul afectează o suprafață extinsă a corpului sau întregul organism.

În funcție de activitate, aceasta poate include îmbrăcăminte de protecție împotriva:

căldurii și flăcării, frigului, substanțelor chimice, agenților biologici, radiațiilor, contaminării sau altor riscuri profesionale.

Este important ca îmbrăcămintea de protecție să nu fie confundată cu uniforma sau îmbrăcămintea obișnuită de lucru. Așa cum am explicat anterior, îmbrăcămintea devine EIP numai dacă este proiectată pentru protecția împotriva unui risc specific.

Protecția împotriva căderilor de la înălțime

Pentru activitățile în care există risc de cădere pot fi necesare sisteme individuale concepute să prevină căderea sau să o oprească în condiții de siguranță.

HG nr. 906/2020 menționează astfel de echipamente pentru activități precum lucrările pe schele, stâlpi, suprafețe verticale sau înclinate și alte activități desfășurate la înălțime.

Aici este esențial să se analizeze întregul sistem, nu doar centura sau hamul. Protecția poate depinde de compatibilitatea dintre ham, elementele de legătură, absorbitor, dispozitivul de oprire și punctul de ancorare.

Instrucțiunile producătorului trebuie să conțină inclusiv informații privind caracteristicile punctului de ancorare și modul corect de conectare a sistemului.

Protecția împotriva riscurilor electrice

Pentru lucrările cu risc electric pot exista EIP special proiectate pentru protecția împotriva efectelor curentului electric.

HG nr. 108/2022 stabilește că EIP izolante trebuie să ofere nivelul de izolație corespunzător tensiunilor la care poate fi expus utilizatorul. Pentru EIP destinate activităților în instalații electrice aflate sau posibil aflate sub tensiune sunt prevăzute inclusiv cerințe specifice de marcaj și informații privind încercările dielectrice.

În această categorie pot intra, în funcție de activitate și reglementarea aplicabilă, mănuși izolante, încălțăminte specifică și alte EIP destinate riscului electric.

Cerințele detaliate pentru instalațiile electrice vor fi tratate separat într-un capitol dedicat.

Protecția împotriva riscurilor chimice și biologice

Pentru contactul cu substanțe chimice sau agenți biologici pot fi necesare mai multe EIP simultan:

mănuși, ochelari, viziere, echipamente de protecție respiratorie, încălțăminte și îmbrăcăminte de protecție.

Anexele HG nr. 906/2020 corelează, de exemplu, protecția respiratorie, mănușile și protecția corpului cu activități în care există pulberi, fum, fibre, substanțe chimice, agenți biologici sau contact cu fluide biologice.

În asemenea situații, compatibilitatea dintre EIP este esențială. O vizieră, o semimască și ochelarii trebuie să poată fi purtate simultan fără ca unul dintre echipamente să compromită etanșarea sau funcția de protecție a celuilalt.

Protecția împotriva riscurilor termice

Pentru căldură, foc, frig sau contact cu materiale fierbinți pot fi necesare EIP speciale pentru cap, mâini, picioare sau corp.

HG nr. 108/2022 stabilește că EIP pentru protecția împotriva frigului trebuie să aibă capacitate de izolare termică și rezistență mecanică adecvată condițiilor de utilizare previzibile.

Pentru protecția împotriva căldurii și focului, reglementarea cere, de asemenea, proprietăți de izolare termică și rezistență adaptate utilizării previzibile.

Un lucrător poate avea nevoie de mai multe EIP simultan

Da. În practică, multe activități implică mai multe riscuri în același timp.

De exemplu, un lucrător care efectuează debitarea unui material poate fi expus simultan la:

particule proiectate + zgomot + risc mecanic pentru mâini + risc pentru picioare.

Acest lucru poate impune utilizarea concomitentă a protecției pentru ochi/față, auz, mâini și picioare.

În acest caz, pct. 6 din HG nr. 906/2020 stabilește că EIP utilizate simultan trebuie să fie compatibile și eficiente împotriva riscurilor pentru care sunt necesare.

7. Cum se stabilește necesarul de echipament individual de protecție?

Necesarul de echipament individual de protecție (EIP) nu trebuie stabilit doar după funcția lucrătorului sau prin preluarea unei liste standard de căști, mănuși și încălțăminte.

Corect, necesarul de EIP se stabilește în baza evaluării riscurilor profesionale, ținând cont de activitatea executată, riscurile care nu pot fi eliminate prin alte măsuri, partea corpului expusă și nivelul de protecție necesar.

Evaluarea riscurilor este punctul de pornire

Potrivit HG nr. 906/2020, înainte de alegerea EIP angajatorul trebuie să evalueze dacă echipamentul pe care intenționează să îl utilizeze îndeplinește cerințele aplicabile.

Conform pct. 13, această evaluare presupune:

• evaluarea riscurilor care nu pot fi evitate prin alte mijloace;
• stabilirea caracteristicilor pe care trebuie să le aibă EIP pentru a proteja eficient împotriva acestor riscuri;
• luarea în considerare a eventualelor riscuri pe care le poate genera chiar EIP;
• compararea caracteristicilor necesare cu caracteristicile EIP disponibil.

Așadar, logica nu trebuie să fie:

funcție → EIP standard,

ci:

activitate → pericol → evaluarea riscului → măsuri de prevenire → risc care persistă → caracteristicile necesare ale EIP → tipul de EIP.

1. Se identifică activitățile efectiv executate

Primul pas este analizarea activității reale a lucrătorului.

Nu este suficient să se analizeze doar denumirea funcției din contractul individual de muncă.

De exemplu, doi lucrători cu aceeași funcție de „muncitor auxiliar” pot desfășura activități complet diferite: unul poate manipula materiale, iar altul poate utiliza unelte electrice sau poate participa la lucrări de întreținere.

Prin urmare, și necesarul de EIP poate fi diferit.

Trebuie analizate:

operațiunile efectuate, echipamentele utilizate, materialele și substanțele manipulate, mediul de lucru și situațiile în care lucrătorul poate fi expus unui pericol.

2. Se identifică riscurile profesionale

Pentru fiecare activitate trebuie stabilit la ce riscuri poate fi expus lucrătorul.

Acestea pot include, după caz:

riscuri mecanice, chimice, biologice, electrice, termice, zgomot, vibrații, radiații, căderi de la înălțime, alunecări, proiectarea particulelor sau contaminarea.

Anexele HG nr. 906/2020 oferă exemple de EIP corespunzătoare diferitelor riscuri. De exemplu, sunt prevăzute mănuși pentru riscuri mecanice, chimice, biologice, electrice sau termice, precum și diferite tipuri de încălțăminte pentru riscuri mecanice, alunecare, șoc electric sau substanțe chimice.

Aceste liste au rol orientativ și trebuie corelate cu evaluarea concretă a locului de muncă.

3. Se verifică dacă riscul poate fi eliminat sau redus prin alte măsuri

Identificarea unui risc nu înseamnă automat că trebuie acordat EIP.

Mai întâi trebuie analizată posibilitatea eliminării sau reducerii riscului prin:

măsuri tehnice, protecție colectivă, organizarea muncii, modificarea procesului sau alte metode de prevenire.

HG nr. 906/2020 stabilește expres că EIP se utilizează atunci când riscurile nu pot fi evitate sau limitate suficient prin mijloace tehnice de protecție colectivă sau prin măsuri, metode ori proceduri de organizare a muncii.

Necesarul de EIP trebuie, așadar, să fie corelat cu riscul care persistă după aplicarea măsurilor de prevenire.

4. Se stabilește ce parte a corpului trebuie protejată

Pentru fiecare risc care persistă trebuie identificată partea corpului expusă.

Poate fi necesară protecția:

capului, ochilor, feței, auzului, aparatului respirator, mâinilor, brațelor, picioarelor, corpului sau întregului organism.

De exemplu, o operațiune de debitare poate genera simultan:

particule proiectate → ochi/față;
zgomot → auz;
muchii tăioase → mâini;
căderea pieselor → picioare.

Prin urmare, aceeași activitate poate genera necesitatea mai multor EIP.

5. Se stabilesc caracteristicile de protecție necesare

După identificarea riscului nu este suficient să se scrie simplu „mănuși”, „ochelari” sau „bocanci”.

Trebuie stabilit ce caracteristici trebuie să aibă acel EIP.

HG nr. 906/2020 cere expres definirea caracteristicilor necesare pentru ca echipamentul să fie eficient împotriva riscurilor identificate.

De exemplu:

„mănuși de protecție” poate însemna mănuși împotriva tăierii, agenților chimici, frigului, căldurii sau riscului electric.

La fel, „ochelari de protecție” pot avea proprietăți diferite în funcție de protecția necesară împotriva particulelor, lichidelor, radiațiilor sau altor factori.

Această etapă este esențială, deoarece tipul generic al EIP nu demonstrează că echipamentul oferă protecția necesară.

6. Se ține cont de condițiile concrete de la locul de muncă

Conform HG nr. 906/2020, EIP acordat lucrătorilor trebuie să fie adecvat riscurilor, să corespundă condițiilor existente la locul de muncă, să țină cont de cerințele ergonomice și de starea sănătății lucrătorului și să i se potrivească după ajustările necesare.

De aceea, la stabilirea necesarului trebuie analizate și condiții precum:

temperatura, umiditatea, durata expunerii, frecvența activității, mobilitatea necesară, poziția de lucru și utilizarea simultană a altor EIP.

7. Se analizează compatibilitatea EIP utilizate simultan

Dacă lucrătorul trebuie să utilizeze mai multe EIP în același timp, acestea trebuie să funcționeze împreună fără să își reducă reciproc eficiența.

HG nr. 906/2020 prevede că atunci când existența mai multor riscuri impune purtarea simultană a mai multor EIP, acestea trebuie să fie compatibile și eficiente împotriva riscurilor respective.

De exemplu, ochelarii de protecție nu trebuie să afecteze etanșarea unei semimăști respiratorii, iar antifoanele montate pe cască trebuie să fie compatibile cu modelul de cască utilizat.

8. Se stabilește și durata sau condițiile de utilizare

Necesarul de EIP nu înseamnă doar stabilirea produsului, ci și când și cât timp trebuie utilizat.

Conform pct. 7 din HG nr. 906/2020, condițiile de utilizare și, în special, durata purtării se stabilesc în funcție de:

gravitatea riscului, frecvența expunerii, specificul postului de lucru și proprietățile EIP.

Prin urmare, același EIP poate fi obligatoriu permanent într-o anumită zonă sau doar în timpul executării unei anumite operațiuni.

9. Necesarul trebuie revizuit atunci când condițiile se modifică

Necesarul de EIP nu este un document care se stabilește o singură dată și rămâne neschimbat.

Pct. 14 din HG nr. 906/2020 prevede că evaluarea EIP trebuie revizuită în funcție de modificările intervenite.

Revizuirea poate deveni necesară, de exemplu, atunci când:

se introduce un echipament nou, se modifică tehnologia, se schimbă substanțele utilizate, apare un risc nou, se schimbă condițiile de muncă sau EIP utilizat nu mai oferă protecția necesară.

Este obligatoriu un „normativ intern de acordare a EIP”?

Legislația analizată stabilește obligația angajatorului de a evalua riscurile, de a determina caracteristicile EIP și de a acorda lucrătorilor echipamentele necesare, însă simpla existență a unui tabel generic cu funcții și EIP nu poate înlocui această evaluare.

În practică, este util ca necesarul stabilit să fie documentat într-o formă clară, de exemplu printr-un necesar de EIP pe funcții/activități sau locuri de muncă, corelat cu evaluarea riscurilor și cu măsurile de prevenire.

Documentul poate indica, după caz:

funcția sau activitatea → riscul → partea corpului protejată → tipul EIP → caracteristicile de protecție → condițiile de utilizare.

Această structură permite angajatorului să demonstreze logic de ce a fost stabilit un anumit EIP.

Exemplu practic

Pentru un lucrător care execută operațiuni de polizare:

Activitate: polizarea pieselor metalice
Pericole: particule proiectate, zgomot, muchii ascuțite
Măsuri colective/tehnice: apărătoarea utilajului, organizarea postului de lucru
Riscuri care persistă: afectarea ochilor, afectarea auzului, leziuni ale mâinilor
EIP analizat: protecția ochilor/feței, protecția auzului și mănuși corespunzătoare riscului
Caracteristicile concrete: se stabilesc în funcție de evaluarea riscului și de performanțele necesare.

Important este că necesarul nu pornește de la produs, ci de la risc.

8. Cum se alege corect echipamentul individual de protecție?

După stabilirea necesarului de EIP, urmează alegerea echipamentului concret. Această etapă este esențială deoarece un produs care poartă denumirea generică de „mănuși”, „ochelari”, „mască” sau „încălțăminte de protecție” nu este automat potrivit pentru orice risc.

Alegerea corectă trebuie să pornească de la riscul identificat și caracteristicile de protecție necesare, nu de la preț, aspect sau disponibilitatea produsului.

Ce prevede HG nr. 906/2020?

Potrivit pct. 12–14 din HG nr. 906/2020, înainte de alegerea EIP angajatorul trebuie să evalueze echipamentul pe care intenționează să îl utilizeze.

Evaluarea presupune:

• identificarea riscurilor care nu pot fi evitate prin alte mijloace;
• definirea caracteristicilor pe care trebuie să le aibă EIP pentru a fi eficient;
• luarea în considerare a riscurilor pe care le-ar putea genera chiar echipamentul;
• compararea caracteristicilor EIP disponibile cu caracteristicile necesare;
• revizuirea evaluării atunci când apar modificări relevante.

Prin urmare, angajatorul trebuie să poată explica de ce a ales un anumit model și de ce acesta este potrivit pentru riscul concret.

1. EIP trebuie să fie adecvat riscului

Primul criteriu este capacitatea echipamentului de a proteja împotriva riscului identificat.

HG nr. 906/2020 prevede că EIP trebuie să fie adecvat pentru riscurile implicate, fără să prezinte el însuși un pericol.

De exemplu, dacă există risc de tăiere, nu este suficientă orice mănușă. Trebuie ales un model cu performanțe corespunzătoare acelui risc.

Dacă există un agent chimic, trebuie verificat dacă materialul mănușii, combinezonului sau altui EIP este compatibil cu substanța respectivă.

2. EIP trebuie să corespundă condițiilor reale de muncă

Același produs poate funcționa diferit în condiții diferite.

Angajatorul trebuie să țină cont de:

temperatură, umiditate, durata expunerii, frecvența utilizării, poziția de lucru, mobilitatea necesară, contactul cu apă, pulberi sau substanțe și condițiile de mediu.

HG nr. 906/2020 cere ca EIP să corespundă condițiilor existente la locul de muncă.

3. EIP trebuie să fie ergonomic și potrivit lucrătorului

Un EIP care nu se potrivește corect poate pierde o parte importantă din funcția sa de protecție.

HG nr. 906/2020 prevede că EIP trebuie:

să țină cont de cerințele ergonomice și de starea sănătății lucrătorului și să se potrivească persoanei care îl poartă, după ajustările necesare.

HG nr. 108/2022 completează această cerință din perspectiva proiectării produsului: EIP trebuie să permită poziționarea corectă și menținerea lui pe utilizator, inclusiv prin sisteme adecvate de reglare, fixare și mărimi corespunzătoare.

De exemplu, o cască prea mare, un ham reglat incorect sau o semimască ce nu se etanșează pe față pot compromite protecția.

4. Trebuie verificată compatibilitatea dintre mai multe EIP

Atunci când lucrătorul utilizează simultan mai multe EIP, acestea trebuie să fie compatibile.

Pct. 6 din HG nr. 906/2020 prevede expres că echipamentele utilizate simultan trebuie să fie compatibile și eficiente împotriva riscurilor respective.

Exemple:

ochelarii + semimasca respiratorie nu trebuie să afecteze etanșarea;

casca + antifoanele trebuie să poată fi utilizate împreună;

casca + viziera trebuie să formeze o combinație compatibilă;

hamul + elementele de legătură + absorbitorul + sistemul de ancorare trebuie analizate ca un sistem.

Compatibilitatea este deosebit de importantă atunci când EIP protejează simultan zone apropiate ale corpului.

5. Trebuie verificat nivelul sau clasa de protecție

Două EIP care arată aproape identic pot avea performanțe foarte diferite.

De aceea, alegerea nu trebuie făcută doar după denumirea produsului.

HG nr. 108/2022 prevede că instrucțiunile producătorului trebuie să ofere informații privind performanțele obținute la încercări, clasele de protecție adecvate diferitelor niveluri de risc și limitele de utilizare.

Angajatorul trebuie să compare aceste performanțe cu caracteristicile rezultate din evaluarea riscurilor.

6. Trebuie analizate limitele de utilizare

Un EIP nu protejează în orice condiții.

Pot exista limite privind:

temperatura, durata utilizării, concentrația agentului contaminant, tensiunea electrică, nivelul de impact, rezistența chimică, domeniul de temperatură sau durata de viață.

Aceste limite trebuie respectate.

De exemplu, pentru protecția respiratorie trebuie analizat tipul contaminantului și capacitatea echipamentului, iar pentru EIP electrice trebuie respectate limitele specifice tensiunii și clasei de protecție.

7. Trebuie verificate instrucțiunile producătorului

Instrucțiunile producătorului sunt o sursă esențială pentru alegerea și utilizarea EIP.

Conform HG nr. 108/2022, acestea trebuie să conțină, între altele, informații privind:

depozitarea, utilizarea, curățarea, întreținerea, revizia, dezinfecția, performanțele de protecție, accesoriile compatibile, clasele de protecție, limitele de utilizare și perioada de ieșire din uz, după caz.

În plus, potrivit formei actualizate prin HG nr. 77/2025, instrucțiunile și informațiile care însoțesc EIP trebuie să fie redactate în limba română, iar etichetele trebuie să fie inteligibile și lizibile.

8. Trebuie verificată conformitatea tehnică a produsului

Alegerea unui EIP nu se termină cu verificarea că produsul „pare potrivit”.

Trebuie verificat dacă produsul respectă HG nr. 108/2022 privind Reglementarea tehnică a echipamentelor individuale de protecție.

Reglementarea prevede că EIP conforme cu standardele moldovenești care adoptă standardele europene armonizate beneficiază, pentru cerințele acoperite de acestea, de prezumția de conformitate cu cerințele esențiale de sănătate și securitate.

Tot HG nr. 108/2022 reglementează declarația de conformitate UE, care atestă îndeplinirea cerințelor esențiale aplicabile.

Documentele și marcajele de conformitate vor fi analizate detaliat într-un capitol separat.

9. Trebuie verificată identificarea produsului și a producătorului

Înainte de procurare trebuie verificată trasabilitatea produsului.

HG nr. 108/2022 prevede că producătorul trebuie să asigure identificarea EIP prin tip, lot, număr de serie sau alt element relevant și să indice datele de identificare și contact.

Acest aspect este important deoarece un EIP fără identificare clară poate crea dificultăți în verificarea conformității, a instrucțiunilor aplicabile și a duratei de utilizare.

10. Prețul nu trebuie să fie criteriul principal

Din punct de vedere SSM, alegerea celui mai ieftin produs nu este justificată dacă acesta nu oferă nivelul de protecție necesar.

La fel, alegerea celui mai scump EIP nu garantează automat că acesta este cel mai potrivit.

Criteriul corect este:

riscul → performanța necesară → conformitatea → compatibilitatea → ergonomia → condițiile de utilizare.

Prețul poate fi analizat abia după ce produsele comparate îndeplinesc cerințele tehnice și de protecție stabilite.

Exemplu practic: alegerea mănușilor

Să presupunem că într-o întreprindere este necesară protecția mâinilor.

Formularea „mănuși de protecție” este insuficientă.

Mai întâi trebuie clarificat:

care este riscul?

Poate fi vorba despre tăiere, abraziune, căldură, frig, agent chimic, agent biologic, vibrații sau risc electric.

HG nr. 906/2020 enumeră expres astfel de categorii diferite de protecție pentru mâini.

Abia după identificarea riscului se verifică performanțele produsului și se alege mănușa corespunzătoare.

Poate fi ales EIP doar după un standard înscris pe produs?

Nu.

Standardul aplicabil este foarte important, însă alegerea nu trebuie redusă la simpla verificare a existenței unui cod de standard.

Trebuie analizate și nivelurile de performanță, clasele, domeniul de utilizare, riscul pentru care produsul a fost proiectat și instrucțiunile producătorului.

Cu alte cuvinte, două produse conforme aceluiași standard pot avea performanțe diferite și pot fi potrivite pentru niveluri diferite de risc.

9. Ce cerințe trebuie să îndeplinească echipamentul individual de protecție?

Un echipament individual de protecție nu este adecvat doar pentru că este comercializat ca „produs de protecție”. Pentru a putea fi utilizat corect la locul de muncă, acesta trebuie să îndeplinească atât cerințele privind adecvarea la riscul concret, cât și cerințele tehnice de sănătate, securitate și conformitate prevăzute de legislație.

În Republica Moldova, aceste cerințe rezultă în principal din HG nr. 906/2020, care reglementează utilizarea EIP la locul de muncă, și din HG nr. 108/2022, care stabilește cerințele tehnice privind proiectarea, fabricarea și punerea pe piață a EIP.

EIP trebuie să fie adecvat riscului

Potrivit pct. 5 din HG nr. 906/2020, EIP acordat lucrătorului trebuie să fie adecvat riscurilor împotriva cărora este destinat să protejeze și să nu creeze, la rândul său, un pericol suplimentar.

Totodată, echipamentul trebuie:

• să corespundă condițiilor existente la locul de muncă;
• să țină cont de cerințele ergonomice;
• să țină cont de starea sănătății lucrătorului;
• să se potrivească persoanei care îl utilizează, după ajustările necesare.

Aceasta înseamnă că un EIP poate fi conform tehnic, dar totuși nepotrivit pentru un anumit loc de muncă sau pentru un anumit lucrător.

EIP nu trebuie să genereze riscuri suplimentare

HG nr. 108/2022 stabilește că EIP trebuie proiectat și fabricat astfel încât să nu genereze el însuși riscuri sau alți factori periculoși în condițiile previzibile de utilizare.

Materialele nu trebuie să afecteze negativ sănătatea utilizatorului, iar suprafețele care intră în contact cu corpul nu trebuie să prezinte muchii, asperități sau elemente care ar putea produce leziuni sau iritații.

În plus, EIP trebuie să limiteze pe cât posibil impedimentele asupra mișcărilor, pozițiilor și percepțiilor utilizatorului.

EIP trebuie să asigure nivelul de protecție necesar

Caracteristicile de protecție trebuie să fie corespunzătoare riscului identificat.

HG nr. 108/2022 prevede că cerințele esențiale de sănătate și securitate sunt obligatorii pentru riscurile aplicabile EIP respectiv. Producătorul trebuie să efectueze propria evaluare a riscurilor și să proiecteze echipamentul în funcție de acestea.

Prin urmare, un EIP trebuie analizat nu doar după categoria generală, ci și după performanțele concrete pe care le oferă.

De exemplu, pentru zgomot, HG nr. 108/2022 prevede că protectorii auditivi trebuie să asigure o atenuare corespunzătoare și să poarte informații privind nivelul de atenuare.

EIP trebuie să fie adaptat utilizatorului

Eficiența unui EIP depinde și de modul în care acesta se poziționează pe corp.

HG nr. 108/2022 cere ca EIP să poată fi adaptat morfologiei utilizatorului prin sisteme adecvate de reglare, fixare sau prin existența unei game corespunzătoare de mărimi.

De asemenea, echipamentul trebuie să combine, în măsura posibilului, confortul cu eficacitatea și rezistența necesară.

Un echipament incomod nu este automat neconform, însă dacă nu poate fi ajustat corespunzător sau afectează utilizarea sigură, el poate deveni neadecvat pentru lucrătorul respectiv.

EIP utilizate simultan trebuie să fie compatibile

În multe activități, lucrătorul utilizează mai multe EIP în același timp.

HG nr. 906/2020 stabilește că, atunci când existența mai multor riscuri impune purtarea simultană a mai multor EIP, acestea trebuie să fie compatibile și să rămână eficiente împotriva riscurilor respective.

De exemplu, nu este suficient ca o cască, o vizieră și antifoanele să fie conforme separat. Trebuie verificat dacă utilizarea lor împreună nu reduce funcția de protecție a unuia dintre ele.

EIP trebuie să respecte cerințele tehnice de conformitate

Potrivit HG nr. 108/2022, EIP pot fi puse la dispoziție pe piață numai dacă respectă reglementarea tehnică și nu pun în pericol sănătatea sau securitatea persoanelor atunci când sunt întreținute corect și utilizate conform destinației.

EIP trebuie să satisfacă cerințele esențiale de sănătate și securitate prevăzute în anexa nr. 2 a hotărârii.

Producătorul trebuie să efectueze procedura de evaluare a conformității și, atunci când conformitatea a fost demonstrată, să întocmească declarația de conformitate UE și să aplice marcajul CE în condițiile prevăzute de reglementare.

Aceste aspecte vor fi analizate mai detaliat în capitolul următor.

EIP trebuie să poată fi identificat

Un EIP trebuie să aibă o identificare corespunzătoare.

HG nr. 108/2022 prevede că producătorul trebuie să indice pe produs, ori după caz pe ambalaj sau documentele însoțitoare:

tipul, lotul, numărul de serie sau un alt element care permite identificarea produsului.

De asemenea, trebuie indicate datele producătorului.

Această cerință este importantă pentru trasabilitate, verificarea documentelor, identificarea modelului și eventualele retrageri sau rechemări de pe piață.

EIP trebuie să fie însoțit de instrucțiuni și informații

Potrivit HG nr. 108/2022, EIP trebuie să fie însoțit de instrucțiuni și informații redactate în limba română, iar informațiile și textele de pe etichete trebuie să fie inteligibile și lizibile.

Instrucțiunile producătorului trebuie să permită utilizatorului să cunoască, după caz:

modul de utilizare, depozitare, curățare, întreținere, revizie și dezinfecție, performanțele de protecție, accesoriile compatibile, limitele de utilizare și perioada de ieșire din uz.

Aceste informații sunt importante atât la achiziție, cât și pe toată durata utilizării echipamentului.

EIP trebuie întreținut și utilizat conform destinației

Conformitatea produsului la momentul cumpărării nu este suficientă.

HG nr. 108/2022 condiționează siguranța utilizării și de faptul că echipamentul este întreținut corect și utilizat în scopul pentru care a fost proiectat.

În practică, un EIP inițial conform poate deveni necorespunzător dacă:

este deteriorat, modificat neautorizat, utilizat în afara limitelor stabilite de producător, curățat cu produse incompatibile sau folosit după pierderea proprietăților de protecție.

Un EIP conform poate fi totuși nepotrivit?

Da.

Aceasta este o diferență importantă.

Conformitatea tehnică arată că produsul îndeplinește cerințele aplicabile pentru categoria și destinația sa.

Adecvarea la locul de muncă presupune însă ca angajatorul să verifice dacă acel produs concret corespunde riscului, nivelului de expunere, condițiilor de muncă și lucrătorului.

Prin urmare:

EIP conform ≠ automat EIP adecvat pentru orice activitate.

Mai mult, HG nr. 108/2022 prevede chiar situația în care un EIP conform poate prezenta totuși un risc pentru sănătatea sau securitatea persoanelor, caz în care pot fi dispuse măsuri corective, retragerea sau rechemarea produsului.

Ce trebuie verificat practic înainte de utilizare?

În practică, angajatorul trebuie să se asigure că EIP ales:

corespunde riscului identificat → oferă nivelul de protecție necesar → corespunde condițiilor de muncă → se potrivește lucrătorului → este compatibil cu alte EIP → are identificare corespunzătoare → este însoțit de instrucțiuni → respectă cerințele de conformitate → este utilizat în limitele stabilite de producător.

Această verificare este mult mai sigură decât simpla achiziție a unui produs pe care scrie „professional” sau „safety”.

10. Conformitatea EIP, marcajul CE și documentele care trebuie verificate

Alegerea unui echipament individual de protecție nu se încheie cu stabilirea tipului de cască, mănușă, încălțăminte sau aparat de protecție respiratorie necesar. Angajatorul trebuie să verifice și dacă produsul respectă cerințele tehnice de conformitate aplicabile.

În Republica Moldova, actul principal în acest domeniu este HG nr. 108/2022 pentru aprobarea Reglementării tehnice privind echipamentele individuale de protecție, care transpune Regulamentul (UE) 2016/425. Reglementarea stabilește cerințele privind proiectarea, fabricarea, evaluarea conformității și punerea EIP la dispoziție pe piață.

Ce înseamnă conformitatea unui EIP?

Evaluarea conformității este procesul prin care se demonstrează că EIP îndeplinește cerințele esențiale de sănătate și securitate aplicabile.

HG nr. 108/2022 prevede că EIP poate fi pus la dispoziție pe piață numai dacă respectă Reglementarea tehnică și nu pune în pericol sănătatea sau securitatea persoanelor atunci când este întreținut corespunzător și utilizat conform destinației.

După demonstrarea conformității prin procedura aplicabilă, producătorul întocmește declarația de conformitate UE și aplică marcajul CE.

Este important însă să distingem între două verificări diferite:

conformitatea produsului arată că EIP respectă cerințele tehnice aplicabile;

adecvarea EIP la locul de muncă arată că acel produs este potrivit riscului concret identificat de angajator.

Prin urmare, simpla existență a marcajului CE nu înlocuiește evaluarea riscurilor și alegerea corectă a EIP.

Ce reprezintă marcajul CE?

HG nr. 108/2022 definește marcajul CE ca marcajul prin care producătorul indică faptul că EIP este conform cerințelor aplicabile prevăzute de legislația de armonizare relevantă.

Conform pct. 43–46 din HG nr. 108/2022:

marcajul CE indică conformitatea EIP cu Reglementarea tehnică, trebuie aplicat vizibil, lizibil și indelebil și se aplică înainte de introducerea produsului pe piață. Dacă natura EIP nu permite aplicarea marcajului direct pe produs, acesta poate fi aplicat pe ambalaj și pe documentele de însoțire.

Prin urmare, marcajul CE nu trebuie privit ca o simplă siglă comercială, ci ca parte a sistemului legal de conformitate.

Ce reprezintă numărul înscris după marcajul CE?

Pentru EIP din categoria a III-a, HG nr. 108/2022 prevede că marcajul CE este urmat de numărul de identificare al organismului notificat implicat în procedura de supraveghere a conformității.

Acest număr nu este prevăzut în același mod pentru toate categoriile de EIP.

Această diferență este importantă la verificarea produselor destinate riscurilor foarte grave.

Ce este declarația de conformitate UE?

Declarația de conformitate UE este documentul prin care se atestă că a fost demonstrată îndeplinirea cerințelor esențiale de sănătate și securitate aplicabile EIP.

Conform pct. 39–42 din HG nr. 108/2022, declarația:

• se întocmește conform modelului și procedurilor prevăzute de reglementare;
• trebuie actualizată;
• se prezintă în limba română;
• exprimă asumarea de către producător a responsabilității pentru conformitatea EIP.

HG nr. 108/2022 prevede, de asemenea, că producătorul poate prezenta declarația împreună cu EIP sau poate indica în instrucțiunile care însoțesc produsul adresa de internet la care declarația poate fi accesată.

Este suficientă doar inscripția „CE” pe produs?

Nu.

La achiziția unui EIP, verificarea nu trebuie să se limiteze la existența grafică a literelor „CE”.

Trebuie verificată concordanța dintre:

produs → model/tip → producător → marcaje → instrucțiuni → declarația de conformitate → caracteristicile de protecție declarate.

Dacă documentele se referă la un alt model, dacă producătorul nu poate fi identificat sau dacă informațiile tehnice nu corespund produsului, simpla prezență a simbolului CE nu este suficientă pentru o verificare serioasă a conformității.

Ce informații de identificare trebuie să existe?

Conform HG nr. 108/2022, producătorul trebuie să se asigure că EIP poate fi identificat prin:

tip, lot, număr de serie sau alt element de identificare.

Dacă natura sau dimensiunea produsului nu permite înscrierea directă, informația poate fi indicată pe ambalaj sau într-un document care însoțește produsul.

