Accident de muncă în Republica Moldova: ce trebuie să facă angajatorul? Ghid complet privind comunicarea, cercetarea, sancțiunile și despăgubirile

1. Introducere

Producerea unui accident de muncă este una dintre cele mai dificile situații cu care se poate confrunta un angajator. În primele minute, prioritatea absolută este salvarea persoanei accidentate și eliminarea pericolului. Imediat după aceasta însă, angajatorul trebuie să respecte o procedură legală strictă privind comunicarea, păstrarea locului accidentului, cercetarea, înregistrarea și realizarea măsurilor de prevenire.

O decizie greșită luată în primele ore poate afecta atât sănătatea lucrătorului, cât și modul în care va fi stabilită ulterior cauza accidentului. Necomunicarea evenimentului, modificarea nejustificată a locului, pierderea probelor, constituirea incorectă a comisiei sau întocmirea incompletă a documentelor pot conduce la sancțiuni contravenționale și, în cazurile grave, la răspundere penală.

În practică, numeroși angajatori nu cunosc exact răspunsurile la întrebările esențiale:

• Cui trebuie comunicat accidentul?
• În ce termen trebuie făcută comunicarea?
• Cine stabilește dacă accidentul este grav?
• Cine efectuează cercetarea?
• Când poate fi constituită comisia angajatorului?
• Ce documente trebuie întocmite?
• Cum trebuie păstrat locul accidentului?
• Ce măsuri trebuie realizate după finalizarea cercetării?
• Ce sancțiuni și despăgubiri pot apărea?

Un accident produs în timpul programului de lucru nu este calificat automat drept accident de muncă. În același timp, angajatorul nu poate decide unilateral, înaintea cercetării, că evenimentul nu are legătură cu munca și că nu trebuie comunicat. Clasificarea se efectuează în urma analizării circumstanțelor, cauzelor, documentelor, declarațiilor și constatărilor medicale.

Procedura este reglementată în principal de:

• Legea securității și sănătății în muncă nr. 186/2008;
• Hotărârea Guvernului nr. 1361/2005 pentru aprobarea Regulamentului privind modul de cercetare a accidentelor de muncă;
• Hotărârea Guvernului nr. 95/2009 privind organizarea activităților de protecție și prevenire;
• Codul contravențional al Republicii Moldova;
• Codul penal al Republicii Moldova;
• Legea nr. 756/1999 privind asigurarea pentru accidente de muncă și boli profesionale.

Începând cu 1 ianuarie 2027, procedura va fi completată prin modificările introduse de HG nr. 159/2026. Va fi utilizată o nouă formă a procesului-verbal de cercetare, vor fi introduse date statistice codificate mai detaliate, iar documentele vor putea fi semnate inclusiv cu semnătură electronică calificată, în condițiile legii.

Responsabilitatea pentru comunicarea, cercetarea, evidența corectă și realizarea măsurilor de prevenire revine conducătorului unității. Contractarea unui serviciu extern de protecție și prevenire poate oferi angajatorului asistență specializată, dar nu înlătură responsabilitatea managerială stabilită de lege.

Acest ghid prezintă, în ordine cronologică, ce trebuie să facă angajatorul în cazul unui accident de muncă: de la acordarea primului ajutor și comunicarea evenimentului până la cercetare, înregistrare, sancțiuni și plata eventualelor despăgubiri.

Scopul articolului este să ofere angajatorilor din Republica Moldova un instrument practic, clar și documentat, care să poată fi consultat imediat după producerea unui accident și utilizat ulterior pentru organizarea corectă a procedurilor interne.

2. Ce se consideră accident de muncă?

Pentru aplicarea corectă a procedurii, angajatorul trebuie să înțeleagă mai întâi ce evenimente pot fi încadrate drept accidente de muncă și care sunt situațiile considerate accidente în afara muncii.

Potrivit pct. 2 din Regulamentul aprobat prin HG nr. 1361/2005, accidentele se clasifică în:

• accidente de muncă;
• accidente în afara muncii.

Încadrarea juridică a evenimentului nu se stabilește numai în funcție de locul sau ora producerii acestuia. Elementul principal este legătura dintre vătămarea suferită de lucrător și îndeplinirea sarcinii de muncă sau a obligațiilor de serviciu.

Definiția accidentului de muncă

Conform pct. 3 din HG nr. 1361/2005, accidentul de muncă este un eveniment care provoacă vătămarea violentă a organismului salariatului, ca urmare a acțiunii unui factor de risc propriu sistemului de muncă, și care conduce la:

• pierderea temporară a capacității de muncă;
• pierderea permanentă a capacității de muncă;
• decesul salariatului.

Vătămarea poate consta, printre altele, în:

• leziuni și traumatisme;
• fracturi, entorse sau luxații;
• arsuri termice ori chimice;
• electrocutare;
• degerare;
• asfixiere;
• intoxicație acută;
• stres psihologic;
• leziuni provocate de animale sau insecte;
• vătămări produse de calamități naturale.

Factorul de risc care provoacă accidentul poate fi legat de:

• lucrător și comportamentul acestuia;
• sarcina de muncă;
• echipamentul sau mijloacele de producție;
• mediul de muncă;
• modul de organizare și conducere a activității.

Pentru recunoașterea unui eveniment drept accident de muncă trebuie să existe o legătură între activitatea profesională, factorul de risc și vătămarea suferită de lucrător.

Situațiile în care evenimentul poate fi considerat accident de muncă

HG nr. 1361/2005 stabilește mai multe situații în care vătămarea salariatului poate fi încadrată drept accident de muncă.

1. În timpul îndeplinirii sarcinilor de muncă

Este situația tipică în care lucrătorul suferă o vătămare în timp ce execută activitatea pentru care a fost angajat sau o dispoziție de serviciu.

De exemplu:

• un muncitor este lovit de un obiect în timpul descărcării materialelor;
• un electrician este electrocutat în timpul unei intervenții;
• un lucrător cade de pe o scară în timpul executării unei sarcini;
• un operator este accidentat de un utilaj;
• un angajat alunecă în timp ce transportă documente sau materiale în interes de serviciu.

2. Înainte de începerea sau după terminarea lucrului

Evenimentul poate fi considerat accident de muncă dacă se produce atunci când salariatul:

• se deplasează de la intrarea în unitate până la locul de muncă și invers;
• își schimbă îmbrăcămintea personală cu echipamentul de lucru;
• îmbracă sau scoate echipamentul individual de protecție;
• preia ori predă locul de muncă;
• preia sau predă echipamentele și mijloacele de producție.

Prin urmare, protecția legală nu începe exclusiv în momentul în care lucrătorul pornește efectiv utilajul sau începe operațiunea de lucru.

3. În timpul pauzelor stabilite

Un eveniment poate avea caracter de accident de muncă dacă se produce în timpul pauzei, atunci când salariatul se află:

• pe teritoriul unității;
• la locul său de muncă;
• în încăperile sanitare;
• în încăperile igienice sau auxiliare ale unității.

Faptul că lucrătorul se afla în pauză nu exclude automat caracterul profesional al accidentului.

4. În timpul deplasării cu transportul oferit de angajator

Accidentul produs în timpul deplasării dintre domiciliu și locul de muncă poate fi considerat accident de muncă dacă transportul este oferit de unitate în modul stabilit.

Sunt incluse și evenimentele produse:

• în timpul îmbarcării;
• în timpul deplasării;
• în timpul debarcării din mijlocul de transport oferit de angajator.

Deplasarea obișnuită a lucrătorului cu automobilul personal sau cu transportul public nu este inclusă automat în această categorie.

5. În timpul deplasărilor în interes de serviciu

Poate fi considerat accident de muncă evenimentul produs în timpul deplasării:

• de la unitate către un loc de muncă organizat în afara teritoriului acesteia;
• de la unitate către o altă întreprindere;
• de la locul extern de muncă înapoi la unitate;
• între diferite locuri în care lucrătorul trebuie să îndeplinească sarcini de serviciu.

Pentru încadrare se analizează dacă deplasarea s-a realizat:

• pentru îndeplinirea unei sarcini de muncă;
• în timpul necesar deplasării;
• pe traseul stabilit;
• în legătură directă cu obligațiile de serviciu.

Modul de deplasare sau mijlocul de transport utilizat nu este determinant atunci când călătoria este efectuată în interes de serviciu.

6. În timpul activităților organizate de angajator

Accidentul poate fi recunoscut drept accident de muncă dacă se produce în timpul participării la:

• activități culturale;
• activități sportive;
• evenimente corporative;
• alte activități organizate de unitate.

Este important ca activitatea să fie organizată în baza unui ordin sau a unei dispoziții emise de angajator.

7. În timpul prevenirii unui pericol sau salvării unei persoane

Poate fi încadrat drept accident de muncă evenimentul suferit de salariat atunci când acesta intervine din proprie inițiativă pentru:

• prevenirea unui pericol;
• înlăturarea unui pericol;
• salvarea altui salariat;
• limitarea consecințelor unui eveniment periculos.

Lipsa unei dispoziții prealabile a conducătorului nu exclude automat caracterul profesional al accidentului dacă intervenția a urmărit protejarea altor persoane sau prevenirea unui pericol legat de activitate.

8. În timpul practicii profesionale

Accidentele suferite de elevi și studenți în timpul instruirii de producție sau practicii profesionale pot fi încadrate drept accidente de muncă atunci când activitatea este desfășurată în baza contractului încheiat între:

• angajator și instituția de învățământ;
• angajator, elev sau student;
• celelalte părți prevăzute de cadrul legal.

Ce este accidentul în afara muncii?

Potrivit pct. 4 din HG nr. 1361/2005, accidentul în afara muncii este evenimentul care provoacă vătămarea violentă a organismului salariatului, inclusiv atunci când se produce în timpul programului sau pe teritoriul unității, dar a cărui cauză directă nu are legătură cu îndeplinirea sarcinii de muncă ori a obligațiilor de serviciu.

Pot fi încadrate în această categorie evenimentele determinate de:

• joacă;
• încăierare;
• automutilare intenționată;
• sinucidere;
• boală latentă;
• moarte naturală;
• utilizarea mijloacelor de producție în scopuri personale, fără permisiune;
• comiterea unui furt din

2. Ce se consideră accident de muncă?

Potrivit Regulamentului aprobat prin HG nr. 1361/2005, accidentele se clasifică, în funcție de legătura lor cu activitatea profesională, în:

• accidente de muncă;
• accidente în afara muncii.

Pentru ca un eveniment să fie recunoscut drept accident de muncă, nu este suficient ca acesta să se producă în timpul programului sau pe teritoriul întreprinderii. Trebuie analizate împrejurările concrete, activitatea desfășurată, factorul de risc care a provocat vătămarea și legătura evenimentului cu sarcinile de muncă sau obligațiile de serviciu.

Definiția accidentului de muncă

Conform pct. 3 din Regulamentul aprobat prin HG nr. 1361/2005, accidentul de muncă este un eveniment care produce vătămarea violentă a organismului salariatului, ca urmare a acțiunii unui factor de risc propriu sistemului de muncă, și care conduce la:

• pierderea temporară a capacității de muncă;
• pierderea permanentă a capacității de muncă;
• decesul salariatului.

Vătămarea poate consta în:

• leziuni corporale;
• stres psihologic;
• electrocutare;
• arsuri;
• degerături;
• asfixiere;
• intoxicație acută;
• leziuni provocate de insecte sau animale;
• leziuni provocate de calamități naturale;
• alte traumatisme determinate de factorii de risc ai activității profesionale.

Factorul de risc poate avea legătură cu:

• acțiunile lucrătorului;
• sarcina de muncă;
• echipamentele și mijloacele de producție;
• organizarea activității;
• mediul de muncă;
• comportamentul altor persoane.

Calificarea evenimentului se face în urma cercetării, nu numai în baza locului unde acesta s-a produs.

Situațiile în care evenimentul poate fi recunoscut drept accident de muncă

1. În timpul executării sarcinii de muncă

Este situația cea mai frecventă. Evenimentul se produce în timp ce lucrătorul îndeplinește sarcina primită sau obligațiile prevăzute de funcția sa.

De exemplu, poate fi accident de muncă:

• căderea unui muncitor de pe o scară în timpul executării unei lucrări;
• strivirea piciorului în timpul manipulării unei borduri;
• accidentarea operatorului în timpul utilizării unui utilaj;
• electrocutarea în timpul efectuării unei intervenții;
• tăierea sau înțeparea în timpul folosirii unei unelte;
• intoxicarea acută în timpul lucrului cu substanțe periculoase.

2. Înainte de începerea sau după terminarea programului

Evenimentul poate fi recunoscut drept accident de muncă dacă se produce atunci când salariatul:

• se deplasează de la intrarea în unitate către locul de muncă sau invers;
• își schimbă îmbrăcămintea personală cu echipamentul de lucru;
• își pune sau își scoate echipamentul individual de protecție;
• preia ori predă locul de muncă;
• preia sau predă echipamentele și mijloacele de producție.

Prin urmare, protecția legală nu începe numai în momentul în care lucrătorul execută efectiv operațiunea și nu încetează automat la terminarea schimbului.

3. În timpul pauzelor stabilite

Accidentul poate avea legătură cu munca dacă se produce în timpul unei pauze stabilite, iar lucrătorul se află:

• pe teritoriul unității;
• la locul său de muncă;
• într-o încăpere sanitară;
• într-o încăpere auxiliară.

De exemplu, căderea pe o scară interioară în timpul pauzei sau accidentarea într-o încăpere auxiliară poate necesita comunicare și cercetare.

4. În timpul transportului oferit de angajator

Evenimentul poate fi accident de muncă dacă se produce în timpul deplasării dintre domiciliu și locul de muncă ori invers, atunci când transportul este oferit de unitate în modul stabilit.

Sunt incluse și accidentele produse în timpul:

• îmbarcării;
• deplasării;
• debarcării din mijlocul de transport oferit de angajator.

Deplasarea obișnuită cu automobilul personal sau cu transportul public nu este inclusă automat în această categorie.

5. În timpul unei deplasări în interes de serviciu

Evenimentul poate fi recunoscut drept accident de muncă dacă se produce în timpul deplasării:

• de la unitate către un loc de muncă organizat în afara teritoriului acesteia;
• de la unitate către o altă întreprindere;
• de la locul de muncă extern înapoi la unitate;
• între mai multe puncte de lucru, pentru îndeplinirea unei sarcini de serviciu.

Pentru încadrare trebuie analizate:

• existența sarcinii de serviciu;
• traseul stabilit;
• timpul necesar deplasării;
• legătura deplasării cu obligațiile profesionale.

Mijlocul de transport utilizat nu este decisiv. Deplasarea poate fi efectuată cu automobilul angajatorului, cu automobilul personal, cu transportul public sau pe jos, dacă este realizată pentru îndeplinirea sarcinii de muncă.

6. În timpul activităților organizate de angajator

Poate fi accident de muncă evenimentul produs în cadrul unei activități:

• culturale;
• sportive;
• de instruire;
• de team-building;
• al unei alte activități organizate oficial de unitate.

Pentru încadrare este important ca activitatea să fie organizată în baza unui ordin, a unei dispoziții sau a unei decizii documentate a angajatorului.

7. În timpul prevenirii unui pericol sau salvării unei persoane

Poate fi recunoscut drept accident de muncă evenimentul suferit de un lucrător care intervine din proprie inițiativă pentru:

• prevenirea unui pericol;
• înlăturarea unui pericol;
• salvarea altui lucrător;
• reducerea consecințelor unei situații periculoase.

Faptul că intervenția nu a fost dispusă în prealabil de conducător nu exclude automat legătura cu munca.

8. În timpul instruirii de producție sau practicii profesionale

Accidentele suferite de elevi și studenți în timpul instruirii de producție sau practicii profesionale pot fi cercetate potrivit HG nr. 1361/2005, dacă activitatea se desfășoară în baza contractelor și documentelor prevăzute de legislație.

În această situație, cercetarea este efectuată de comisia unității, cu participarea reprezentantului instituției de învățământ.

Ce este accidentul în afara muncii?

Potrivit pct. 4 din Regulamentul aprobat prin HG nr. 1361/2005, accidentul în afara muncii este evenimentul care provoacă vătămarea violentă a salariatului, inclusiv atunci când se produce în timpul programului, la locul de muncă sau pe teritoriul unității, dar cauza directă nu are legătură cu îndeplinirea sarcinii de muncă sau a obligațiilor de serviciu.

Pot fi încadrate în această categorie evenimentele determinate de:

• joacă;
• încăierare;
• automutilare intenționată;
• sinucidere;
• boală latentă;
• moarte naturală;
• utilizarea mijloacelor de producție în scopuri personale, fără permisiune;
• comiterea unui furt din patrimoniul unității;
• alte activități fără legătură cu munca.

Faptele care justifică încadrarea evenimentului ca accident în afara muncii trebuie confirmate prin documente și probe corespunzătoare.

Angajatorul poate decide singur că accidentul este în afara muncii?

Angajatorul nu trebuie să califice unilateral și prematur evenimentul pentru a evita comunicarea sau cercetarea acestuia.

Chiar dacă, la prima vedere, accidentul pare să nu aibă legătură cu activitatea profesională, trebuie analizate:

• sarcina executată;
• locul și ora producerii;
• dispozițiile primite de lucrător;
• declarația accidentatului;
• declarațiile martorilor;
• imaginile și înregistrările disponibile;
• documentele medicale;
• instrucțiunile și procedurile interne;
• alte probe relevante.

Cercetarea accidentului în afara muncii se finalizează printr-un proces-verbal întocmit în formă liberă, în care se descriu circumstanțele și cauzele evenimentului.

Regula practică pentru angajator

Dacă un lucrător a fost vătămat în timpul programului, pe teritoriul unității, în timpul unei deplasări de serviciu sau în legătură cu executarea unei sarcini de muncă, evenimentul nu trebuie ignorat.

Angajatorul trebuie să acorde primul ajutor, să păstreze probele și să aplice procedura de comunicare și cercetare prevăzută de lege. Clasificarea definitivă se va face în baza circumstanțelor constatate și a documentelor acumulate.

3. Cum se clasifică accidentele de muncă?

Clasificarea accidentului determină cine va efectua cercetarea, ce documente trebuie întocmite și ce autorități trebuie implicate. Din acest motiv, angajatorul nu trebuie să stabilească gravitatea accidentului numai după aspectul exterior al leziunii sau după propria apreciere.

Potrivit pct. 5 și 6 din Regulamentul privind modul de cercetare a accidentelor de muncă, aprobat prin HG nr. 1361/2005, accidentele se clasifică:

• după consecințele produse asupra lucrătorului;
• după numărul persoanelor accidentate.

Clasificarea după consecințele accidentului

Conform pct. 5 din HG nr. 1361/2005, accidentele de muncă și accidentele în afara muncii se împart în trei tipuri:

1. accidente care produc incapacitate temporară de muncă;
2. accidente grave;
3. accidente mortale.

3.1. Accidentul cu incapacitate temporară de muncă

Accidentul cu incapacitate temporară de muncă este evenimentul care provoacă pierderea parțială sau totală a capacității de muncă a salariatului pentru o perioadă de cel puțin o zi, cu caracter reversibil după finalizarea tratamentului medical.

Incapacitatea de muncă trebuie confirmată de instituția medicală în modul stabilit.

În această categorie pot intra, în funcție de diagnosticul medical și perioada de recuperare:

• contuziile;
• entorsele;
• luxațiile;
• rănile;
• arsurile;
• fracturile fără calificare medicală drept vătămare gravă;
• alte leziuni care determină absența temporară de la lucru.

Faptul că lucrătorul nu este internat în spital nu înseamnă că evenimentul nu reprezintă accident de muncă. Dacă vătămarea a determinat pierderea capacității de muncă pentru cel puțin o zi și are legătură cu activitatea profesională, evenimentul intră sub incidența procedurii prevăzute de HG nr. 1361/2005.

Potrivit pct. 14 din regulament, accidentele cu incapacitate temporară de muncă sunt cercetate, de regulă, de comisia angajatorului.

Dacă angajatorul nu poate constitui o comisie care să respecte cerințele pct. 21, cercetarea va fi efectuată de Inspectoratul de Stat al Muncii.

3.2. Accidentul grav

Accidentul grav este evenimentul care provoacă vătămarea gravă a organismului salariatului, confirmată de instituția medicală în modul stabilit.

Pot fi asociate unei vătămări grave, în funcție de concluzia medicală:

• traumatismele severe;
• fracturile complexe;
• amputările;
• leziunile organelor interne;
• intoxicațiile acute severe;
• electrocutările cu urmări grave;
• arsurile extinse;
• traumatismele craniene severe;
• alte leziuni care pun în pericol viața sau produc consecințe grave.

Lista de mai sus are caracter orientativ. Angajatorul, specialistul SSM și comisia unității nu au competența de a stabili singuri dacă vătămarea este gravă.

Potrivit pct. 27 din HG nr. 1361/2005, la solicitarea autorității competente sau a unității, instituția medicală care acordă asistență accidentatului trebuie să elibereze, în termen de 24 de ore, certificatul medical privind vătămarea organismului.

Începând cu 1 ianuarie 2027, documentul va fi denumit expres „certificat medical cu privire la tipul vătămării organismului accidentatului”, iar informațiile vor fi corelate cu codurile prevăzute în anexa nr. 5 la regulament.

Conform pct. 14 și 26 din HG nr. 1361/2005, accidentele grave sunt cercetate de Inspectoratul de Stat al Muncii.

Angajatorul nu constituie propria comisie pentru efectuarea cercetării oficiale a unui accident grav. Acesta trebuie să comunice imediat evenimentul, să păstreze locul accidentului, să asigure accesul inspectorului și să prezinte documentele solicitate.

3.3. Accidentul mortal

Accidentul mortal este evenimentul care provoacă decesul salariatului imediat sau după o anumită perioadă de la producerea accidentului.

Decesul și cauza acestuia trebuie confirmate de instituția de expertiză medico-legală.

Conform pct. 27 din HG nr. 1361/2005, instituția de expertiză medico-legală eliberează, în termen de 5 zile după finalizarea expertizei, concluzia din raportul medico-legal privind cauza decesului.

Accidentul rămâne relevant pentru procedura de cercetare chiar dacă decesul nu survine imediat.

Începând cu 1 ianuarie 2027, potrivit noii redacții a pct. 9 din HG nr. 1361/2005, dacă decesul accidentatului survine în termen de până la un an de la producerea accidentului, angajatorul sau persoanele interesate trebuie să comunice Inspectoratului de Stat al Muncii despre deces, indiferent dacă accidentul a fost sau nu cercetat anterior.

Accidentele mortale sunt cercetate de Inspectoratul de Stat al Muncii, conform pct. 26 din regulament.

În cazul unui accident mortal, angajatorul trebuie să informeze suplimentar subdiviziunea teritorială a poliției în raza căreia s-a produs evenimentul.

Cine stabilește gravitatea accidentului?

Este necesar să distingem între:

• tipul vătămării;
• gravitatea medicală a vătămării;
• clasificarea juridică a accidentului.

Instituția medicală confirmă caracterul sau tipul vătămării organismului. Inspectorul de muncă ori comisia competentă analizează circumstanțele și stabilește, prin cercetare, dacă evenimentul este accident de muncă sau accident în afara muncii.

Angajatorul nu trebuie:

• să declare singur că accidentul este ușor;
• să amâne comunicarea până la externarea lucrătorului;
• să se bazeze numai pe declarațiile verbale ale accidentatului;
• să considere că lipsa internării exclude caracterul grav;
• să solicite lucrătorului să nu declare accidentul ca fiind legat de muncă.