De asemenea, trebuie indicate denumirea sau marca producătorului și adresa la care acesta poate fi contactat.

Aceste informații permit identificarea exactă a produsului și verificarea documentației aferente.

Instrucțiunile trebuie să fie în limba română?

Da.

Forma actualizată a HG nr. 108/2022 prevede că EIP trebuie să fie însoțit de instrucțiunile și informațiile prevăzute de reglementare, redactate în limba română.

Informațiile și textele imprimate pe etichete trebuie să fie inteligibile și lizibile pentru utilizatori.

Instrucțiunile sunt importante deoarece pot conține informații esențiale despre:

utilizare, depozitare, curățare, întreținere, dezinfecție, revizie, performanțe, clase de protecție, accesorii compatibile, limite de utilizare și durata de viață a EIP.

Prin urmare, lipsa instrucțiunilor nu trebuie tratată ca o simplă problemă administrativă.

Categoriile de risc ale EIP: I, II și III

HG nr. 108/2022 clasifică EIP în trei categorii de risc, iar procedura de evaluare a conformității depinde de categoria în care se încadrează produsul.

Categoria I – riscuri minime

Categoria I cuprinde riscuri minime, precum:

leziuni mecanice superficiale, contactul cu agenți de curățare cu acțiune slabă sau cu apă, contactul cu suprafețe de până la 50°C, anumite efecte ale expunerii la soare și condiții atmosferice care nu sunt extreme.

Pentru categoria I se aplică controlul intern al producției – modulul A.

Categoria a II-a – riscurile care nu sunt încadrate în I sau III

Categoria a II-a are caracter intermediar.

HG nr. 108/2022 precizează că aceasta include riscurile care nu sunt enumerate în categoria I și nici în categoria a III-a.

Pentru categoria a II-a este prevăzută examinarea UE de tip – modulul B, urmată de conformitatea cu tipul bazată pe controlul intern al producției – modulul C.

Categoria a III-a – riscuri cu consecințe foarte grave

Categoria a III-a cuprinde riscuri care pot provoca decesul sau afectarea ireversibilă a sănătății.

Printre acestea se regăsesc:

substanțele și amestecurile nocive, atmosferele cu deficit de oxigen, agenții biologici nocivi, radiațiile ionizante, temperaturile extreme, căderile de la înălțime, șocul electric și lucrul sub tensiune, înecul, anumite riscuri de tăiere, jeturile de înaltă presiune, rănile prin împușcare sau înjunghiere și zgomotul dăunător.

Pentru categoria a III-a sunt prevăzute proceduri mai riguroase: examinarea UE de tip și, după caz, verificări supravegheate ale produsului la intervale aleatorii sau asigurarea calității procesului de producție.

Aceasta explică și de ce, pentru EIP din categoria a III-a, marcajul CE este urmat de numărul organismului notificat implicat în procedura aplicabilă.

Categoria EIP este stabilită după preț sau după tipul produsului?

Nu.

Categoria rezultă din riscul împotriva căruia EIP este proiectat să protejeze, conform anexei nr. 1 la HG nr. 108/2022.

De aceea, nu este corect să se presupună că toate mănușile, toate căștile sau toate tipurile de îmbrăcăminte aparțin aceleiași categorii.

Trebuie analizată destinația concretă a produsului și riscul pentru care a fost proiectat.

Marcajul SM în Republica Moldova

HG nr. 108/2022 conține și dispoziții referitoare la marcajul de conformitate SM.

Hotărârea prevede că, până la intrarea în vigoare a legii de ratificare a Acordului dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană privind evaluarea conformității și acceptarea produselor industriale, este admisă punerea pe piața națională a EIP cu marcaj SM în condițiile prevăzute de hotărâre.

Pentru produsele evaluate în cadrul acestui regim, producătorul aplică marcajul SM și emite declarația de conformitate. Totodată, HG nr. 108/2022 precizează expres că prezența marcajului CE exclude necesitatea aplicării pe același echipament a marcajului SM.

De asemenea, dispozițiile hotărârii referitoare la CE și declarația de conformitate UE se aplică, în regimul prevăzut de act, și marcajului SM și declarației de conformitate corespunzătoare.

Pentru un articol juridic este important ca această regulă să fie prezentată exact în forma condițională prevăzută de HG nr. 108/2022, fără a confunda CE și SM sau a afirma că ambele marcaje trebuie să existe simultan pe același EIP.

Mai este aplicabilă HG nr. 1289/2016?

Nu ca reglementare tehnică actuală.

HG nr. 108/2022 a abrogat HG nr. 1289/2016 la data intrării sale în vigoare.

Această precizare este importantă deoarece în unele texte sau documente mai vechi poate fi întâlnită încă trimiterea la HG nr. 1289/2016.

Pentru analiza actuală a conformității tehnice a EIP trebuie utilizată HG nr. 108/2022, cu modificările ulterioare.

Ce trebuie să verifice angajatorul la procurarea EIP?

În practică, înainte de acceptarea unui EIP pentru utilizare la locul de muncă este recomandabil să fie verificată concordanța dintre următoarele elemente:

1. Produsul și modelul – denumirea, tipul, lotul sau seria trebuie să poată fi identificate.

2. Producătorul/importatorul – datele de identificare trebuie să fie disponibile conform cerințelor aplicabile.

3. Marcajul de conformitate – CE sau, în condițiile regimului legal aplicabil, SM.

4. Declarația de conformitate – trebuie să se refere la produsul concret și să permită verificarea conformității declarate.

5. Instrucțiunile în limba română – trebuie să fie disponibile și lizibile.

6. Riscul și nivelul de protecție – caracteristicile produsului trebuie să corespundă evaluării riscurilor.

7. Standardele și performanțele declarate – trebuie analizate nivelurile/clasele relevante, nu doar existența unui număr de standard.

8. Categoria de risc – în special pentru EIP din categoria a III-a trebuie urmărite cerințele suplimentare privind evaluarea conformității și marcajul.

9. Compatibilitatea – produsul trebuie să poată fi utilizat împreună cu celelalte EIP necesare.

10. Limitele și durata de utilizare – trebuie verificate informațiile producătorului privind utilizarea, întreținerea și ieșirea din uz.

Este obligatoriu ca angajatorul să solicite „certificat de conformitate” pentru fiecare EIP?

Nu trebuie folosit automat termenul de „certificat de conformitate” pentru toate EIP.

HG nr. 108/2022 stabilește proceduri diferite în funcție de categoria de risc. Pentru categoria I, de exemplu, procedura este controlul intern al producției, în timp ce pentru categoriile II și III intervine examinarea UE de tip și, în cazul categoriei III, proceduri suplimentare de supraveghere.

Prin urmare, documentația relevantă trebuie verificată în funcție de categoria și procedura de conformitate aplicabilă produsului, nu prin solicitarea mecanică a aceluiași tip de „certificat” pentru orice EIP.

Standardul EN sau SM EN dovedește singur conformitatea?

Nu în mod izolat.

HG nr. 108/2022 prevede că EIP conforme cu standardele moldovenești care adoptă standarde europene armonizate beneficiază de prezumția de conformitate cu cerințele esențiale acoperite de standardele respective.

Standardul este, deci, un element important al demonstrației tehnice, însă trebuie analizat împreună cu produsul, performanțele declarate, marcajul, declarația de conformitate și instrucțiunile producătorului.

11. Cine trebuie să procure și să achite echipamentul individual de protecție?

Obligația de a asigura lucrătorii cu echipament individual de protecție revine angajatorului. Atunci când evaluarea riscurilor stabilește că un anumit EIP este necesar pentru desfășurarea activității în condiții de securitate, acesta trebuie acordat lucrătorului gratuit.

Această regulă este prevăzută expres atât de Legea nr. 186/2008 privind securitatea și sănătatea în muncă, cât și de HG nr. 906/2020.

EIP se acordă gratuit de către angajator

Legea nr. 186/2008 stabilește obligația angajatorului de a acorda gratuit lucrătorilor, inclusiv celor care prestează muncă la distanță, echipamentul individual de protecție necesar.

Aceeași regulă apare la pct. 5 din HG nr. 906/2020, potrivit căruia:

angajatorul este obligat să acorde gratuit lucrătorilor echipamente individuale de protecție.

Prin urmare, costul unui EIP necesar ca măsură de securitate și sănătate în muncă nu trebuie transferat lucrătorului.

Poate angajatorul să oblige lucrătorul să-și cumpere singur EIP?

Nu, atunci când acel echipament este necesar potrivit evaluării riscurilor și reprezintă EIP în sensul legislației SSM.

De exemplu, dacă pentru activitatea desfășurată sunt necesare cască de protecție, încălțăminte de protecție, mănuși sau ochelari cu anumite caracteristici, angajatorul trebuie să le asigure.

Nu este suficient să îi spună lucrătorului:

„cumpără-ți singur bocanci și vino cu ei la muncă”.

Responsabilitatea angajatorului nu constă doar în suportarea costului. Angajatorul trebuie să stabilească și ce EIP este necesar, ce caracteristici trebuie să aibă și dacă produsul ales este adecvat riscului.

Poate angajatorul să ofere bani lucrătorului în loc de EIP?

Din actele analizate rezultă obligația angajatorului de a acorda EIP, nu doar de a pune la dispoziție o sumă de bani.

Această diferență este importantă deoarece angajatorul trebuie să poată controla dacă echipamentul utilizat:

corespunde riscului, îndeplinește cerințele tehnice aplicabile, este compatibil cu celelalte EIP și este potrivit lucrătorului.

Dacă lucrătorului i s-ar lăsa pur și simplu alegerea liberă a produsului, există riscul procurării unui echipament cu performanțe insuficiente sau destinat altui tip de risc.

Din acest motiv, abordarea corectă este ca angajatorul să stabilească necesarul și caracteristicile EIP și să asigure efectiv echipamentul corespunzător.

Cine plătește înlocuirea EIP deteriorat?

Legea nr. 186/2008 prevede expres și situația înlocuirii.

Angajatorul trebuie să acorde gratuit lucrătorului EIP nou în cazul degradării echipamentului sau al pierderii calităților sale de protecție.

Aceasta este o regulă foarte importantă.

Un EIP nu trebuie menținut în utilizare doar pentru că perioada estimată de folosire nu a expirat, dacă între timp:

s-a degradat, s-a deteriorat sau nu mai oferă nivelul de protecție pentru care a fost acordat.

În această situație, criteriul principal este păstrarea funcției de protecție.

Dacă EIP se uzează mai repede decât era prevăzut?

Faptul că un echipament se deteriorează înainte de perioada estimată nu justifică utilizarea lui în continuare.

HG nr. 906/2020 stabilește că durata și condițiile de utilizare a EIP depind de gravitatea riscului, frecvența expunerii, caracteristicile postului de lucru și proprietățile echipamentului.

Prin urmare, durata reală de utilizare poate varia.

Un lucrător expus zilnic la condiții dificile poate uza un anumit EIP mai repede decât un lucrător care îl utilizează ocazional.

Dacă echipamentul și-a pierdut proprietățile de protecție, acesta trebuie înlocuit.

Ce se întâmplă dacă lucrătorul pierde sau deteriorează intenționat EIP?

Actele analizate prevăd clar obligația angajatorului de a asigura protecția lucrătorului și de a înlocui EIP degradat sau care și-a pierdut calitățile de protecție.

Aceste prevederi nu justifică însă lăsarea lucrătorului să desfășoare activitatea fără EIP corespunzător.

Eventuala răspundere a lucrătorului pentru distrugerea sau pierderea culpabilă a bunurilor angajatorului reprezintă o problemă distinctă, care trebuie analizată conform legislației muncii și circumstanțelor concrete.

Din punctul de vedere al securității și sănătății în muncă, prioritatea rămâne ca lucrătorul să nu continue activitatea expus riscului fără protecția necesară.

Angajatorul poate cumpăra cel mai ieftin EIP?

Angajatorul poate analiza costul produsului, dar acesta nu poate prevala asupra cerințelor de protecție.

Conform HG nr. 906/2020, EIP trebuie să fie:

adecvat riscului, corespunzător condițiilor de muncă, ergonomic și potrivit persoanei care îl poartă.

Înainte de alegere, angajatorul trebuie să definească caracteristicile de protecție necesare și să le compare cu cele ale EIP disponibil.

Prin urmare, prețul poate fi criteriu de selecție între produse care îndeplinesc deja cerințele necesare, nu motiv pentru procurarea unui produs cu protecție insuficientă.

EIP poate rămâne proprietatea angajatorului?

HG nr. 906/2020 stabilește că EIP este, în principiu, destinat uzului personal al lucrătorului. Totodată, actul permite angajatorului să prevadă în instrucțiunile de utilizare modul și condițiile de restituire a echipamentului după utilizare.

Prin urmare, acordarea EIP lucrătorului nu trebuie confundată automat cu transmiterea definitivă a dreptului de proprietate asupra tuturor echipamentelor.

În funcție de natura EIP, durata de utilizare și regulile interne, unele echipamente pot fi recuperate, verificate și gestionate în continuare de angajator.

Dar EIP reutilizabil de mai multe persoane?

Regula este că EIP este destinat uzului personal.

Totuși, HG nr. 906/2020 admite situații în care împrejurările impun utilizarea de către mai multe persoane, cu condiția să fie luate măsuri corespunzătoare astfel încât echipamentul să nu prezinte riscuri pentru sănătatea sau igiena utilizatorilor.

Această situație va fi analizată separat în capitolul privind utilizarea comună a EIP.

Cine suportă costurile pentru întreținere, curățare și menținerea EIP în stare corespunzătoare?

HG nr. 906/2020 cere ca angajatorul să țină cont, în instrucțiunile privind utilizarea EIP, de condițiile de păstrare, curățare și dezinfectare, precum și de perioada de utilizare și recomandările producătorului.

În contextul obligației generale a angajatorului de a asigura gratuit EIP corespunzător și funcțional, gestionarea acestor operațiuni trebuie organizată astfel încât lucrătorul să dispună efectiv de echipamentul necesar în stare de protecție corespunzătoare.

Detaliile privind curățarea, întreținerea, repararea și verificarea vor fi analizate în capitolele dedicate.

12. Obligațiile angajatorului privind echipamentul individual de protecție

Responsabilitatea angajatorului în domeniul EIP nu se limitează la cumpărarea și înmânarea unor echipamente lucrătorilor.

Din legislația SSM rezultă un proces complet care cuprinde stabilirea necesarului, alegerea corectă, acordarea gratuită, informarea și instruirea lucrătorilor, stabilirea regulilor de utilizare, întreținerea, depozitarea și înlocuirea EIP atunci când acesta nu mai asigură protecția necesară.

Angajatorul trebuie să stabilească necesarul de EIP

HG nr. 95/2009 include expres, între activitățile de protecție și prevenire:

stabilirea necesarului de dotare a lucrătorilor cu EIP și asigurarea întreținerii, utilizării și depozitării adecvate a acestuia.

Necesarul nu trebuie stabilit arbitrar. După cum am explicat anterior, el trebuie să rezulte din evaluarea riscurilor profesionale și din analiza riscurilor care nu pot fi eliminate suficient prin alte măsuri.

HG nr. 906/2020 obligă angajatorul, înainte de alegerea EIP, să analizeze riscurile rămase, să definească proprietățile necesare ale echipamentului și să compare aceste cerințe cu caracteristicile produselor disponibile.

Angajatorul trebuie să aleagă EIP corespunzător

Responsabilitatea angajatorului nu este îndeplinită prin acordarea oricărui produs denumit „echipament de protecție”.

EIP trebuie:

să fie adecvat riscului, să corespundă condițiilor locului de muncă, să țină cont de ergonomie și starea sănătății lucrătorului și să se potrivească persoanei care îl utilizează.

Atunci când sunt necesare mai multe EIP simultan, acestea trebuie să fie compatibile și eficiente împreună.

Prin urmare, angajatorul trebuie să verifice nu doar tipul EIP, ci și performanțele și limitele sale de utilizare.

Angajatorul trebuie să acorde EIP gratuit

Legea nr. 186/2008 stabilește obligația angajatorului de a acorda gratuit lucrătorilor EIP necesar.

Tot legea prevede acordarea gratuită a unui EIP nou atunci când cel utilizat este degradat sau și-a pierdut calitățile de protecție.

Această obligație este confirmată și de HG nr. 906/2020.

Prin urmare, angajatorul nu poate considera că și-a îndeplinit obligația dacă lucrătorul este lăsat să suporte din fonduri proprii costul EIP necesar pentru riscurile profesionale.

Angajatorul trebuie să stabilească condițiile de utilizare

Pentru fiecare EIP trebuie stabilit când, unde și în ce condiții trebuie utilizat.

HG nr. 906/2020 prevede că durata purtării se determină în funcție de:

gravitatea riscului, frecvența expunerii, caracteristicile postului de lucru și proprietățile EIP.

Aceasta înseamnă că angajatorul trebuie să stabilească, după caz, dacă EIP:

este obligatoriu permanent într-o anumită zonă, se utilizează numai în timpul unei operațiuni sau trebuie purtat în anumite situații de risc.

Angajatorul trebuie să elaboreze reguli clare de utilizare

HG nr. 906/2020 prevede că, la elaborarea instrucțiunilor privind utilizarea EIP, angajatorul trebuie să țină cont de:

• situațiile și împrejurările de risc;
• prioritatea protecției colective;
• tipul EIP necesar;
• modul de utilizare;
• condițiile de păstrare, curățare și dezinfectare;
• perioada de utilizare;
• specificațiile și recomandările producătorului.

Prin urmare, instrucțiunile interne nu trebuie să conțină doar formularea generală „lucrătorul este obligat să poarte EIP”.

Ele trebuie să permită lucrătorului să înțeleagă ce EIP utilizează, pentru ce risc, când îl poartă și cum îl folosește corect.

Angajatorul trebuie să informeze lucrătorul despre riscul împotriva căruia îl protejează EIP

Conform pct. 9–10 din HG nr. 906/2020, în unitate trebuie să fie disponibile informații privind fiecare tip de EIP necesar, iar angajatorul trebuie să informeze lucrătorul despre riscurile împotriva cărora îl protejează echipamentul.

Este important ca lucrătorul să nu primească doar o pereche de mănuși sau o mască, fără să știe exact:

ce risc există → de ce trebuie folosit EIP → împotriva cărui factor îl protejează → care sunt limitele protecției.

Angajatorul trebuie să instruiască lucrătorul privind utilizarea EIP

HG nr. 906/2020 prevede expres obligația angajatorului de a instrui lucrătorul și, dacă este cazul, de a demonstra practic modul de purtare și utilizare a EIP.

Echipamentul trebuie utilizat conform instrucțiunilor angajatorului și/sau producătorului, iar aceste instrucțiuni trebuie să fie pe înțelesul lucrătorilor.

HG nr. 95/2009 merge mai departe și prevede că instruirea la locul de muncă trebuie să cuprindă demonstrații practice privind activitatea desfășurată și exerciții practice privind utilizarea EIP.

Pentru anumite EIP – de exemplu, sisteme împotriva căderii, aparate de protecție respiratorie sau echipamente speciale – simpla explicație verbală poate fi insuficientă.

Angajatorul trebuie să verifice însușirea instruirii

Potrivit HG nr. 95/2009, muncitorul poate fi admis la lucru de sine stătător numai după verificarea cunoștințelor de către conducătorul locului de muncă și consemnarea rezultatului în Fișa personală de instruire SSM.

Prin urmare, în cazul activităților pentru care EIP reprezintă o măsură importantă de prevenire, nu este suficientă doar predarea echipamentului. Lucrătorul trebuie să știe efectiv să îl utilizeze.

Angajatorul trebuie să asigure întreținerea și depozitarea corespunzătoare

HG nr. 95/2009 prevede expres obligația de a asigura întreținerea, utilizarea și depozitarea adecvată a EIP.

În același timp, HG nr. 906/2020 cere ca instrucțiunile interne să țină cont de condițiile de:

păstrare, curățare și dezinfectare.

Aceste operațiuni trebuie realizate conform recomandărilor producătorului.

HG nr. 108/2022 prevede că instrucțiunile producătorului trebuie să conțină informații privind depozitarea, utilizarea, curățarea, întreținerea, revizia și dezinfecția EIP.

Angajatorul trebuie să urmărească starea EIP

Un EIP trebuie să rămână eficient pe întreaga perioadă în care este utilizat.

Angajatorul trebuie să organizeze activitatea astfel încât echipamentele degradate, deteriorate sau care și-au pierdut proprietățile de protecție să nu rămână în utilizare.

Legea nr. 186/2008 obligă angajatorul să acorde gratuit EIP nou atunci când echipamentul s-a degradat sau și-a pierdut calitățile de protecție.

Această obligație nu trebuie confundată cu existența unei durate fixe identice pentru toate EIP. Starea reală a echipamentului și recomandările producătorului sunt decisive.

Angajatorul trebuie să respecte instrucțiunile producătorului

Instrucțiunile producătorului fac parte din sistemul de gestionare a EIP.

HG nr. 108/2022 prevede că acestea trebuie să conțină informații inclusiv despre:

depozitare, utilizare, curățare, întreținere, revizie, dezinfecție, performanțe, accesorii compatibile, clase și limite de protecție și, după caz, perioada de ieșire din uz.

Din acest motiv, angajatorul nu trebuie să elaboreze reguli interne care contravin instrucțiunilor producătorului.

Angajatorul trebuie să revizuiască alegerea EIP atunci când situația se schimbă

Evaluarea EIP nu este definitivă.

Conform pct. 14 din HG nr. 906/2020, aceasta trebuie revizuită atunci când apar modificări relevante.

Revizuirea poate fi necesară, de exemplu, dacă se schimbă tehnologia, echipamentele de lucru, substanțele utilizate, condițiile de muncă, apar noi riscuri sau se constată că EIP utilizat nu oferă protecția așteptată.

Angajatorul trebuie să consulte și să informeze lucrătorii

HG nr. 906/2020 prevede informarea lucrătorilor și a reprezentanților acestora despre măsurile luate în domeniul SSM, în special atunci când se utilizează EIP.

Totodată, pentru problemele reglementate de această hotărâre trebuie respectate cerințele privind consultarea și participarea lucrătorilor.

Aceasta este importantă și practic: lucrătorii pot semnala probleme de ajustare, incompatibilități între EIP, disconfort semnificativ sau deteriorări care nu sunt evidente la momentul procurării.

Este suficient ca angajatorul să cumpere EIP și să îl predea lucrătorului?

Nu.

Predarea EIP este doar una dintre etapele obligației legale.

Gestionarea corectă presupune:

evaluarea riscurilor → stabilirea necesarului → alegerea EIP → verificarea conformității → acordarea gratuită → stabilirea regulilor de utilizare → informarea → instruirea și demonstrația practică → întreținerea și depozitarea → verificarea stării → înlocuirea → revizuirea necesarului.

Dacă una dintre aceste etape lipsește, simpla existență a echipamentului în întreprindere nu garantează că lucrătorul este protejat corespunzător.

13. Obligațiile lucrătorului privind echipamentul individual de protecție

Angajatorul are obligația de a stabili, procura și acorda EIP corespunzător, însă eficiența acestuia depinde și de modul în care este utilizat de lucrător.

Legea nr. 186/2008 privind securitatea și sănătatea în muncă, la art. 19, stabilește obligațiile generale ale lucrătorilor, inclusiv obligații exprese privind utilizarea echipamentului individual de protecție.

Lucrătorul trebuie să respecte instruirea și instrucțiunile SSM

Potrivit art. 19 alin. (1) din Legea nr. 186/2008, fiecare lucrător trebuie să își desfășoare activitatea în conformitate cu pregătirea profesională, instruirea primită și instrucțiunile SSM ale angajatorului, astfel încât să nu își pună în pericol propria securitate și sănătate și nici pe cea a altor persoane.

În domeniul EIP, aceasta înseamnă că lucrătorul trebuie să respecte regulile stabilite privind:

tipul de EIP utilizat, activitățile pentru care acesta este obligatoriu, modul de purtare și ajustare, limitele de utilizare și condițiile de păstrare după folosire.

Lucrătorul este obligat să utilizeze corect EIP

Legea nr. 186/2008 prevede expres, la art. 19 alin. (2) lit. b), obligația lucrătorului:

să utilizeze corect echipamentul individual de protecție pus la dispoziție și, după utilizare, să îl înapoieze sau să îl pună la locul destinat pentru păstrare.

Aceasta este una dintre cele mai importante prevederi legale privind EIP.

Prin urmare, dacă un EIP a fost stabilit ca necesar pentru o anumită activitate, lucrătorul nu trebuie să îl poarte doar formal, ci corect și în modul pentru care a fost proiectat.

EIP trebuie utilizat numai în scopul pentru care a fost prevăzut

HG nr. 906/2020 stabilește că EIP poate fi utilizat numai în scopurile specificate, cu excepția unor împrejurări specifice și excepționale.

De asemenea, acesta trebuie utilizat în conformitate cu instrucțiunile elaborate de angajator și/sau de producător.

De exemplu, lucrătorul nu trebuie:

să utilizeze ochelari destinați unui anumit risc pentru o activitate pentru care nu oferă protecția necesară; să folosească un filtru respirator pentru alt contaminant decât cel pentru care este destinat; să modifice componentele unui ham sau ale unei căști; să folosească un EIP în afara limitelor precizate de producător.

Lucrătorul nu trebuie să modifice arbitrar EIP

Legea nu formulează separat pentru fiecare tip de EIP o interdicție generală de „modificare”, însă obligația de utilizare corectă și conform instrucțiunilor angajatorului/producătorului înseamnă că lucrătorul nu trebuie să intervină asupra echipamentului într-un mod care îi poate afecta proprietățile de protecție.

În practică, nu trebuie îndepărtate, perforate, tăiate, schimbate sau improvizate componente ale EIP dacă producătorul nu permite acest lucru.

O astfel de intervenție poate afecta:

rezistența, etanșarea, ajustarea, izolarea sau compatibilitatea echipamentului.

Lucrătorul trebuie să păstreze EIP în locul destinat

Art. 19 din Legea nr. 186/2008 stabilește expres că, după utilizare, EIP trebuie înapoiat sau pus la locul destinat pentru păstrare.

Această obligație este importantă deoarece depozitarea necorespunzătoare poate deteriora echipamentul.

De exemplu, anumite EIP pot fi afectate de:

umezeală, temperaturi excesive, radiație solară, substanțe chimice, deformare mecanică, contaminare sau depozitare împreună cu obiecte care le pot deteriora.

Condițiile concrete trebuie stabilite conform instrucțiunilor angajatorului și recomandărilor producătorului.

Lucrătorul trebuie să semnaleze defecțiunile și situațiile periculoase

Potrivit art. 19 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 186/2008, lucrătorul trebuie să comunice imediat angajatorului și/sau lucrătorilor desemnați orice situație de muncă pe care o consideră, pe motive întemeiate, un pericol grav pentru securitate și sănătate, precum și orice defecțiune a sistemelor de protecție.

Aplicat EIP, lucrătorul trebuie să informeze persoana responsabilă atunci când constată, de exemplu:

fisuri, rupturi, uzură accentuată, deformări, pierderea etanșeității, elemente de fixare defecte, filtre expirate sau saturate ori orice altă problemă care poate afecta protecția.

Lucrătorul nu trebuie să continue utilizarea unui EIP despre care există motive să se creadă că nu mai asigură protecția necesară, fără ca situația să fie evaluată.

Lucrătorul trebuie să folosească și dispozitivele de protecție colectivă corect

Obligațiile lucrătorului nu se limitează la EIP.

Art. 19 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 186/2008 obligă lucrătorii să nu deconecteze, schimbe sau mute arbitrar dispozitivele de protecție ale mașinilor, aparatelor, instalațiilor sau construcțiilor și să utilizeze corect aceste dispozitive.

Această prevedere este importantă deoarece EIP nu trebuie folosit pentru a compensa eliminarea unei protecții colective sau tehnice.

De exemplu, purtarea ochelarilor de protecție nu justifică îndepărtarea apărătorii unui utilaj.

Lucrătorul trebuie să participe efectiv la instruirea privind EIP

HG nr. 906/2020 obligă angajatorul să instruiască lucrătorul și, atunci când este necesar, să demonstreze practic modul în care se poartă și se utilizează EIP.

Din perspectiva lucrătorului, aceasta presupune participarea la instruire și aplicarea corectă a celor prezentate.

Lucrătorul trebuie să cunoască cel puțin:

riscul împotriva căruia îl protejează EIP, modul de ajustare, modul de utilizare, limitele de protecție și ce trebuie să facă dacă observă deteriorări sau probleme de funcționare.

Poate lucrătorul să utilizeze un alt EIP decât cel acordat?

Nu ar trebui să înlocuiască din proprie inițiativă EIP stabilit de angajator cu un alt produs fără verificarea prealabilă a adecvării acestuia.

Chiar dacă două produse par similare, ele pot avea niveluri de protecție, standarde, clase sau limite de utilizare diferite.

Înlocuirea unui EIP trebuie făcută astfel încât noul echipament să respecte aceleași cerințe de protecție stabilite prin evaluarea riscurilor.

Ce trebuie să facă lucrătorul dacă EIP nu i se potrivește?

Lucrătorul trebuie să informeze conducătorul locului de muncă sau angajatorul.

HG nr. 906/2020 cere ca EIP să se potrivească persoanei care îl poartă după ajustările necesare și să țină cont de cerințele ergonomice și de starea sănătății lucrătorului.

Prin urmare, un lucrător nu trebuie să fie pus în situația de a utiliza un EIP care este prea mare, prea mic, nu poate fi ajustat corespunzător sau interferează cu alte echipamente.

Problema trebuie analizată și, după caz, trebuie oferită o soluție adecvată.

Ce trebuie să facă lucrătorul dacă EIP este deteriorat?

Trebuie să informeze imediat persoana responsabilă și să respecte regulile interne privind retragerea sau înlocuirea EIP.

Lucrătorul nu trebuie să „repare” improvizat echipamentul dacă o asemenea intervenție nu este permisă de producător.

Legea nr. 186/2008 obligă angajatorul să acorde gratuit EIP nou atunci când cel utilizat este degradat sau și-a pierdut calitățile de protecție. Prin urmare, semnalarea rapidă a deteriorării este esențială pentru ca echipamentul necorespunzător să poată fi înlocuit.

Obligațiile lucrătorului nu înlătură responsabilitatea angajatorului

Faptul că lucrătorul trebuie să utilizeze corect EIP nu transferă asupra lui obligațiile angajatorului.

Angajatorul rămâne responsabil pentru:

evaluarea riscurilor, alegerea EIP, procurarea și acordarea gratuită, conformitatea și adecvarea produsului, informarea, instruirea și organizarea gestionării EIP.

Lucrătorul, la rândul său, este responsabil pentru respectarea regulilor și utilizarea corectă a echipamentului pus la dispoziție.

Cele două categorii de obligații sunt complementare.

Pentru lucrător, regula practică este:

primește EIP → participă la instruire → îl verifică înainte de utilizare conform regulilor aplicabile → îl poartă și îl utilizează corect → nu îl modifică arbitrar → îl păstrează în locul stabilit → semnalează imediat deteriorările sau situațiile periculoase.

Art. 19 din Legea nr. 186/2008 este foarte clar în privința obligației de utilizare corectă a EIP și de restituire sau păstrare a acestuia după utilizare.

14. Cum se acordă și se ține evidența echipamentului individual de protecție?

Acordarea EIP trebuie organizată astfel încât angajatorul să poată demonstra că lucrătorul a primit echipamentul stabilit prin evaluarea riscurilor, în mărimea și configurația corespunzătoare, și că acesta este gestionat pe toată durata utilizării.

Legislația analizată stabilește clar obligațiile privind acordarea, utilizarea, păstrarea și restituirea EIP. În schimb, HG nr. 906/2020 nu instituie un model unic obligatoriu de „fișă de acordare EIP”. Din acest motiv, trebuie făcută diferența între obligația legală propriu-zisă și modul practic în care angajatorul alege să o documenteze.