Atunci când gravitatea nu este clară, angajatorul trebuie să solicite documentul medical corespunzător și să comunice evenimentul potrivit procedurii legale.

Clasificarea după numărul persoanelor accidentate

Conform pct. 6 din HG nr. 1361/2005, accidentele se clasifică și în:

• accidente individuale;
• accidente colective.

3.4. Accidentul individual

Accidentul individual este evenimentul în urma căruia este afectat un singur salariat.

Accidentul individual poate fi:

• cu incapacitate temporară de muncă;
• grav;
• mortal.

Expresia „individual” indică numărul persoanelor accidentate, nu gravitatea evenimentului.

3.5. Accidentul colectiv

Accidentul colectiv este evenimentul în urma căruia sunt afectați minimum doi salariați:

• în același timp;
• în același loc;
• din aceeași cauză.

De exemplu, poate fi accident colectiv:

• prăbușirea unui element de construcție peste mai mulți lucrători;
• intoxicarea simultană a mai multor salariați;
• electrocutarea mai multor persoane de la aceeași instalație;
• accidentul rutier în care sunt răniți mai mulți salariați aflați în deplasare de serviciu;
• explozia sau incendiul care afectează mai mulți lucrători.

Un accident colectiv nu este automat grav sau mortal. Dacă doi lucrători sunt afectați de același eveniment, accidentul este colectiv chiar dacă vătămările au produs numai incapacitate temporară de muncă.

În cazul accidentelor colective, pct. 30 lit. a) din HG nr. 1361/2005 prevede că procesul-verbal de cercetare se întocmește pentru fiecare persoană accidentată.

De ce este importantă clasificarea corectă?

Clasificarea influențează direct procedura:

Tipul accidentului	Cine efectuează cercetarea
Incapacitate temporară de muncă	Comisia angajatorului, dacă poate fi constituită legal
Grav	Inspectoratul de Stat al Muncii
Mortal	Inspectoratul de Stat al Muncii
Incapacitate temporară, când comisia nu poate fi constituită	Inspectoratul de Stat al Muncii

Clasificarea greșită poate conduce la:

• cercetarea accidentului de către o persoană sau comisie necompetentă;
• neinformarea poliției în cazul unui accident grav sau mortal;
• pierderea probelor;
• întocmirea unui proces-verbal necorespunzător;
• anularea procesului-verbal;
• cercetarea repetată de către Inspectoratul de Stat al Muncii;
• aplicarea sancțiunilor pentru necomunicarea sau necercetarea accidentului în modul stabilit.

Dacă există dubii privind gravitatea accidentului, angajatorul trebuie să trateze situația cu maximă prudență:

1. să organizeze imediat acordarea ajutorului medical;
2. să comunice accidentul autorităților competente;
3. să solicite certificatul medical privind vătămarea;
4. să păstreze neschimbat locul accidentului;
5. să nu constituie comisia înainte de clarificarea competenței de cercetare;
6. să coopereze cu Inspectoratul de Stat al Muncii.

Încadrarea medicală și cercetarea oficială trebuie să se bazeze pe documente, nu pe presupuneri.

4. Ce trebuie să facă angajatorul imediat după producerea accidentului?

Primele acțiuni ale angajatorului trebuie să urmărească două obiective esențiale:

1. protejarea vieții și sănătății persoanei accidentate și a celorlalți lucrători;
2. păstrarea informațiilor și probelor necesare cercetării accidentului.

Acordarea ajutorului medical are prioritate față de conservarea locului accidentului. Angajatorul nu trebuie să întârzie salvarea persoanei pentru a fotografia zona sau pentru a aștepta sosirea inspectorului.

Obligațiile imediate rezultă din art. 12 și art. 13 din Legea securității și sănătății în muncă nr. 186/2008, pct. 7–9 din Regulamentul aprobat prin HG nr. 1361/2005 și pct. 80–83 din Regulamentul aprobat prin HG nr. 95/2009.

Pasul 1. Opriți activitatea și eliminați pericolul imediat

Dacă activitatea, echipamentul sau zona continuă să prezinte pericol, lucrul trebuie oprit imediat.

Potrivit pct. 81 din HG nr. 95/2009, în cazul constatării unei stări de pericol grav și imediat trebuie aplicate următoarele măsuri:

• oprirea echipamentului de lucru și/sau a activității;
• evacuarea lucrătorilor din zona periculoasă;
• anunțarea serviciilor specializate;
• informarea conducătorilor ierarhic superiori;
• eliminarea cauzelor care mențin starea de pericol.

Oprirea trebuie făcută în condiții care să nu creeze un risc suplimentar. Intervenția asupra instalațiilor electrice, utilajelor, sistemelor sub presiune sau altor echipamente periculoase trebuie realizată numai de persoane competente și autorizate, după caz.

Exemple de măsuri imediate:

• oprirea utilajului și deconectarea sursei de energie;
• blocarea accesului într-o zonă unde există risc de prăbușire;
• întreruperea alimentării cu energie electrică;
• îndepărtarea lucrătorilor din zona unui incendiu, a unei scurgeri de gaze sau a unei substanțe periculoase;
• suspendarea lucrărilor la înălțime;
• stabilizarea unui obiect care riscă să cadă;
• solicitarea intervenției serviciilor specializate.

Pasul 2. Acordați primul ajutor

Conform pct. 7 din HG nr. 1361/2005, accidentatul sau martorul ocular trebuie să anunțe imediat conducătorul direct ori un conducător superior și să acorde primul ajutor, după caz.

Conducătorul informat despre accident trebuie să organizeze acordarea ajutorului medical persoanei accidentate.

Primul ajutor trebuie acordat:

• fără întârziere;
• de către o persoană instruită, dacă aceasta este disponibilă;
• în limitele competențelor și mijloacelor existente;
• fără efectuarea unor manevre care ar putea agrava starea accidentatului.

Angajatorul trebuie să asigure în prealabil:

• truse medicale corespunzătoare;
• lucrători desemnați și instruiți pentru acordarea primului ajutor;
• mijloace de alarmare și comunicare;
• accesul rapid al serviciilor medicale;
• instrucțiuni privind primul ajutor.

Aceste obligații rezultă din art. 12 alin. (1)–(3) din Legea nr. 186/2008 și pct. 4 subpct. 8), 19) și 20) din HG nr. 95/2009.

Pasul 3. Solicitați serviciul medical de urgență

În funcție de starea persoanei accidentate, trebuie apelat imediat Serviciul național unic pentru apelurile de urgență – 112.

La efectuarea apelului trebuie comunicate clar:

• adresa exactă;
• locul concret în care se află accidentatul;
• numărul persoanelor afectate;
• natura aparentă a leziunilor;
• pericolele existente în zonă;
• numele și numărul de telefon al persoanei de contact;
• modalitatea de acces a echipajului medical.

Este recomandat ca o persoană să fie desemnată pentru întâmpinarea și ghidarea echipajului către locul accidentului.

Pasul 4. Organizați transportarea accidentatului la instituția medicală

Dacă este necesar, conducătorul trebuie să organizeze transportarea accidentatului la o instituție medicală.

Transportul trebuie ales în funcție de starea persoanei. În cazul traumatismelor grave, al suspiciunilor de leziuni ale coloanei vertebrale, fracturilor, electrocutării, pierderii cunoștinței, hemoragiilor severe sau altor situații periculoase, transportarea trebuie realizată de personal medical, dacă circumstanțele permit așteptarea acestuia.

Instituției medicale trebuie să i se comunice că vătămarea s-a produs în timpul muncii sau în legătură cu activitatea profesională.

Angajatorul va solicita certificatul medical privind vătămarea organismului. Acest document este necesar pentru stabilirea tipului accidentului și a autorității competente să efectueze cercetarea.

Potrivit pct. 27 din HG nr. 1361/2005, instituția medicală trebuie să elibereze, la cererea autorității competente sau a unității, certificatul medical în termen de 24 de ore.

Pasul 5. Evacuați celelalte persoane din zona periculoasă

Dacă există riscul producerii unui alt accident, personalul trebuie evacuat într-o zonă sigură.

Potrivit art. 12 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 186/2008, în condițiile unui pericol grav, imediat și inevitabil, angajatorul trebuie să acționeze și să dea indicații pentru ca lucrătorii:

• să înceteze activitatea;
• să părăsească imediat locul de muncă;
• să se retragă într-o zonă sigură.

Conform art. 12 alin. (4) lit. c), angajatorul nu trebuie să impună reluarea lucrului atât timp cât pericolul grav și imediat continuă să existe.

Pasul 6. Informați imediat angajatorul și persoanele responsabile

Conducătorul locului de muncă, după ce a fost informat despre eveniment, trebuie să anunțe imediat:

• conducătorul unității;
• lucrătorul desemnat sau specialistul SSM;
• serviciul intern de protecție și prevenire;
• serviciul extern SSM, dacă unitatea are un asemenea contract;
• alte persoane stabilite prin procedurile interne.

Informarea internă nu înlocuiește comunicarea oficială către Inspectoratul de Stat al Muncii, Casa Națională de Asigurări Sociale și celelalte autorități prevăzute de pct. 9 din HG nr. 1361/2005.

Angajatorul trebuie să se asigure că informația nu rămâne doar la nivelul conducătorului direct.

Pasul 7. Delimitați și securizați locul accidentului

După salvarea persoanei și eliminarea pericolului imediat, zona trebuie delimitată pentru:

• prevenirea producerii altor accidente;
• împiedicarea accesului persoanelor neautorizate;
• păstrarea echipamentelor și obiectelor în poziția în care se aflau;
• protejarea urmelor și probelor.

În funcție de situație, pot fi utilizate:

• bandă de delimitare;
• bariere;
• indicatoare de interzicere;
• pază;
• blocarea accesului;
• deconectarea și asigurarea echipamentului împotriva pornirii accidentale.

Echipamentul implicat nu trebuie repornit, reparat, curățat sau mutat înaintea documentării situației și obținerii acordului persoanelor care efectuează cercetarea, cu excepția intervențiilor necesare pentru salvarea vieții sau eliminarea unui pericol.

Pasul 8. Păstrați neschimbată starea de fapt

Pct. 8 din HG nr. 1361/2005 obligă conducătorul să mențină neschimbată situația în care s-a produs accidentul până la primirea acordului persoanelor care efectuează cercetarea.

De asemenea, art. 13 lit. t) din Legea nr. 186/2008 interzice modificarea stării de fapt rezultate din producerea unui accident grav, mortal sau colectiv.

Locul poate fi modificat numai dacă păstrarea situației:

• ar putea provoca alte accidente;
• ar pune în pericol viața accidentatului;
• ar pune în pericol sănătatea sau viața altor persoane.

Dacă modificarea este necesară, situația inițială trebuie documentată în prealabil, în măsura în care intervenția urgentă permite acest lucru.

Pasul 9. Documentați situația inițială

Înainte de mutarea echipamentelor, materialelor sau obiectelor, trebuie realizate:

• fotografii generale ale locului;
• fotografii de detaliu;
• înregistrări video;
• schițe și măsurători;
• fotografii ale echipamentelor de protecție;
• fotografii ale comenzilor, dispozitivelor și sistemelor de siguranță;
• fotografii ale urmelor, materialelor sau obiectelor implicate.

Este recomandat ca imaginile să păstreze informațiile privind data și ora realizării.

Documentarea nu trebuie să includă publicarea imaginilor pe rețele sociale sau transmiterea lor persoanelor fără atribuții. Fotografiile și înregistrările pot conține date personale și informații sensibile.

Pasul 10. Identificați martorii și păstrați probele

Trebuie identificate toate persoanele care:

• au văzut accidentul;
• au observat activitatea înaintea producerii lui;
• au dat dispoziții accidentatului;
• au pregătit locul de muncă;
• au verificat echipamentul;
• au acordat primul ajutor;
• au intervenit după accident.