Acordarea EIP trebuie să rezulte din necesarul stabilit

EIP nu se distribuie aleatoriu sau numai după denumirea funcției.

Înainte de acordare, angajatorul trebuie să fi stabilit:

riscul → partea corpului expusă → caracteristicile necesare → tipul EIP → condițiile de utilizare.

HG nr. 906/2020 obligă angajatorul să evalueze EIP înainte de alegere, să definească proprietățile necesare și să compare aceste cerințe cu caracteristicile echipamentului disponibil.

Prin urmare, documentul de acordare trebuie să fie consecvent cu evaluarea riscurilor și cu necesarul de EIP stabilit pentru activitatea respectivă.

Ce ar trebui verificat la momentul acordării?

Înainte ca EIP să fie predat lucrătorului, este recomandabil să se verifice cel puțin:

• tipul și modelul EIP;
• mărimea și posibilitatea de ajustare;
• starea fizică a echipamentului;
• marcajele și elementele de identificare;
• compatibilitatea cu alte EIP utilizate simultan;
• existența instrucțiunilor aplicabile;
• termenul sau condițiile de utilizare, dacă sunt relevante pentru produs.

Pentru anumite EIP poate fi important și numărul individual de serie, lotul, data fabricației sau data primei puneri în utilizare.

De exemplu, HG nr. 108/2022 prevede pentru anumite EIP electrice marcarea clasei de protecție sau tensiunii de utilizare, a numărului de serie și a datei fabricației, precum și posibilitatea înscrierii datei intrării în funcțiune și a controalelor sau încercărilor periodice.

Aceasta nu înseamnă că toate EIP trebuie evidențiate după număr de serie; nivelul de detaliu trebuie adaptat tipului de echipament.

Este obligatorie o fișă individuală de acordare a EIP?

Din actele analizate pentru acest articol nu rezultă un formular unic obligatoriu, aprobat prin HG nr. 906/2020, denumit „Fișa individuală de acordare a EIP”.

Prin urmare, nu ar fi corect să afirmăm că orice angajator este obligat prin HG nr. 906/2020 să utilizeze un anumit model-tip de fișă.

Totuși, angajatorul trebuie să poată demonstra că și-a îndeplinit obligațiile privind:

stabilirea necesarului, acordarea gratuită, utilizarea, întreținerea, depozitarea și, după caz, restituirea și înlocuirea EIP.

Din punct de vedere practic, o evidență scrisă sau electronică este una dintre cele mai clare modalități de a demonstra aceste operațiuni.

Ce poate conține o evidență de acordare a EIP?

O evidență internă bine organizată poate conține, după caz:

numele lucrătorului → funcția/locul de muncă → denumirea EIP → modelul sau caracteristicile relevante → mărimea → cantitatea → data acordării → termenul sau condițiile de utilizare, dacă sunt aplicabile → data restituirii/înlocuirii → motivul înlocuirii → confirmarea primirii.

Pentru EIP cu trasabilitate individuală poate fi utilă și indicarea:

numărului de serie, lotului, datei fabricației sau altui identificator.

Nu toate aceste câmpuri sunt obligatorii pentru orice EIP; ele trebuie adaptate naturii și riscului echipamentului.

Semnătura lucrătorului este utilă?

Da, ca modalitate de documentare a predării.

Semnătura poate confirma că lucrătorul a primit un anumit EIP la o anumită dată.

Totuși, semnătura de primire nu demonstrează singură că angajatorul și-a îndeplinit toate obligațiile.

De exemplu, un formular semnat nu repară situația în care EIP:

este nepotrivit riscului, are mărimea greșită, nu este conform, este deteriorat sau lucrătorul nu a fost instruit să îl utilizeze.

Evidența acordării este, așadar, un instrument de trasabilitate, nu un substitut pentru gestionarea corectă a EIP.

Trebuie evidențiată și înlocuirea EIP?

Este recomandabil.

Legea nr. 186/2008 obligă angajatorul să acorde gratuit un EIP nou atunci când cel utilizat s-a degradat sau și-a pierdut calitățile de protecție.

Din punct de vedere practic, evidența înlocuirilor permite urmărirea:

datei înlocuirii, echipamentului retras, motivului retragerii și EIP nou acordat.

O astfel de evidență poate fi utilă și pentru identificarea unor probleme repetitive. Dacă, de exemplu, același model de mănuși se deteriorează foarte rapid la o anumită activitate, acest lucru poate indica necesitatea reevaluării caracteristicilor EIP ales.

Trebuie consemnată restituirea EIP?

HG nr. 906/2020 permite expres angajatorului să prevadă în instrucțiunile de utilizare modul și condițiile de restituire a EIP după utilizare.

Totodată, Legea nr. 186/2008 obligă lucrătorul, după utilizare, să înapoieze EIP sau să îl pună în locul destinat păstrării.

În consecință, pentru echipamente reutilizabile, costisitoare sau cu identificare individuală, este util ca restituirea să fie documentată.

Pentru consumabile de unică folosință, aceeași procedură nu este neapărat practică.

Toate EIP trebuie evidențiate la fel?

Nu.

Sistemul de evidență trebuie proporționat cu tipul de EIP.

De exemplu:

mănușile de unică folosință pot fi gestionate cantitativ;

bocancii sau căștile pot fi evidențiate nominal pe lucrător și dată de acordare;

hamurile pentru lucru la înălțime pot necesita și identificarea individuală a produsului și urmărirea verificărilor;

anumite EIP electroizolante pot necesita evidențierea datelor de încercare, conform cerințelor tehnice și instrucțiunilor producătorului.

Prin urmare, nu este recomandabil un singur formular rigid pentru toate tipurile de EIP.

Evidența trebuie să includă și durata de utilizare?

Doar în măsura în care aceasta este relevantă și poate fi stabilită corect.

HG nr. 906/2020 cere angajatorului să țină cont, în instrucțiunile de utilizare, și de perioada de utilizare, precum și de specificațiile și recomandările producătorului.

Pentru EIP supuse uzurii, HG nr. 108/2022 prevede că producătorul trebuie să furnizeze informațiile necesare pentru stabilirea ieșirii din uz, ținând cont de condițiile de depozitare, utilizare, curățare, revizie și întreținere.

De aceea, nu este corect să se stabilească mecanic, pentru toate EIP, un termen de tipul „12 luni” dacă producătorul sau condițiile reale de utilizare impun altceva.

Evidența EIP poate fi ținută electronic?

Actele analizate nu impun, pentru evidența internă a acordării EIP, exclusiv un format pe hârtie.

Prin urmare, din punct de vedere organizatoric, angajatorul poate utiliza un sistem electronic dacă acesta permite identificarea clară a lucrătorului, a EIP acordat și a operațiunilor efectuate și dacă respectă celelalte cerințe legale aplicabile documentării.

Important este ca informația să fie clară, verificabilă și actualizată.

Evidența acordării și Fișa personală de instruire SSM sunt același document?

Nu.

Fișa personală de instruire în domeniul SSM este documentul în care se consemnează instruirea lucrătorului și verificarea cunoștințelor.

Evidența acordării EIP urmărește predarea, înlocuirea, restituirea și, după caz, trasabilitatea echipamentului.

Cele două documente au scopuri diferite și nu trebuie confundate.

O variantă practică de organizare

Pentru o gestionare clară, angajatorul poate utiliza trei niveluri distincte de documentare:

Necesarul de EIP – stabilește ce EIP este necesar pentru fiecare funcție, activitate sau loc de muncă.

Evidența individuală/colectivă de acordare – arată ce echipament a fost efectiv predat, cui și când.

Evidența tehnică a anumitor EIP – pentru echipamente care necesită identificare individuală, verificări, revizii, încercări sau urmărirea duratei de viață.

Această separare evită situația în care toate informațiile sunt înghesuite într-un singur tabel greu de gestionat.

Legislația impune acordarea și gestionarea efectivă a EIP, dar actele normative nu stabilesc un formular unic obligatoriu de „fișă de acordare EIP”.

Prin urmare, abordarea corectă este:

evaluarea riscurilor → necesarul EIP → acordarea gratuită → documentarea predării → instruirea lucrătorului → utilizarea și păstrarea → evidența înlocuirii/restituirii → trasabilitate suplimentară pentru EIP care o necesită.

Scopul evidenței nu este doar acumularea de semnături, ci posibilitatea de a demonstra că fiecare lucrător a primit efectiv EIP corespunzător și că acesta este gestionat pe întreaga sa durată de utilizare.

15. Instruirea lucrătorilor privind utilizarea echipamentului individual de protecție

Simpla acordare a unui EIP nu este suficientă. Lucrătorul trebuie să știe de ce este necesar echipamentul, împotriva cărui risc îl protejează, cum se poartă, cum se ajustează, care sunt limitele sale și ce trebuie făcut atunci când este deteriorat sau nu mai funcționează corespunzător.

În acest sens, obligația de instruire rezultă atât din Legea nr. 186/2008 privind securitatea și sănătatea în muncă, cât și din HG nr. 906/2020 și HG nr. 95/2009.

Instruirea privind EIP este o obligație legală

Art. 17 din Legea nr. 186/2008 prevede că angajatorul trebuie să asigure fiecărui lucrător o instruire suficientă, adecvată, teoretică și practică în domeniul securității și sănătății în muncă.

Instruirea se efectuează, între altele, la angajare, la schimbarea locului de muncă, la introducerea unui nou echipament de lucru, la introducerea unei noi tehnologii sau proceduri și la executarea unor lucrări speciale.

Tot legea cere ca instruirea să fie adaptată caracteristicilor specifice locului de muncă și evoluției riscurilor profesionale.

Prin urmare, conținutul instruirii privind EIP trebuie adaptat activității concrete a lucrătorului.

Lucrătorul trebuie informat împotriva cărui risc îl protejează EIP

HG nr. 906/2020 stabilește expres că angajatorul trebuie să informeze lucrătorul despre riscurile împotriva cărora îl protejează purtarea EIP.

În unitate trebuie să fie furnizate și puse la dispoziție informațiile necesare privind fiecare tip de EIP utilizat.

Această informare este esențială.

Lucrătorul trebuie să înțeleagă, de exemplu, că:

ochelarii protejează împotriva particulelor proiectate; antifoanele reduc expunerea la zgomot; mănușile protejează împotriva unui risc mecanic sau chimic specific; aparatul respirator protejează împotriva unui anumit contaminant.

Dacă lucrătorul nu cunoaște riscul, există o probabilitate mai mare să utilizeze EIP incorect sau să subestimeze importanța purtării lui.

Instruirea trebuie să includă și demonstrații practice

Pct. 11 din HG nr. 906/2020 prevede că angajatorul instruiește lucrătorul și, dacă este cazul, organizează activități și demonstrează practic cum se poartă și se utilizează EIP.

HG nr. 95/2009 este și mai explicit pentru instruirea la locul de muncă.

Potrivit pct. 65, instruirea trebuie să cuprindă demonstrații practice privind lucrul pe care muncitorul îl va desfășura și exerciții practice privind utilizarea echipamentului individual de protecție.

Prin urmare, în multe situații nu este suficient ca lucrătorului să i se spună doar: „poartă hamul”, „folosește masca” sau „pune casca”.

El trebuie să fie capabil să demonstreze că știe să utilizeze echipamentul.

Ce trebuie să cuprindă instruirea privind EIP?

Conținutul concret depinde de tipul echipamentului și de risc, însă instruirea trebuie să permită lucrătorului să înțeleagă cel puțin:

riscul împotriva căruia îl protejează EIP; când și unde este obligatorie utilizarea; cum se îmbracă, montează sau ajustează; cum se verifică înainte de utilizare; limitele protecției; utilizarea împreună cu alte EIP; regulile de curățare și păstrare care îl privesc; semnele de deteriorare; modul de raportare a problemelor; regulile de restituire sau depozitare după utilizare.

Informațiile transmise trebuie corelate cu instrucțiunile angajatorului și cu recomandările producătorului.

HG nr. 906/2020 prevede că instrucțiunile de utilizare trebuie să țină cont inclusiv de modul de utilizare, păstrare, curățare, dezinfectare, perioada de utilizare și recomandările producătorului.

Instrucțiunile trebuie să fie pe înțelesul lucrătorului

HG nr. 906/2020 stabilește expres că EIP trebuie utilizat în conformitate cu instrucțiunile angajatorului și/sau producătorului și că instrucțiunile trebuie să fie pe înțelesul lucrătorilor.

Prin urmare, instruirea nu trebuie transformată într-o simplă citire formală a unui document tehnic.

Angajatorul trebuie să urmărească dacă lucrătorul înțelege efectiv:

ce trebuie să facă și ce nu trebuie să facă.

Pentru EIP complexe, explicația trebuie completată prin demonstrație și exercițiu practic.

Exemplu: instruirea pentru un ham anticădere

În cazul unui sistem individual de protecție împotriva căderii, instruirea practică ar trebui să permită lucrătorului să înțeleagă și să execute corect, după caz:

verificarea vizuală a hamului → îmbrăcarea → reglarea curelelor → conectarea componentelor compatibile → identificarea modului corect de ancorare conform sistemului utilizat → evitarea utilizării componentelor deteriorate → procedura aplicabilă după o cădere sau după identificarea unui defect.

Nu este suficient ca lucrătorul să aibă hamul în dotare dacă nu știe să îl ajusteze și să îl utilizeze corect.

Exemplu: instruirea pentru protecția respiratorie

Pentru un EIP respirator, instruirea poate necesita explicarea:

tipului de contaminant → filtrului sau dispozitivului adecvat → modului de montare → verificării etanșării → limitelor echipamentului → condițiilor în care nu trebuie utilizat → înlocuirii filtrului conform instrucțiunilor aplicabile.

O mască purtată incorect sau cu o etanșare necorespunzătoare poate reduce semnificativ nivelul de protecție.

Trebuie verificat dacă lucrătorul a înțeles instruirea?

Da.

HG nr. 95/2009 prevede că muncitorul poate fi admis la lucru de sine stătător numai după verificarea cunoștințelor de către conducătorul locului de muncă. Rezultatul se consemnează în Fișa personală de instruire în domeniul SSM.

Aceasta este o diferență importantă între:

„i-am explicat” și „m-am asigurat că știe să aplice”.

În cazul EIP, verificarea poate include întrebări și, după caz, demonstrarea practică a modului corect de utilizare.

Unde se consemnează instruirea privind EIP?

HG nr. 95/2009 stabilește că rezultatul instruirii SSM se consemnează obligatoriu în Fișa personală de instruire în domeniul securității și sănătății în muncă, iar după finalizarea instruirii fișa se semnează de lucrător și de persoana care a efectuat instruirea și verificarea cunoștințelor.

Prin urmare, nu trebuie confundată:

Fișa personală de instruire SSM – document obligatoriu pentru consemnarea instruirii;

cu

fișa/evidența de acordare a EIP – instrument utilizat pentru documentarea predării și gestionării echipamentului.

Sunt două lucruri diferite.

Când trebuie reluată instruirea privind EIP?

Instruirea nu se efectuează doar o singură dată la angajare.

Legea nr. 186/2008 prevede instruirea și în cazul schimbării locului de muncă, introducerii unui nou echipament de lucru, unei noi tehnologii sau proceduri și la executarea unor lucrări speciale. De asemenea, instruirea trebuie adaptată evoluției riscurilor.

În practică, instruirea privind EIP trebuie actualizată atunci când, de exemplu:

se introduce un EIP nou; se schimbă modelul sau sistemul utilizat; apare un risc nou; se modifică tehnologia; se constată utilizarea greșită; se schimbă instrucțiunile interne sau recomandările relevante ale producătorului.

Instruirea periodică include și aspectele privind EIP?

Da, atunci când acestea sunt relevante pentru riscurile și activitatea lucrătorului.

În forma actuală a Legii nr. 186/2008, instruirea periodică a lucrătorilor se efectuează la intervale care nu depășesc 6 luni, iar pentru funcționarii administrativi intervalul nu poate depăși 12 luni.

Totuși, existența acestui interval maxim nu înseamnă că instruirea privind un EIP nou trebuie amânată până la următoarea instruire periodică. Dacă se schimbă riscul, activitatea sau echipamentul relevant, lucrătorul trebuie instruit înainte de a fi expus în noile condiții.

Cine efectuează instruirea la locul de muncă?

Potrivit HG nr. 95/2009, instruirea muncitorilor la locul de muncă se efectuează de conducătorul locului de muncă, pe baza informațiilor și instrucțiunilor de securitate și sănătate în muncă.

Scopul instruirii este prezentarea riscurilor profesionale și a măsurilor de protecție și prevenire specifice fiecărui loc de muncă sau post.

Pentru EIP complexe, angajatorul poate avea nevoie și de informațiile tehnice ale producătorului sau de suportul unei persoane competente, însă obligația de a asigura instruirea rămâne a angajatorului.

Instruirea se face în timpul programului de lucru?

Da.

HG nr. 95/2009 stabilește că instruirea SSM se efectuează din mijloacele unității și în timpul programului de lucru, iar perioada de instruire este considerată timp de muncă.

Prin urmare, instruirea privind utilizarea EIP nu trebuie transferată asupra lucrătorului ca activitate personală, în afara obligațiilor angajatorului.

Ce se întâmplă dacă lucrătorul nu știe să utilizeze EIP?

Pentru muncitori, HG nr. 95/2009 prevede că admiterea la lucrul de sine stătător se face numai după verificarea cunoștințelor.

Prin urmare, dacă lucrătorul nu poate demonstra că a însușit regulile necesare pentru desfășurarea în siguranță a activității, simpla semnătură pe fișa de instruire nu trebuie tratată ca suficientă.

Scopul instruirii este formarea deprinderilor de lucru în siguranță, nu doar completarea documentelor.

Pentru EIP, instruirea eficientă trebuie să urmeze logica:

explicarea riscului → prezentarea EIP → explicarea limitelor de protecție → demonstrarea modului corect de utilizare → exercițiul practic → verificarea cunoștințelor → consemnarea instruirii → actualizarea instruirii atunci când apar modificări.

EIP poate oferi protecția pentru care a fost proiectat numai dacă este ales corect și utilizat corect. De aceea, instruirea teoretică și practică reprezintă o parte esențială a sistemului de gestionare a echipamentelor individuale de protecție.

16. Utilizarea corectă a echipamentului individual de protecție

Un EIP poate fi conform, potrivit riscului și acordat gratuit, dar își poate pierde eficiența dacă este purtat, reglat sau utilizat incorect.

Din acest motiv, legislația nu se limitează la obligația angajatorului de a procura EIP, ci stabilește și reguli privind modul efectiv de utilizare.

EIP trebuie utilizat conform instrucțiunilor

Potrivit pct. 11 din HG nr. 906/2020, EIP trebuie utilizat numai în scopurile specificate, cu excepția unor situații specifice și excepționale, și în conformitate cu instrucțiunile elaborate de angajator și/sau de producător. Instrucțiunile trebuie să fie pe înțelesul lucrătorilor.

Prin urmare, utilizarea corectă înseamnă că lucrătorul trebuie să respecte:

destinația echipamentului → modul de purtare → reglajele necesare → limitele de utilizare → durata de purtare → regulile de păstrare și întreținere.

Lucrătorul are obligația legală de a utiliza corect EIP

Art. 19 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 186/2008 obligă lucrătorul să utilizeze corect echipamentul individual de protecție pus la dispoziție și, după utilizare, să îl înapoieze sau să îl pună la locul destinat păstrării.

Prin urmare, purtarea formală nu este suficientă.

De exemplu, o cască purtată fără reglarea corectă, o semimască fără etanșare adecvată sau un ham fixat necorespunzător pot să nu asigure protecția pentru care au fost proiectate.

EIP trebuie purtat pe toată perioada în care există riscul

Condițiile de utilizare și durata purtării trebuie stabilite în funcție de gravitatea riscului, frecvența expunerii, specificul postului și proprietățile EIP.

De aceea, dacă evaluarea riscurilor stabilește că EIP este obligatoriu pe durata unei operațiuni, lucrătorul nu trebuie să îl îndepărteze înainte ca expunerea să înceteze.

Această regulă este importantă în special în cazul:

zgomotului, particulelor proiectate, substanțelor chimice, riscurilor biologice, lucrului la înălțime sau altor expuneri care pot produce consecințe grave.

EIP trebuie ajustat corect pe utilizator

HG nr. 108/2022 prevede că EIP trebuie proiectat astfel încât să poată fi poziționat corect pe utilizator și menținut în această poziție pe durata utilizării, inclusiv prin sisteme adecvate de reglare, fixare și mărimi corespunzătoare.

În practică, înainte de începerea lucrului trebuie verificat dacă:

casca este reglată corect; încălțămintea este fixată corespunzător; ochelarii sau viziera stau în poziția necesară; masca respiratorie se așază și se etanșează conform instrucțiunilor; hamul este reglat pentru corpul utilizatorului.

Un EIP prea mare, prea mic sau slab ajustat poate reduce eficiența protecției.

EIP nu trebuie utilizat în afara destinației sale

Unul dintre cele mai frecvente erori este presupunerea că un EIP dintr-o anumită categorie oferă protecție împotriva tuturor riscurilor similare.

De exemplu:

nu toate mănușile protejează împotriva substanțelor chimice;
nu toate măștile respiratorii protejează împotriva gazelor;
nu toți ochelarii sunt adecvați pentru sudare;
nu orice încălțăminte de protecție este electroizolantă.

Instrucțiunile producătorului trebuie să indice performanțele, clasele de protecție, riscul împotriva căruia EIP este destinat și limitele sale de utilizare.

Trebuie respectate limitele de utilizare

EIP nu oferă o protecție nelimitată.

În funcție de produs, pot exista limite privind:

durata de expunere, concentrația contaminantului, temperatura, tensiunea electrică, nivelul de energie, rezistența materialului sau durata de viață a componentelor.

De exemplu, HG nr. 108/2022 prevede că, pentru anumite EIP destinate protecției împotriva substanțelor nocive sau agenților biologici, durata protecției poate fi limitată, iar instrucțiunile producătorului trebuie să ofere informații pentru stabilirea perioadei maxime admisibile de purtare.

Prin urmare, regula „îl port, deci sunt protejat” nu este suficientă.

Trebuie respectate condițiile pentru care echipamentul a fost proiectat și testat.

Mai multe EIP trebuie utilizate fără a se incomoda reciproc

Atunci când sunt necesare mai multe echipamente simultan, acestea trebuie să rămână compatibile și eficiente.

De exemplu:

casca + viziera + antifoanele;
ochelarii + semimasca respiratorie;
hamul + îmbrăcămintea de protecție;
mănușile + manșoanele de protecție.

Dacă un EIP modifică poziționarea, etanșarea sau funcționarea altuia, protecția poate fi compromisă.

HG nr. 108/2022 prevede expres necesitatea compatibilității între EIP destinate protecției simultane a părților adiacente ale corpului.

EIP nu trebuie modificat sau improvizat

Utilizarea trebuie făcută în forma și configurația prevăzute de producător.

Nu este recomandabil ca lucrătorul să:

perforeze casca, taie curele, înlocuiască piese cu componente incompatibile, modifice filtrele, improvizeze sisteme de prindere sau combine componente care nu sunt prevăzute ca fiind compatibile.

Instrucțiunile producătorului trebuie să specifice inclusiv accesoriile compatibile și caracteristicile pieselor de schimb.

Dacă este necesară modificarea configurației, aceasta trebuie analizată conform instrucțiunilor și cerințelor tehnice aplicabile.

EIP trebuie verificat înainte de utilizare

Înainte de folosire, lucrătorul trebuie să observe dacă echipamentul prezintă defecte evidente care pot afecta protecția.

Verificarea concretă depinde de tipul de EIP și de instrucțiunile producătorului.

Pot fi urmărite, după caz:

fisuri, rupturi, deformări, uzură, elemente de fixare deteriorate, murdărie sau contaminare excesivă, filtre expirate, pierderea elasticității sau alte semne de deteriorare.

Nu toate EIP au aceleași criterii de verificare și nu toate necesită încercări tehnice periodice. Aceste cerințe trebuie stabilite separat pentru fiecare tip de echipament.

Ce trebuie făcut dacă EIP este deteriorat în timpul lucrului?

Dacă lucrătorul constată că EIP este deteriorat sau că protecția nu mai poate fi garantată, situația trebuie raportată imediat conducătorului locului de muncă sau persoanei responsabile.

Art. 19 din Legea nr. 186/2008 obligă lucrătorul să comunice situațiile pe care le consideră un pericol grav și defecțiunile sistemelor de protecție.

În cazul unui EIP care și-a pierdut calitățile de protecție, acesta nu trebuie menținut în utilizare doar pentru a finaliza norma de lucru.

Exemplu: utilizarea corectă a protecției respiratorii

Protecția respiratorie trebuie utilizată strict în raport cu contaminantul și condițiile pentru care a fost aleasă.

HG nr. 108/2022 prevede că echipamentele de protecție respiratorie trebuie să permită utilizarea corectă de către o persoană instruită și calificată, iar pentru echipamentele de filtrare instrucțiunile trebuie să indice și termenul-limită de depozitare a filtrelor noi în ambalajul original.

În practică, lucrătorul trebuie să respecte:

tipul filtrului → montarea corectă → etanșarea → condițiile de utilizare → momentul înlocuirii filtrului → regulile de păstrare.

Exemplu: utilizarea corectă a protecției anticădere

Pentru sistemele individuale de protecție împotriva căderii, utilizarea corectă nu înseamnă doar „purtarea hamului”.

Trebuie respectate:

reglarea hamului → utilizarea componentelor compatibile → conectarea corectă → punctul sau sistemul de ancorare prevăzut → distanțele necesare → instrucțiunile producătorului.

Un ham purtat, dar neconectat corect, nu asigură funcția pentru care a fost acordat.

Exemplu: utilizarea EIP împotriva riscului electric

Pentru anumite EIP electroizolante, HG nr. 108/2022 prevede cerințe specifice privind clasa de protecție, tensiunea de exploatare, marcarea și natura/frecvența încercărilor dielectrice pe durata de viață utilă.

Prin urmare, lucrătorul nu trebuie să utilizeze un EIP electroizolant fără a verifica dacă acesta este destinat nivelului de tensiune și condițiilor de lucru respective.

Poate fi folosit un EIP deteriorat „doar câteva minute”?

Nu este o abordare acceptabilă dacă deteriorarea poate afecta funcția de protecție.

Durata scurtă a activității nu restabilește caracteristicile unui EIP defect.

Dacă protecția nu mai poate fi garantată, echipamentul trebuie retras din utilizare și evaluat sau înlocuit conform regulilor aplicabile.

EIP trebuie păstrat corect după utilizare

După utilizare, lucrătorul trebuie să îl înapoieze sau să îl pună în locul destinat păstrării, potrivit art. 19 din Legea nr. 186/2008.

HG nr. 906/2020 cere ca instrucțiunile interne să prevadă condițiile de păstrare, curățare și dezinfectare și permite stabilirea modului de restituire după utilizare.

Prin urmare, EIP nu trebuie lăsat în locuri unde poate fi contaminat, expus la temperaturi necorespunzătoare, deteriorat sau utilizat de persoane neautorizate.

Utilizarea corectă a EIP urmează o logică simplă:

verificare înainte de utilizare → îmbrăcare/ajustare corectă → utilizare numai pentru riscul și scopul prevăzut → respectarea limitelor → menținerea EIP pe durata expunerii → evitarea modificărilor → raportarea defectelor → păstrarea corectă după utilizare.

Un EIP performant poate deveni ineficient dacă este utilizat greșit. Din acest motiv, alegerea, instruirea și utilizarea corectă trebuie tratate ca părți ale aceluiași sistem de prevenire.

17. Păstrarea, curățarea, întreținerea și repararea EIP

Echipamentul individual de protecție trebuie menținut în stare corespunzătoare pe toată perioada de utilizare. Un EIP ales corect poate deveni ineficient dacă este depozitat necorespunzător, murdărit, contaminat, curățat cu produse incompatibile sau reparat incorect.

Legislația obligă angajatorul să stabilească reguli clare privind păstrarea și întreținerea echipamentelor și să țină cont de instrucțiunile producătorului.

Angajatorul trebuie să stabilească reguli de păstrare și întreținere

Potrivit pct. 15 din HG nr. 906/2020, la elaborarea instrucțiunilor de utilizare a EIP, angajatorul trebuie să țină cont inclusiv de:

modul de utilizare, condițiile de păstrare, curățare și dezinfectare, perioada de utilizare și specificațiile și recomandările producătorului.

Prin urmare, nu este suficient ca EIP să fie predat lucrătorului fără a exista reguli privind ce se întâmplă cu acesta după utilizare.

Păstrarea EIP trebuie să prevină deteriorarea

Locul de depozitare trebuie ales în funcție de caracteristicile echipamentului.

În practică, EIP trebuie protejat, după caz, împotriva:

umezelii excesive, radiației solare, temperaturilor necorespunzătoare, contaminării chimice sau biologice, prafului, deformării, deteriorării mecanice și accesului necontrolat.

Cerințele concrete trebuie preluate din instrucțiunile producătorului.

HG nr. 108/2022 prevede expres că instrucțiunile furnizate împreună cu EIP trebuie să conțină informații privind depozitarea, utilizarea, curățarea, întreținerea, revizia și dezinfecția.

Curățarea EIP trebuie făcută conform instrucțiunilor producătorului

Nu orice metodă de curățare este potrivită pentru orice echipament.

Detergenții, solvenții, temperaturile ridicate, spălarea mecanică sau alte procedee pot deteriora anumite materiale și pot reduce proprietățile de protecție.

HG nr. 108/2022 precizează că produsele recomandate pentru curățare, întreținere sau dezinfecție nu trebuie să producă efecte negative asupra EIP sau utilizatorului atunci când sunt folosite conform instrucțiunilor relevante.

De aceea, angajatorul nu trebuie să stabilească o metodă universală de tipul „toate EIP se spală cu același detergent”.

Când este necesară dezinfectarea EIP?

Dezinfectarea poate fi necesară atunci când natura activității sau modul de utilizare creează un risc de contaminare.

Este relevantă mai ales pentru echipamente care:

intră în contact direct cu pielea sau căile respiratorii, sunt utilizate în medii contaminate sau, în condiții justificate, sunt folosite succesiv de mai multe persoane.

HG nr. 906/2020 cere angajatorului să prevadă condițiile de curățare și dezinfectare, iar HG nr. 108/2022 impune producătorului să furnizeze informațiile relevante privind aceste operațiuni.

Metoda trebuie aleasă astfel încât să nu afecteze proprietățile echipamentului.

Cine trebuie să asigure întreținerea EIP?

Responsabilitatea organizării întreținerii revine angajatorului.

HG nr. 95/2009 include între activitățile de protecție și prevenire asigurarea întreținerii, utilizării și depozitării adecvate a echipamentelor individuale de protecție.

În practică, angajatorul trebuie să stabilească cine efectuează operațiunile, cu ce periodicitate și după ce instrucțiuni.

Aceste activități pot fi realizate, în funcție de natura EIP, de lucrător, de personal desemnat sau de o entitate specializată, însă trebuie respectate cerințele producătorului.

Lucrătorul poate curăța singur EIP?

Da, dacă natura echipamentului și instrucțiunile aplicabile permit acest lucru și lucrătorul a fost informat asupra modului corect de întreținere.

De exemplu, pentru anumite căști, ochelari sau încălțăminte, întreținerea curentă poate fi simplă.

Pentru alte echipamente însă, cum ar fi anumite aparate respiratorii, sisteme complexe de protecție împotriva căderii sau EIP contaminate cu substanțe periculoase, pot fi necesare proceduri speciale.

Prin urmare, regula nu trebuie să fie:

„fiecare își spală singur echipamentul cum consideră”.

Procedura trebuie stabilită în prealabil.

EIP poate fi reparat?

Depinde de tipul echipamentului și de instrucțiunile producătorului.

Nu toate EIP sunt reparabile.

Dacă producătorul permite înlocuirea unor componente sau efectuarea unor operațiuni de reparație, acestea trebuie realizate numai în condițiile prevăzute.

HG nr. 108/2022 cere ca instrucțiunile producătorului să conțină informații privind accesoriile compatibile și caracteristicile pieselor de schimb.