Pentru fiecare martor trebuie notate:

• numele și prenumele;
• funcția;
• numărul de telefon;
• locul în care se afla în momentul accidentului;
• informațiile pe care le poate confirma.

Martorii nu trebuie instruiți ce să declare și nu trebuie să redacteze explicații comune. Fiecare declarație trebuie să reflecte propriile constatări.

Trebuie păstrate și protejate:

• echipamentele și uneltele implicate;
• echipamentul individual de protecție;
• înregistrările camerelor video;
• fișierele și datele echipamentelor;
• registrele de acces;
• foile de parcurs;
• bonurile de lucru și permisele;
• mesajele sau dispozițiile de serviciu;
• documentele SSM relevante.

Înregistrările video trebuie salvate imediat, deoarece unele sisteme le suprascriu automat după o perioadă scurtă.

Ce nu trebuie să facă angajatorul?

După producerea accidentului, angajatorul nu trebuie:

• să ascundă evenimentul;
• să amâne acordarea ajutorului medical;
• să modifice nejustificat locul accidentului;
• să repare sau să curețe imediat echipamentul;
• să distrugă ori să completeze retroactiv documentele;
• să schimbe data instruirii în fișa personală;
• să influențeze accidentatul sau martorii;
• să solicite declararea accidentului drept incident casnic;
• să stabilească singur că vătămarea este ușoară;
• să reia activitatea înainte de eliminarea pericolului;
• să publice fotografii sau date despre accidentat.

Modificarea nejustificată a stării de fapt și neasigurarea comunicării sau cercetării accidentului pot atrage răspunderea contravențională potrivit art. 55³ alin. (3) din Codul contravențional.

Checklist pentru primele acțiuni

Imediat după accident, angajatorul trebuie să verifice:

• Activitatea periculoasă a fost oprită;
• Accidentatul a primit primul ajutor;
• A fost apelat serviciul 112, dacă este necesar;
• Celelalte persoane au fost evacuate;
• Conducerea unității a fost informată;
• Zona a fost delimitată;
• Situația inițială a fost fotografiată și filmată;
• Martorii au fost identificați;
• Probele și înregistrările au fost păstrate;
• A fost solicitat certificatul medical;
• Au fost inițiate comunicările către autoritățile competente.

După realizarea acestor măsuri, angajatorul trebuie să comunice imediat accidentul autorităților prevăzute de lege.

5. Cui și cum trebuie comunicat accidentul de muncă?

După acordarea primului ajutor, eliminarea pericolului imediat și securizarea locului, angajatorul trebuie să comunice accidentul autorităților prevăzute de lege.

Comunicarea accidentului nu trebuie confundată cu cercetarea acestuia. Comunicarea reprezintă informarea imediată despre producerea evenimentului, în timp ce cercetarea stabilește ulterior circumstanțele, cauzele, încălcările, persoanele responsabile și clasificarea accidentului.

Procedura de comunicare este reglementată în principal de pct. 7–12 din Regulamentul privind modul de cercetare a accidentelor de muncă, aprobat prin HG nr. 1361/2005.

Cine trebuie să anunțe primul despre accident?

Conform pct. 7 din HG nr. 1361/2005:

Fiecare accidentat sau martor ocular este obligat să anunțe imediat despre accidentul produs conducătorul său direct sau oricare conducător superior al acestuia și să acorde, după caz, primul ajutor.

După primirea informației, conducătorul direct trebuie:

• să organizeze acordarea ajutorului medical;
• să evacueze personalul, dacă este necesar;
• să informeze angajatorul;
• să păstreze neschimbată situația de la locul accidentului;
• să documenteze situația dacă modificarea locului este necesară pentru salvarea persoanelor sau prevenirea altor accidente.

Responsabilitatea comunicării oficiale către autorități revine angajatorului.

Cui trebuie comunicat accidentul?

Potrivit pct. 9 din HG nr. 1361/2005, angajatorul trebuie să comunice imediat accidentul către următoarele autorități și organizații:

5.1. Inspectoratul de Stat al Muncii

Accidentul suferit de un salariat trebuie comunicat imediat Inspectoratului de Stat al Muncii.

Telefon pentru comunicarea accidentelor de muncă:
(022) 49-41-29

Comunicarea poate fi efectuată:

• prin telefon;
• prin e-mail;
• printr-un alt mijloc de comunicare care permite transmiterea rapidă a informației.

Este recomandat ca, după comunicarea telefonică, angajatorul să transmită și o notificare scrisă, astfel încât să poată demonstra:

• data comunicării;
• ora comunicării;
• informațiile transmise;
• persoana care a efectuat comunicarea;
• destinatarul comunicării.

Simpla informare a specialistului SSM sau a serviciului extern de protecție și prevenire nu înlocuiește comunicarea către Inspectoratul de Stat al Muncii.

5.2. Casa Națională de Asigurări Sociale

Angajatorul trebuie să comunice accidentul și Casei Naționale de Asigurări Sociale.

Această comunicare este importantă pentru aplicarea legislației privind asigurarea pentru accidente de muncă și boli profesionale și pentru stabilirea eventualelor prestații sociale.

Comunicarea către Inspectoratul de Stat al Muncii nu înlocuiește comunicarea către CNAS.

5.3. Subdiviziunea teritorială a poliției

În cazul unui accident grav sau mortal, angajatorul trebuie să informeze suplimentar subdiviziunea teritorială a poliției în raza căreia s-a produs accidentul.

Totodată, angajatorul trebuie să asigure accesul inspectorului de muncă la locul producerii accidentului.

Informarea poliției nu înlocuiește comunicarea către ISM și CNAS. În cazul accidentelor grave sau mortale, aceste comunicări trebuie realizate separat.

5.4. Agenția Națională pentru Sănătate Publică

În forma aplicabilă până la 31 decembrie 2026, accidentul se comunică Agenției Naționale pentru Sănătate Publică în cazul unei intoxicații acute.

Începând cu 1 ianuarie 2027, potrivit modificărilor introduse prin HG nr. 159/2026, comunicarea către ANSP va fi efectuată în cazul suspiciunii unei boli profesionale acute, inclusiv al unei intoxicații profesionale acute.

ANSP va acționa conform Regulamentului sanitar privind modul de cercetare și stabilire a diagnosticului de boală sau intoxicație profesională, aprobat prin HG nr. 1282/2016.

5.5. Organul ierarhic superior

Dacă unitatea este subordonată unei autorități, instituții sau organizații ierarhic superioare, accidentul trebuie comunicat și acesteia, după caz.

Această obligație este relevantă în special pentru:

• instituțiile publice;
• întreprinderile cu subdiviziuni;
• organizațiile care fac parte dintr-un grup;
• unitățile subordonate unei autorități centrale sau locale.

5.6. Organul sindical

Accidentul trebuie comunicat, după caz, organului sindical de ramură sau interramural.

Dacă în unitate există o organizație sindicală sau reprezentanți ai salariaților, aceștia pot participa la cercetare în condițiile stabilite de HG nr. 1361/2005.

În ce termen trebuie comunicat accidentul?

HG nr. 1361/2005 folosește expres termenul „imediat”.

Regulamentul nu stabilește pentru comunicarea inițială un termen de 24 de ore. Termenul de 24 de ore se referă, între altele, la constituirea comisiei pentru cercetarea accidentului cu incapacitate temporară de muncă.

Prin urmare, angajatorul nu trebuie:

• să aștepte certificatul medical definitiv;
• să aștepte externarea lucrătorului;
• să aștepte revenirea administratorului la serviciu;
• să finalizeze propria verificare înainte de comunicare;
• să amâne comunicarea până în următoarea zi lucrătoare;
• să aștepte să stabilească singur dacă accidentul este de muncă.

Evenimentul trebuie comunicat de îndată ce angajatorul află despre el și dispune de informațiile inițiale necesare.

Dacă unele date nu sunt încă disponibile, acestea pot fi completate ulterior. Lipsa tuturor detaliilor nu justifică necomunicarea accidentului.

Ce informații trebuie să conțină comunicarea?

Conform pct. 12 din HG nr. 1361/2005, comunicarea trebuie să cuprindă:

1. denumirea unității sau numele angajatorului persoană fizică;
2. adresa unității;
3. numele și prenumele accidentatului;
4. starea familială;
5. vârsta;
6. profesia sau ocupația;
7. data producerii accidentului;
8. ora producerii accidentului;
9. locul accidentului;
10. circumstanțele cunoscute la momentul comunicării;
11. caracterul sau tipul vătămării organismului;
12. numele și funcția persoanei care transmite comunicarea;
13. numărul de telefon pentru legătură.

Informația trebuie prezentată obiectiv. În comunicarea inițială nu trebuie indicate persoane vinovate și nu trebuie formulate concluzii definitive privind cauzele accidentului.

Este corect să se utilizeze formulări precum:

• „din informațiile cunoscute la moment”;
• „circumstanțele sunt în curs de clarificare”;
• „tipul vătămării urmează să fie confirmat de instituția medicală”;
• „cercetarea va fi efectuată de autoritatea sau comisia competentă”.

Model orientativ de comunicare

COMUNICARE PRIVIND PRODUCEREA UNUI ACCIDENT

Denumirea unității: ______________________________
IDNO: _________________________________________
Adresa unității: _________________________________

Persoana accidentată: ____________________________
Vârsta: ________________________________________
Profesia/funcția: _________________________________
Starea familială: _________________________________

Data accidentului: _______________________________
Ora accidentului: ________________________________
Locul accidentului: ______________________________

Circumstanțele cunoscute:

---

---

Caracterul/tipul aparent al vătămării:

---

Instituția medicală la care a fost transportat accidentatul:

---

Numele și funcția persoanei care transmite comunicarea:

---

Telefon pentru legătură: __________________________

Data și ora transmiterii: ___________________________

Acest model are caracter orientativ și nu înlocuiește eventualele formulare sau modalități de comunicare solicitate de autoritățile competente.

Ce se întâmplă dacă accidentatul este angajatul altei unități?

Conform pct. 10 din HG nr. 1361/2005, dacă printre accidentați se află salariați ai altor unități din Republica Moldova sau din străinătate, angajatorul la care s-a produs accidentul trebuie să informeze imediat administrația unității respective.

Dacă accidentul mortal îl privește pe salariatul unei unități din străinătate, detașat în interes de serviciu în Republica Moldova, trebuie informată și reprezentanța diplomatică a statului al cărui cetățean era persoana accidentată.

Această comunicare este suplimentară și nu înlocuiește informarea ISM, CNAS, poliției sau a altor autorități competente.

Obligația instituției medicale

Pct. 11 din HG nr. 1361/2005 prevede că instituția medicală care acordă asistență accidentatului trebuie să informeze autoritatea competentă despre datele cunoscute privind:

• identitatea accidentatului;
• unitatea în care s-a produs accidentul.

Faptul că instituția medicală are propria obligație de informare nu îl exonerează pe angajator de obligația comunicării imediate.

Decesul survenit ulterior accidentului

Începând cu 1 ianuarie 2027, dacă decesul salariatului survine într-un interval de până la un an de la producerea accidentului, angajatorul sau persoanele interesate trebuie să comunice Inspectoratului de Stat al Muncii despre deces.

Comunicarea va fi obligatorie indiferent dacă accidentul a fost sau nu cercetat anterior.

Această situație poate determina:

• reanalizarea clasificării accidentului;
• completarea dosarului;
• efectuarea unei cercetări noi sau suplimentare;
• actualizarea datelor statistice;
• aplicarea procedurilor specifice accidentului mortal.

Cum se dovedește că accidentul a fost comunicat?