Prin urmare, nu trebuie utilizate piese improvizate sau componente incompatibile.

Dacă reparația poate afecta funcția de protecție și nu este prevăzută de producător, soluția corectă poate fi retragerea echipamentului din uz.

Reparația „provizorie” este acceptabilă?

Nu dacă afectează sau poate afecta funcția de protecție.

De exemplu, nu este sigur să se repare improvizat:

o curea ruptă a unui ham, o cască fisurată, o vizieră deteriorată, o mănușă perforată sau o componentă izolantă.

În astfel de situații trebuie verificat dacă producătorul permite reparația și în ce condiții.

Dacă nu există certitudinea că protecția este restabilită, EIP nu trebuie reintrodus în utilizare.

EIP trebuie verificat după curățare sau reparație?

Da, atunci când natura operațiunii poate influența starea echipamentului.

După curățare, întreținere, înlocuirea unei componente sau reparație, trebuie verificat dacă EIP:

este complet, nu prezintă deteriorări, funcționează corect și își menține caracteristicile necesare.

Pentru anumite tipuri de echipament poate fi necesară o revizie sau verificare specifică conform instrucțiunilor producătorului.

Există aceeași periodicitate de întreținere pentru toate EIP?

Nu.

Legislația analizată nu stabilește un interval unic aplicabil tuturor EIP.

Periodicitatea poate depinde de:

tipul echipamentului, intensitatea utilizării, mediul de lucru, contaminare, uzură, recomandările producătorului și eventualele cerințe tehnice speciale aplicabile.

HG nr. 108/2022 prevede chiar că, pentru EIP a căror performanță poate fi afectată de uzură, informațiile privind durata de viață trebuie corelate cu condițiile concrete de depozitare, utilizare, curățare, revizie și întreținere.

De ce este importantă depozitarea corectă?

Pentru că un EIP se poate degrada chiar dacă nu este folosit.

De exemplu, anumite materiale pot fi afectate de:

radiația UV, temperaturi ridicate, umiditate, substanțe chimice, îndoire sau compresie prelungită.

De aceea, data acordării nu este singurul criteriu relevant. Trebuie analizate și condițiile în care echipamentul a fost păstrat.

Trebuie separate EIP curate de cele contaminate?

Atunci când natura activității implică contaminare, separarea poate fi necesară pentru a evita transferul contaminanților.

În astfel de situații, procedura internă trebuie să stabilească, după caz:

unde se depun EIP contaminate, cine le manipulează, cum se curăță/decontaminează, unde se depozitează după curățare și când se elimină din uz.

Aceste măsuri trebuie adaptate riscului concret și instrucțiunilor producătorului.

Ce se întâmplă dacă EIP nu mai poate fi întreținut corespunzător?

Dacă echipamentul este deteriorat, contaminat ireversibil sau nu mai poate fi readus în stare de utilizare sigură, nu trebuie menținut în serviciu.

Legea nr. 186/2008 obligă angajatorul să acorde gratuit EIP nou atunci când cel existent este degradat sau și-a pierdut calitățile de protecție.

Prin urmare, întreținerea nu trebuie folosită pentru a prelungi artificial utilizarea unui echipament care nu mai oferă protecția necesară.

Gestionarea corectă după utilizare urmează logica:

depozitare corespunzătoare → curățare conform instrucțiunilor → dezinfectare/decontaminare dacă este necesară → întreținere → reparație numai dacă este permisă → verificare după intervenție → retragere din uz dacă protecția nu mai poate fi garantată.

Scopul întreținerii nu este doar păstrarea aspectului exterior al EIP, ci menținerea proprietăților sale reale de protecție pe întreaga perioadă de utilizare.

18. Verificarea EIP înainte de utilizare și controalele periodice

Echipamentul individual de protecție trebuie să fie funcțional și apt să ofere protecția necesară în momentul în care este utilizat. Din acest motiv, verificarea stării EIP nu trebuie tratată ca o formalitate.

Totuși, este importantă o distincție: nu toate EIP au aceleași obligații de control periodic și nu pentru toate există intervale prestabilite prin lege. Cerințele depind de tipul echipamentului, riscul împotriva căruia protejează, instrucțiunile producătorului și eventualele reglementări speciale aplicabile.

EIP trebuie verificat înainte de utilizare

Înainte de începerea activității, lucrătorul trebuie să se asigure, în limitele instruirii și instrucțiunilor primite, că EIP nu prezintă defecte evidente care îi pot afecta funcția de protecție.

Verificarea poate include, după caz:

integritatea materialului, starea elementelor de prindere, existența fisurilor sau rupturilor, deformările, gradul de uzură, starea filtrelor, marcajele necesare, termenul de utilizare și compatibilitatea componentelor.

HG nr. 906/2020 cere ca regulile interne de utilizare să țină cont de modul de folosire, perioada de utilizare și specificațiile și recomandările producătorului.

Prin urmare, verificarea concretă trebuie adaptată fiecărui tip de EIP.

Ce trebuie să facă lucrătorul dacă observă un defect?

Lucrătorul nu trebuie să ignore o deteriorare care poate afecta protecția.

Legea nr. 186/2008 obligă lucrătorul să comunice imediat angajatorului și/sau lucrătorului desemnat situațiile pe care le consideră periculoase și defecțiunile sistemelor de protecție.

În practică, un EIP suspect trebuie oprit din utilizare până la clarificarea stării sale, dacă defectul poate compromite protecția.

Aceasta poate însemna înlocuirea, verificarea de către o persoană competentă sau efectuarea unei încercări, după caz.

Verificarea înainte de utilizare este același lucru cu un control periodic?

Nu.

Trebuie diferențiate două niveluri:

verificarea înainte de utilizare – efectuată frecvent de utilizator, pentru identificarea defectelor evidente;

controlul, revizia sau încercarea periodică – efectuată atunci când tipul EIP, producătorul sau o reglementare specială impune o verificare tehnică mai aprofundată.

Nu toate EIP necesită controale periodice formale.

De exemplu, o pereche simplă de ochelari de protecție nu se gestionează în același mod ca un EIP electroizolant sau un sistem individual complex de protecție împotriva căderii.

Există un termen unic pentru verificarea tuturor EIP?

Nu.

Din actele analizate nu rezultă o periodicitate universală de tipul „toate EIP se verifică o dată la 6 luni” sau „o dată pe an”.

HG nr. 108/2022 cere ca instrucțiunile producătorului să conțină informații privind utilizarea, întreținerea, revizia, limitele de utilizare și perioada de ieșire din uz, după caz.

Prin urmare, periodicitatea trebuie stabilită în funcție de cerințele aplicabile produsului concret.

Ce factori influențează frecvența verificărilor?

Frecvența poate depinde de:

tipul și categoria EIP, gravitatea riscului, frecvența utilizării, mediul de lucru, expunerea la substanțe sau temperaturi, uzura, incidentele suferite, recomandările producătorului și reglementările speciale aplicabile.

Un EIP utilizat zilnic într-un mediu agresiv poate necesita o supraveghere mai atentă decât același produs folosit rar și depozitat în condiții controlate.

Instrucțiunile producătorului sunt esențiale

HG nr. 108/2022 obligă producătorul să furnizeze informații privind inclusiv:

depozitarea, utilizarea, curățarea, întreținerea, revizia, dezinfecția, performanțele, clasele de protecție, limitele de utilizare și perioada de ieșire din uz.

Aceste informații trebuie analizate înainte de stabilirea programului intern de verificare.

Angajatorul nu trebuie să inventeze o periodicitate care contrazice indicațiile producătorului.

EIP supus uzurii necesită o atenție specială

HG nr. 108/2022 conține cerințe specifice pentru EIP a căror performanță poate fi afectată semnificativ de uzură.

În astfel de cazuri, producătorul trebuie să ofere informații care permit stabilirea momentului ieșirii din uz, luând în calcul condițiile de:

depozitare, utilizare, curățare, revizie și întreținere.

De asemenea, dacă procesele repetate de curățare pot degrada semnificativ performanțele, producătorul trebuie, dacă este posibil, să indice numărul maxim de cicluri de curățare înainte ca echipamentul să fie verificat sau casat.

Această regulă arată de ce evidența utilizării și întreținerii poate fi importantă pentru anumite EIP.

EIP electroizolante pot necesita încercări periodice

Pentru EIP destinate lucrărilor în instalații electrice există cerințe tehnice specifice.

HG nr. 108/2022 prevede că pentru anumite EIP electroizolante trebuie să existe posibilitatea înscrierii datelor controalelor sau încercărilor periodice, iar instrucțiunile producătorului trebuie să indice natura și frecvența încercărilor dielectrice pe durata de viață utilă.

Prin urmare, un EIP electroizolant nu trebuie utilizat doar pentru că „arată bine” la examinarea vizuală.

Trebuie verificat și dacă încercările prevăzute sunt valabile.

Trebuie verificat EIP după un incident?

Da, atunci când incidentul poate afecta proprietățile de protecție.

De exemplu, dacă un EIP:

a fost implicat într-o cădere, a primit un impact puternic, a fost expus unei substanțe agresive, unei temperaturi extreme, unui arc electric sau altui eveniment neobișnuit, acesta trebuie evaluat înainte de reutilizare.

Chiar dacă deteriorarea nu este imediat vizibilă, proprietățile materialului sau ale componentelor pot fi afectate.

Decizia privind reutilizarea trebuie făcută conform instrucțiunilor producătorului și regulilor specifice acelui tip de EIP.

Cine efectuează controalele periodice?

Depinde de EIP.

Verificarea vizuală înainte de utilizare poate fi realizată de lucrătorul instruit.

În schimb, pentru anumite controale tehnice pot fi necesare:

persoane competente, personal specializat, laboratoare sau organisme prevăzute de cerințele tehnice aplicabile.

Nu este corect să se presupună că orice EIP poate fi declarat „bun de utilizare” doar prin semnătura unei persoane din întreprindere.

Competența necesară trebuie stabilită în funcție de tipul verificării și cerințele aplicabile.

Trebuie ținută evidența verificărilor?

Pentru EIP care necesită controale, revizii sau încercări periodice, o evidență este necesară din punct de vedere practic pentru a demonstra:

ce echipament a fost verificat → când → de către cine → ce rezultat a fost obținut → când este următoarea verificare → dacă EIP a fost admis sau retras din utilizare.

Pentru echipamente cu număr individual de serie, evidența trebuie corelată cu acel identificator.

În cazul EIP electroizolante, HG nr. 108/2022 prevede expres existența spațiului pentru înscrierea datelor controalelor sau încercărilor periodice.

Este suficientă verificarea periodică dacă lucrătorul observă între timp un defect?

Nu.

Un control periodic valabil nu înseamnă că EIP poate fi folosit indiferent de starea sa actuală.

Dacă lucrătorul constată între două verificări că echipamentul s-a deteriorat, acesta trebuie semnalat și reevaluat.

Data următorului control nu justifică utilizarea unui EIP suspect.

Exemplu practic: cască de protecție

Înainte de utilizare pot fi urmărite:

fisuri, deformări, deteriorarea carcasei, starea suspensiei, elementele de reglaj și orice modificare neautorizată.

Dacă produsul are o perioadă de utilizare sau condiții speciale stabilite de producător, acestea trebuie respectate.

Aspectul exterior singur nu este întotdeauna suficient pentru a decide durata de utilizare.

Exemplu practic: ham de protecție împotriva căderii

Înainte de utilizare trebuie urmărite, conform instrucțiunilor producătorului:

curelele, cusăturile, cataramele, elementele metalice, conectorii, etichetele și orice urmă de deteriorare sau contaminare.

Pentru astfel de echipamente, verificarea înainte de fiecare utilizare nu trebuie confundată cu eventualele controale periodice realizate de o persoană competentă conform cerințelor producătorului și sistemului aplicabil.

Exemplu practic: EIP respirator

În funcție de echipament se pot verifica:

starea piesei faciale, supapele, curelele, filtrele, termenul de valabilitate, etanșarea și integritatea conexiunilor.

HG nr. 108/2022 subliniază că protecția respiratorie trebuie să poată fi utilizată corect de un utilizator instruit, în baza caracteristicilor și instrucțiunilor furnizate.

Ce se întâmplă dacă EIP nu trece verificarea?

Acesta trebuie separat de echipamentele apte pentru utilizare, astfel încât să nu poată fi folosit accidental.

În funcție de situație, urmează:

revizia → repararea, dacă este permisă → încercarea, dacă este necesară → sau scoaterea definitivă din uz.

Un EIP nu trebuie readmis în lucru doar pentru că este costisitor sau pentru că nu există imediat un echipament de rezervă.

Regula practică este:

înainte de utilizare – verificare de către utilizator → în timpul utilizării – monitorizarea stării → după incidente sau deteriorări – reevaluare → periodic – controale/revizii/încercări numai unde sunt prevăzute → documentarea verificărilor relevante → retragerea imediată dacă protecția nu mai poate fi garantată.

Cel mai important este să nu se aplice aceeași regulă tuturor EIP. Tipul și frecvența controalelor trebuie stabilite pentru fiecare echipament în parte, pornind de la riscuri, cerințele tehnice și instrucțiunile producătorului.

19. Cât timp poate fi utilizat echipamentul individual de protecție?

Nu există o durată unică de utilizare valabilă pentru toate EIP. Perioada în care un echipament poate fi folosit depinde de tipul produsului, riscul împotriva căruia protejează, frecvența și intensitatea utilizării, condițiile de mediu, întreținerea efectuată și instrucțiunile producătorului.

HG nr. 906/2020 prevede că durata purtării EIP se stabilește în funcție de gravitatea riscului, frecvența expunerii, specificul postului de lucru și proprietățile echipamentului individual de protecție.

Durata de utilizare nu trebuie stabilită arbitrar

Nu este corect să se prevadă automat că toate căștile se folosesc, de exemplu, „2 ani”, toate mănușile „6 luni” sau toată încălțămintea „12 luni”, dacă o asemenea perioadă nu rezultă din caracteristicile produsului și condițiile reale de utilizare.

HG nr. 906/2020 cere angajatorului ca, în instrucțiunile privind EIP, să țină cont de perioada de utilizare și de specificațiile și recomandările producătorului.

Prin urmare, perioada de utilizare trebuie stabilită pentru fiecare categorie de EIP în parte.

Durata de viață și durata de purtare nu sunt același lucru

Este important să distingem între două noțiuni.

Durata de purtare reprezintă timpul în care lucrătorul trebuie să poarte EIP pe parcursul unei activități sau expuneri.

Durata de viață/utilizare a produsului reprezintă perioada în care echipamentul poate rămâne apt pentru folosire înainte de ieșirea din uz.

De exemplu, un aparat respirator poate fi purtat doar în timpul unei anumite operațiuni, dar produsul în sine poate fi reutilizabil o perioadă mai lungă, cu respectarea condițiilor privind filtrele, curățarea, întreținerea și depozitarea.

Ce spune producătorul despre durata de viață a EIP?

HG nr. 108/2022 prevede că instrucțiunile producătorului trebuie să conțină, după caz, informații privind luna și anul sau perioada de ieșire din uz a EIP ori a unor componente ale acestuia.

Această informație trebuie analizată înainte de stabilirea perioadei interne de utilizare.

Pentru unele EIP producătorul poate indica:

o dată-limită; o perioadă calculată de la data fabricației; o perioadă calculată de la prima utilizare; un număr maxim de cicluri de folosire, curățare sau întreținere; ori criterii tehnice pentru stabilirea momentului retragerii.

Nu toate aceste variante se aplică tuturor produselor.

Ce se întâmplă dacă producătorul nu indică o durată fixă?

HG nr. 108/2022 reglementează expres această situație pentru EIP supuse uzurii.

Dacă producătorul nu poate garanta o durată precisă de viață utilă, instrucțiunile trebuie să conțină informațiile necesare pentru ca utilizatorul sau cumpărătorul să poată stabili în mod rezonabil momentul ieșirii din uz, ținând cont de calitatea modelului și condițiile concrete de depozitare, utilizare, curățare, revizie și întreținere.

Prin urmare, lipsa unei date exacte nu înseamnă că EIP poate fi utilizat nelimitat.

Data fabricației este aceeași cu data expirării?

Nu.

Data fabricației este doar unul dintre elementele care pot fi relevante.

Pentru EIP ale căror performanțe pot fi afectate semnificativ de uzură, HG nr. 108/2022 prevede indicarea lunii și anului fabricației și, dacă este posibil, a lunii și anului ieșirii din uz.

Prin urmare, nu trebuie dedus automat că un produs „expiră” după un anumit număr de ani numai din data fabricației, dacă producătorul nu stabilește o asemenea regulă.

Un EIP nou, neutilizat, poate totuși să îmbătrânească?

Da.

Anumite materiale se pot degrada și în timpul depozitării.

Durata de viață poate fi influențată de:

temperatură, umiditate, radiație UV, contact cu substanțe chimice, deformare, condițiile ambalării și durata depozitării.

De aceea, HG nr. 108/2022 leagă determinarea ieșirii din uz nu doar de folosirea efectivă, ci și de condițiile de depozitare.

Un EIP păstrat ani întregi în condiții improprii nu trebuie considerat automat „nou” doar pentru că nu a fost purtat.

Uzura poate scurta durata de utilizare

Da.

Durata estimată nu reprezintă o garanție că produsul va putea fi utilizat până la acea dată indiferent de starea sa.

Utilizarea intensă, contactul cu suprafețe abrazive, contaminarea, temperaturile extreme, expunerea la UV sau substanțe chimice și curățările repetate pot accelera degradarea.

De aceea, perioada de utilizare trebuie corelată permanent cu starea reală a EIP.

Curățarea repetată poate reduce durata de viață

Pentru anumite EIP, chiar procedurile normale de curățare pot afecta treptat performanțele.

HG nr. 108/2022 prevede că, dacă degradarea semnificativă și rapidă a performanțelor poate fi produsă de curățările repetate recomandate, producătorul trebuie, dacă este posibil, să indice numărul maxim de operațiuni de curățare înainte ca EIP să fie verificat sau scos din uz; în lipsa marcajului, informația trebuie furnizată în instrucțiuni.

Această cerință este relevantă, de exemplu, pentru anumite articole de îmbrăcăminte de protecție reutilizabilă.

Poate fi utilizat EIP până la expirarea termenului dacă este deja deteriorat?

Nu.

Termenul stabilit de producător reprezintă o limită maximă sau un reper de utilizare, nu un drept de a utiliza produsul până la acea dată indiferent de starea sa.

Dacă echipamentul:

este rupt, fisurat, deformat, contaminat ireversibil, nu mai poate fi ajustat, nu trece verificarea sau și-a pierdut proprietățile de protecție, acesta trebuie retras mai devreme.

Legea nr. 186/2008 prevede obligația angajatorului de a acorda gratuit EIP nou atunci când echipamentul existent este degradat sau și-a pierdut calitățile de protecție.

Poate fi utilizat EIP după data de ieșire din uz indicată de producător dacă arată bine?

Nu ar trebui.

Aspectul vizual nu demonstrează întotdeauna menținerea proprietăților tehnice.

Unele materiale își pot pierde rezistența, elasticitatea, izolarea sau alte caracteristici fără semne externe evidente.

Dacă producătorul stabilește o perioadă de ieșire din uz, această limită trebuie respectată.

Filtrele și componentele pot avea durate diferite față de EIP principal

Da.

Un sistem EIP poate avea componente cu durate de utilizare diferite.

De exemplu, o semimască reutilizabilă poate avea o anumită durată de viață, în timp ce filtrele trebuie înlocuite după alte criterii.

HG nr. 108/2022 cere ca instrucțiunile producătorului să ofere informații privind accesoriile, piesele de schimb, limitele de utilizare și perioada de ieșire din uz a EIP sau a unor componente, după caz.

Prin urmare, nu trebuie stabilit un singur termen pentru întregul sistem dacă producătorul tratează separat componentele.

Există EIP cu durată limitată de protecție în timpul unei singure utilizări?

Da.

Pentru anumite riscuri, protecția poate fi limitată chiar pe parcursul unei singure expuneri.

De exemplu, pentru EIP destinate unor condiții termice speciale sau contactului cu anumite substanțe, instrucțiunile trebuie să permită stabilirea duratei maxime admisibile de expunere.

HG nr. 108/2022 prevede, de exemplu, pentru anumite EIP destinate utilizării de scurtă durată în medii cu temperaturi extreme, furnizarea informațiilor necesare pentru determinarea expunerii maxime admisibile.

În astfel de cazuri trebuie diferențiată durata de viață a produsului de durata maximă admisă a unei expuneri.

EIP electroizolant poate fi folosit cât timp „nu este expirat”?

Numai dacă sunt îndeplinite și cerințele privind verificările aplicabile.

HG nr. 108/2022 prevede că, pentru anumite EIP destinate lucrărilor în instalații electrice, instrucțiunile producătorului trebuie să indice natura și frecvența încercărilor dielectrice pe durata lor de viață utilă.

Prin urmare, faptul că durata totală de viață nu a expirat nu este suficient dacă o verificare sau încercare obligatorie nu mai este valabilă.

Cine stabilește perioada de utilizare în unitate?

Angajatorul trebuie să organizeze utilizarea EIP în baza:

evaluării riscurilor, condițiilor reale de lucru, proprietăților produsului și informațiilor producătorului.

HG nr. 906/2020 îi cere expres să ia în considerare perioada de utilizare și recomandările producătorului atunci când elaborează instrucțiunile privind EIP.

Aceasta nu înseamnă că angajatorul poate prelungi arbitrar durata maximă indicată de producător.

Cum se stabilește practic dacă un EIP mai poate fi utilizat?

O abordare corectă presupune verificarea cumulativă a următoarelor elemente:

data fabricației și/sau a punerii în utilizare → perioada sau condițiile de viață stabilite de producător → intensitatea utilizării → condițiile de depozitare → numărul de curățări/revizii, dacă este relevant → rezultatul verificărilor → starea fizică → incidentele la care a fost expus EIP.

Dacă oricare dintre aceste elemente indică faptul că funcția de protecție nu mai poate fi garantată, EIP trebuie retras din uz.

Nu există regula generală:

„un EIP se schimbă la fiecare X luni”.

Regula corectă este:

cerințele producătorului + condițiile reale de utilizare + starea echipamentului + verificările aplicabile = durata reală de utilizare.

Un EIP trebuie scos din uz cel târziu la atingerea limitei stabilite de producător, dar poate fi necesar să fie înlocuit mult mai devreme dacă este deteriorat, uzat, contaminat, a fost implicat într-un incident sau și-a pierdut proprietățile de protecție.

20. Când trebuie înlocuit sau scos din uz echipamentul individual de protecție?

EIP trebuie înlocuit sau retras din utilizare atunci când nu mai poate garanta nivelul de protecție pentru care a fost acordat. Criteriul decisiv nu este doar vechimea echipamentului, ci starea sa reală, limitele stabilite de producător și condițiile în care a fost utilizat.

Legea nr. 186/2008 prevede expres obligația angajatorului de a acorda gratuit lucrătorului EIP nou în cazul degradării echipamentului sau al pierderii calităților sale de protecție.

EIP trebuie înlocuit când și-a pierdut calitățile de protecție

Aceasta este regula centrală.

Un EIP trebuie retras atunci când nu mai asigură protecția specifică pentru care a fost ales, indiferent dacă deteriorarea este produsă prin:

uzură normală, deteriorare accidentală, contaminare, depozitare necorespunzătoare, curățări repetate, expunere la temperaturi, substanțe chimice sau alte condiții agresive.

Normele pentru elaborarea și realizarea măsurilor de protecție a muncii prevăd, de asemenea, înlocuirea mijloacelor individuale de protecție atunci când acestea nu mai posedă calitățile de protecție specifice condițiilor pentru care au fost acordate, indiferent de motiv.

Care sunt cele mai frecvente motive de scoatere din uz?

În practică, EIP trebuie retras sau evaluat pentru retragere atunci când se constată:

• deteriorări vizibile care pot afecta protecția;
• uzură peste limitele acceptate;
• pierderea funcției de reglare, fixare sau etanșare;
• contaminare care nu poate fi eliminată în siguranță;
• depășirea perioadei de ieșire din uz stabilite de producător;
• depășirea numărului maxim de cicluri de curățare sau utilizare, dacă este prevăzut;
• rezultat necorespunzător la un control, o revizie sau o încercare;
• implicarea într-un incident care poate compromite integritatea echipamentului;
• lipsa unor componente esențiale sau utilizarea unor piese incompatibile;
• imposibilitatea de a demonstra că EIP mai respectă condițiile necesare de utilizare.

Nu toate aceste situații apar la fiecare tip de EIP. Criteriile concrete trebuie preluate din instrucțiunile producătorului.

Depășirea perioadei de ieșire din uz

HG nr. 108/2022 prevede că instrucțiunile producătorului trebuie să conțină, după caz, luna și anul sau perioada de ieșire din uz a EIP ori a unor componente ale acestuia.

Dacă producătorul stabilește o astfel de limită, EIP trebuie retras cel târziu la atingerea acesteia.

Aspectul exterior bun nu justifică prelungirea arbitrară a termenului stabilit.

Ce se întâmplă dacă producătorul nu indică o dată exactă?

Pentru EIP supuse uzurii, HG nr. 108/2022 prevede că, dacă producătorul nu poate garanta o durată exactă de viață utilă, instrucțiunile trebuie să ofere informațiile necesare pentru stabilirea în mod rezonabil a momentului ieșirii din uz, în funcție de depozitare, utilizare, curățare, revizie și întreținere.

În asemenea situații, angajatorul trebuie să urmărească starea echipamentului și criteriile tehnice indicate, nu să inventeze o dată arbitrară.

EIP trebuie înlocuit chiar dacă termenul nu a expirat?

Da.

Perioada de utilizare stabilită de producător reprezintă o limită, dar nu înseamnă că echipamentul rămâne automat sigur până în ultima zi.

Dacă după două luni un EIP care ar putea avea o durată estimată de doi ani este deteriorat și nu mai oferă protecția necesară, acesta trebuie înlocuit imediat.

Legea nr. 186/2008 leagă obligația de înlocuire direct de degradare sau pierderea calităților de protecție, nu doar de expirarea unui termen calendaristic.

Când un defect minor impune înlocuirea?

Nu orice zgârietură superficială înseamnă automat scoaterea din uz, dar nici un defect aparent mic nu trebuie ignorat dacă poate influența funcția de protecție.

Trebuie analizate:

zona deteriorată, rolul componentei, limitele prevăzute de producător și posibilitatea unei reparații autorizate.

De exemplu, o zgârietură superficială pe un element fără rol critic poate avea altă semnificație decât:

o fisură în casca de protecție, o cusătură deteriorată a unui ham, o perforație într-o mănușă chimică sau pierderea etanșării unei măști respiratorii.

EIP contaminat trebuie întotdeauna aruncat?

Nu neapărat.

Dacă echipamentul poate fi curățat, decontaminat sau dezinfectat în siguranță, conform instrucțiunilor producătorului, acesta poate fi menținut în utilizare după efectuarea procedurii și verificarea stării.

În schimb, dacă contaminantul nu poate fi îndepărtat sau poate afecta materialul și proprietățile de protecție, EIP trebuie retras.

Instrucțiunile producătorului trebuie să prevadă informații privind curățarea, întreținerea, revizia și dezinfecția.

Ce se întâmplă după un impact sau o cădere?

Pentru EIP care au fost supuse unui eveniment semnificativ, reutilizarea trebuie analizată conform instrucțiunilor producătorului.

Un eveniment precum:

o cădere oprită de sistemul anticădere, un impact puternic asupra căștii, un arc electric, expunerea accidentală la substanțe agresive sau temperaturi extreme poate afecta echipamentul chiar dacă deteriorarea nu este evidentă.

În astfel de situații, EIP trebuie retras temporar din utilizare până la stabilirea dacă poate fi reutilizat sau trebuie scos definitiv din uz.

EIP care nu trece un control periodic trebuie înlocuit?

Dacă verificarea sau încercarea arată că echipamentul nu mai îndeplinește cerințele necesare, acesta nu trebuie utilizat.

În funcție de produs, poate fi posibilă:

repararea autorizată → reverificarea → readmiterea în utilizare, sau poate fi necesară scoaterea definitivă din uz.

Pentru anumite EIP electrice, HG nr. 108/2022 prevede inclusiv efectuarea controalelor și încercărilor periodice conform instrucțiunilor producătorului. Un echipament care nu mai corespunde acestor cerințe nu trebuie utilizat pentru lucrări sub tensiune.

Scoaterea temporară și scoaterea definitivă din uz

Cele două situații trebuie diferențiate.

Retragerea temporară poate fi necesară atunci când există dubii privind starea echipamentului și acesta trebuie verificat, curățat, reparat sau testat.

Scoaterea definitivă din uz intervine atunci când echipamentul:

nu mai poate fi adus în stare corespunzătoare, a depășit limita de viață stabilită, a fost declarat necorespunzător sau producătorul impune retragerea după un anumit eveniment.

Această distincție ajută la evitarea reutilizării accidentale a EIP suspecte.

Cum trebuie marcat un EIP retras?

Legislația analizată nu stabilește un model unic de etichetă pentru toate EIP retrase din utilizare.

Ca măsură organizatorică, este recomandabil ca EIP necorespunzător să fie separat fizic de echipamentele utilizabile și identificat clar, de exemplu:

„NU SE UTILIZEAZĂ”, „NECONFORM”, „ÎN AȘTEPTAREA VERIFICĂRII” sau „SCOS DIN UZ”.

Scopul este să fie prevenită reintroducerea accidentală în activitate.

Trebuie documentată scoaterea din uz?

Pentru EIP cu evidență individuală, valoare semnificativă sau verificări tehnice, este recomandabil ca retragerea să fie consemnată.

Pot fi înregistrate:

identificarea EIP → data retragerii → motivul → rezultatul verificării → decizia de reparare sau casare → EIP nou acordat.

Această trasabilitate este utilă atât pentru gestionarea internă, cât și pentru demonstrarea modului în care angajatorul și-a îndeplinit obligațiile.

Poate fi acordat altui lucrător un EIP retras de la primul utilizator?

Numai dacă echipamentul este încă apt pentru utilizare și sunt respectate condițiile aplicabile reutilizării.

Simpla retragere de la un lucrător nu înseamnă automat că produsul trebuie casat. Dacă echipamentul este reutilizabil, poate fi verificat, curățat/dezinfectat și, după caz, realocat.

Dacă însă a fost retras din cauza pierderii proprietăților de protecție, nu poate fi transferat altui lucrător.

EIP scos din uz trebuie distrus?

Actele analizate nu stabilesc o obligație generală ca orice EIP scos din uz să fie distrus într-un anumit mod.

Totuși, echipamentul trebuie gestionat astfel încât să nu poată reveni accidental în utilizare ca EIP funcțional.

Pentru EIP contaminate cu substanțe periculoase sau pentru alte categorii speciale pot exista și cerințe distincte privind gestionarea deșeurilor, care trebuie analizate în funcție de natura contaminării.

Cine decide scoaterea din uz?

Procedura trebuie stabilită de angajator.

În funcție de tipul EIP, decizia poate rezulta din:

constatarea lucrătorului → verificarea conducătorului locului de muncă/persoanei competente → instrucțiunile producătorului → rezultatul unei revizii sau încercări → decizia de înlocuire.

Pentru echipamente complexe nu trebuie lăsată exclusiv la aprecierea vizuală a lucrătorului decizia privind reutilizarea.

Angajatorul trebuie să acorde imediat un EIP nou?

Dacă echipamentul este necesar pentru desfășurarea în siguranță a activității, lucrătorul trebuie să dispună de un EIP corespunzător înainte de continuarea expunerii.

Legea nr. 186/2008 obligă angajatorul să acorde gratuit EIP nou atunci când cel existent s-a degradat sau și-a pierdut calitățile de protecție.

Prin urmare, lipsa temporară a unui echipament de rezervă nu justifică utilizarea în continuare a unui EIP necorespunzător.

Un EIP trebuie înlocuit sau scos din uz atunci când apare oricare dintre următoarele situații relevante:

pierdere a calităților de protecție → deteriorare → uzură excesivă → contaminare ireversibilă → depășirea limitei producătorului → rezultat necorespunzător la verificare → incident care compromite siguranța → imposibilitatea reparării în condiții autorizate.

Regula fundamentală este simplă:

EIP se utilizează atât timp cât poate fi demonstrat că își păstrează funcția de protecție și respectă condițiile stabilite de producător și de legislația aplicabilă.

Dacă această condiție nu mai este îndeplinită, echipamentul trebuie retras, iar angajatorul trebuie să asigure unul corespunzător.

21. Poate același EIP fi folosit de mai mulți lucrători?

Regula generală este că echipamentul individual de protecție este destinat uzului personal.

Totuși, legislația admite și utilizarea aceluiași EIP de către mai multe persoane, dar numai dacă împrejurările o impun și dacă sunt luate măsuri care să prevină apariția unor riscuri pentru sănătatea sau igiena utilizatorilor.

Pct. 8 din HG nr. 906/2020 stabilește expres că EIP este destinat uzului personal, însă, dacă împrejurările impun purtarea lui de către mai mult de o persoană, trebuie luate măsuri corespunzătoare pentru ca acesta să nu prezinte pericol de sănătate sau igienă pentru diferiții utilizatori.

Regula de bază: EIP individual, nu „la comun”

Pentru echipamentele utilizate frecvent și aflate în contact direct cu corpul, abordarea normală trebuie să fie alocarea individuală.

Aceasta este deosebit de importantă pentru EIP care intră în contact cu:

capul, fața, ochii, căile respiratorii, mâinile, picioarele sau pielea.

Utilizarea individuală reduce riscul de contaminare și permite, de regulă, o ajustare mai bună la morfologia lucrătorului.

HG nr. 906/2020 cere, de asemenea, ca EIP să țină cont de cerințele ergonomice și de starea sănătății lucrătorului și să se potrivească persoanei care îl poartă după ajustarea necesară.

În ce situații poate fi justificată utilizarea comună?

Legislația nu oferă o listă închisă de situații.

În practică, utilizarea de către mai multe persoane poate apărea, de exemplu, atunci când anumite EIP:

sunt folosite ocazional, sunt păstrate la un anumit loc de muncă, sunt utilizate de mai mulți lucrători în schimburi diferite sau sunt necesare numai pentru intervenții specifice.

Totuși, faptul că echipamentul este utilizat rar sau este scump nu este, de unul singur, suficient pentru a ignora cerințele de igienă, ajustare și siguranță.

Ce trebuie făcut înainte ca EIP să fie dat altui utilizator?

Dacă același EIP este utilizat succesiv de mai multe persoane, angajatorul trebuie să stabilească măsuri adecvate, în funcție de produs.

Acestea pot include:

curățarea → dezinfectarea, dacă este necesară → verificarea stării → ajustarea pentru noul utilizator → verificarea compatibilității și a funcționalității.

HG nr. 108/2022 prevede că instrucțiunile producătorului trebuie să conțină informațiile relevante privind depozitarea, utilizarea, curățarea, întreținerea, revizia și dezinfecția EIP.

Prin urmare, procedura de reutilizare trebuie construită în jurul instrucțiunilor producătorului.

Este suficientă doar ștergerea EIP înainte de a-l da altui lucrător?

Nu neapărat.

Metoda necesară depinde de tipul echipamentului și de riscul de contaminare.

Pentru unele produse poate fi suficientă o curățare simplă, iar pentru altele poate fi necesară o dezinfecție sau o procedură specială.

HG nr. 108/2022 precizează că produsele recomandate pentru curățare, întreținere și dezinfecție nu trebuie să aibă efecte negative asupra EIP sau asupra utilizatorului atunci când sunt folosite conform instrucțiunilor.

De aceea, nu trebuie folosite soluții improvizate care pot deteriora materialul sau proprietățile de protecție.

Pot fi folosite la comun căștile de protecție?

În principiu, da, dacă sunt respectate condițiile de la pct. 8 din HG nr. 906/2020.

În practică, înainte de realocare trebuie verificată cel puțin:

starea căștii, suspensia interioară, sistemul de reglare, igiena și posibilitatea ajustării corecte pentru noul utilizator.

Pentru utilizare zilnică și repetată este, de regulă, mai simplu și mai sigur din punct de vedere organizatoric ca fiecare lucrător să aibă casca sa.

Pot fi folosite la comun ochelarii și vizierele?

Pot fi reutilizate dacă produsul permite acest lucru și dacă sunt curățate și, unde este necesar, dezinfectate corespunzător.

Trebuie verificat și dacă:

lentilele nu sunt deteriorate, câmpul vizual nu este afectat, sistemele de reglare funcționează și EIP se poziționează corect pe noul utilizator.

Pentru ochelarii purtați frecvent, alocarea individuală poate fi mai practică și poate reduce problemele de igienă.

Pot fi folosite la comun echipamentele de protecție respiratorie?

Aici este necesară o atenție mult mai mare.

Echipamentele respiratorii intră în contact direct cu fața și căile respiratorii, iar eficacitatea lor poate depinde de etanșarea corectă pe utilizator.

HG nr. 108/2022 prevede cerințe speciale privind igiena respiratorie, etanșarea piesei faciale și utilizarea corectă de către un utilizator instruit.

Prin urmare, reutilizarea de către alte persoane trebuie făcută numai dacă:

producătorul permite reutilizarea, EIP poate fi curățat/dezinfectat corespunzător, componentele consumabile sunt gestionate corect și echipamentul poate fi ajustat și etanșat corespunzător pentru fiecare utilizator.

Produsele de unică folosință nu trebuie transformate în EIP reutilizabile.

Pot fi folosite la comun hamurile de protecție împotriva căderii?

Este posibil dacă hamul este proiectat pentru reutilizare și poate fi ajustat corespunzător pentru fiecare lucrător.

Înainte de realocare trebuie verificate:

starea curelelor, cusăturilor, cataramelor, conectorilor, marcajelor și posibilitatea ajustării corecte.

EIP trebuie să se potrivească utilizatorului după reglajele necesare, iar această cerință rămâne valabilă indiferent dacă echipamentul este nominal sau comun.

Dar încălțămintea și mănușile?

Pentru EIP aflate în contact direct și prelungit cu corpul, utilizarea individuală este în mod normal soluția cea mai adecvată.

Reutilizarea încălțămintei sau a anumitor mănuși de către mai multe persoane poate crea probleme de:

igienă, mărime, adaptare și contaminare.

Dacă totuși produsul este reutilizabil și circumstanțele impun utilizarea comună, trebuie demonstrat că sunt îndeplinite cerințele de sănătate, igienă, ajustare și protecție.

EIP de unică folosință poate fi folosit de mai multe persoane?

Nu după ce a fost utilizat, dacă produsul este destinat unei singure utilizări.

Caracterul de unică folosință trebuie stabilit din informațiile și instrucțiunile producătorului.

Un produs nu devine reutilizabil doar prin curățare dacă producătorul nu a proiectat și evaluat echipamentul pentru reutilizare.

Fiecare utilizator trebuie instruit?

Da.

Faptul că un EIP este comun nu înseamnă că este suficient ca doar primul utilizator să fie instruit.

HG nr. 906/2020 obligă angajatorul să informeze lucrătorul despre riscurile împotriva cărora îl protejează EIP și să îl instruiască privind purtarea și utilizarea acestuia.

Prin urmare, fiecare persoană care utilizează EIP trebuie să știe să îl folosească și să îl ajusteze corect.

Cine răspunde de curățarea și pregătirea EIP comun?

Angajatorul trebuie să organizeze sistemul.

Nu este suficient să existe un echipament comun pe un raft, fără să fie clar:

cine îl verifică, cine îl curăță, când se dezinfectează, unde se păstrează și cum se știe dacă este gata pentru următorul utilizator.

Pentru EIP comune este recomandabil să existe o procedură simplă și clară de predare–returnare și de pregătire pentru reutilizare.

Este utilă evidența utilizatorilor?

Pentru EIP simple, legislația analizată nu impune o listă nominală pentru fiecare utilizare.

Totuși, pentru EIP complexe, cu valoare mare, cu verificări periodice sau cu risc ridicat, o evidență poate fi utilă pentru trasabilitate.

De exemplu, se pot consemna:

identificarea EIP → utilizatorul → data folosirii → starea la returnare → curățarea/dezinfectarea → eventualele defecte constatate.

Nivelul de documentare trebuie să fie proporțional cu riscul și complexitatea echipamentului.

Ce se întâmplă dacă EIP nu poate fi igienizat corespunzător?

Dacă utilizarea de către mai multe persoane creează un risc de sănătate sau igienă care nu poate fi eliminat prin măsuri adecvate, echipamentul nu trebuie utilizat în comun.

Aceasta rezultă direct din pct. 8 al HG nr. 906/2020: reutilizarea de către mai mulți utilizatori este permisă numai dacă sunt luate măsuri astfel încât EIP să nu prezinte pericol de sănătate sau igienă.

Într-o asemenea situație, soluția este acordarea de EIP individual.

Regula legală este:

EIP = uz personal.

Utilizarea comună reprezintă o posibilitate acceptată atunci când împrejurările o impun, dar presupune:

verificarea că produsul este reutilizabil → curățare/dezinfectare corespunzătoare → verificarea stării → ajustare pentru fiecare utilizator → instruirea fiecărui utilizator → păstrarea corespunzătoare între utilizări.

Dacă aceste condiții nu pot fi asigurate, EIP trebuie acordat individual.

22. EIP pentru vizitatori, subcontractori, lucrători independenți și alte persoane aflate în unitate

Necesitatea echipamentului individual de protecție nu trebuie analizată exclusiv pentru angajații proprii. Într-o unitate pot intra și lucrători ai altor companii, subcontractori, lucrători independenți, furnizori, tehnicieni, inspectori, vizitatori sau alte persoane, iar unele dintre acestea pot ajunge temporar în zone în care există riscuri profesionale.

Regula practică este simplă: dacă o persoană este expusă unui risc pentru care accesul în zonă presupune utilizarea EIP, aceasta nu trebuie lăsată să intre neprotejată doar pentru că nu este angajatul unității.

Totuși, obligațiile juridice diferă în funcție de statutul persoanei.

Lucrătorii altor întreprinderi trebuie protejați în raport cu riscurile unității

Legea nr. 186/2008 prevede că angajatorul trebuie să se asigure că lucrătorii unităților din exterior care desfășoară activități în unitatea sa sunt instruiți adecvat privind riscurile profesionale pe durata activității lor.

Prin urmare, atunci când o companie externă vine să efectueze lucrări de mentenanță, montaj, reparații, construcții sau alte activități, trebuie analizate atât:

riscurile generate de activitatea subcontractorului, cât și riscurile existente în unitatea beneficiarului.

În ceea ce privește EIP, aceasta înseamnă că înainte de începerea activității trebuie stabilit ce protecție este necesară pentru condițiile concrete de lucru.

Cine trebuie să procure EIP pentru angajații subcontractorului?

În mod obișnuit, fiecare angajator își îndeplinește obligațiile față de propriii lucrători, inclusiv cele privind acordarea gratuită a EIP.

Dar acest principiu nu înseamnă că beneficiarul lucrării poate ignora modul în care subcontractorul intră și lucrează în unitatea sa.

Beneficiarul trebuie să comunice riscurile și regulile aplicabile în unitate, iar organizarea contractuală trebuie să stabilească clar cine asigură anumite EIP speciale sau suplimentare necesare pentru accesul și desfășurarea activității.

Important este rezultatul practic:

nicio persoană nu trebuie admisă la activitatea cu risc fără EIP adecvat.

Un contract între două companii nu poate transforma lipsa EIP într-o situație sigură.

Ce obligații există pentru lucrătorii independenți?

Începând cu modificările aplicabile din 1 ianuarie 2026, Legea nr. 186/2008 reglementează expres situația lucrătorilor independenți care își desfășoară activitatea la locul de muncă al unui client, contractant sau cocontractant.

Potrivit art. 22² alin. (1), clientul, contractantul sau cocontractantul trebuie:

să asigure lucrătorului independent aceleași condiții de securitate și sănătate în muncă precum angajaților proprii; să îi ofere acces la instruire și informațiile SSM necesare; să îi asigure acces la supravegherea sănătății corespunzător riscurilor la care este expus.

Această prevedere este deosebit de importantă pentru activitatea practică a subcontractorilor persoane fizice sau a altor prestatori independenți.

Lucrătorul independent are și el obligații

Legea nu pune toate obligațiile doar în sarcina beneficiarului.

Conform art. 22² alin. (2), lucrătorul independent trebuie să respecte instrucțiunile clientului, contractantului sau cocontractantului privind securitatea și sănătatea în muncă și să comunice informații despre activitatea, metodele și echipamentele sale atunci când acestea pot afecta alte persoane.

În practică, dacă accesul într-o anumită zonă este permis numai cu:

cască + încălțăminte de protecție + vestă de înaltă vizibilitate, lucrătorul independent trebuie să respecte această regulă.

Este suficient ca subcontractorul să declare că are propriul EIP?

Nu.

Simpla declarație „avem EIP” nu demonstrează că echipamentul este adecvat riscurilor din unitatea respectivă.

Dacă este necesar, trebuie verificat dacă EIP:

corespunde riscului → este compatibil cu activitatea → se află în stare corespunzătoare → respectă condițiile de utilizare → poate fi purtat împreună cu alte EIP necesare.

HG nr. 906/2020 stabilește că EIP trebuie ales în funcție de riscurile reale și de condițiile existente la locul de muncă.

Ce se întâmplă în cazul vizitatorilor?

Pentru vizitatorii care nu desfășoară o activitate de muncă, actele analizate nu prevăd un articol distinct care să stabilească o „fișă de EIP pentru vizitatori” sau o listă universală de echipamente obligatorii.

Aceasta nu înseamnă însă că vizitatorii pot fi introduși în orice zonă fără măsuri de protecție.

HG nr. 95/2009 cere angajatorului să țină cont, în organizarea măsurilor de securitate, și de prezența altor persoane în afara celor implicate direct în procesul muncii.

De asemenea, Legea nr. 186/2008 cere ca activitatea lucrătorilor să fie organizată astfel încât să nu pună în pericol nici alte persoane care pot fi afectate de acțiunile sau omisiunile lor.

Când trebuie să primească vizitatorul EIP?

Atunci când traseul sau zona în care urmează să intre implică un risc care nu este controlat suficient prin alte măsuri și pentru care utilizarea EIP este necesară.

Exemple:

vizită pe șantier – cască, încălțăminte adecvată și eventual vestă de înaltă vizibilitate, în funcție de riscuri;

vizită într-o hală cu trafic de stivuitoare – poate fi necesară îmbrăcăminte de semnalizare vizuală;

acces într-o zonă cu zgomot ridicat – poate fi necesară protecția auditivă;

acces într-o zonă cu particule proiectate – protecția ochilor;

acces într-o zonă cu risc chimic – numai dacă poate fi organizat în siguranță și dacă persoanei îi este asigurat EIP corespunzător.

Anexa nr. 3 la HG nr. 906/2020 oferă exemple orientative de activități și riscuri pentru care pot fi necesare diverse tipuri de EIP, inclusiv echipamente de semnalizare vizuală în apropierea vehiculelor în mișcare.

Vizitatorul poate primi EIP reutilizabil?

Da, dacă echipamentul este destinat reutilizării și sunt respectate cerințele privind igiena și starea tehnică.

Aici se aplică principiile analizate în capitolul anterior: dacă același EIP este purtat de mai multe persoane, trebuie luate măsuri pentru a nu crea riscuri de sănătate sau igienă.

De exemplu, pentru vizitatori pot exista:

căști dedicate vizitatorilor, veste de înaltă vizibilitate, ochelari reutilizabili sau protecție auditivă adecvată, cu condiția gestionării corespunzătoare.

Trebuie vizitatorul instruit?

Nu trebuie confundată instruirea completă a unui lucrător cu informarea necesară unui vizitator.

Pentru o persoană care doar vizitează unitatea, nivelul de informare trebuie adaptat traseului și riscurilor la care poate fi expusă.

În practică, înainte de acces poate fi necesar să i se explice:

unde are voie să circule, ce EIP trebuie să poarte, ce zone sunt interzise, ce semnalizări trebuie respectate, ce trebuie să facă în caz de alarmă și cine o însoțește.

Pentru un subcontractor sau lucrător independent care execută efectiv lucrări, informarea trebuie să fie mult mai detaliată și adaptată activității.

Poate un vizitator refuza EIP?

Dacă accesul într-o zonă este condiționat de utilizarea unui anumit EIP, persoana care refuză să îl poarte nu trebuie admisă în zona respectivă.

Soluția nu este eliminarea EIP pentru a permite vizita, ci schimbarea traseului sau limitarea accesului la zone fără riscul respectiv.

Cine trebuie să verifice EIP-ul vizitatorului?

Angajatorul trebuie să organizeze procedura de acces.

În funcție de unitate, această responsabilitate poate reveni:

persoanei care însoțește vizitatorul, conducătorului locului de muncă, serviciului SSM, responsabilului de acces sau altei persoane desemnate.

Important este să existe o regulă clară, nu neapărat o anumită denumire a funcției.

Cum ar trebui organizat accesul subcontractorilor?

Pentru lucrările executate de firme externe, o procedură practică poate include:

identificarea lucrării → schimbul de informații privind riscurile → verificarea competențelor/instruirii relevante → stabilirea EIP necesar → verificarea EIP înainte de acces → coordonarea lucrărilor → supravegherea respectării regulilor.

Pentru activități cu risc ridicat pot fi necesare și proceduri suplimentare, autorizații de lucru sau măsuri specifice sectorului.

Poate beneficiarul să impună EIP suplimentar subcontractorului?

Da, dacă această cerință rezultă justificat din riscurile existente în unitate.

De exemplu, subcontractorul poate utiliza propriile mănuși și încălțăminte de protecție pentru lucrarea sa, iar beneficiarul poate impune suplimentar o vestă de înaltă vizibilitate pentru circulația într-o zonă cu trafic intern.

Totuși, EIP suplimentar trebuie să fie justificat de risc și compatibil cu celelalte echipamente utilizate, nu introdus pur formal.

Cine răspunde dacă două companii lucrează în același loc?

Prezența mai multor angajatori nu elimină obligațiile fiecăruia.

Fiecare angajator rămâne responsabil pentru propriii lucrători, iar unitatea în care se desfășoară activitatea trebuie să gestioneze și riscurile generate de interacțiunea dintre activități.

În cazul lucrătorilor independenți, legea stabilește expres obligația beneficiarului de a le asigura aceleași condiții de SSM ca angajaților săi și acces la instruire și informații.

De reținut

Pentru persoanele din exterior, regula corectă este:

identificarea statutului persoanei → stabilirea zonei și activității → identificarea riscurilor → informarea privind regulile unității → stabilirea EIP necesar → verificarea existenței și adecvării EIP → permiterea accesului numai în condiții de siguranță.

Pentru subcontractori și lucrători independenți, responsabilitățile trebuie coordonate între părți.

Pentru vizitatori, actele analizate nu stabilesc un „set standard de EIP”, dar măsurile trebuie stabilite în funcție de riscurile zonei în care aceștia sunt admiși.

Prin urmare, regula nu este „vizitatorul poartă întotdeauna cască”, ci:

persoana care intră într-o zonă cu risc trebuie protejată corespunzător acelui risc, indiferent dacă este angajat, subcontractor, lucrător independent sau vizitator.

23. Echipamentul individual de protecție în construcții

În construcții, EIP are o importanță deosebită deoarece lucrătorii pot fi expuși simultan la căderi de la înălțime, obiecte proiectate sau căzute, tăieturi, zgomot, vibrații, praf, substanțe chimice, riscuri electrice și condiții meteorologice nefavorabile.

Pe lângă regulile generale din Legea nr. 186/2008 și HG nr. 906/2020, pentru lucrările de construcții trebuie avute în vedere și cerințele din NCM A.08.02–2014 „Securitatea și sănătatea muncii în construcții”.

Normativul prevede că, pentru prevenirea acțiunii factorilor periculoși și nocivi la executarea lucrărilor de construcții-montaj, trebuie utilizate atât mijloace colective, cât și mijloace individuale de protecție.

În construcții, protecția colectivă rămâne prioritară

NCM A.08.02–2014 prevede expres, la pct. 7.2.1, că mijloacele individuale de protecție se utilizează atunci când aplicarea mijloacelor și măsurilor de protecție colectivă este imposibilă sau insuficientă.

Prin urmare, existența unei căști sau a unui ham nu justifică lipsa:

parapetelor, balustradelor, podinelor sigure, acoperirii golurilor, îngrădirilor, schelelor corespunzătoare sau altor măsuri de protecție colectivă.

Normativul enumeră, de altfel, mai multe mijloace colective pentru prevenirea căderilor, precum podețe cu parapete, balustrade, acoperirea golurilor din planșee și îngrădiri de protecție.

Necesarul de EIP trebuie stabilit pentru fiecare lucrare

NCM A.08.02–2014 include între activitățile de protecție și prevenire:

stabilirea necesarului de dotare a lucrătorilor cu EIP și asigurarea întreținerii, utilizării și depozitării corespunzătoare a acestora.

Prin urmare, nu este suficientă o regulă generică de tipul:

„toți muncitorii primesc cască, mănuși și bocanci”.

EIP trebuie ales în funcție de lucrarea concretă și de riscurile identificate.

De exemplu, un sudor, un muncitor care execută demolări și un lucrător care montează cofraje pot avea nevoie de combinații diferite de EIP.

Conducătorul locului de muncă trebuie să verifice EIP înainte de începerea lucrului

Pct. 7.2.3 din NCM A.08.02–2014 stabilește că, înainte de începerea lucrului, conducătorii locurilor de muncă trebuie să verifice dacă fiecare muncitor este dotat cu EIP necesar și dacă acesta cunoaște modul corect de utilizare.

Această prevedere este foarte importantă în șantier.

Controlul înainte de începerea lucrării nu trebuie să se limiteze la constatarea faptului că muncitorul „are o cască”.

Trebuie verificat dacă dispune de EIP necesar activității pe care urmează să o execute și dacă știe să îl utilizeze.

Lucrătorul trebuie să verifice EIP înainte de lucru

NCM A.08.02–2014 stabilește expres și obligația lucrătorului.

Potrivit pct. 7.2.4, angajații trebuie să verifice starea echipamentului de protecție înainte de începerea lucrului și să solicite înlocuirea mijloacelor degradate sau defecte. Angajatorul trebuie să le înlocuiască imediat cu echipamente corespunzătoare.

Aceasta înseamnă că un muncitor nu trebuie să înceapă lucrul cu:

o cască fisurată, un ham cu cusături deteriorate, o pereche de ochelari care nu mai oferă vizibilitate corespunzătoare sau încălțăminte de protecție grav deteriorată.

Casca de protecție este obligatorie pe șantier

NCM A.08.02–2014 conține o regulă expresă pentru șantiere.

Pct. 7.2.6 stabilește că folosirea căștii de protecție este obligatorie pentru toate persoanele care lucrează pe șantierele de construcții, precum și pentru persoanele care vizitează ocazional șantierul.

Aceasta este o cerință mai specifică decât regula generală bazată exclusiv pe evaluarea riscurilor.

Prin urmare, pe șantier, obligația nu privește doar muncitorii, ci și:

diriginții, inginerii, reprezentanții beneficiarului, subcontractorii și vizitatorii ocazionali.

Există cerințe privind culoarea căștilor?

NCM A.08.02–2014 prevede și o diferențiere cromatică:

alb – pentru persoane de conducere;
roșu – pentru maiștri, șefi de lucrări și personal tehnic-ingineresc;
galben și oranj – pentru muncitori și personal inferior de deservire.

Această prevedere trebuie tratată separat de cerințele tehnice privind conformitatea căștii. Culoarea nu demonstrează nivelul de protecție; casca trebuie să fie și adecvată riscului și conformă cerințelor tehnice aplicabile.

Protecția împotriva căderii de la înălțime

Construcțiile implică frecvent lucrări pe:

schele, acoperișuri, stâlpi, planșee, structuri metalice, cofraje sau suprafețe înclinate.

NCM A.08.02–2014 prevede la pct. 7.2.7 că centura de siguranță trebuie utilizată obligatoriu la locurile de muncă unde există pericol de cădere de la înălțime.

În terminologia actuală și în funcție de sistemul concret, protecția poate presupune un sistem individual anticădere alcătuit din mai multe componente, iar acestea trebuie alese și utilizate ca sistem compatibil.

HG nr. 906/2020 indică, în anexa sa orientativă, EIP concepute pentru oprirea sau prevenirea căderilor în activități precum lucrări pe schele, montarea elementelor prefabricate, lucrări pe stâlpi, acoperișuri și suprafețe verticale sau înclinate.

Hamul sau centura nu trebuie folosite fără verificare

NCM A.08.02–2014 prevede verificarea înainte de utilizare a elementelor centurii de siguranță, inclusiv:

cusături, cordon, elemente metalice, frânghie sau lanț și cârligele de siguranță.

Normativul atrage atenția și asupra punctului de legare, care trebuie să fie rezistent, iar alegerea acestuia trebuie supravegheată atent.

În practică, existența hamului nu este suficientă dacă:

nu există un sistem adecvat de ancorare, componentele sunt incompatibile sau lucrătorul nu este conectat corect.

Protecția ochilor și feței

NCM A.08.02–2014 prevede că, atunci când există pericol de accidentare a ochilor prin particule solide sau lichide — de exemplu metal, lemn, roci, solvenți, acizi sau baze — trebuie utilizați ochelari sau viziere adecvate lucrării respective.

În construcții, această cerință este relevantă pentru activități precum:

polizare, debitare, găurire, tăierea pietrei, utilizarea unor scule electrice, demolări și anumite operațiuni cu substanțe chimice.

Anexa nr. 3 la HG nr. 906/2020 menționează explicit ochelarii și ecranele faciale pentru lucrări cu unelte manuale, sudare, polizare și debitare.

Protecția auzului

Dacă, după aplicarea măsurilor tehnice, nivelul zgomotului rămâne peste limita admisibilă, NCM A.08.02–2014 prevede dotarea muncitorilor cu mijloace individuale de protecție a auzului.

În construcții, protecția auditivă poate deveni relevantă la:

utilizarea picamerelor, uneltelor electrice, compresoarelor, lucrări de demolare, baterea piloților sau alte operațiuni zgomotoase.

HG nr. 906/2020 include, de asemenea, construcțiile printre activitățile în care poate fi necesară protecția auzului.

Protecția mâinilor

Mănușile nu trebuie alese generic.

NCM A.08.02–2014 prevede că mijloacele de protecție a mâinilor trebuie alese în funcție de pericolele la care este expus lucrătorul și de necesitatea menținerii libertății de mișcare a degetelor.

Normativul atrage însă atenția și asupra unei situații importante: mănușile nu trebuie folosite la mașini sau mecanisme unde există riscul ca mâna sau mănușa să fie antrenată de părțile în mișcare.

Prin urmare, „mănuși obligatorii peste tot” poate fi o regulă greșită dacă introduce un risc suplimentar de prindere.

Încălțămintea de protecție

NCM A.08.02–2014 stabilește că încălțămintea pentru protecția picioarelor trebuie aleasă în funcție de condițiile de lucru și natura operațiunilor executate.

HG nr. 906/2020 menționează, pentru lucrările de construcții și rutiere, cofraje, schele și demolări, încălțămintea cu vârf de protecție sau alte caracteristici adecvate riscului.

În funcție de activitate poate fi necesară protecție împotriva:

strivirii, perforării tălpii, alunecării, umezelii, temperaturii sau unor riscuri electrice.

EIP pentru vibrații

Atunci când nivelul vibrațiilor rămâne peste valorile admise chiar după aplicarea măsurilor tehnice și organizatorice, NCM A.08.02–2014 prevede utilizarea unor mijloace de protecție precum mănuși speciale, garnituri, pieptare, jambiere, genunchiere sau încălțăminte specială, în funcție de expunere.

Această situație poate apărea, de exemplu, la utilizarea îndelungată a unor scule vibratoare.

Vizitatorii șantierului trebuie să poarte cască

Spre deosebire de regula generală analizată în capitolul anterior, în domeniul construcțiilor NCM A.08.02–2014 conține o prevedere foarte clară:

casca de protecție este obligatorie inclusiv pentru persoanele care vizitează ocazional șantierele.

În funcție de traseu și riscurile zonei, pot fi necesare și alte EIP, cum ar fi încălțăminte de protecție sau vestă de înaltă vizibilitate.

Mai mulți angajatori pe același șantier

Pe șantiere este frecvent ca antreprenorul general și mai mulți subcontractori să lucreze în același timp.

NCM A.08.02–2014 include între activitățile de protecție și prevenire colaborarea între lucrătorii desemnați, serviciile interne și serviciile externe ale diferiților angajatori atunci când mai mulți angajatori își desfășoară activitatea în același loc de muncă.

În practică, aceasta înseamnă că cerințele privind EIP trebuie coordonate astfel încât să nu existe situația în care fiecare subcontractor aplică reguli incompatibile cu riscurile generale ale șantierului.

Un „set standard de șantier” este suficient?

Nu întotdeauna.

Un set de bază precum:

cască + bocanci + vestă reflectorizantă

poate fi necesar pentru accesul general, dar nu acoperă automat toate activitățile.

Pentru o lucrare concretă pot fi necesare suplimentar:

protecția ochilor, protecție auditivă, mănuși specifice, EIP respirator, îmbrăcăminte specială, protecție împotriva căderii sau EIP pentru risc electric.

Necesarul trebuie să rezulte din evaluarea riscurilor și din natura operațiunii.

De reținut

În construcții, gestionarea corectă a EIP trebuie să urmeze logica:

evaluarea riscurilor → prioritatea protecției colective → stabilirea EIP pentru fiecare lucrare → verificarea dotării înainte de începerea activității → verificarea stării de către lucrător → instruirea privind utilizarea → supravegherea utilizării → înlocuirea imediată a EIP defect sau degradat.

NCM A.08.02–2014 adaugă câteva cerințe deosebit de importante pentru șantiere:

casca de protecție este obligatorie pentru lucrători și vizitatori; EIP trebuie verificat înainte de lucru; conducătorul locului de muncă trebuie să verifice dotarea; iar acolo unde există pericol de cădere de la înălțime trebuie utilizat sistemul individual de protecție prevăzut pentru acel risc.

EIP este însă doar o componentă a protecției pe șantier. Parapetele, schelele sigure, îngrădirile, acoperirea golurilor și celelalte măsuri colective nu pot fi înlocuite pur și simplu prin obligarea muncitorului să poarte mai mult EIP.

24. EIP și mijloacele de protecție utilizate în instalațiile electrice

Lucrările în instalațiile electrice necesită o abordare mai strictă decât simpla acordare a unor mănuși sau a încălțămintei de protecție. Riscul electric poate produce electrocutare, arsuri, efecte ale arcului electric și accidente secundare, iar protecția se bazează pe un ansamblu de măsuri tehnice, organizatorice și mijloace de protecție.

Este importantă și o distincție terminologică: în instalațiile electrice sunt utilizate atât echipamente individuale de protecție – EIP, cât și alte mijloace electroprotectoare care nu sunt neapărat EIP în sensul strict al HG nr. 906/2020.

De exemplu, mănușile electroizolante sau anumite articole de îmbrăcăminte sunt EIP, în timp ce o prăjină izolantă, un indicator de tensiune sau o legare la pământ portabilă reprezintă mijloace de protecție utilizate în instalațiile electrice, dar nu sunt purtate pe corp ca EIP.

Ce EIP pot fi necesare împotriva riscului electric?

Anexa nr. 3 la HG nr. 906/2020 indică, pentru riscul de șoc electric prin contact direct sau indirect, exemple precum:

căști electroizolante; mănuși electroizolante; încălțăminte electroizolantă; echipamente individuale de protecție conducătoare destinate anumitor lucrări efectuate de persoane calificate și autorizate.

Aceste exemple au caracter orientativ. EIP concret trebuie stabilit în urma evaluării riscurilor și în funcție de instalație, tensiune, tipul lucrării și metoda de lucru.