Angajatorul trebuie să păstreze dovezile comunicării, cum ar fi:

• numărul de înregistrare;
• confirmarea expedierii e-mailului;
• confirmarea primirii;
• copia notificării semnate;
• extrasul apelului telefonic;
• nota internă privind data, ora și persoana contactată;
• răspunsul sau instrucțiunile primite de la autoritate.

Este recomandat să fie întocmită o evidență internă în care să se indice:

Autoritatea informată	Data	Ora	Modalitatea	Persoana contactată	Persoana care a comunicat
ISM
CNAS
Poliția, după caz
ANSP, după caz
Organul ierarhic superior
Organul sindical

Ce riscă angajatorul dacă nu comunică accidentul?

Potrivit art. 55³ alin. (3) din Codul contravențional, neasigurarea comunicării, cercetării, evidenței și raportării în modul stabilit a accidentelor de muncă se sancționează cu amendă de la 300 la 400 de unități convenționale, aplicată persoanei cu funcție de răspundere.

La valoarea unei unități convenționale de 50 de lei, amenda constituie între 15.000 și 20.000 de lei.

Aceeași sancțiune poate fi aplicată pentru modificarea nejustificată a stării de fapt rezultate din producerea accidentului.

Regula practică pentru angajator

Dacă există suspiciunea rezonabilă că vătămarea s-a produs în timpul muncii sau în legătură cu activitatea profesională, angajatorul trebuie să comunice evenimentul imediat.

Este mai sigur juridic să fie comunicat un eveniment care ulterior va fi clasificat drept accident în afara muncii decât să fie ascuns sau comunicat tardiv un accident care trebuia cercetat potrivit legii.

6. Cum trebuie păstrat locul accidentului?

Păstrarea locului accidentului este una dintre cele mai importante obligații ale angajatorului. Poziția echipamentelor, a materialelor, a dispozitivelor de protecție și a obiectelor implicate poate oferi informații decisive pentru stabilirea împrejurărilor și cauzelor evenimentului.

Orice modificare nejustificată poate compromite probele, poate îngreuna cercetarea și poate ridica suspiciuni privind încercarea de ascundere a situației reale.

Obligația rezultă din:

• pct. 8 din Regulamentul aprobat prin HG nr. 1361/2005;
• art. 13 lit. t) din Legea securității și sănătății în muncă nr. 186/2008;
• art. 55³ alin. (3) din Codul contravențional.

Regula generală: locul accidentului trebuie păstrat neschimbat

Potrivit pct. 8 din HG nr. 1361/2005, conducătorul informat despre accident trebuie:

să mențină neschimbată situația reală în care s-a produs accidentul până la primirea acordului persoanelor care efectuează cercetarea.

Această obligație presupune păstrarea, în măsura posibilului, a:

• poziției echipamentelor și utilajelor;
• poziției obiectelor și materialelor;
• comenzilor și setărilor echipamentelor;
• dispozitivelor și apărătorilor de protecție;
• sculelor și uneltelor utilizate;
• echipamentului individual de protecție;
• cablurilor, conductelor și elementelor de legătură;
• urmelor de frânare, scurgere, ardere, rupere sau deformare;
• semnalizării existente;
• iluminatului și condițiilor din zonă;
• altor elemente care pot explica producerea accidentului.

În cazul accidentelor grave, mortale sau colective, art. 13 lit. t) din Legea nr. 186/2008 interzice expres angajatorului să modifice starea de fapt rezultată din producerea evenimentului, cu excepțiile prevăzute de lege.

Ce trebuie făcut imediat în zona accidentului?

După acordarea primului ajutor și eliminarea pericolului imediat, angajatorul sau conducătorul locului de muncă trebuie:

1. să oprească activitatea;
2. să delimiteze zona;
3. să interzică accesul persoanelor neautorizate;
4. să asigure echipamentul împotriva pornirii accidentale;
5. să identifice obiectele și materialele implicate;
6. să păstreze probele;
7. să fotografieze și să filmeze situația;
8. să identifice martorii;
9. să protejeze înregistrările electronice;
10. să aștepte acordul persoanelor care efectuează cercetarea înaintea modificării locului.

Delimitarea poate fi realizată prin:

• bandă de avertizare;
• bariere;
• indicatoare de interzicere;
• blocarea accesului;
• desemnarea unei persoane care să supravegheze zona;
• deconectarea și blocarea surselor de energie;
• alte măsuri adaptate riscului existent.

Când poate fi modificat locul accidentului?

Locul poate fi modificat dacă menținerea situației:

• poate provoca alte accidente;
• pune în pericol viața sau sănătatea accidentatului;
• pune în pericol alte persoane;
• împiedică intervenția serviciilor medicale, de salvare sau de urgență;
• menține activ un pericol grav și imediat.

De exemplu, poate fi necesară:

• oprirea sau deplasarea unui utilaj pentru salvarea lucrătorului;
• ridicarea unui obiect care strivește persoana;
• întreruperea energiei electrice;
• stingerea unui incendiu;
• oprirea unei scurgeri de gaze sau substanțe periculoase;
• evacuarea materialelor instabile;
• stabilizarea unei construcții care riscă să se prăbușească.

Viața și sănătatea persoanelor au prioritate. Legea nu impune păstrarea locului neschimbat atunci când aceasta ar provoca un pericol suplimentar.

Ce trebuie făcut înainte de modificarea locului?

Dacă situația permite, înainte de orice modificare trebuie:

• realizate fotografii;
• realizate înregistrări video;
• întocmită o schiță;
• efectuate măsurători;
• marcate pozițiile obiectelor;
• colectate probele care riscă să dispară;
• consemnate motivele intervenției.

Pct. 8 din HG nr. 1361/2005 prevede expres că, atunci când situația trebuie modificată, în prealabil se vor realiza fotografii și scheme și se vor aduna probe sau materiale care pot furniza informații despre accident.

Dacă intervenția este atât de urgentă încât documentarea prealabilă nu este posibilă, trebuie consemnat:

• ce a fost modificat;
• de către cine;
• la ce oră;
• din ce motiv;
• cine a fost prezent;
• ce măsuri de salvare au fost întreprinse.

După înlăturarea pericolului, situația trebuie documentată cât mai complet.

Cum trebuie realizate fotografiile?

Fotografiile trebuie să permită reconstruirea situației, nu doar să confirme că accidentul s-a produs.

Este recomandată realizarea următoarelor categorii de imagini:

Fotografii generale

Acestea trebuie să prezinte:

• amplasarea locului accidentului;
• căile de acces;
• poziția utilajelor;
• zona de lucru;
• distanțele dintre elementele principale;
• condițiile generale din încăpere sau de pe șantier.

Fotografii de apropiere

Acestea trebuie să prezinte:

• echipamentul implicat;
• dispozitivele de protecție;
• panoul de comandă;
• starea butoanelor și comenzilor;
• elementele rupte sau deteriorate;
• urmele de impact;
• uneltele utilizate;
• echipamentul individual de protecție;
• semnalizarea existentă.

Fotografii cu reper de măsurare

Atunci când dimensiunea unei urme, distanța sau poziția unui obiect este relevantă, fotografia trebuie realizată cu un reper de măsurare vizibil.

Fișierele originale trebuie păstrate. Nu este recomandată editarea imaginilor, aplicarea filtrelor sau ștergerea informațiilor privind data și ora.

Cum trebuie întocmită schița locului accidentului?

Schița trebuie să prezinte cât mai clar:

• locul exact al accidentului;
• poziția persoanei accidentate;
• poziția martorilor;
• amplasarea utilajelor;
• poziția materialelor și obiectelor;
• direcția de deplasare;
• distanțele relevante;
• căile de acces;
• sursele de pericol;
• punctul din care au fost realizate fotografiile, dacă este util.

Schița trebuie să conțină:

• denumirea unității;
• locul accidentului;
• data și ora;
• legenda semnelor utilizate;
• numele persoanei care a întocmit-o;
• semnătura acesteia;
• data întocmirii.

Schița nu trebuie să fie neapărat un desen tehnic complex, dar trebuie să permită înțelegerea situației.

Ce probe trebuie păstrate?

În funcție de accident, trebuie păstrate:

• uneltele și echipamentele implicate;
• piesele rupte sau desprinse;
• cablurile, frânghiile și elementele de fixare;
• echipamentul individual de protecție;
• materialele utilizate;
• mostrele de substanțe;
• ambalajele și etichetele;
• instrucțiunile de utilizare;
• documentele tehnice;
• datele înregistrate de utilaj;
• înregistrările camerelor video;
• fotografiile și fișierele electronice;
• bonurile de lucru și permisele;
• foile de parcurs;
• registrele de acces;
• mesajele și dispozițiile de serviciu.

Dacă obiectul nu poate fi păstrat fizic în locul accidentului, acesta trebuie:

• fotografiat;
• descris;
• etichetat;
• ambalat, dacă este necesar;
• depozitat într-un loc sigur;
• protejat împotriva modificării sau pierderii.

Este recomandat să fie întocmit un proces-verbal intern privind ridicarea și păstrarea obiectelor, cu indicarea persoanei care le-a preluat.

Păstrarea înregistrărilor video și electronice

Înregistrările camerelor de supraveghere trebuie copiate imediat, deoarece multe sisteme le șterg sau le suprascriu automat.

Trebuie păstrate:

• fișierul original;
• o copie de siguranță;
• intervalul anterior accidentului;
• momentul accidentului;
• intervalul imediat următor;
• informațiile despre camera și sistemul din care provin.

Pot fi relevante și:

• datele GPS;
• tahograful;
• jurnalul de funcționare al utilajului;
• logurile sistemelor automate;
• registrele electronice de acces;
• mesajele de serviciu;
• apelurile telefonice;
• imaginile realizate de lucrători.

Accesul la aceste date trebuie limitat la persoanele implicate în cercetare, cu respectarea legislației privind protecția datelor cu caracter personal.

Ce se întâmplă cu documentele SSM originale?

În cazul cercetării accidentelor grave sau mortale, pot fi solicitate:

• evaluarea riscurilor;
• planul de protecție și prevenire;
• instrucțiunile SSM;
• fișele personale de instruire;
• registrele;
• fișele de post;
• documentele examenelor medicale;
• documentele privind echipamentul individual de protecție;
• ordinele de numire a persoanelor responsabile.

Potrivit pct. 26¹ din HG nr. 1361/2005, actele originale privind organizarea activităților de protecție și prevenire pot fi ridicate de alte organe numai cu consimțământul inspectorului de muncă împuternicit să cerceteze cazul.

La predarea documentelor originale este recomandat să se întocmească un act care să indice:

• denumirea fiecărui document;
• numărul de pagini;
• starea documentului;
• persoana care îl predă;
• persoana care îl primește;
• data și ora predării;
• temeiul ridicării.

Angajatorul trebuie să păstreze copii certificate ale documentelor predate, dacă acest lucru este permis de persoana care conduce cercetarea.

Este permisă completarea documentelor după accident?

Angajatorul poate întocmi documentele cerute de procedura de cercetare după accident, precum:

• ordinul de constituire a comisiei;
• comunicările către autorități;
• solicitarea certificatului medical;
• procesul-verbal de cercetare;
• măsurile de prevenire.

Nu este permisă falsificarea sau completarea retroactivă a documentelor care trebuiau să existe înainte de accident.

Sunt deosebit de riscante:

• semnarea retroactivă a fișei de instruire;
• schimbarea datei instruirii;
• elaborarea retroactivă a unei instrucțiuni;
• modificarea fișei de post;
• completarea retroactivă a registrului de acordare a EIP;
• schimbarea evaluării riscurilor pentru a crea impresia că riscul fusese evaluat;
• influențarea declarațiilor martorilor.

Documentele elaborate după accident trebuie să poarte data reală și să reflecte măsurile luate ulterior evenimentului.

Cine poate avea acces la locul accidentului?

Accesul trebuie permis persoanelor care au atribuții în:

• salvarea accidentatului;
• eliminarea pericolului;
• cercetarea accidentului;
• efectuarea expertizelor;
• documentarea tehnică;
• reprezentarea legală a părților, în condițiile legii.