Mănușile dielectrice nu sunt singura măsură de protecție

O greșeală frecventă este considerarea mănușilor electroizolante drept soluție universală pentru orice intervenție electrică.

Protecția trebuie stabilită în raport cu situația concretă și poate presupune, după caz:

mănuși electroizolante → încălțăminte electroizolantă → cască → protecția ochilor și feței → îmbrăcăminte specială → scule și mijloace izolante → indicatoare de tensiune → covoare sau platforme izolante → alte mijloace tehnice de protecție.

HG nr. 906/2020 impune ca EIP să fie ales numai după evaluarea riscurilor care nu pot fi evitate prin alte mijloace și după definirea caracteristicilor de protecție necesare.

EIP electroizolant trebuie să corespundă tensiunii și utilizării prevăzute

HG nr. 108/2022 conține cerințe tehnice speciale pentru EIP destinate protecției împotriva electrocutării.

Aceste echipamente trebuie să asigure o izolare suficientă față de tensiunile la care poate fi expus utilizatorul în cele mai nefavorabile condiții de utilizare previzibile.

Prin urmare, nu este suficient ca produsul să poarte denumirea comercială „dielectric” sau „electrician”.

Trebuie verificat dacă nivelul sau clasa sa de protecție corespunde efectiv instalației și lucrării.

Ce marcaje trebuie urmărite la anumite EIP electrice?

Pentru EIP destinate exclusiv lucrărilor sau activităților în instalații electrice care sunt ori pot fi sub tensiune, HG nr. 108/2022 prevede marcaje privind, în special:

clasa de protecție sau tensiunea de exploatare; numărul de serie; data fabricației.

Trebuie să existe și posibilitatea înscrierii datei punerii în funcțiune și a datelor controalelor sau încercărilor periodice aplicabile.

Aceste informații sunt esențiale pentru trasabilitatea EIP.

Nu toate mijloacele electroprotectoare sunt EIP

Pentru o gestionare corectă trebuie făcută distincția între EIP și categoria mai largă de mijloace de protecție utilizate în instalațiile electrice.

Instrucțiunea СО 153-34.03.603-2003 „Инструкция по применению и испытанию средств защиты, используемых в электроустановках”, reglementează clasificarea, utilizarea, păstrarea, evidența și încercarea mijloacelor de protecție utilizate în instalațiile electrice.

Aceasta tratează o categorie mai largă decât EIP și cuprinde, între altele:

prăjini izolante; clești izolatori; indicatoare de tensiune; mănuși dielectrice; încălțăminte dielectrică; covoare și suporturi izolante; scule izolate; legări la pământ portabile; mijloace de protecție a ochilor și feței; alte dispozitive și mijloace de protecție.

Prin urmare, în documentația unei întreprinderi nu este recomandabil ca toate aceste mijloace să fie denumite automat „EIP”.

Personalul trebuie dotat și instruit

Instrucțiunea tehnică analizată prevede că personalul care execută lucrări în instalațiile electrice trebuie să fie dotat cu mijloacele de protecție necesare, să fie instruit privind regulile de utilizare și să le folosească pentru asigurarea securității lucrărilor.

Această regulă completează principiul general din HG nr. 906/2020, potrivit căruia lucrătorul trebuie informat și instruit, iar când este necesar trebuie realizată și demonstrarea practică a modului de utilizare a EIP.

Pentru mijloacele electroprotectoare, instruirea este cu atât mai importantă cu cât utilizarea incorectă poate anula complet funcția de protecție.

Verificarea înainte de fiecare utilizare este obligatorie pentru mijloacele prevăzute de instrucțiunea electrică

Instrucțiunea СО 153-34.03.603-2003 prevede la pct. 1.2.8 că, înainte de fiecare utilizare, personalul trebuie să verifice:

starea mijlocului de protecție; lipsa deteriorărilor exterioare; lipsa contaminării; termenul de valabilitate indicat prin marcaj/ștampilă.

Nu este permisă utilizarea mijloacelor de protecție cu termenul expirat.

Această cerință este mai concretă decât regula generală aplicabilă EIP și trebuie respectată pentru mijloacele cărora li se aplică instrucțiunea respectivă.

Indicatorul de tensiune trebuie verificat înainte de lucru

Instrucțiunea conține o regulă specifică pentru indicatoarele de tensiune: înainte de începerea lucrului trebuie verificată funcționarea acestora.

Pentru modelele fără dispozitiv intern de control, verificarea se realizează prin modalitatea prevăzută de instrucțiune, iar pentru modelele cu sistem integrat de control – conform documentației de exploatare.

Prin urmare, un indicator de tensiune nu trebuie considerat automat funcțional doar pentru că este disponibil în trusa electricianului.

Mijloacele de protecție trebuie păstrate în condiții corespunzătoare

Instrucțiunea electrică stabilește cerințe specifice privind depozitarea.

De exemplu, mijloacele din cauciuc și materiale polimerice aflate în rezervă trebuie păstrate în spații uscate, iar prăjinile izolante, cleștii și indicatoarele pentru tensiuni de peste 1000 V trebuie depozitate astfel încât să nu se îndoaie și să nu intre în contact cu pereții. Mijloacele destinate lucrului sub tensiune trebuie păstrate în încăperi uscate și ventilate.

În practică, nu este acceptabil ca mănușile dielectrice, indicatoarele și prăjinile să fie depozitate dezordonat împreună cu scule care le pot perfora sau deteriora.

Este necesară evidența mijloacelor de protecție?

Instrucțiunea СО 153-34.03.603-2003 prevede un sistem de evidență mai riguros decât cel general aplicabil EIP.

Mijloacele electroprotectoare și EIP aflate în exploatare trebuie, cu anumite excepții, să fie numerotate; poate fi utilizat și numărul atribuit de producător.

De asemenea, în subdiviziunile întreprinderilor trebuie ținute registre de evidență și întreținere a mijloacelor de protecție, iar mijloacele acordate pentru utilizare individuală trebuie, de asemenea, înregistrate.

Această evidență permite asocierea verificărilor și încercărilor cu un mijloc concret.

Cât de des trebuie verificată starea mijloacelor de protecție?

Conform instrucțiunii analizate, existența și starea mijloacelor de protecție se verifică printr-un control periodic efectuat de persoana responsabilă cel puțin o dată la 6 luni, iar pentru legările la pământ portabile – cel puțin o dată la 3 luni, cu consemnarea rezultatului în registru.

Această periodicitate nu trebuie extrapolată la toate EIP din întreprindere.

Ea aparține regimului specific al mijloacelor de protecție reglementate de instrucțiunea pentru instalațiile electrice.

Controlul periodic și încercarea electrică nu sunt același lucru

Această distincție este foarte importantă.

Controlul periodic al stării urmărește existența, integritatea și condiția mijlocului.

Încercarea electrică verifică anumite caracteristici dielectrice conform normelor tehnice aplicabile.

Instrucțiunea prevede că mijloacele de protecție aflate în exploatare sunt supuse încercărilor ordinare și, în anumite situații, încercărilor extraordinare, de exemplu:

după cădere, reparație, înlocuirea unor componente sau apariția unor indicii de defectare.

Prin urmare, ștampila unei inspecții vizuale nu trebuie confundată cu dovada unei încercări dielectrice.

Există aceeași periodicitate de încercare pentru toate mijloacele?

Nu.

Instrucțiunea stabilește în anexele sale norme și termene diferite în funcție de tipul mijlocului de protecție.

De exemplu, pentru cleștii izolatori, periodicitatea încercărilor electrice este prevăzută separat în anexa corespunzătoare.

HG nr. 108/2022 confirmă același principiu la nivelul EIP: instrucțiunile producătorului pentru anumite EIP electrice trebuie să indice natura și frecvența încercărilor dielectrice pe durata de viață utilă.

Prin urmare, nu este corectă stabilirea unei reguli universale „toate mijloacele electrice se testează la 6 luni”.

Ce se întâmplă dacă mijlocul nu trece încercarea?

Instrucțiunea prevede respingerea mijlocului de protecție atunci când, în timpul încercării, apar fenomene precum străpungeri, descărcări necorespunzătoare, depășirea valorilor admise ale curentului sau încălziri locale.

Un asemenea mijloc nu trebuie păstrat printre cele admise pentru utilizare.

Trebuie identificat clar și retras din exploatare conform procedurii aplicabile.

Mănușile dielectrice trebuie verificate doar după ștampilă?

Nu.

Ștampila sau marcajul privind încercarea valabilă este important, dar nu înlocuiește verificarea stării înainte de utilizare.

Înainte de lucru trebuie urmărite și eventualele:

perforații, rupturi, fisuri, contaminări sau alte defecte care pot compromite izolarea.

Un mijloc care are încercarea încă valabilă, dar a fost deteriorat între timp, nu trebuie utilizat.

Schimbarea siguranțelor poate impune și protecția feței și ochilor

Instrucțiunea tehnică oferă un exemplu relevant: la utilizarea cleștilor pentru înlocuirea siguranțelor în instalații de peste 1000 V sunt prevăzute mănuși dielectrice și mijloace pentru protecția ochilor și feței; pentru instalațiile până la 1000 V este prevăzută protecția ochilor și feței.

Acest exemplu arată că protecția electrică nu se limitează la prevenirea contactului electric, ci trebuie să ia în considerare și consecințele unui posibil arc, scurtcircuit sau proiectare de particule.

EIP pentru arc electric trebuie ales separat de protecția la electrocutare

Un EIP electroizolant nu oferă automat protecție suficientă împotriva tuturor efectelor unui arc electric.

Evaluarea trebuie să analizeze separat riscurile posibile pentru:

față și ochi, cap, mâini și corp.

În consecință, protecția poate necesita combinarea mai multor EIP compatibile.

Nu trebuie presupus că „mănușile dielectrice + casca” reprezintă automat un set complet pentru orice intervenție în instalația electrică.

Cine poate utiliza aceste mijloace?

Faptul că o persoană dispune de EIP nu îi conferă automat dreptul de a executa lucrări într-o instalație electrică.

Anexa HG nr. 906/2020 face chiar referire, pentru anumite EIP conducătoare, la utilizarea lor de către persoane calificate și autorizate.

Prin urmare, EIP reprezintă doar una dintre condițiile de securitate. Trebuie respectate separat cerințele privind calificarea, autorizarea, instruirea, organizarea lucrării și metoda de lucru.

Ce documente ar trebui gestionate pentru mijloacele de protecție electrică?

În funcție de tipul mijlocului și de cerințele aplicabile, sistemul de evidență poate cuprinde:

identificarea/numărul mijlocului → data introducerii în exploatare → rezultatele controalelor periodice → datele încercărilor → termenul următoarei încercări → reparațiile sau incidentele → decizia de admitere ori retragere.

În cazul EIP electrice, trebuie păstrate și informațiile producătorului privind clasa de protecție, limitele de utilizare și încercările aplicabile. HG nr. 108/2022 cere ca instrucțiunile furnizate cu EIP să cuprindă informațiile relevante privind utilizarea, întreținerea, revizia, nivelurile de protecție și limitele de utilizare.

De reținut

În instalațiile electrice trebuie diferențiate clar:

EIP purtat de lucrător – mănuși electroizolante, încălțăminte, cască, protecția feței, îmbrăcăminte specială etc.;

de

alte mijloace electroprotectoare – indicatoare de tensiune, prăjini izolante, clești izolatori, covoare, suporturi, legări la pământ portabile și alte dispozitive.

Gestionarea corectă urmează logica:

stabilirea riscului electric → alegerea metodei de lucru → stabilirea mijloacelor necesare → verificarea clasei/tensiunii → instruirea personalului → verificarea înainte de fiecare utilizare → păstrarea corespunzătoare → evidența → controalele periodice → încercările la termenele specifice → retragerea imediată a mijloacelor necorespunzătoare.

În domeniul electric, simpla existență a EIP nu este suficientă. Mijlocul trebuie să fie potrivit tensiunii și lucrării, verificat, cu încercările valabile acolo unde acestea sunt prevăzute și utilizat de personal care cunoaște exact modul și limitele sale de folosire.

25. Exemple practice de EIP pe profesii și activități

Nu există un „set universal” de echipament individual de protecție valabil pentru toate profesiile. EIP trebuie stabilit pornind de la riscurile reale ale activității, nu doar de la denumirea funcției.

Anexa nr. 3 la HG nr. 906/2020 conține o listă neexhaustivă de activități și sectoare care pot necesita utilizarea unor anumite tipuri de EIP. Cu alte cuvinte, exemplele din anexă sunt orientative și trebuie corelate cu evaluarea riscurilor profesionale.

Muncitor în construcții

Pentru un muncitor care execută lucrări generale pe șantier pot apărea riscuri de:

cădere sau proiectare a obiectelor, strivire și perforare a picioarelor, tăieturi, zgomot, praf și cădere de la înălțime.

În funcție de lucrare, pot fi necesare:

cască de protecție; încălțăminte cu bombeu și/sau talpă rezistentă la penetrare; mănuși corespunzătoare; ochelari de protecție; protecție auditivă; EIP respirator; sistem individual de protecție împotriva căderii.

Anexa nr. 3 indică expres casca pentru activități de construcții, cofraje, montarea schelelor și demolări.

Pentru încălțăminte sunt indicate, printre altele, lucrările de construcții, demolare și montarea/demontarea cofrajelor.

Asta nu înseamnă că fiecare muncitor trebuie să poarte permanent toate aceste EIP. Setul concret rezultă din activitatea executată.

Lucrător care execută lucrări la înălțime

În cazul lucrărilor pe schele, stâlpi, acoperișuri, suprafețe verticale sau înclinate, anexa HG nr. 906/2020 indică EIP concepute pentru oprirea sau prevenirea căderilor de la înălțime.

În practică, poate fi necesar un sistem format din:

ham → mijloc de legătură → absorbitor de energie, unde este aplicabil → conectori → punct sau sistem de ancorare compatibil.

Nu este corect să se prevadă doar „centură de siguranță” fără analizarea întregului sistem.

În plus, lucrătorul poate necesita cască adecvată, încălțăminte și alte EIP în funcție de activitatea desfășurată la înălțime.

Sudor

Sudorul poate fi expus simultan la:

radiații optice, scântei, particule, căldură, flacără, fum și gaze, zgomot și eventual risc electric.

Anexa nr. 3 la HG nr. 906/2020 indică pentru lucrările de sudură și forjare mai multe categorii de protecție, inclusiv:

măști de sudură; șorțuri și ghetre; mănuși împotriva căldurii și flăcărilor; manșoane; încălțăminte și îmbrăcăminte de protecție corespunzătoare.

Prin urmare, „masca de sudură” singură nu reprezintă întregul necesar de EIP.

Protecția respiratorie trebuie stabilită separat dacă evaluarea arată că lucrătorul este expus la fum, gaze sau particule care nu sunt controlate suficient prin ventilație ori alte măsuri colective.

Lucrător la polizare sau debitare

La utilizarea polizorului unghiular sau a altor echipamente de debitare pot exista riscuri de:

proiectare a particulelor, ruperea discului, zgomot, praf, tăieturi și scântei.

HG nr. 906/2020 indică pentru lucrările de polizare și debitare utilizarea ochelarilor de protecție de tip corespunzător și a ecranelor faciale, în funcție de risc.

În funcție de evaluare pot fi necesare suplimentar:

protecție auditivă, mănuși adecvate, încălțăminte de protecție, îmbrăcăminte de lucru/protecție și EIP respirator.

Alegerea unei viziere nu elimină automat necesitatea ochelarilor dacă producătorul sau evaluarea riscului impun utilizarea lor combinată.

Electrician

În cazul electricianului, setul de EIP nu poate fi stabilit doar după funcție. Contează:

tensiunea instalației, existența sau posibilitatea prezenței tensiunii, natura intervenției, metoda de lucru și riscul de arc electric.

Anexa nr. 3 menționează pentru șocul electric:

căști electroizolante, mănuși electroizolante, încălțăminte electroizolantă și anumite EIP conducătoare pentru lucrări speciale efectuate de persoane calificate și autorizate.

În funcție de lucrare pot fi necesare și protecția ochilor și feței ori îmbrăcăminte specială.

După cum am arătat în capitolul anterior, electricianul poate utiliza și mijloace electroprotectoare care nu sunt EIP propriu-zis, cum ar fi indicatoarele de tensiune și anumite dispozitive izolante.

Zugrav sau vopsitor

În activitățile de vopsire, lăcuire sau tratare a suprafețelor pot apărea expuneri la:

vapori, ceață, aerosoli, stropiri, substanțe chimice și contact cutanat.

Anexa HG nr. 906/2020 menționează pentru tratamentul de suprafață și curățarea suprafețelor:

dispozitive de protecție respiratorie împotriva particulelor, mănuși de protecție împotriva substanțelor chimice și îmbrăcăminte de protecție chimică, în funcție de natura expunerii.

Tipul mănușii sau al filtrului respirator nu trebuie ales generic. Se analizează substanța utilizată și informațiile din fișa cu date de securitate, împreună cu cerințele producătorului EIP.

Lucrător care manipulează acizi, soluții caustice sau produse de curățare corozive

Aici alegerea mănușilor doar după criteriul „rezistente la chimicale” poate fi insuficientă.

Anexa HG nr. 906/2020 indică, pentru manipularea acizilor, soluțiilor caustice, dezinfectanților și substanțelor de curățare corozive, mănuși și alte mijloace de protecție chimică, în funcție de partea corpului expusă și forma în care substanța poate ajunge asupra lucrătorului.

În practică pot fi necesare:

mănuși compatibile chimic; ochelari etanși sau vizieră; șorț/îmbrăcăminte chimică; încălțăminte adecvată; protecție respiratorie, dacă există risc de inhalare.

Materialul mănușii trebuie ales pentru substanța concretă, nu doar după grosime.

Lucrător expus la praf

Praful poate apărea la:

demolare, șlefuire, prelucrarea lemnului, tăierea pietrei, lucrări rutiere, manipularea unor pulberi sau activități agricole.

Anexa nr. 3 include protecția respiratorie împotriva particulelor și protecția ochilor pentru mai multe asemenea activități.

În funcție de risc pot fi necesare:

semimască sau alt dispozitiv respirator adecvat particulelor; ochelari de protecție; îmbrăcăminte de protecție; mănuși.

Dar protecția respiratorie trebuie folosită după aplicarea măsurilor tehnice de reducere a prafului, nu în locul acestora.

Tâmplar sau lucrător la prelucrarea lemnului

La prelucrarea lemnului pot exista:

așchii și particule proiectate, praf de lemn, zgomot, tăieturi și riscuri de prindere în părți mobile.

Anexa HG nr. 906/2020 menționează protecția ochilor pentru prelucrarea lemnului și protecția auditivă în sectoarele unde există expunere la zgomot.

În funcție de utilaj pot fi necesare:

ochelari/ecran facial; protecție auditivă; protecție respiratorie împotriva prafului; încălțăminte de protecție.

Trebuie însă analizat cu mare atenție riscul de agățare sau prindere. Anexa HG nr. 906/2020 identifică expres riscurile de prindere a articolelor de îmbrăcăminte în părți mobile.

Așadar, nu orice mănușă sau îmbrăcăminte suplimentară crește automat securitatea în apropierea organelor în mișcare.

Lucrător în depozit sau manipulant de mărfuri

Într-un depozit pot exista riscuri de:

cădere a obiectelor, strivirea picioarelor, alunecare, trafic cu stivuitoare și manipularea încărcăturilor.

În funcție de evaluarea riscurilor, pot fi necesare:

încălțăminte cu bombeu; încălțăminte antiderapantă; vestă de înaltă vizibilitate; mănuși pentru manipulare; cască în zone cu risc de cădere a obiectelor.

Anexa nr. 3 include manipularea, transportul și depozitarea încărcăturilor printre activitățile în care poate fi necesară protecția capului, iar pentru manipularea încărcăturilor este indicată și încălțămintea cu vârf de protecție.

Nu trebuie însă introdusă casca în toate depozitele dacă evaluarea nu identifică riscul corespunzător.

Lucrător în agricultură

Agricultura poate combina riscuri foarte diferite:

mecanice, chimice, biologice, zgomot, praf, expunere solară, frig și contact cu animale sau utilaje.

Anexa HG nr. 906/2020 include lucrările agricole între exemplele relevante pentru anumite riscuri mecanice și menționează prepararea produselor de protecție a plantelor în contextul protecției împotriva particulelor.

În funcție de activitate pot fi necesare:

mănuși, încălțăminte, protecție oculară, protecție respiratorie, îmbrăcăminte de protecție și protecție auditivă.

Un tractorist, un lucrător care aplică produse de protecție a plantelor și un lucrător din sectorul zootehnic nu trebuie să primească automat același set de EIP.

Lucrător în cameră frigorifică sau în condiții de frig extrem

Pentru activități în camere frigorifice sau în aer liber în condiții extreme de frig, anexa nr. 3 indică:

mănuși pentru protecție împotriva frigului; încălțăminte pentru frig; îmbrăcăminte de protecție pentru corp și, după caz, cap.

Și aici trebuie diferențiată îmbrăcămintea obișnuită de sezon de îmbrăcămintea care este EIP și are o funcție specifică de protecție.

Lucrător expus la zgomot

Protecția auditivă poate fi necesară în construcții, industria prelucrătoare, prelucrarea lemnului, lucrări cu unelte electrice, dispozitive pneumatice sau alte activități cu zgomot semnificativ.

Anexa HG nr. 906/2020 indică antifoane pentru riscul de zgomot în asemenea activități.

Alegerea nu trebuie făcută însă numai după principiul „cel mai puternic antifon”.

Trebuie urmărit ca nivelul de protecție să fie adecvat expunerii și ca EIP să fie compatibil cu casca, ochelarii sau alte echipamente purtate concomitent.

Lucrător care montează pavaj sau plăci ceramice

Pentru activități desfășurate frecvent în genunchi, anexa nr. 3 menționează genunchierele pentru montarea blocurilor, plăcilor ceramice și pavajelor.

În același timp pot exista și alte riscuri:

tăiere, praf, particule proiectate, manipularea greutăților și contact cu materiale.

Prin urmare, genunchierele sunt doar o componentă posibilă a setului de protecție.

Mecanic sau lucrător de întreținere

Personalul de întreținere poate executa într-o singură zi activități complet diferite:

demontare, polizare, sudură, intervenții electrice, utilizarea substanțelor chimice, lucrări la înălțime sau manipularea pieselor grele.

De aceea, atribuirea unui singur set fix de EIP pentru funcția de „mecanic” poate fi insuficientă.

EIP trebuie stabilit și în funcție de operațiunea executată, iar anexa HG nr. 906/2020 include serviciile și lucrările de întreținere în mai multe categorii de risc.

Același lucrător poate avea nevoie de EIP diferit în aceeași zi

Da.

De exemplu, un lucrător de întreținere poate:

dimineața să efectueze o inspecție simplă, apoi să folosească polizorul, ulterior să execute o lucrare la înălțime și în final să utilizeze un agent chimic de curățare.

Funcția lui nu s-a schimbat, dar riscurile și EIP necesar s-au schimbat de mai multe ori.

Acesta este motivul pentru care necesarul de EIP nu trebuie stabilit doar printr-un tabel „profesie → trei articole standard”.

Un exemplu de abordare corectă

Pentru fiecare profesie sau activitate, angajatorul trebuie să urmeze aceeași logică:

activitatea concretă → pericolele → măsurile colective/organizatorice → riscurile rămase → partea corpului expusă → caracteristicile necesare EIP → modelul concret → compatibilitatea cu celelalte EIP → instruirea și utilizarea corectă.

Anexa nr. 3 la HG nr. 906/2020 este utilă tocmai pentru că leagă riscul → partea corpului → tipul de EIP → exemplele de activități și sectoare, dar lista este expres definită ca fiind neexhaustivă.

De reținut

Un normativ intern de acordare a EIP nu ar trebui să fie construit doar astfel:

„sudor – mască; electrician – mănuși; constructor – cască”.

O abordare corectă este mult mai precisă:

profesie + activitate concretă + risc + nivelul expunerii + parte a corpului expusă + caracteristicile tehnice necesare = EIP adecvat.

Prin urmare, două persoane cu aceeași funcție pot avea nevoie de EIP diferite dacă lucrează în condiții diferite, iar aceeași persoană poate avea nevoie de mai multe combinații de EIP în funcție de lucrările pe care le execută.

26. Cele mai frecvente greșeli privind echipamentul individual de protecție (EIP)

În practică, neconformitățile privind EIP nu apar doar atunci când angajatorul nu oferă echipamentul. Foarte frecvent, EIP există în unitate, dar este ales greșit, utilizat necorespunzător, incompatibil cu alte echipamente, deteriorat, insuficient întreținut sau acordat fără o legătură clară cu evaluarea riscurilor.

Mai jos sunt cele mai frecvente greșeli care trebuie evitate.

1. Stabilirea EIP doar după denumirea profesiei

Una dintre cele mai răspândite abordări este:

constructor = cască + mănuși + bocanci;
sudor = mască + mănuși;
electrician = mănuși dielectrice.

O asemenea abordare este insuficientă.

Anexa nr. 3 la HG nr. 906/2020 este expres o listă neexhaustivă și corelează riscul, partea corpului expusă, tipul EIP și activitățile în care acesta poate fi necesar.

Prin urmare, EIP trebuie stabilit în funcție de activitatea concretă și riscurile identificate, nu numai după funcția din contractul individual de muncă.

2. Acordarea aceluiași set de EIP tuturor lucrătorilor

Două persoane cu aceeași profesie pot lucra în condiții diferite.

De exemplu, doi mecanici pot avea atribuții complet diferite: unul execută predominant operațiuni mecanice, iar celălalt efectuează și polizare, sudură sau lucrări la înălțime.

În consecință, necesarul lor de EIP poate fi diferit.

Seturile standardizate sunt utile pentru administrare, dar trebuie să rezulte din evaluarea riscurilor, nu să o înlocuiască.

3. Alegerea EIP după preț, nu după caracteristicile de protecție

Cel mai ieftin EIP nu este automat necorespunzător, la fel cum cel mai scump nu este automat cel mai bun.

Problema apare atunci când achiziția se face după criteriul:

„avem nevoie de 50 de perechi de mănuși”

fără să se stabilească împotriva cărui risc trebuie să protejeze mănușile.

O mănușă pentru risc mecanic nu devine automat potrivită pentru substanțe chimice, temperaturi ridicate sau risc electric.

EIP trebuie ales după caracteristicile de protecție necesare riscului concret.

4. Considerarea EIP drept prima măsură de prevenire

Aceasta este una dintre cele mai importante erori conceptuale.

Dacă există posibilitatea eliminării riscului sau a protejării lucrătorilor prin măsuri colective, nu trebuie ales direct EIP doar pentru că este mai simplu.

De exemplu:

lipsa parapetului nu se rezolvă automat prin ham;
praful excesiv nu se rezolvă numai prin mască;
zgomotul produs de un utilaj nu trebuie tratat exclusiv prin antifoane.

EIP intervine atunci când riscurile nu pot fi evitate sau limitate suficient prin protecție colectivă ori prin măsuri, metode și proceduri de organizare a muncii.

5. Cumpărarea EIP fără verificarea conformității

Aspectul unui produs nu demonstrează conformitatea acestuia.

O cască poate arăta ca o cască de protecție, o pereche de încălțăminte poate fi comercializată drept „bocanci de lucru”, iar niște ochelari pot semăna cu ochelarii de protecție fără ca acestea să ofere nivelul necesar de protecție.

Înainte de achiziție trebuie verificate, după caz:

identificarea produsului, marcajele, instrucțiunile producătorului, documentele de conformitate și caracteristicile tehnice relevante pentru riscul evaluat.

6. Confundarea îmbrăcămintei de lucru cu EIP

Nu orice uniformă, halat, vestă sau pereche de pantaloni reprezintă EIP.

Îmbrăcămintea obișnuită de lucru și uniformele care nu sunt proiectate în mod specific pentru protecția securității și sănătății lucrătorului sunt excluse din definiția EIP.

În schimb, îmbrăcămintea proiectată pentru protecție împotriva unor riscuri precum căldură, frig, substanțe chimice, flăcări sau alte pericole specifice poate constitui EIP.

Această diferență este importantă inclusiv la stabilirea cerințelor de conformitate.

7. Alegerea EIP fără verificarea mărimii și ajustării

Un EIP tehnic corespunzător poate deveni ineficient dacă nu se potrivește utilizatorului.

Exemple:

casca prea largă;
hamul ajustat incorect;
masca respiratorie fără etanșare;
încălțămintea de mărime nepotrivită;
ochelarii care nu se poziționează stabil.

De aceea, alegerea EIP trebuie să țină cont și de ergonomie, morfologia utilizatorului și posibilitatea ajustării corecte.

8. Utilizarea simultană a unor EIP incompatibile

Mai multe EIP purtate împreună trebuie să rămână eficiente.

Exemple de probleme:

brațele ochelarilor pot afecta etanșarea unui EIP respirator;
anumite antifoane pot fi incompatibile cu casca;
o vizieră poate împiedica poziționarea altui EIP;
anumite articole de îmbrăcăminte pot împiedica funcționarea corectă a hamului.

Prin urmare, nu este suficient ca fiecare produs să fie bun separat. Trebuie verificată și compatibilitatea ansamblului.

9. Acordarea EIP fără instruire practică

O altă greșeală este:

„i-am dat echipamentul și a semnat că l-a primit”.

Primirea EIP nu demonstrează că lucrătorul știe să îl folosească.

Pentru anumite echipamente este necesară inclusiv demonstrarea practică:

cum se îmbracă → cum se ajustează → cum se verifică → cum se utilizează → ce limite are → cum se scoate și se păstrează.

Această problemă devine critică pentru EIP respirator, sistemele anticădere și alte echipamente complexe.

10. Concentrarea doar asupra semnăturii de primire

Documentarea acordării EIP este utilă pentru trasabilitate, dar semnătura nu înlocuiește obligațiile materiale ale angajatorului.

O fișă impecabil completată nu compensează:

EIP nepotrivit riscului, mărimea greșită, lipsa instruirii, echipamentul deteriorat sau lipsa înlocuirii.

Scopul sistemului nu este să demonstreze doar că „lucrătorul a primit ceva”, ci că acesta dispune efectiv de protecția necesară.

11. Stabilirea unor termene arbitrare de utilizare

O regulă internă de tipul:

„cască – 2 ani; bocanci – 1 an; mănuși – 6 luni”

nu trebuie stabilită fără raportare la produs și condițiile reale.

Durata depinde de proprietățile EIP, recomandările producătorului, intensitatea utilizării, condițiile de depozitare și starea efectivă.

Un echipament poate necesita înlocuire înainte de termen, iar pentru unele produse producătorul poate stabili limite precise.

12. Refuzul înlocuirii pentru că „termenul încă nu a expirat”

Această practică este greșită.

Dacă EIP s-a degradat sau și-a pierdut calitățile de protecție, faptul că în evidența internă mai are „șase luni” nu justifică utilizarea.

Legea nr. 186/2008 obligă angajatorul să acorde gratuit EIP nou atunci când cel existent este degradat sau și-a pierdut calitățile de protecție.

Starea reală prevalează asupra termenului administrativ.

13. Utilizarea EIP deteriorat „doar pentru câteva minute”

Riscul nu dispare pentru că activitatea durează puțin.

O cască fisurată, o mănușă perforată, un ham deteriorat sau un EIP respirator care nu mai etanșează nu trebuie utilizate ca soluție temporară dacă defectul afectează funcția de protecție.

Soluția corectă este retragerea echipamentului și acordarea unuia corespunzător înainte de continuarea expunerii.

14. Repararea improvizată a EIP

Lipirea, coaserea, găurirea, modificarea sau înlocuirea unor componente cu piese improvizate poate modifica performanțele produsului.

Exemple:

gaură făcută într-o cască pentru montarea unui accesoriu;
cusătură reparată improvizat la un ham;
piesă incompatibilă montată la un aparat respirator;
modificarea încălțămintei sau îmbrăcămintei de protecție.

Reparațiile trebuie realizate numai dacă sunt permise și în condițiile stabilite de producător.

15. Curățarea EIP cu orice detergent sau solvent disponibil

Un EIP poate fi deteriorat chiar printr-o curățare aparent corectă.

Solvenții, temperaturile ridicate, detergenții agresivi sau metodele de dezinfecție nepermise pot afecta:

polimerii, stratul protector, etanșarea, rezistența materialului sau alte proprietăți.

Metoda de curățare și produsele utilizate trebuie să respecte instrucțiunile producătorului.

16. Depozitarea necorespunzătoare

EIP nu trebuie păstrat oriunde există spațiu liber.

Depozitarea în:

lumina directă a soarelui, apropierea surselor de căldură, umezeală, substanțe chimice sau împreună cu obiecte care îl pot perfora/deforma

poate reduce durata de viață și nivelul de protecție.

Un EIP poate deveni necorespunzător chiar dacă a fost utilizat foarte puțin, dar a fost depozitat greșit.

17. Utilizarea comună fără măsuri de igienă

HG nr. 906/2020 pornește de la principiul utilizării personale a EIP.

Dacă același echipament este folosit de mai multe persoane, trebuie luate măsuri pentru evitarea problemelor de sănătate și igienă.

Prin urmare, nu este corect ca:

măști, căști, ochelari sau alte EIP reutilizabile să treacă automat de la un lucrător la altul fără verificare și, după caz, curățare/dezinfectare.

18. Reutilizarea EIP de unică folosință

Un produs proiectat pentru o singură utilizare nu trebuie transformat într-un EIP reutilizabil doar pentru reducerea costurilor.

Dacă producătorul stabilește utilizarea unică, curățarea sau dezinfectarea improvizată nu modifică destinația produsului.

19. Utilizarea unui filtru respirator nepotrivit

Expresia „mască cu filtru” nu este suficientă.

Protecția respiratorie trebuie aleasă în funcție de contaminant:

particule, gaze, vapori sau combinații ale acestora, precum și de condițiile de expunere.

Un filtru destinat particulelor nu trebuie presupus automat eficient împotriva vaporilor unei substanțe chimice.

20. Utilizarea mănușilor nepotrivite pentru substanța chimică

„Mănuși chimice” este o formulare prea generală.

Anexa HG nr. 906/2020 indică protecția mâinilor împotriva substanțelor chimice pentru activități precum tratarea suprafețelor și manipularea acizilor, soluțiilor caustice și produselor corozive.

Trebuie verificată compatibilitatea materialului mănușii cu substanța concretă și condițiile de contact.

21. Obligarea la purtarea mănușilor acolo unde acestea pot crea un risc suplimentar

Mai mult EIP nu înseamnă automat mai multă securitate.

În apropierea anumitor părți rotative sau mobile, mănușa poate fi prinsă și poate antrena mâna lucrătorului.

Anexa HG nr. 906/2020 identifică expres riscurile de agățare și prindere în piesele mașinilor, inclusiv prinderea articolelor de îmbrăcăminte.

EIP trebuie să reducă riscul, nu să creeze unul nou.

22. Utilizarea hamului fără analizarea punctului de ancorare

Un lucrător poate purta un ham perfect conform și totuși sistemul să nu fie sigur.

Trebuie analizate:

punctul de ancorare, conectorii, mijlocul de legătură, absorbitorul de energie, distanța disponibilă pentru oprirea căderii și compatibilitatea componentelor.

Anexa nr. 3 confirmă necesitatea EIP împotriva căderilor pentru lucrări pe schele, stâlpi, acoperișuri și suprafețe verticale sau înclinate.

Dar simpla purtare a hamului nu înseamnă că lucrătorul este protejat.

23. Presupunerea că toate EIP trebuie testate periodic la același interval

Nu există o periodicitate universală pentru toate EIP.

Unele necesită verificări sau încercări specifice, altele se controlează potrivit instrucțiunilor producătorului și condițiilor de utilizare.

Este greșit să se aplice automat regula:

„toate EIP se verifică o dată la 6 luni” sau „toate EIP se testează anual”.

Regimul trebuie stabilit pentru fiecare categorie.

24. Confundarea EIP cu mijloacele electroprotectoare

În instalațiile electrice, nu toate mijloacele de protecție sunt EIP.

Mănușile electroizolante și anumite articole purtate de lucrător sunt EIP, însă indicatorul de tensiune, prăjina izolantă sau legarea la pământ portabilă fac parte din categoria mai largă a mijloacelor de protecție utilizate în instalații electrice.

Confuzia poate conduce la evidențe, verificări și termene de încercare aplicate greșit.

25. Considerarea marcajului de conformitate drept dovadă că EIP este potrivit pentru orice activitate

Conformitatea produsului și adecvarea lui la un anumit risc sunt două întrebări diferite.

Un EIP poate fi perfect conform, dar nepotrivit pentru activitatea concretă.

De exemplu, existența unui EIP conform pentru protecția ochilor nu demonstrează automat că acesta oferă protecția necesară pentru sudură, stropiri chimice sau particule de mare energie.

Angajatorul trebuie să aleagă caracteristicile potrivite riscului evaluat.

26. Permiterea accesului vizitatorilor sau subcontractorilor fără EIP necesar

Persoana nu devine imună la risc doar pentru că se află în unitate pentru zece minute.

În special pe șantiere, activități industriale sau alte zone cu risc, accesul trebuie organizat astfel încât persoanele din exterior să respecte cerințele aplicabile.

Pentru construcții, anexa HG nr. 906/2020 indică numeroase activități în care poate fi necesară protecția capului, picioarelor, ochilor, auzului sau împotriva căderilor.

27. Lipsa EIP de rezervă

Dacă un EIP critic se deteriorează în timpul lucrului, angajatorul trebuie să poată asigura continuarea activității numai în condiții sigure.

În funcție de activitate, este utilă existența unui stoc rezonabil de:

mănuși, ochelari, filtre, căști, protecție auditivă sau alte EIP cu consum ori înlocuire frecventă.

În caz contrar apare tentația periculoasă de a continua lucrul cu echipamentul deteriorat „până mâine”.

28. Neverificarea EIP înainte de utilizare

Pentru multe EIP, o verificare simplă înainte de utilizare poate identifica probleme evidente:

fisuri, rupturi, perforații, componente lipsă, murdărire excesivă, deformări sau sisteme de reglare defecte.

Pentru anumite categorii există și cerințe speciale de verificare.

Nu trebuie însă confundată verificarea înainte de utilizare cu o inspecție tehnică periodică sau cu o încercare de laborator.

29. Păstrarea în uz a EIP după un incident fără evaluare

Unele evenimente pot compromite echipamentul fără să lase urme evidente.

Exemple:

ham implicat în oprirea unei căderi; cască supusă unui impact puternic; EIP expus accidental unei substanțe agresive; mijloc electroprotector deteriorat sau supus unui eveniment anormal.

În asemenea situații, produsul trebuie gestionat conform instrucțiunilor aplicabile și nu reintrodus automat în utilizare doar pentru că „arată bine”.

30. Lipsa revizuirii necesarului de EIP atunci când se schimbă activitatea

Necesarul de EIP nu trebuie întocmit o dată și păstrat neschimbat ani întregi.

Dacă apar:

utilaje noi, substanțe noi, tehnologii noi, modificări ale procesului, alte condiții de lucru sau riscuri noi, trebuie verificat dacă EIP existent rămâne adecvat.

Aceeași regulă se aplică atunci când experiența practică arată că echipamentul ales inițial nu oferă rezultatul așteptat.

Cele mai periculoase trei abordări

În practică, multe dintre greșelile de mai sus pornesc de la trei idei:

„Am cumpărat EIP, deci obligația este îndeplinită.”

„Lucrătorul a semnat că l-a primit, deci răspunderea este a lui.”

„Așa am făcut întotdeauna și nu s-a întâmplat nimic.”

Niciuna dintre acestea nu demonstrează că riscul este controlat.

De reținut

Un sistem corect de gestionare a EIP nu se rezumă la cumpărare și distribuire.

Trebuie să existe o legătură continuă:

evaluarea riscurilor → alegerea EIP → verificarea conformității și compatibilității → acordarea → ajustarea → instruirea → utilizarea → verificarea → curățarea și întreținerea → depozitarea → înlocuirea → reevaluarea necesarului.

Cea mai frecventă greșeală este tratarea EIP ca pe un simplu produs care trebuie cumpărat.

În realitate, EIP este ultima verigă a unui sistem de prevenire și trebuie să rămână adecvat riscului, lucrătorului și condițiilor reale de muncă pe întreaga perioadă de utilizare.

27. Ce se întâmplă dacă lucrătorul refuză să poarte sau să utilizeze EIP?

Atunci când utilizarea echipamentului individual de protecție este necesară pentru desfășurarea în siguranță a unei activități, purtarea EIP nu este opțională.

Legea nr. 186/2008 stabilește expres că lucrătorul trebuie să își desfășoare activitatea conform instruirii și instrucțiunilor SSM primite, fără să se expună pe sine sau alte persoane unui pericol. Mai mult, art. 19 alin. (2) lit. b) obligă lucrătorul să utilizeze corect EIP pus la dispoziție și, după utilizare, să îl înapoieze sau să îl pună la locul destinat păstrării.

Prin urmare, dacă EIP este necesar pentru o anumită activitate, lucrătorul nu poate decide unilateral că „nu dorește să îl poarte”.

Refuzul trebuie analizat înainte de sancționare

Nu orice situație în care lucrătorul nu utilizează EIP trebuie tratată automat ca abatere disciplinară intenționată.

Angajatorul trebuie să stabilească mai întâi de ce EIP nu este utilizat.

Situația poate avea cauze diferite:

refuz nejustificat → EIP de mărime nepotrivită → echipament deteriorat → disconfort care indică o alegere necorespunzătoare → incompatibilitate cu alt EIP → lipsa instruirii → lipsa EIP → existența unui defect sau a unui risc pe care lucrătorul l-a semnalat.

Această diferențiere este esențială.

Lucrătorul are obligația legală să utilizeze EIP

Art. 19 din Legea nr. 186/2008 nu se limitează la o recomandare.

Lucrătorul este obligat:

să respecte instruirea și instrucțiunile SSM → să utilizeze corect EIP → să comunice situațiile pe care le consideră periculoase → să semnaleze defecțiunile sistemelor de protecție → să coopereze cu angajatorul pentru asigurarea unui mediu de lucru sigur.

În consecință, refuzul nejustificat de a utiliza un EIP obligatoriu poate reprezenta încălcarea unei obligații de muncă și a cerințelor SSM.

Angajatorul trebuie să verifice dacă și-a îndeplinit propriile obligații

Înainte de a considera refuzul exclusiv o problemă a lucrătorului, trebuie verificat dacă angajatorul:

a stabilit necesitatea EIP prin evaluarea riscurilor; a acordat EIP corespunzător; l-a acordat gratuit; echipamentul este adecvat riscului; se potrivește lucrătorului; este în stare corespunzătoare; lucrătorul a fost informat și instruit privind utilizarea lui.

Acest aspect este important deoarece simpla existență a unui ordin intern de tipul „EIP obligatoriu” nu compensează un echipament necorespunzător.

Ce trebuie făcut imediat dacă lucrătorul refuză EIP?

Dacă activitatea nu poate fi executată în siguranță fără EIP, soluția corectă nu este permiterea continuării lucrului fără protecție.

Conducătorul locului de muncă trebuie să clarifice motivul refuzului și să nu permită expunerea lucrătorului la riscul pentru care EIP este necesar până la remedierea situației.

În practică, ordinea corectă este:

constatarea neutilizării EIP → oprirea expunerii la riscul respectiv → discutarea motivului → verificarea EIP și a instruirii → remedierea eventualelor probleme → solicitarea respectării cerinței → documentarea refuzului nejustificat, dacă acesta persistă.

Aceasta nu trebuie confundată cu o suspendare disciplinară automată a contractului individual de muncă.

Exemplu: lucrătorul refuză casca pentru că „îl deranjează”

Dacă evaluarea riscurilor și regulile aplicabile impun casca, simplul disconfort nu justifică desfășurarea lucrării fără protecție.

Totuși, trebuie verificat dacă:

mărimea este potrivită, sistemul de reglare funcționează, casca este ajustată corect și produsul este adecvat utilizatorului.

Dacă problema poate fi rezolvată prin reglare sau prin alegerea unui model corespunzător, aceasta trebuie remediată.

Dacă EIP este corespunzător, iar lucrătorul instruit continuă să refuze nejustificat utilizarea lui, situația poate intra în domeniul răspunderii disciplinare.

Exemplu: lucrătorul refuză EIP deoarece este deteriorat

Aceasta este o situație diferită.

Legea nr. 186/2008 obligă lucrătorul să comunice imediat situațiile pe care are motive întemeiate să le considere periculoase și defecțiunile sistemelor de protecție.

Dacă, de exemplu, lucrătorul constată că:

hamul este deteriorat, casca este fisurată, mănușa este perforată sau masca nu mai etanșează, angajatorul trebuie să verifice situația.

Un asemenea caz nu trebuie calificat automat drept „refuz de EIP”.

Dacă echipamentul și-a pierdut calitățile de protecție, acesta trebuie înlocuit.

Exemplu: lucrătorul spune că EIP îl împiedică să lucreze

Și această afirmație trebuie analizată.

Uneori poate fi vorba despre un refuz nejustificat, dar alteori poate indica:

alegerea unei mărimi greșite, incompatibilitatea mai multor EIP, limitarea excesivă a mișcărilor, aburirea ochelarilor, probleme de ajustare sau un EIP nepotrivit activității.

EIP trebuie să protejeze lucrătorul fără să creeze el însuși un risc suplimentar.

Soluția nu este automat eliminarea EIP, ci identificarea unei variante care oferă protecția necesară și poate fi utilizată corespunzător.

Refuzul nejustificat poate constitui abatere disciplinară?

Da, dacă sunt întrunite condițiile legale.

Codul muncii permite aplicarea sancțiunilor disciplinare pentru încălcarea disciplinei de muncă. Art. 206 alin. (1) prevede:

avertismentul; mustrarea; mustrarea aspră; concedierea – numai în temeiurile prevăzute de Codul muncii.

Prin urmare, încălcarea obligației legale și a instrucțiunilor privind utilizarea EIP poate conduce la răspundere disciplinară.

Dar sancțiunea nu este automată și trebuie aplicată cu respectarea procedurii prevăzute de Codul muncii.

Poate lucrătorul fi concediat imediat pentru că nu a purtat casca?

Nu trebuie formulată o asemenea regulă generală.

Codul muncii nu stabilește principiul:

„refuz EIP = concediere automată”.

Art. 206 prevede mai multe sancțiuni, iar angajatorul trebuie să țină cont de gravitatea abaterii și de celelalte circumstanțe obiective.

Concedierea disciplinară poate fi aplicată numai dacă există temeiul legal concret prevăzut de Codul muncii și este respectată procedura legală.

De aceea, fiecare situație trebuie analizată separat.

Trebuie cerută explicația lucrătorului?

Da, înainte de aplicarea unei sancțiuni disciplinare.

Potrivit art. 208 alin. (1) din Codul muncii, angajatorul este obligat să solicite în scris salariatului o explicație scrisă privind fapta comisă. Salariatul poate prezenta explicația în termen de 5 zile lucrătoare de la data solicitării.

Această etapă este importantă tocmai pentru clarificarea motivului.

Lucrătorul poate explica, de exemplu, că EIP era deteriorat sau că nu i-a fost acordată mărimea corespunzătoare.

Ce se întâmplă dacă lucrătorul refuză să dea explicația?

Refuzul de a prezenta explicația nu blochează automat procedura.

Art. 208 prevede că refuzul trebuie consemnat într-un proces-verbal semnat de un reprezentant al angajatorului și un reprezentant al salariaților.

În funcție de gravitatea faptei, angajatorul poate organiza și o anchetă de serviciu, în condițiile prevăzute de același articol.

Poate angajatorul aplica o amendă pentru nepurtarea EIP?

Nu ca sancțiune disciplinară.

Art. 206 alin. (3) din Codul muncii interzice aplicarea amenzilor și a altor sancțiuni pecuniare pentru încălcarea disciplinei de muncă.

Prin urmare, angajatorul nu poate stabili pur și simplu:

„100 lei pentru nepurtarea căștii” sau „500 lei pentru lipsa vestei”.

Răspunderea materială pentru un prejudiciu efectiv reprezintă o problemă juridică distinctă și nu trebuie confundată cu o amendă disciplinară.

Poate lucrătorul semna că „își asumă riscul” și să lucreze fără EIP?

Nu.

O declarație de tipul:

„refuz EIP și îmi asum întreaga răspundere”

nu transformă activitatea periculoasă într-una conformă și nu transferă automat obligațiile legale ale angajatorului asupra lucrătorului.

Legea stabilește obligații distincte atât pentru angajator, cât și pentru lucrător.

Angajatorul trebuie să asigure măsurile de protecție, iar lucrătorul trebuie să respecte cerințele și să utilizeze corect EIP.

Este util un proces-verbal de constatare a refuzului?

Da, din punct de vedere practic, dacă refuzul persistă.

Documentul poate consemna:

data și locul → activitatea executată → EIP necesar → EIP pus la dispoziție → instruirea relevantă → modul în care a fost constatat refuzul → explicațiile lucrătorului → măsurile luate de conducătorul locului de muncă → persoanele prezente.

Totuși, un asemenea proces-verbal nu înlocuiește procedura disciplinară prevăzută de Codul muncii și nici solicitarea explicației scrise atunci când se intenționează aplicarea unei sancțiuni.

Dacă lucrătorul pune EIP doar când vede conducătorul?

Aceasta rămâne o problemă de respectare a cerințelor SSM.

EIP trebuie utilizat pe durata expunerii pentru care este necesar, nu doar în timpul controalelor.

Angajatorul trebuie să urmărească respectarea regulilor, iar lucrătorul trebuie să își îndeplinească obligațiile indiferent dacă este sau nu supravegheat în acel moment.

Responsabilitatea nu poate fi transferată integral lucrătorului

Un accident produs fără EIP nu conduce automat la concluzia:

„lucrătorul este vinovat pentru că nu a purtat casca”.

Trebuie analizat întregul sistem:

EIP era necesar și corect stabilit? → fusese acordat? → era corespunzător și funcțional? → lucrătorul fusese instruit? → angajatorul controla respectarea cerințelor? → refuzul fusese cunoscut și tolerat? → ce alte măsuri de prevenire existau?

În același timp, obligația lucrătorului este expresă: acesta trebuie să utilizeze corect EIP pus la dispoziție.

De reținut

Refuzul EIP trebuie gestionat în următoarea ordine:

se constată nepurtarea → se elimină expunerea la risc → se clarifică motivul → se verifică dacă EIP este corespunzător și dacă lucrătorul a fost instruit → se remediază eventualele neconformități → se solicită respectarea cerinței → dacă refuzul nejustificat continuă, se documentează situația → se aplică, după caz, procedura disciplinară prevăzută de Codul muncii.

Regula esențială este că lucrătorul nu poate fi lăsat să continue o activitate pentru care EIP este necesar fără protecția respectivă.

În același timp, sancționarea nu trebuie aplicată mecanic: înainte de a vorbi despre abatere disciplinară trebuie verificat dacă angajatorul și-a îndeplinit propriile obligații și dacă refuzul lucrătorului este într-adevăr nejustificat.

28. Răspunderea pentru încălcarea cerințelor privind EIP

Încălcarea obligațiilor privind echipamentul individual de protecție poate atrage răspundere disciplinară, materială, contravențională sau penală, în funcție de persoana responsabilă, natura încălcării și consecințele produse.

Art. 23 din Legea nr. 186/2008 stabilește că persoanele cu funcții de răspundere și lucrătorii vinovați de încălcarea legislației privind securitatea și sănătatea în muncă poartă răspundere materială, disciplinară, administrativă și penală, conform legii.

Prin urmare, lipsa EIP nu este doar o problemă administrativă internă. În anumite situații poate conduce la amendă, repararea prejudiciului sau chiar răspundere penală.

Cine poate răspunde pentru nerespectarea cerințelor privind EIP?

Răspunderea trebuie stabilită în funcție de obligațiile concrete ale fiecărei persoane.

Într-o situație privind EIP pot fi analizate, după caz:

angajatorul/persoana juridică; persoana cu funcție de răspundere; conducătorul locului de muncă; lucrătorul; alte persoane cărora le-au fost atribuite obligații concrete.

Nu este corect să se presupună automat că orice neconformitate privind EIP aparține exclusiv specialistului SSM sau exclusiv lucrătorului.

Trebuie stabilit cine avea obligația legală sau profesională:

să determine necesarul → să procure EIP → să îl acorde → să instruiască lucrătorul → să controleze utilizarea → să semnaleze sau să remedieze neconformitatea.

Răspunderea angajatorului pentru neacordarea EIP

Legea nr. 186/2008 obligă angajatorul să acorde gratuit lucrătorilor EIP necesar și să acorde EIP nou atunci când cel existent este degradat sau și-a pierdut calitățile de protecție.

Această obligație este verificată inclusiv în cadrul controalelor SSM, unde asigurarea gratuită a lucrătorilor cu EIP este prevăzută expres printre cerințele verificate.

Dacă angajatorul nu acordă EIP necesar, poate interveni răspunderea contravențională.

Care este amenda pentru neacordarea EIP?

Art. 55³ alin. (1) lit. i) din Codul contravențional califică drept încălcare a legislației SSM nerespectarea obligației de acordare gratuită a echipamentului de protecție.

Pentru încălcările prevăzute la alin. (1), dacă fapta nu constituie infracțiune, sancțiunea este:

100–200 unități convenționale pentru persoana cu funcție de răspundere;
250–400 unități convenționale pentru persoana juridică.

Această sancțiune este deosebit de relevantă pentru situațiile în care lucrătorul trebuia să primească EIP, dar angajatorul:

nu l-a procurat, nu l-a acordat gratuit sau nu a asigurat înlocuirea necesară în condițiile prevăzute de lege.

Răspunderea nu apare doar pentru lipsa fizică a EIP

În cadrul unui sistem necorespunzător de gestionare a EIP pot exista și alte încălcări prevăzute de art. 55³.

Același articol sancționează, între altele:

neevaluarea riscurilor profesionale; neinformarea salariaților despre riscuri; lipsa actelor obligatorii SSM; neasigurarea instrucțiunilor și instruirilor; admiterea la muncă fără pregătirea sau instruirea necesară; neasigurarea funcționării sistemelor și dispozitivelor de protecție.

Într-un caz concret privind EIP pot exista, așadar, mai multe neconformități simultane.

De exemplu, o unitate poate:

să nu fi evaluat riscul → să nu fi stabilit EIP → să nu îl fi acordat → să nu fi instruit lucrătorul.

Poate răspunde lucrătorul?

Da.

Legea nr. 186/2008 obligă lucrătorul să utilizeze corect EIP pus la dispoziție și să respecte instruirea și instrucțiunile SSM primite.

Dacă lucrătorul a primit un EIP corespunzător, a fost instruit și, fără un motiv justificat, refuză să îl folosească, situația poate atrage răspundere disciplinară.

Codul muncii prevede ca sancțiuni disciplinare:

avertismentul, mustrarea, mustrarea aspră și concedierea în cazurile expres prevăzute de lege.

Așa cum am explicat în capitolul anterior, concedierea nu intervine automat pentru orice caz de nepurtare a EIP.

Angajatorul poate aplica o amendă internă lucrătorului?

Nu.

Codul muncii interzice amenzile și alte sancțiuni pecuniare aplicate pentru încălcarea disciplinei de muncă.

Prin urmare, o regulă internă de tipul:

„nepurtarea căștii – amendă 300 lei”

nu reprezintă o sancțiune disciplinară legală.

Dacă prin fapta lucrătorului s-a produs efectiv un prejudiciu material, răspunderea materială se analizează separat, potrivit Codului muncii.

Răspunderea materială pentru deteriorarea sau pierderea EIP

Răspunderea materială presupune existența unui prejudiciu efectiv.

Potrivit regulilor analizate din Codul muncii, pentru angajarea răspunderii materiale a salariatului trebuie stabilite elemente precum:

prejudiciul real → încălcarea obligației → vinovăția → legătura dintre faptă și prejudiciu.

În consecință, simplul fapt că un EIP s-a deteriorat nu permite automat angajatorului să îi rețină costul din salariul lucrătorului.

Trebuie stabilit motivul deteriorării.

Uzura normală a EIP nu înseamnă automat prejudiciu imputabil lucrătorului

EIP este destinat utilizării în condiții de muncă și, în mod normal, este supus uzurii.

Dacă mănușile, încălțămintea, casca sau alte echipamente se degradează prin utilizare normală, acest fapt nu trebuie confundat cu deteriorarea culpabilă.

În schimb, dacă se demonstrează că lucrătorul a distrus intenționat sau din culpă un bun, poate fi analizată răspunderea materială în condițiile Codului muncii.

Răspunderea materială deplină nu este regula generală și poate fi aplicată numai în cazurile prevăzute de lege.

Cine răspunde dacă lucrătorul nu poartă EIP și angajatorul știe?

Situația trebuie analizată din ambele perspective.

Lucrătorul are obligația de a utiliza EIP.

Dar dacă conducătorul locului de muncă sau angajatorul observă în mod repetat că acesta nu îl folosește și totuși îi permite să continue activitatea periculoasă, răspunderea nu poate fi transferată automat integral lucrătorului.

Trebuie analizate:

obligațiile lucrătorului, instruirea efectuată, supravegherea, tolerarea practicii, măsurile luate de angajator și legătura fiecărei conduite cu eventualul accident.

Cine răspunde dacă EIP a fost acordat, dar era nepotrivit?

Simpla dovadă că lucrătorul a primit „un EIP” nu exclude răspunderea angajatorului.

Dacă riscul impunea un anumit nivel de protecție, iar echipamentul acordat nu era adecvat, trebuie analizate:

evaluarea riscului; modul în care a fost stabilit necesarul; caracteristicile EIP; documentele produsului; instrucțiunile producătorului; persoanele implicate în alegere și aprobare.

Răspunderea se stabilește după obligațiile și faptele concrete, nu după existența unei simple semnături de primire.

Cine răspunde dacă EIP era expirat sau neverificat?

Și aici trebuie stabilit sistemul de responsabilități.

Pot exista întrebări privind:

cine trebuia să urmărească termenul; cine trebuia să organizeze controlul sau încercarea; cine a permis folosirea echipamentului; dacă lucrătorul cunoștea neconformitatea; dacă defectul putea fi observat înainte de utilizare.

Pentru anumite EIP sau mijloace de protecție speciale, inclusiv cele utilizate în instalații electrice, cerințele privind verificările și încercările pot fi foarte precise.

Răspunderea contravențională și accidentul de muncă

Art. 55³ din Codul contravențional se aplică atunci când fapta nu constituie infracțiune.

Dacă încălcarea privind EIP este constatată fără producerea unei consecințe penale, poate interveni sancțiunea contravențională.

Dacă însă încălcarea contribuie la producerea unui accident grav, trebuie analizat dacă sunt întrunite elementele răspunderii penale.

Când poate interveni răspunderea penală?

Art. 183 din Codul penal al Republicii Moldova reglementează încălcarea regulilor de protecție a muncii.

Potrivit materialelor juridice analizate, dacă încălcarea regulilor de protecție a muncii provoacă accidente cu oameni, art. 183 alin. (1) prevede:

amendă de la 550 la 850 unități convenționale; muncă neremunerată în folosul comunității de la 100 la 200 de ore; sau închisoare de până la 2 ani.

Dacă încălcarea provoacă din imprudență decesul unei persoane, alin. (2) prevede:

închisoare de la 2 la 6 ani, cu posibilitatea privării de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita anumite activități pentru o perioadă de până la 3 ani.

Lipsa EIP înseamnă automat răspundere penală după un accident?

Nu.

Pentru răspunderea penală nu este suficientă simpla constatare:

„lucrătorul nu purta EIP”.

Trebuie analizate și demonstrate, între altele:

regula concretă încălcată; obligația persoanei cercetate; încălcarea acelei obligații; producerea accidentului; legătura de cauzalitate dintre încălcare și consecință; vinovăția.

De exemplu, dacă un accident mortal s-ar fi produs în același mod chiar și cu EIP, problema cauzalității trebuie analizată separat.

Răspunderea penală se stabilește de organele competente, nu printr-o concluzie internă automată a angajatorului.

Specialistul SSM răspunde automat pentru orice problemă privind EIP?

Nu.

Funcția sau denumirea postului nu determină automat răspunderea.

Trebuie analizate:

atribuțiile din fișa postului; deciziile luate; informațiile deținute; obligațiile legale; posibilitatea reală de a preveni sau remedia situația; acțiunile și omisiunile persoanei.

Același principiu se aplică directorului, conducătorului locului de muncă, șefului de șantier și altor persoane.

Răspunderea este personalizată în funcție de atribuții și faptă.

Poate răspunde simultan și persoana juridică, și persoana cu funcție de răspundere?

În materia contravențională, art. 55³ prevede sancțiuni distincte pentru persoana cu funcție de răspundere și persoana juridică în cazul încălcărilor de la alin. (1).

Aplicarea concretă trebuie făcută de autoritatea competentă în condițiile Codului contravențional.

În același caz pot exista și alte forme de răspundere dacă există temeiuri juridice distincte. Materialele analizate subliniază că formele de răspundere nu se exclud automat între ele.

Exemplu practic: nu au fost acordate căști de protecție

Dacă evaluarea și normele aplicabile impuneau căști, dar angajatorul nu le-a acordat:

există încălcarea obligației legale privind EIP → poate interveni art. 55³ alin. (1) lit. i) → persoana cu funcție de răspundere și/sau persoana juridică pot fi sancționate conform legii.

Dacă, în plus, un lucrător suferă un accident grav legat cauzal de această încălcare, pot apărea și alte forme de răspundere.

Exemplu practic: lucrătorul primește casca, dar refuză să o poarte

Dacă:

EIP era necesar → era corespunzător → a fost acordat → lucrătorul a fost instruit → refuzul este nejustificat,

poate fi analizată răspunderea disciplinară a salariatului.

Dacă angajatorul cunoaște situația și îi permite să continue lucrul fără protecție, trebuie analizată și conduita persoanelor care aveau obligația de a organiza și supraveghea activitatea.

Exemplu practic: EIP este degradat și angajatorul refuză înlocuirea

În această situație nu poate fi invocată împotriva lucrătorului simpla obligație de a purta EIP.

Dacă echipamentul nu mai oferă protecția necesară, angajatorul trebuie să asigure înlocuirea corespunzătoare.

Continuarea activității cu un EIP degradat poate reprezenta o problemă de organizare a securității muncii și poate avea consecințe juridice dacă produce sau contribuie la producerea unui accident.

Documentele sunt importante, dar nu înlocuiesc situația reală

În cazul unui control sau accident pot deveni relevante:

evaluarea riscurilor; necesarul de EIP; documentele de conformitate; evidența acordării; fișele de instruire; instrucțiunile SSM; verificările EIP; rapoartele privind defecțiunile; procesele-verbale privind refuzul; atribuțiile persoanelor responsabile.

Dar documentația nu trebuie privită ca o metodă de „transfer al răspunderii”.

O semnătură nu poate transforma un EIP necorespunzător într-unul sigur.

De reținut

În materia EIP, răspunderea trebuie analizată pe patru niveluri:

disciplinară – atunci când lucrătorul încalcă obligațiile și instrucțiunile aplicabile;

materială – dacă prin conduita culpabilă este produs un prejudiciu care trebuie reparat în condițiile legii;

contravențională – inclusiv pentru neacordarea gratuită a EIP, conform art. 55³ din Codul contravențional;

penală – atunci când încălcarea regulilor de protecție a muncii întrunește condițiile art. 183 din Codul penal și produce consecințele prevăzute de acesta.

Regula esențială este:

răspunderea nu se stabilește doar după cine a semnat un document sau cine purta EIP în momentul accidentului, ci după obligația legală a fiecărei persoane, fapta sau omisiunea concretă, vinovăție, consecințe și legătura de cauzalitate.