Persoanele fără atribuții nu trebuie admise în zonă.

În cazul accidentelor grave și mortale, angajatorul trebuie să asigure accesul inspectorului de muncă la locul accidentului, conform pct. 9 din HG nr. 1361/2005.

Ce sancțiune poate fi aplicată pentru modificarea locului?

Conform art. 55³ alin. (3) din Codul contravențional, modificarea stării de fapt rezultate din producerea unui accident de muncă, în afara excepțiilor legale, se sancționează cu amendă de la 300 la 400 de unități convenționale, aplicată persoanei cu funcție de răspundere.

Aceasta reprezintă între 15.000 și 20.000 de lei.

Sancțiunea poate fi aplicată împreună cu analiza altor încălcări constatate, iar dacă faptele întrunesc elementele unei infracțiuni, poate interveni răspunderea penală.

Regula practică pentru angajator

După salvarea accidentatului, locul trebuie tratat ca o zonă în care fiecare element poate constitui o probă.

Nu mutați, nu reparați, nu curățați și nu reporniți echipamentele înainte de documentarea situației și acordul persoanei care efectuează cercetarea, cu excepția intervențiilor necesare pentru salvarea vieții sau prevenirea unui alt accident.

7. Cine cercetează accidentul de muncă?

Autoritatea competentă să cerceteze accidentul se stabilește în funcție de consecințele evenimentului, de posibilitatea angajatorului de a constitui o comisie legală și de circumstanțele în care s-a produs accidentul.

Potrivit pct. 14 din Regulamentul aprobat prin HG nr. 1361/2005:

Accidentele grave și mortale produse la locul de muncă se cercetează de inspectorii de muncă, iar cele cu incapacitate temporară de muncă – de comisia angajatorului.

Angajatorul nu poate alege liber cine va efectua cercetarea. Cercetarea realizată de o persoană sau de o comisie necompetentă poate fi anulată și repetată de Inspectoratul de Stat al Muncii.

7.1. Accidentele cu incapacitate temporară de muncă

Accidentele care produc incapacitate temporară de muncă sunt cercetate, de regulă, de comisia angajatorului.

Conform pct. 5 lit. a) din HG nr. 1361/2005, accidentul cu incapacitate temporară este evenimentul care provoacă pierderea parțială sau totală a capacității de muncă pentru cel puțin o zi, cu caracter reversibil după finalizarea tratamentului medical.

Pentru ca angajatorul să cerceteze accidentul, acesta trebuie să poată constitui comisia conform cerințelor pct. 21 din regulament.

Comisia trebuie:

• să fie desemnată prin dispoziție scrisă;
• să fie constituită în cel mult 24 de ore;
• să fie formată din minimum trei persoane;
• să includă reprezentanții prevăzuți de regulament;
• să aibă membri cu pregătirea și cunoștințele necesare;
• să nu includă persoanele care organizau, controlau sau conduceau activitatea la locul accidentului.

Simpla existență a trei angajați disponibili nu înseamnă că unitatea poate constitui legal comisia.

7.2. Ce se întâmplă dacă angajatorul nu poate constitui comisia?

Pct. 14 alin. al doilea din HG nr. 1361/2005 prevede:

În cazul în care angajatorul nu are posibilitatea de a constitui o comisie de cercetare a accidentului, acesta va fi cercetat de Inspectoratul de Stat al Muncii.

O asemenea situație poate exista atunci când:

• unitatea are prea puțini lucrători;
• nu poate asigura minimum trei membri;
• persoanele disponibile sunt implicate direct în organizarea sau conducerea activității;
• membrii disponibili nu au pregătirea tehnică și cunoștințele SSM necesare;
• nu poate fi asigurată componența prevăzută de pct. 21;
• există un conflict evident de interese.

În asemenea cazuri, angajatorul trebuie să informeze Inspectoratul de Stat al Muncii și să solicite efectuarea cercetării.

Angajatorul nu trebuie să includă formal persoane neeligibile numai pentru a crea aparența unei comisii conforme.

7.3. Accidentele grave

Accidentele grave sunt cercetate de Inspectoratul de Stat al Muncii.

Conform pct. 26 din HG nr. 1361/2005:

Accidentele grave și mortale vor fi cercetate de către Inspectoratul de Stat al Muncii, care va desemna inspectorii de muncă ce vor efectua cercetarea accidentelor fără a se preta influențelor de orice fel.

În cazul unui accident grav, angajatorul trebuie:

• să comunice imediat evenimentul;
• să informeze poliția;
• să păstreze locul accidentului;
• să asigure accesul inspectorului;
• să protejeze probele;
• să furnizeze documentele solicitate;
• să faciliteze audierea martorilor;
• să realizeze măsurile urgente de securitate.

Angajatorul nu constituie o comisie proprie pentru efectuarea cercetării oficiale a accidentului grav.

Acesta poate desemna persoane care să coopereze cu inspectorul, dar ele nu înlocuiesc autoritatea competentă.

7.4. Accidentele mortale

Accidentele mortale sunt cercetate exclusiv de Inspectoratul de Stat al Muncii, potrivit pct. 14 și 26 din HG nr. 1361/2005.

Cercetarea poate implica și:

• subdiviziunea teritorială a poliției;
• organul de urmărire penală;
• instituția de expertiză medico-legală;
• Casa Națională de Asigurări Sociale;
• reprezentanții sindicatului;
• specialiști tehnici;
• alte autorități, în funcție de circumstanțe.

Potrivit pct. 31 din HG nr. 1361/2005, după finalizarea cercetării, Inspectoratul de Stat al Muncii transmite organului de urmărire penală competent o copie autentificată a dosarului.

Transmiterea dosarului nu înseamnă automat că o anumită persoană este vinovată. Stabilirea răspunderii penale aparține organelor competente și instanței de judecată.

7.5. Accidentele colective

Un accident colectiv afectează minimum doi salariați, în același timp, în același loc și din aceeași cauză.

Competența de cercetare depinde de consecințele produse:

• dacă accidentul colectiv produce numai incapacitate temporară și poate fi constituită legal comisia, cercetarea poate reveni comisiei angajatorului;
• dacă există cel puțin o vătămare gravă sau un deces, cercetarea revine Inspectoratului de Stat al Muncii.

În cazul accidentului colectiv, conform pct. 30 lit. a) din HG nr. 1361/2005, se întocmește câte un proces-verbal pentru fiecare accidentat.

7.6. Accidentul produs la sediul altei unități

Conform pct. 22 din HG nr. 1361/2005, dacă salariatul unei unități suferă un accident în timpul executării sarcinii de muncă sau a obligațiilor de serviciu la o altă unitate, accidentul este cercetat de comisia unității la care s-a produs evenimentul.

La cercetare trebuie să participe reprezentantul unității al cărei salariat este accidentatul.

Un exemplar al dosarului de cercetare va fi transmis angajatorului persoanei accidentate.

De exemplu, dacă salariatul unei companii de mentenanță este accidentat în timp ce execută lucrări în sediul beneficiarului, cercetarea va fi organizată, de regulă, de unitatea la care s-a produs accidentul, cu participarea reprezentantului angajatorului lucrătorului.

Această regulă trebuie corelată cu pct. 23, care reglementează lucrările executate pe un sector repartizat.

7.7. Accidentul produs pe un sector repartizat executantului

Pct. 23 din HG nr. 1361/2005 prevede:

Accidentul suportat de salariatul unității care efectuează lucrări pe un sector repartizat acesteia de o altă unitate va fi cercetat de unitatea ce efectuează lucrările respective.

Această situație este frecventă în:

• construcții;
• reparații;
• mentenanță;
• instalații electrice;
• montaj;
• lucrări rutiere;
• curățenie industrială;
• alte servicii executate pe un sector predat contractantului.

Pentru stabilirea unității competente trebuie analizate:

• contractul dintre părți;
• actul de predare a sectorului;
• delimitarea zonei de lucru;
• cine organiza și conducea lucrările;
• cine controla accesul;
• cine asigura măsurile SSM;
• angajatorul persoanei accidentate.

Simplul fapt că accidentul s-a produs pe teritoriul beneficiarului nu înseamnă automat că acesta trebuie să efectueze cercetarea.

7.8. Accidentele elevilor și studenților

Conform pct. 24 din HG nr. 1361/2005, accidentele suferite de elevi și studenți în timpul prestării muncii sau practicii profesionale în unități sunt cercetate de comisia unității, cu participarea reprezentantului instituției de învățământ.

Accidentul se înregistrează de unitatea în care elevul sau studentul își desfășura activitatea, potrivit pct. 33 din regulament.

Trebuie verificate:

• contractul privind practica;
• ordinul de admitere;
• programul de practică;
• persoana desemnată să coordoneze activitatea;
• instruirea SSM;
• sarcina atribuită;
• supravegherea practicantului;
• vârsta și eventualele restricții aplicabile.

7.9. Accidentele produse în timpul deplasărilor cu transportul

Conform pct. 28 din HG nr. 1361/2005, evenimentul produs în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu cu transport auto, aerian, fluvial, naval sau feroviar se cercetează potrivit regulamentului, utilizându-se, după caz, materialele întocmite de organele de supraveghere a traficului.

La solicitarea angajatorului sau a inspectorului de muncă, organele de supraveghere a traficului trebuie să elibereze, în termen de 5 zile de la finalizarea propriei cercetări, concluzia privind:

• cauzele producerii accidentului;
• persoanele care au încălcat actele normative.

Cercetarea accidentului rutier de către poliție și cercetarea accidentului de muncă sunt proceduri distincte, dar materialele lor pot fi utilizate împreună.

7.10. Accidentele din structurile speciale

Potrivit pct. 14¹ din HG nr. 1361/2005, accidentele de muncă suferite de angajații următoarelor autorități sunt cercetate de serviciile lor de specialitate:

• Ministerul Apărării;
• Ministerul Afacerilor Interne;
• Serviciul de Informații și Securitate;
• Serviciul de Protecție și Pază de Stat;
• Administrația Națională a Penitenciarelor;
• Centrul Național Anticorupție.

Serviciile respective au competență numai pentru structurile aflate în subordine.

Începând cu 1 ianuarie 2027, acestea vor transmite Inspectoratului de Stat al Muncii procesele-verbale privind accidentele suferite de persoanele civile angajate în autoritățile respective, conform noii anexe nr. 1.

Cine poate participa la cercetare?

Conform pct. 15 din HG nr. 1361/2005, la cercetarea accidentului pot participa, după caz:

• reprezentanții organului ierarhic superior;
• specialiștii SSM ai administrației publice locale;
• reprezentanții Casei Naționale de Asigurări Sociale;
• reprezentanții organului sindical;
• specialiști din domeniul de activitate al angajatorului, la invitația inspectorului;
• persoanele care reprezintă legal accidentatul sau familia acestuia.

Participarea acestor persoane nu modifică autoritatea care conduce cercetarea.

Ce rol poate avea serviciul extern SSM?

Serviciul extern de protecție și prevenire poate:

• acorda angajatorului consultanță imediată;
• ajuta la comunicarea accidentului;
• contribui la protejarea documentelor și probelor;
• pregăti proiectele documentelor;
• oferi specialiști, în condițiile permise de lege;
• participa la identificarea cauzelor;
• propune măsuri de prevenire;
• asista angajatorul în relația cu autoritățile.

Serviciul extern nu poate:

• înlocui Inspectoratul de Stat al Muncii la cercetarea accidentelor grave sau mortale;
• stabili singur gravitatea medicală a vătămării;
• declara unilateral accidentul ca fiind în afara muncii;
• modifica probele sau documentele;
• înlătura responsabilitatea managerială a angajatorului.

Componența comisiei trebuie să respecte exact pct. 21 din HG nr. 1361/2005, indiferent dacă angajatorul beneficiază de asistența unui serviciu extern.