29. Checklist pentru angajator privind echipamentul individual de protecție (EIP)

Pentru ca sistemul de gestionare a EIP să fie conform și funcțional, angajatorul trebuie să poată demonstra nu doar că a cumpărat echipamente de protecție, ci că întregul proces este organizat corect: de la evaluarea riscurilor până la înlocuirea EIP degradat.

Următorul checklist poate fi utilizat ca instrument practic de autoevaluare.

Checklist EIP – verificare rapidă

• Evaluarea riscurilor
  • Au fost identificate riscurile pentru fiecare loc de muncă și activitate?
  • Au fost aplicate mai întâi măsuri tehnice, colective și organizatorice?
  • Au fost stabilite riscurile reziduale pentru care este necesar EIP?
• Stabilirea necesarului de EIP
  • Există o legătură clară între risc și tipul de EIP acordat?
  • Necesarul este stabilit pe activități și condiții reale de muncă, nu doar după denumirea funcției?
  • Sunt luate în considerare activitățile ocazionale și lucrările speciale?
• Alegerea EIP
  • EIP este adecvat riscului identificat?
  • Este potrivit condițiilor concrete de muncă?
  • Ține cont de ergonomie, mărime și starea de sănătate a utilizatorului?
  • Mai multe EIP purtate simultan sunt compatibile între ele?
• Conformitatea produsului
  • Au fost verificate marcajele și identificarea produsului?
  • Sunt disponibile instrucțiunile producătorului?
  • Sunt disponibile documentele de conformitate aplicabile?
  • Clasa și nivelul de protecție corespund riscului real?
• Achiziția și acordarea
  • EIP este acordat gratuit lucrătorilor?
  • Există suficiente mărimi și variante pentru utilizatori?
  • Este asigurată înlocuirea EIP degradat sau care și-a pierdut calitățile de protecție?
  • Există un stoc rezonabil pentru EIP cu consum sau înlocuire frecventă?
• Evidența acordării
  • Poate fi demonstrat ce EIP a primit fiecare lucrător?
  • Sunt consemnate, după caz, tipul, modelul, mărimea, cantitatea și data acordării?
  • Sunt urmărite înlocuirile și returnările acolo unde este necesar?
  • Evidența corespunde cu situația reală din teren?
• Instruirea
  • Lucrătorii cunosc riscurile împotriva cărora îi protejează EIP?
  • Cunosc când și unde EIP este obligatoriu?
  • Au fost instruiți privind purtarea, ajustarea, limitele și verificarea EIP?
  • Pentru echipamente complexe au fost realizate demonstrații practice?
  • Instruirea este consemnată conform cerințelor aplicabile?
• Utilizarea efectivă
  • EIP este purtat pe durata expunerii?
  • Conducătorii locurilor de muncă verifică respectarea cerințelor?
  • Sunt corectate situațiile de utilizare incorectă?
  • Refuzurile nejustificate sunt gestionate și documentate?
• Verificarea înainte de utilizare
  • Lucrătorii știu ce defecte trebuie să urmărească?
  • EIP deteriorat este retras imediat?
  • Sunt diferențiate verificarea vizuală, controlul periodic și încercările tehnice?
• Întreținerea
  • Există reguli pentru curățare, întreținere și dezinfecție?
  • Sunt respectate instrucțiunile producătorului?
  • Sunt interzise reparațiile și modificările improvizate?
  • EIP contaminat este gestionat corespunzător?
• Depozitarea
  • EIP este păstrat în locuri corespunzătoare?
  • Este protejat de umezeală, temperaturi extreme, radiație solară, substanțe chimice și deteriorări mecanice?
  • EIP curat și contaminat este separat acolo unde este necesar?
• Durata de utilizare
  • Sunt cunoscute termenele stabilite de producător?
  • Se urmărește data introducerii în exploatare atunci când este relevantă?
  • Sunt urmărite termenele de expirare ale componentelor și filtrelor?
  • EIP este înlocuit înainte de termen dacă se degradează?
• Controalele și încercările periodice
  • A fost stabilit ce EIP necesită controale periodice?
  • Sunt respectate frecvențele prevăzute de producător sau de normele speciale?
  • Rezultatele sunt documentate unde este necesar?
  • EIP care nu trece verificarea este retras din uz?
• EIP utilizat de mai multe persoane
  • Utilizarea comună este justificată?
  • Echipamentul poate fi reutilizat conform producătorului?
  • Sunt asigurate curățarea și dezinfecția?
  • Poate fi ajustat corect pentru fiecare utilizator?
• Vizitatori și subcontractori
  • Sunt stabilite cerințele de acces în zonele cu risc?
  • Persoanele din exterior sunt informate despre EIP necesar?
  • Este verificată dotarea subcontractorilor înainte de începerea lucrului?
  • Vizitatorilor li se acordă EIP atunci când riscul o impune?
• Construcții și lucrări speciale
  • Sunt respectate cerințele specifice pentru șantier?
  • Se verifică dotarea înainte de începerea lucrului?
  • Sunt prevăzute sisteme corecte de protecție împotriva căderii?
  • Sunt coordonate cerințele EIP între antreprenori și subcontractori?
• Instalații electrice
  • EIP electroizolant corespunde tensiunii și lucrării?
  • Sunt urmărite termenele controalelor și încercărilor aplicabile?
  • Mijloacele electroprotectoare sunt identificate și evidențiate corespunzător?
  • Personalul verifică starea acestora înainte de utilizare?
• Retragerea din uz
  • Există reguli clare pentru identificarea EIP necorespunzător?
  • EIP retras este separat de cel admis pentru utilizare?
  • Este prevenită reutilizarea accidentală?
  • EIP este înlocuit înainte ca lucrătorul să reia activitatea cu risc?

Ce documente ar trebui să poată prezenta angajatorul?

În funcție de activitate și tipurile de EIP utilizate, trebuie să poată fi demonstrate cel puțin elementele esențiale ale sistemului:

evaluarea riscurilor profesionale → necesarul de EIP → documentele produselor → dovada acordării → instruirea → instrucțiunile de utilizare → verificările și încercările aplicabile → evidența înlocuirilor și retragerilor din uz.

Nu toate aceste elemente trebuie obligatoriu să existe sub forma unor registre separate. Important este ca obligațiile să fie îndeplinite și să poată fi demonstrate.

Ce verifică în mod expres controlul SSM?

Listele de verificare utilizate în domeniul SSM includ, între altele, dacă lucrătorii sunt asigurați gratuit cu EIP conform necesarului și dacă primesc EIP nou atunci când cel existent este degradat sau și-a pierdut calitățile de protecție.

Sunt verificate și aspecte legate de instruire, cunoașterea instrucțiunilor și accesul în zonele cu risc grav și specific.

Prin urmare, un control nu se reduce la întrebarea:

„Aveți căști și mănuși?”

Se urmărește dacă sistemul de prevenire funcționează în realitate.

Un test simplu pentru angajator

Pentru fiecare EIP din unitate ar trebui să poată fi răspuns clar la câteva întrebări:

De ce este necesar?
Împotriva cărui risc protejează?
Cine trebuie să îl poarte?
Când trebuie purtat?
De ce a fost ales acest model?
Cum se verifică?
Cum se curăță și se păstrează?
Cât timp poate fi utilizat?
Când trebuie înlocuit?

Dacă aceste răspunsuri nu sunt cunoscute, există probabil o problemă în sistemul de gestionare a EIP.

De reținut

Un sistem corect de EIP poate fi verificat printr-o singură succesiune logică:

risc identificat → EIP justificat → produs adecvat → conformitate verificată → acordare gratuită → instruire → utilizare corectă → verificare → întreținere → înlocuire → evidență și control.

Dacă una dintre aceste verigi lipsește, simpla existență fizică a EIP în depozit nu este suficientă pentru a demonstra conformitatea.

30. Întrebări frecvente despre echipamentul individual de protecție (FAQ)

1. Ce este echipamentul individual de protecție (EIP)?

EIP este orice echipament destinat să fie purtat sau ținut de lucrător pentru a-l proteja împotriva unuia sau mai multor riscuri care îi pot pune în pericol securitatea și sănătatea la locul de muncă, inclusiv accesoriile proiectate în acest scop.

Exemple: cască de protecție, ochelari, mănuși, încălțăminte de protecție, antifoane, EIP respirator, îmbrăcăminte de protecție și sisteme individuale împotriva căderii de la înălțime.

2. Când este obligatorie utilizarea EIP?

EIP trebuie utilizat atunci când riscurile nu pot fi evitate sau limitate suficient prin mijloace tehnice de protecție colectivă ori prin măsuri, metode sau proceduri de organizare a muncii.

Prin urmare, EIP nu trebuie folosit ca substitut automat pentru protecția colectivă.

3. Cine stabilește ce EIP trebuie să poarte lucrătorul?

Necesarul se stabilește de către angajator în baza evaluării riscurilor profesionale, cu implicarea persoanelor/serviciilor competente în activitățile de protecție și prevenire.

Alegerea trebuie să țină cont de riscul concret, condițiile de muncă, caracteristicile EIP și particularitățile utilizatorului.

4. Cine plătește EIP?

Angajatorul.

Legea nr. 186/2008 obligă angajatorul să acorde gratuit lucrătorilor EIP necesar și să asigure gratuit EIP nou atunci când cel existent este degradat sau și-a pierdut calitățile de protecție.

Costul EIP necesar muncii nu trebuie transferat lucrătorului.

5. Poate angajatorul să îi dea lucrătorului bani pentru a-și cumpăra singur EIP?

Simpla acordare a unei sume de bani nu înlocuiește responsabilitatea angajatorului de a asigura că lucrătorul dispune efectiv de EIP adecvat riscului și conform cerințelor aplicabile.

Angajatorul trebuie să poată controla alegerea, conformitatea, caracteristicile de protecție și utilizarea echipamentului.

6. Este obligatoriu ca fiecare lucrător să primească EIP?

Nu orice loc de muncă necesită EIP.

Necesitatea rezultă din evaluarea riscurilor. Dacă un risc este eliminat sau controlat suficient prin alte măsuri, nu trebuie introdus EIP fără justificare.

În schimb, atunci când EIP este necesar pentru controlul riscului rezidual, acesta trebuie asigurat lucrătorului.

7. Există un set standard de EIP pentru fiecare profesie?

Nu.

Listele din HG nr. 906/2020 sunt orientative și neexhaustive. EIP trebuie stabilit în funcție de activitatea concretă și riscurile existente, nu exclusiv după denumirea profesiei.

Un mecanic care efectuează polizare poate avea nevoie de alte EIP decât un mecanic care execută numai operațiuni de montaj.

8. Este obligatorie casca de protecție pentru orice lucrător?

Nu există o regulă generală potrivit căreia fiecare lucrător din orice unitate trebuie să poarte cască.

Necesitatea rezultă din risc și din normele specifice sectorului.

În construcții există însă cerințe speciale: NCM A.08.02–2014 stabilește obligativitatea căștii pentru persoanele care lucrează pe șantier și pentru vizitatorii ocazionali.

9. Vizitatorii trebuie să poarte EIP?

Depinde de zona în care sunt admiși și de riscurile existente.

Dacă accesul presupune expunerea la un risc pentru care este necesar EIP, vizitatorului trebuie să i se asigure protecția corespunzătoare sau accesul trebuie limitat.

Pe șantiere, casca de protecție este obligatorie inclusiv pentru vizitatorii ocazionali, conform NCM A.08.02–2014.

10. Subcontractorii trebuie să respecte regulile EIP ale beneficiarului?

Da, în ceea ce privește riscurile și regulile aplicabile locului în care desfășoară activitatea.

Fiecare angajator își păstrează obligațiile față de propriii lucrători, dar activitățile trebuie coordonate astfel încât lucrătorii firmelor externe să nu fie expuși neprotejat riscurilor existente în unitate.

11. Poate același EIP să fie utilizat de mai multe persoane?

Da, în anumite situații.

Regula din pct. 8 al HG nr. 906/2020 este că EIP este destinat uzului personal. Dacă împrejurările impun utilizarea de către mai multe persoane, trebuie luate măsuri pentru ca echipamentul să nu prezinte pericole pentru sănătatea sau igiena utilizatorilor.

În funcție de EIP pot fi necesare curățarea, dezinfecția, verificarea și reajustarea înainte de realocare.

12. Poate lucrătorul refuza să poarte EIP?

Dacă EIP este necesar, corespunzător, pus la dispoziție și lucrătorul a fost instruit, acesta are obligația legală să îl utilizeze corect.

Art. 19 din Legea nr. 186/2008 prevede expres obligația lucrătorului de a utiliza corect EIP pus la dispoziție.

Un refuz nejustificat poate atrage răspundere disciplinară, cu respectarea procedurii prevăzute de Codul muncii.

13. Ce se întâmplă dacă EIP este deteriorat și lucrătorul refuză să îl folosească?

Situația nu trebuie tratată automat ca refuz nejustificat.

Dacă EIP și-a pierdut proprietățile de protecție, angajatorul trebuie să îl înlocuiască. Lucrătorul are, la rândul său, obligația de a semnala defecțiunile și situațiile periculoase.

14. Poate lucrătorul semna că își asumă riscul și să lucreze fără EIP?

Nu.

O declarație precum „refuz EIP și îmi asum răspunderea” nu înlătură obligațiile legale ale angajatorului și nu transformă o activitate nesigură într-una conformă.

Dacă activitatea necesită EIP, aceasta nu trebuie continuată fără protecția necesară.

15. Poate angajatorul amenda lucrătorul pentru nepurtarea EIP?

Nu sub forma unei amenzi disciplinare interne.

Codul muncii interzice aplicarea amenzilor și a altor sancțiuni pecuniare pentru încălcarea disciplinei de muncă.

Pot fi aplicate sancțiunile disciplinare prevăzute de lege, dacă sunt întrunite condițiile și este respectată procedura legală.

16. Cât timp poate fi utilizat un EIP?

Nu există un termen universal.

Durata depinde de:

instrucțiunile producătorului, proprietățile EIP, frecvența și intensitatea utilizării, condițiile de mediu, depozitare, curățare, întreținere și starea efectivă a echipamentului.

Un EIP trebuie înlocuit înainte de expirarea unei perioade administrative dacă și-a pierdut între timp proprietățile de protecție.

17. Data fabricației este aceeași cu data expirării?

Nu.

Data fabricației indică momentul producerii EIP. Durata de viață sau data-limită de utilizare trebuie stabilită conform informațiilor producătorului și condițiilor aplicabile.

Pentru anumite produse, îmbătrânirea poate continua chiar și în perioada de depozitare.

18. Trebuie înlocuit EIP dacă se deteriorează înainte de termen?

Da, dacă deteriorarea afectează proprietățile de protecție.

Legea nr. 186/2008 obligă angajatorul să acorde gratuit EIP nou atunci când cel existent este degradat sau și-a pierdut calitățile de protecție.

Nu este justificată continuarea utilizării doar pentru că „termenul din normativ nu a expirat”.

19. Cine plătește EIP deteriorat înainte de termen?

Înlocuirea EIP necesar pentru desfășurarea în siguranță a muncii trebuie asigurată astfel încât lucrătorul să nu rămână neprotejat.

Dacă deteriorarea s-a produs intenționat sau din culpa lucrătorului și există un prejudiciu, eventuala răspundere materială se analizează separat, conform Codului muncii.

Uzura normală nu trebuie confundată cu deteriorarea culpabilă.

20. Este obligatorie o fișă separată de acordare a EIP?

În actele generale analizate, obligația de a acorda EIP este expresă, însă nu trebuie confundată cu existența unei cerințe universale privind o anumită denumire sau un anumit model de „fișă de acordare EIP”.

Totuși, angajatorul trebuie să poată demonstra acordarea și gestionarea EIP. Din acest motiv, o evidență nominală bine organizată este o măsură practică foarte utilă.

21. Este suficient ca lucrătorul să semneze că a primit EIP?

Nu.

Semnătura demonstrează, în cel mai bun caz, un element al procesului de acordare.

Angajatorul trebuie să asigure și:

EIP adecvat → conformitate → mărime și ajustare corespunzătoare → instruire → întreținere → verificare → înlocuire.

22. Lucrătorul trebuie instruit pentru utilizarea EIP?

Da.

HG nr. 906/2020 prevede informarea lucrătorului asupra riscurilor împotriva cărora îl protejează EIP și instruirea privind utilizarea acestuia. Atunci când este necesar, trebuie realizată și demonstrarea practică.

Pentru EIP complexe, simpla predare a produsului împreună cu o semnătură este insuficientă.

23. Trebuie verificat EIP înainte de fiecare utilizare?

Lucrătorul trebuie să urmărească starea echipamentului și să nu utilizeze un EIP cu defecte care îi compromit protecția.

Tipul verificării depinde de EIP și de instrucțiunile aplicabile.

Pentru anumite categorii, în special unele mijloace utilizate în instalații electrice, există cerințe tehnice specifice de verificare înainte de utilizare.

24. Toate EIP trebuie testate periodic?

Nu.

Aceasta este o confuzie frecventă.

Unele EIP necesită controale, inspecții sau încercări periodice specifice, în timp ce pentru altele se aplică regimul stabilit de producător și de normele relevante.

Nu există regula generală că „toate EIP se testează la 6 luni”.

25. EIP poate fi reparat?

Numai dacă reparația este permisă pentru produsul respectiv și poate fi efectuată fără compromiterea proprietăților de protecție.

Reparațiile improvizate — de exemplu lipirea unei căști, coaserea neautorizată a unui ham sau înlocuirea unei componente cu una incompatibilă — pot face EIP nesigur.

26. Poate EIP fi spălat acasă?

Nu există o regulă universală aplicabilă tuturor EIP.

Trebuie respectate instrucțiunile producătorului privind curățarea, spălarea, dezinfecția și întreținerea. În cazul EIP contaminat cu substanțe periculoase, gestionarea trebuie organizată astfel încât contaminarea să nu fie transferată către alte persoane sau spații.

27. Se poate folosi orice detergent pentru curățarea EIP?

Nu.

Produsele și metodele de curățare trebuie să fie compatibile cu materialele și instrucțiunile producătorului.

Un solvent sau detergent agresiv poate afecta proprietățile de protecție chiar dacă deteriorarea nu este imediat vizibilă.

28. Este obligatorie vesta reflectorizantă pentru orice lucrător?

Nu în orice loc de muncă.

Îmbrăcămintea de semnalizare vizuală trebuie utilizată atunci când riscul impune creșterea vizibilității persoanei, de exemplu în anumite zone cu trafic de vehicule sau utilaje.

Necesitatea rezultă din evaluarea riscurilor și din eventualele norme sectoriale aplicabile.

29. Sunt mănușile obligatorii la orice muncă manuală?

Nu.

Mănușile trebuie alese atunci când protejează împotriva riscului identificat. În anumite activități în apropierea pieselor rotative sau mobile, utilizarea unor mănuși poate chiar introduce un risc de prindere sau antrenare.

EIP trebuie să reducă riscul, nu să creeze unul nou.

30. Este suficient un ham pentru lucrul la înălțime?

Nu.

Protecția individuală împotriva căderii trebuie privită ca un sistem, nu doar ca un ham.

În funcție de configurație trebuie analizate componentele de legătură, conectorii, absorbitorul, dispozitivele aplicabile, punctul/sistemul de ancorare, compatibilitatea și spațiul necesar pentru oprirea căderii.

În plus, protecția colectivă are prioritate atunci când poate fi aplicată eficient.

31. Poate fi utilizat un EIP fără instrucțiunile producătorului?

Nu este o practică corespunzătoare.

Instrucțiunile producătorului conțin informații esențiale privind utilizarea, reglarea, curățarea, întreținerea, revizia, limitele de protecție, depozitarea și durata de viață, după caz.

Fără aceste informații, angajatorului îi poate fi dificil să demonstreze că produsul este gestionat corect.

32. EIP trebuie purtat permanent pe durata programului?

Numai pe durata și în zonele în care există expunerea pentru care EIP este necesar, dacă regulile specifice nu prevăd altfel.

De exemplu, un EIP respirator necesar într-o anumită zonă contaminată nu trebuie transformat automat într-o obligație pentru întregul sediu.

Cerința trebuie corelată cu riscul.

33. Ce se întâmplă dacă mai multe EIP nu pot fi purtate confortabil împreună?

Trebuie verificată compatibilitatea lor.

HG nr. 906/2020 cere ca, atunci când mai multe EIP sunt purtate simultan pentru riscuri diferite, acestea să fie compatibile și să își păstreze eficacitatea.

Soluția nu este eliminarea arbitrară a unuia dintre EIP, ci alegerea unei combinații compatibile.

34. Cine răspunde dacă lucrătorul suferă un accident fără EIP?

Nu există un răspuns automat.

Trebuie analizate:

obligațiile angajatorului → evaluarea riscurilor → acordarea EIP → adecvarea echipamentului → instruirea → supravegherea → obligațiile lucrătorului → circumstanțele accidentului → legătura de cauzalitate.

Faptul că lucrătorul nu purta EIP nu transferă automat întreaga răspundere asupra acestuia.

35. Ce amendă riscă angajatorul pentru neacordarea gratuită a EIP?

Conform art. 55³ alin. (1) lit. i) din Codul contravențional, nerespectarea obligației de acordare gratuită a echipamentului de protecție constituie încălcare a legislației SSM.

Pentru încălcările prevăzute la alin. (1), dacă fapta nu constituie infracțiune, sancțiunea este de 100–200 unități convenționale pentru persoana cu funcție de răspundere și 250–400 unități convenționale pentru persoana juridică.

36. Poate lipsa EIP conduce la răspundere penală?

În anumite circumstanțe, da.

Dacă încălcarea regulilor de securitate și sănătate în muncă întrunește elementele prevăzute de art. 183 din Codul penal și produce consecințele stabilite de acesta, poate interveni răspunderea penală.

Nu orice lipsă a EIP constituie însă automat infracțiune. Trebuie analizate obligația concretă încălcată, consecințele, vinovăția și legătura de cauzalitate.

De reținut

Cele mai multe întrebări privind EIP pot fi rezolvate prin aceeași logică:

Care este riscul? → Poate fi eliminat sau controlat colectiv? → Ce risc rămâne? → Ce caracteristici trebuie să aibă EIP? → Este produsul potrivit lucrătorului? → Cum trebuie utilizat? → Cum se verifică și întreține? → Când trebuie înlocuit?

EIP nu trebuie ales, acordat sau utilizat doar pentru a îndeplini formal o cerință. Scopul său este să ofere protecție reală împotriva unui risc concret, în condițiile reale în care lucrătorul își desfășoară activitatea.

31. Concluzii și recomandări practice privind EIP

Echipamentul individual de protecție reprezintă una dintre cele mai importante componente ale sistemului de securitate și sănătate în muncă, dar nu trebuie tratat izolat și nici ca prima soluție împotriva unui risc profesional.

Regula de bază rămâne aceea că angajatorul trebuie mai întâi să identifice și să evalueze riscurile, să aplice măsurile tehnice, colective și organizatorice posibile, iar EIP să fie utilizat pentru riscurile care nu pot fi eliminate sau limitate suficient prin alte mijloace.

EIP trebuie ales în funcție de risc, nu după obișnuință

Una dintre cele mai importante concluzii este că nu există un set universal de EIP aplicabil tuturor lucrătorilor sau tuturor activităților.

Alegerea corectă pornește de la:

pericol → evaluarea riscului → măsuri de prevenire și protecție → risc rezidual → caracteristicile necesare EIP → produsul concret.

Acest principiu este esențial pentru evitarea situațiilor în care angajatorul cumpără echipamente doar pentru a demonstra formal că „a acordat EIP”.

Angajatorul trebuie să asigure un sistem complet, nu doar achiziția

Gestionarea EIP nu se termină în momentul în care produsul este cumpărat și predat lucrătorului.

Un sistem corect include:

stabilirea necesarului → alegerea și verificarea conformității → acordarea gratuită → ajustarea → instruirea → utilizarea → verificarea → întreținerea → depozitarea → controlul duratei de utilizare → înlocuirea și retragerea din uz.

Dacă una dintre aceste etape lipsește, eficiența EIP poate fi redusă semnificativ.

Lucrătorul are obligații proprii

Securitatea muncii nu este exclusiv responsabilitatea angajatorului.

Art. 19 din Legea nr. 186/2008 obligă lucrătorul să își desfășoare activitatea conform instruirii și instrucțiunilor primite, să utilizeze corect EIP pus la dispoziție și să comunice situațiile de muncă pe care le consideră periculoase.

Prin urmare, sistemul funcționează numai dacă există atât măsuri corecte din partea angajatorului, cât și respectarea lor de către lucrător.

EIP trebuie să fie adecvat persoanei care îl poartă

Un echipament conform tehnic poate deveni ineficient dacă:

este prea mare sau prea mic, nu poate fi ajustat corect, interferează cu alt EIP sau nu se potrivește condițiilor reale de muncă.

De aceea, mărimea, ergonomia, ajustarea și compatibilitatea mai multor EIP trebuie analizate înainte de utilizare.

Instruirea este la fel de importantă ca echipamentul

Lucrătorul trebuie să cunoască nu doar faptul că EIP este obligatoriu, ci și:

de ce îl poartă, împotriva cărui risc îl protejează, cum se ajustează, ce limite are, cum se verifică, cum se păstrează și când trebuie raportată o problemă.

Pentru EIP complexe, demonstrarea practică și verificarea modului de utilizare sunt esențiale.

EIP deteriorat trebuie înlocuit la timp

Un termen administrativ de utilizare nu justifică folosirea unui produs care și-a pierdut calitățile de protecție.

Legea nr. 186/2008 obligă angajatorul să acorde gratuit EIP nou atunci când echipamentul existent este degradat sau și-a pierdut proprietățile de protecție.

Prin urmare:

starea efectivă a EIP prevalează asupra termenului prevăzut într-un tabel intern.

Documentarea este necesară, dar nu trebuie să devină scop în sine

Fișele, registrele, evidențele și semnăturile sunt importante pentru trasabilitate și pentru demonstrarea măsurilor luate.

Totuși:

o semnătură nu înlocuiește un EIP adecvat;
o fișă completată nu înlocuiește instruirea;
un proces-verbal nu înlocuiește verificarea efectivă;
un normativ intern nu poate prelungi artificial durata de viață a unui EIP deteriorat.

Documentele trebuie să reflecte realitatea din teren.

Normativul intern de EIP trebuie revizuit periodic

Necesarul de EIP nu trebuie considerat definitiv.

Acesta trebuie reevaluat atunci când apar:

utilaje sau tehnologii noi, substanțe noi, modificări ale procesului, schimbări ale locului de muncă, incidente, accidente, EIP noi sau informații noi de la producător.

Dacă riscurile se schimbă, și EIP poate necesita modificare.

Pentru activitățile cu risc ridicat trebuie acordată o atenție suplimentară

În domenii precum:

construcții, lucrări la înălțime, instalații electrice, lucrări cu substanțe chimice, sudură, spații cu praf sau zgomot ridicat, gestionarea EIP trebuie să fie mai riguroasă.

În asemenea activități pot exista cerințe specifice privind verificarea, încercarea, compatibilitatea, ancorarea, protecția respiratorie sau clasele de protecție.

EIP nu înlocuiește protecția colectivă

Aceasta este probabil cea mai importantă regulă a întregului sistem.

Nu trebuie acceptată logica:

„nu avem parapet, dar avem ham”;
„este mult praf, dar am dat măști”;
„utilajul este foarte zgomotos, dar avem antifoane”.

EIP trebuie utilizat ca parte a sistemului de prevenire, nu ca soluție pentru a compensa permanent lipsa măsurilor tehnice sau colective.

Recomandarea practică pentru angajatori

Pentru fiecare EIP utilizat în unitate trebuie să poată fi răspuns clar la următoarele întrebări:

De ce este necesar?
Împotriva cărui risc protejează?
Cine îl utilizează?
Când și unde este obligatoriu?
Ce caracteristici tehnice trebuie să aibă?
Cum se verifică înainte de utilizare?
Cum se curăță și se păstrează?
Cât timp poate fi utilizat?
Când trebuie înlocuit?
Cine urmărește toate aceste aspecte?

Dacă răspunsurile sunt clare și sunt aplicate efectiv, sistemul EIP este mult mai ușor de controlat și de demonstrat.

Concluzie

Gestionarea corectă a echipamentului individual de protecție nu înseamnă doar „a cumpăra cască, mănuși și bocanci”.

Înseamnă construirea unui sistem coerent în care:

riscul este evaluat corect → protecția colectivă are prioritate → EIP este ales în funcție de riscul rezidual → produsul este conform și potrivit utilizatorului → lucrătorul este instruit → EIP este verificat și întreținut → echipamentul degradat este retras și înlocuit la timp.

Atunci când aceste etape sunt respectate, EIP își îndeplinește scopul real: protejarea vieții și sănătății lucrătorului, nu doar îndeplinirea formală a unei obligații legale.

32. Aveți nevoie de ajutor pentru stabilirea și gestionarea corectă a EIP?

Alegerea echipamentului individual de protecție nu ar trebui să se rezume la cumpărarea unor căști, mănuși sau bocanci. EIP trebuie stabilit în baza evaluării riscurilor profesionale, adaptat activităților desfășurate și integrat în sistemul general de securitate și sănătate în muncă al întreprinderii.

SSM Expert oferă suport angajatorilor din Republica Moldova pentru organizarea și gestionarea cerințelor SSM, inclusiv în ceea ce privește echipamentul individual de protecție.

Cu ce vă putem ajuta?

Specialiștii SSM Expert vă pot sprijini cu:

evaluarea riscurilor profesionale și identificarea riscurilor pentru care este necesar EIP;

stabilirea necesarului de EIP în funcție de profesii, locuri de muncă și activități;

elaborarea și actualizarea documentației SSM privind acordarea și utilizarea EIP;

verificarea modului de organizare a acordării, utilizării, păstrării și înlocuirii EIP;

elaborarea și reexaminarea instrucțiunilor SSM;

instruirea lucrătorilor privind riscurile profesionale și utilizarea corectă a mijloacelor de protecție;

audit și consultanță SSM pentru identificarea neconformităților și stabilirea măsurilor necesare;

organizarea serviciului extern de protecție și prevenire, în condițiile legislației Republicii Moldova.

Nu sunteți sigur ce EIP trebuie acordat lucrătorilor?

Dacă aveți dubii privind:

ce EIP trebuie acordat pentru o anumită profesie; ce caracteristici trebuie să aibă; cât timp poate fi utilizat; când trebuie înlocuit; cum trebuie ținută evidența; ce documente SSM sunt necesare, este recomandabil ca situația să fie analizată pornind de la riscurile reale ale locului de muncă.

O alegere greșită poate însemna nu doar cheltuieli inutile, ci și protecție insuficientă pentru lucrători și neconformități în domeniul SSM.

Solicitați o consultație SSM

Dacă doriți să verificați dacă întreprinderea dumneavoastră respectă cerințele privind EIP sau aveți nevoie de elaborarea documentației și organizarea sistemului SSM, puteți apela la SSM Expert.

📞 068 118 455
📞 068 821 572

🌐 ssmexpert.md

SSM Expert – soluții practice pentru securitatea și sănătatea în muncă, adaptate activității și riscurilor reale ale întreprinderii.

_________

Autor: Ion Darii

Ion Darii este specialist în securitate și sănătate în muncă (SSM), apărarea împotriva incendiilor (PSI) și protecție civilă în Republica Moldova. Este fondator și director al companiei SSM Expert, una dintre companiile specializate în servicii SSM din Republica Moldova.

Cu experiență profesională în domeniul SSM, PSI și protecției civile din anul 2011, Ion Darii oferă consultanță, evaluarea riscurilor profesionale, elaborarea documentației SSM și instruirea angajaților pentru companii, instituții publice și organizații din Republica Moldova.

Articolele sunt elaborate pe baza legislației Republicii Moldova, a experienței practice și a cerințelor aplicabile angajatorilor și lucrătorilor.

📞 Date de contact:
068 11 84 55 | 068 82 15 72
🌐 https://ssmexpert.md
✉️ director@ssmexpert.md

Profil autor: Ion Darii →