Cercetarea poate fi reluată de ISM?

Da. Conform pct. 31¹ din HG nr. 1361/2005, dacă Inspectoratul de Stat al Muncii constată că:

• în cercetarea inițială au fost comise erori;
• nu au fost analizate toate circumstanțele;
• au apărut probe noi;
• au apărut circumstanțe noi,

conducătorul Inspectoratului poate dispune o cercetare nouă sau suplimentară.

Potrivit pct. 25¹, procesul-verbal întocmit de comisia angajatorului se anulează atunci când evenimentul este cercetat repetat de Inspectoratul de Stat al Muncii.

Înainte de constituirea comisiei, angajatorul trebuie să clarifice:

1. tipul medical al vătămării;
2. numărul persoanelor accidentate;
3. locul și unitatea la care s-a produs evenimentul;
4. dacă lucrările se efectuau pe un sector repartizat;
5. dacă accidentatul aparține altei unități;
6. dacă poate fi constituită o comisie imparțială și competentă;
7. dacă cercetarea revine Inspectoratului de Stat al Muncii.

Dacă există dubii privind competența, angajatorul trebuie să consulte Inspectoratul de Stat al Muncii înainte de a începe cercetarea oficială.

8. Cum se constituie comisia de cercetare a accidentului?

Comisia angajatorului poate cerceta accidentele care produc incapacitate temporară de muncă, dacă unitatea are posibilitatea să constituie o comisie competentă și imparțială, cu respectarea pct. 21 din Regulamentul aprobat prin HG nr. 1361/2005.

Constituirea formală a unei comisii care nu îndeplinește cerințele legale poate determina anularea procesului-verbal și efectuarea unei cercetări repetate de Inspectoratul de Stat al Muncii.

În ce termen trebuie constituită comisia?

Potrivit pct. 21 din HG nr. 1361/2005:

Pentru cercetarea unui accident cu incapacitate temporară de muncă, în termen de cel mult 24 de ore din momentul primirii comunicării despre acest eveniment, angajatorul va desemna prin dispoziție scrisă comisia de cercetare.

Prin urmare, termenul este de maximum 24 de ore din momentul primirii comunicării despre accident, nu de la:

• emiterea certificatului medical;
• externarea accidentatului;
• revenirea administratorului la serviciu;
• primirea tuturor declarațiilor;
• transmiterea documentelor de către poliție;
• finalizarea verificării interne.

Dacă nu este clar dacă vătămarea este gravă, angajatorul trebuie să solicite certificatul medical și să consulte Inspectoratul de Stat al Muncii înainte de a începe cercetarea prin comisia proprie.

Cum se desemnează comisia?

Comisia se desemnează printr-o dispoziție sau un ordin scris al angajatorului.

Documentul trebuie să conțină cel puțin:

• denumirea și datele unității;
• numărul și data dispoziției;
• temeiul legal;
• data, ora și locul accidentului;
• numele persoanei accidentate;
• informația privind incapacitatea temporară de muncă;
• numele și funcția fiecărui membru;
• calitatea în care participă fiecare persoană;
• desemnarea președintelui comisiei;
• obiectul cercetării;
• termenul de finalizare;
• obligația de întocmire a dosarului;
• obligația de prezentare a procesului-verbal angajatorului;
• semnătura angajatorului;
• dovada comunicării dispoziției membrilor comisiei.

Dispoziția trebuie să poarte data reală. Emiterea retroactivă a ordinului poate afecta credibilitatea întregii cercetări.

Care este componența comisiei?

Conform pct. 21 din HG nr. 1361/2005, comisia trebuie să fie formată din cel puțin trei persoane.

În componența sa vor intra:

1. conducătorul serviciului SSM, specialistul SSM sau lucrătorul desemnat;
2. un reprezentant al angajatorului;
3. un reprezentant al sindicatului sau al salariaților.

Aceasta este componența minimă. În funcție de complexitatea accidentului, pot fi desemnați și alți membri care au cunoștințe tehnice relevante.

De exemplu, poate fi necesară participarea unui specialist în:

• instalații electrice;
• mecanică;
• construcții;
• transport;
• utilaje;
• tehnologii de producție;
• substanțe chimice;
• alte domenii legate de accident.

Extinderea comisiei nu permite eliminarea reprezentanților obligatorii prevăzuți de pct. 21.

Cine poate fi reprezentantul angajatorului?

Reprezentantul angajatorului trebuie să fie o persoană care:

• cunoaște activitatea unității;
• are acces la documentele necesare;
• poate participa efectiv la cercetare;
• nu este implicată direct în producerea accidentului;
• nu avea obligația de a conduce sau controla activitatea la locul accidentului.

Este recomandat ca acesta să aibă o funcție care îi permite să obțină rapid documente și informații, fără a exista un conflict de interese.

Cine reprezintă salariații?

Dacă în unitate există sindicat, în comisie intră un reprezentant al acestuia.

Dacă nu există sindicat, trebuie desemnat un reprezentant al salariaților.

Reprezentantul salariaților trebuie:

• să fie ales sau desemnat în mod verificabil;
• să reprezinte interesele lucrătorilor;
• să nu fie selectat doar formal de angajator;
• să poată participa la toate activitățile comisiei;
• să aibă acces la materialele cercetării;
• să poată formula observații și opinii.

Este recomandat ca alegerea sau desemnarea reprezentantului salariaților să fie confirmată printr-un proces-verbal, o decizie sau un alt document intern.

Ce pregătire trebuie să aibă membrii?

Pct. 21 prevede că persoanele desemnate trebuie:

• să dispună de pregătire tehnică corespunzătoare;
• să aibă cunoștințe în domeniul securității și sănătății în muncă;
• să poată analiza activitatea în care s-a produs accidentul.

Comisia trebuie să fie capabilă să stabilească:

• succesiunea evenimentelor;
• factorii de risc;
• cauzele imediate și cauzele de fond;
• normele încălcate;
• persoanele care aveau obligații;
• legătura dintre încălcare și vătămare;
• măsurile necesare pentru prevenirea repetării accidentului.

O comisie care nu înțelege procesul tehnologic sau echipamentul implicat nu poate realiza o cercetare completă.

Cine nu poate face parte din comisie?

Potrivit pct. 21 din HG nr. 1361/2005, nu pot face parte din comisie persoanele care aveau obligația de a:

• organiza procesul de muncă;
• controla procesul de muncă;
• conduce procesul de muncă

la locul unde s-a produs accidentul.

Interdicția poate viza, în funcție de situație:

• conducătorul direct al accidentatului;
• șeful de schimb;
• maistrul;
• șeful de șantier;
• conducătorul sectorului;
• persoana care a emis permisul de lucru;
• persoana care trebuia să verifice zona;
• persoana care a dat dispoziția concretă;
• altă persoană responsabilă de activitatea în care s-a produs accidentul.

Aceste persoane pot da declarații și pot furniza documente, dar nu trebuie să participe ca membri la stabilirea propriilor încălcări.

Poate administratorul să facă parte din comisie?

Administratorul nu este exclus automat.

Participarea sa trebuie analizată în funcție de atribuțiile efective. Dacă administratorul:

• a organizat direct lucrarea;
• a dat dispoziția concretă;
• conducea activitatea;
• avea obligația de a controla locul respectiv;
• este una dintre persoanele a căror conduită trebuie analizată,

includerea lui în comisie poate crea un conflict de interese și poate încălca pct. 21.

Administratorul poate emite dispoziția de constituire și poate aproba procesul-verbal fără a fi obligatoriu membru al comisiei.

Poate serviciul extern SSM participa la cercetare?

Serviciul extern de protecție și prevenire poate acorda asistență specializată angajatorului prin:

• analizarea documentelor;
• participarea la examinarea locului;
• sprijinirea colectării probelor;
• formularea întrebărilor pentru martori;
• identificarea actelor normative aplicabile;
• propunerea măsurilor de prevenire;
• pregătirea proiectelor documentelor.

Includerea unui reprezentant al serviciului extern nu trebuie să conducă la omiterea membrilor obligatorii prevăzuți de pct. 21.

Înainte de includere trebuie verificat:

• contractul de servicii;
• calificarea specialistului;
• lipsa conflictului de interese;
• rolul avut anterior accidentului;
• dacă persoana avea obligații directe de organizare sau control la locul accidentului.

Dacă serviciul extern sau specialistul său avea obligații contractuale direct legate de activitatea în care s-a produs accidentul, imparțialitatea participării trebuie evaluată cu atenție.

Ce atribuții are comisia?

Comisia trebuie să cerceteze circumstanțele și cauzele accidentului și să întocmească dosarul de cercetare.

În acest scop, aceasta va:

1. examina locul accidentului;
2. analiza fotografiile și schițele;
3. identifica martorii;
4. lua declarații;
5. solicita certificatul medical;
6. examina documentația SSM;
7. verifica instruirile;
8. verifica examenele medicale;
9. analiza evaluarea riscurilor;
10. verifica instrucțiunile și procedurile;
11. analiza echipamentele și sistemele de protecție;
12. stabili succesiunea evenimentelor;
13. determina cauzele;
14. identifica prevederile încălcate;
15. identifica persoanele responsabile;
16. propune măsuri de prevenire;
17. întocmi și semna procesul-verbal.

Scopul comisiei nu este găsirea rapidă a unui vinovat, ci stabilirea obiectivă a tuturor circumstanțelor și cauzelor care au contribuit la producerea accidentului.

Ce drepturi au membrii comisiei?

Conform pct. 17 din HG nr. 1361/2005, persoanele desemnate să cerceteze accidentul au dreptul:

• să pună întrebări persoanelor cu funcții de răspundere;
• să ia declarații de la salariați;
• să solicite informații de la alte persoane;
• să examineze documentele angajatorului;
• să solicite actele necesare clarificării circumstanțelor;
• să dispună, după caz, efectuarea expertizei tehnice a mijloacelor de producție.

Membrii trebuie să primească toate informațiile necesare. Angajatorul nu trebuie să le limiteze accesul numai la documentele favorabile unității.

Ce drepturi au ceilalți participanți?

Conform pct. 18 din HG nr. 1361/2005, participanții la cercetare pot:

• adresa întrebări;
• înainta propuneri;
• prezenta observații;
• formula în scris propria opinie privind circumstanțele și cauzele;
• indica persoanele și normele pe care le consideră relevante.

Opinia scrisă trebuie înaintată persoanelor care efectuează cercetarea și inclusă în dosar.

În cât timp trebuie să finalizeze comisia cercetarea?

Potrivit pct. 25 din HG nr. 1361/2005, comisia trebuie, de la data emiterii dispoziției:

• să cerceteze circumstanțele și cauzele;
• să întocmească procesul-verbal;
• să semneze procesul-verbal

în termen de cel mult 5 zile lucrătoare.

Ulterior, angajatorul trebuie să aprobe și să semneze procesul-verbal în termen de 24 de ore.

În termen de 3 zile lucrătoare de la semnarea procesului-verbal, angajatorul trebuie să transmită Inspectoratului de Stat al Muncii copia autentificată cu mențiunea „conform originalului”.

Începând cu 1 ianuarie 2027, copia va trebui însoțită și de copia certificatului medical privind tipul vătămării organismului accidentatului.

Cum se semnează procesul-verbal?

Până la 31 decembrie 2026 se utilizează forma și modalitatea de semnare prevăzute de legislația în vigoare la data cercetării.

Începând cu 1 ianuarie 2027, potrivit noii redacții a pct. 25, procesul-verbal va putea fi semnat:

• cu semnătură olografă;
• cu semnătură electronică calificată.

Procesul-verbal va fi semnat la rubricile corespunzătoare de:

• membrii comisiei;
• persoana care l-a întocmit;
• angajator;
• participanții prevăzuți de regulament, după caz.

Refuzul unui participant de a semna trebuie consemnat și clarificat în dosarul de cercetare.

Model de structură a dispoziției

DISPOZIȚIE
privind constituirea comisiei de cercetare a accidentului

Având în vedere accidentul produs la data de __________, ora ______, la locul de muncă __________________, în urma căruia dl/dna __________________ a suferit o vătămare care a produs incapacitate temporară de muncă și în temeiul pct. 14 și 21 din HG nr. 1361/2005,

DISPUN:

1. Se constituie comisia de cercetare în următoarea componență:
   • Președinte: __________________, funcția __________________;
   • Membru: __________________, reprezentant al angajatorului;
   • Membru: __________________, reprezentant al sindicatului/salariaților;
   • Membru suplimentar, după caz: __________________.
2. Comisia va cerceta circumstanțele și cauzele accidentului, va examina documentele și probele și va întocmi dosarul de cercetare conform HG nr. 1361/2005.
3. Cercetarea și procesul-verbal vor fi finalizate în termenul legal de cel mult 5 zile lucrătoare de la data prezentei dispoziții.
4. Persoanele responsabile din cadrul unității vor prezenta comisiei toate documentele și informațiile solicitate.
5. Controlul executării prezentei dispoziții îl asum personal.

Angajator/conducător: __________________
Semnătura: __________________
Data: __________________

Modelul trebuie adaptat circumstanțelor concrete și structurii unității.

Greșeli frecvente la constituirea comisiei

Angajatorii trebuie să evite:

• constituirea comisiei după expirarea termenului de 24 de ore;
• emiterea retroactivă a dispoziției;
• desemnarea a mai puțin de trei membri;
• lipsa reprezentantului salariaților;
• includerea conducătorului direct implicat;
• includerea persoanei care a dat dispoziția periculoasă;
• desemnarea unor persoane fără pregătire;
• constituirea comisiei pentru un accident grav sau mortal;
• începerea cercetării fără clarificarea certificatului medical;
• semnarea procesului-verbal fără examinarea probelor;
• stabilirea anticipată a concluziilor;
• copierea formală a cauzelor din alte dosare.

Înainte de emiterea dispoziției, verificați fiecare membru prin trei întrebări:

1. Are pregătirea necesară pentru a înțelege accidentul?
2. Reprezintă una dintre categoriile obligatorii prevăzute de pct. 21?
3. A avut obligația de a organiza, controla sau conduce activitatea la locul accidentului?

Dacă răspunsul la a treia întrebare este „da”, persoana nu trebuie inclusă în comisie. Dacă unitatea nu poate constitui legal comisia, cercetarea trebuie solicitată Inspectoratului de Stat al Muncii.

9. Cum se desfășoară și se finalizează cercetarea accidentului?

Cercetarea accidentului trebuie să stabilească în mod obiectiv ce s-a întâmplat, de ce s-a produs evenimentul, ce obligații nu au fost respectate și ce măsuri trebuie realizate pentru prevenirea unui accident similar.

Conform pct. 13 din Regulamentul aprobat prin HG nr. 1361/2005, scopul cercetării constă în:

• clasificarea accidentului;
• determinarea circumstanțelor;
• stabilirea cauzelor;
• identificarea actelor normative și reglementărilor încălcate;
• stabilirea persoanelor care au încălcat prevederile legale;
• stabilirea măsurilor de prevenire.

Cercetarea nu trebuie redusă la completarea unui proces-verbal și nici orientată de la început către identificarea unui singur vinovat. Un accident poate avea mai multe cauze tehnice, organizatorice, umane și de mediu.

9.1. Examinarea locului accidentului

Comisia sau inspectorul de muncă trebuie să examineze locul în care s-a produs accidentul.

În cadrul examinării se verifică:

• amplasarea locului de muncă;
• poziția echipamentelor;
• starea mijloacelor de producție;
• existența și funcționarea dispozitivelor de protecție;
• semnalizarea;
• iluminatul;
• căile de acces;
• ordinea și curățenia;
• condițiile meteorologice, dacă lucrul era efectuat în exterior;
• existența altor factori de risc;
• echipamentul individual de protecție;
• urmele și obiectele implicate;
• corespondența dintre situația reală și documentația existentă.

Examinarea trebuie documentată prin:

• proces-verbal sau notă de constatare;
• fotografii;
• înregistrări video;
• schițe;
• măsurători;
• descrierea obiectelor și urmelor.

Dacă locul fusese modificat înaintea examinării, trebuie stabilit:

• ce elemente au fost modificate;
• cine le-a modificat;
• la ce oră;
• din ce motiv;
• dacă există imagini ale situației inițiale;
• dacă modificarea a fost necesară pentru salvarea persoanelor sau eliminarea pericolului.

9.2. Stabilirea succesiunii evenimentelor

Înainte de stabilirea cauzelor, trebuie reconstruită cronologia accidentului.

Trebuie clarificate:

1. ce sarcină primise accidentatul;
2. cine a dat dispoziția;
3. când a început activitatea;
4. cine pregătise locul de muncă;
5. ce echipamente și materiale erau utilizate;
6. ce acțiune efectua lucrătorul;
7. care a fost evenimentul anormal;
8. cum a intrat lucrătorul în contact cu factorul periculos;
9. ce leziune s-a produs;
10. ce s-a întâmplat imediat după accident;
11. cine a acordat primul ajutor;
12. ce elemente ale locului au fost modificate.

Cronologia trebuie construită prin compararea tuturor probelor, nu numai în baza declarației unei singure persoane.

9.3. Obținerea declarației accidentatului

Declarația accidentatului trebuie obținută dacă starea sănătății permite acest lucru.

Aceasta trebuie să cuprindă:

• funcția și vechimea;
• sarcina primită;
• persoana care a dat dispoziția;
• activitatea efectuată;
• instruirile urmate;
• echipamentul utilizat;
• echipamentul individual de protecție primit și purtat;
• condițiile existente;
• modul concret în care s-a produs accidentul;
• persoanele prezente;
• acțiunile întreprinse după eveniment.

Accidentatul trebuie să relateze situația în propriile cuvinte. Nu este permis ca declarația să fie dictată sau redactată astfel încât să exonereze anticipat unitatea ori o anumită persoană.

Dacă persoana nu poate da declarații din motive medicale, acest fapt se consemnează, iar declarația poate fi obținută ulterior.

9.4. Obținerea declarațiilor martorilor

Fiecare martor trebuie audiat separat.

Declarația trebuie să indice:

• locul în care se afla martorul;
• ce activitate desfășura;
• ce a observat înainte de accident;
• momentul producerii evenimentului;
• ce a văzut sau auzit;
• ce acțiuni au fost întreprinse după accident;
• ce persoane au intervenit;
• dacă locul a fost modificat.

Martorii trebuie să relateze doar ceea ce cunosc direct. Informațiile auzite de la alte persoane trebuie indicate ca atare.

Declarațiile identice, formulate în aceleași cuvinte sau completate colectiv, pot ridica îndoieli privind obiectivitatea lor.

Dacă există contradicții, comisia trebuie:

• să le consemneze;
• să solicite clarificări;
• să compare declarațiile cu imaginile și documentele;
• să evite eliminarea unei declarații numai pentru că nu susține versiunea angajatorului.

9.5. Declarațiile persoanelor responsabile

Conform pct. 30 lit. e) din HG nr. 1361/2005, dosarul trebuie să includă declarațiile persoanelor care aveau obligația să asigure măsurile de protecție la locul unde s-a produs accidentul.

Pot fi solicitate declarații de la:

• administrator;
• conducătorul locului de muncă;
• șeful de schimb;
• maistru;
• șeful de șantier;
• lucrătorul desemnat;
• specialistul SSM;
• persoana care a verificat echipamentul;
• persoana care a emis permisul de lucru;
• persoana care a asigurat instruirea;
• alte persoane cu atribuții relevante.

Declarația trebuie să descrie atribuțiile și acțiunile efectiv realizate, nu doar să reproducă fișa postului.

9.6. Documentele care trebuie verificate

În funcție de natura accidentului, comisia sau inspectorul poate examina:

Documente privind organizarea SSM

• ordinul privind organizarea activităților de protecție și prevenire;
• contractul cu serviciul extern SSM;
• ordinul de desemnare a lucrătorului responsabil;
• fișele de post;
• atribuțiile conducătorilor locurilor de muncă;
• documentele Comitetului SSM.

Documente privind riscurile

• evaluarea riscurilor profesionale;
• fișele de evaluare;
• planul de protecție și prevenire;
• evidența zonelor cu risc grav și specific;
• măsurile stabilite anterior accidentului.

Documente privind instruirea

• fișa personală de instruire;
• instruirea introductiv-generală;
• instruirea la locul de muncă;
• instruirea periodică;
• instruirea suplimentară;
• programele de instruire;
• instrucțiunile SSM;
• verificarea cunoștințelor;
• certificatele de instruire ale conducătorilor și specialiștilor.

Documente medicale

• examenul medical la angajare;
• examenele medicale periodice;
• concluziile privind aptitudinea;
• testarea psihologică, după caz;
• certificatul medical privind vătămarea;
• actele privind incapacitatea temporară de muncă.

Documente privind echipamentele

• instrucțiunile producătorului;
• cartea tehnică;
• declarațiile de conformitate;
• reviziile și verificările;
• registrele de mentenanță;
• autorizațiile;
• rapoartele de defecțiuni;
• procesele-verbale de recepție;
• documentele dispozitivelor de protecție.

Documente privind activitatea

• dispoziția sau sarcina de lucru;
• bonul de lucru–permis;
• permisul de acces;
• planul de lucru;
• procedura tehnologică;
• foaia de parcurs;
• graficul schimburilor;
• condica de prezență;
• contractele dintre unități;
• actul de predare a sectorului;
• mesajele și dispozițiile de serviciu.

Documentele trebuie analizate împreună cu situația reală. Existența unei instrucțiuni nu dovedește că aceasta era cunoscută și aplicată.

9.7. Solicitarea certificatului medical

Certificatul medical este esențial pentru stabilirea tipului vătămării și a competenței de cercetare.

Conform pct. 27 din HG nr. 1361/2005, la cererea autorității competente sau a unității, instituția medicală trebuie să elibereze certificatul în termen de 24 de ore.

În cazul accidentului mortal, instituția de expertiză medico-legală eliberează, în termen de 5 zile după finalizarea expertizei, concluzia privind cauza decesului.

Comisia nu trebuie să înlocuiască diagnosticul medical prin propria apreciere.

9.8. Efectuarea expertizelor tehnice

Dacă stabilirea cauzelor necesită cunoștințe speciale, se poate dispune efectuarea unei expertize tehnice.

Expertiza poate viza:

• starea utilajului;
• funcționarea sistemului de protecție;
• instalația electrică;
• rezistența unei structuri;
• cablurile și elementele de ridicare;
• sistemul de frânare;
• substanțele și materialele;
• cauzele unei explozii sau ale unui incendiu;
• alte aspecte tehnice.

Conform pct. 17 din HG nr. 1361/2005, persoanele desemnate să cerceteze accidentul pot dispune efectuarea expertizei tehnice a mijloacelor de producție.

Cheltuielile cercetării și expertizelor sunt suportate de angajatorul al cărui salariat este sau a fost accidentatul, potrivit pct. 41 din regulament.

9.9. Stabilirea cauzelor accidentului

Cauza nu trebuie confundată cu descrierea evenimentului.

Formularea „lucrătorul a căzut” descrie ceea ce s-a întâmplat, nu explică de ce a căzut.

Cauzele pot fi:

Cauze dependente de executant

• executarea unei operațiuni necorespunzătoare;
• neutilizarea echipamentului de protecție;
• poziționarea greșită;
• prezența sub influența alcoolului;
• încălcarea unei instrucțiuni;
• efectuarea unei acțiuni în afara sarcinii.

Cauze dependente de mijloacele de producție

• lipsa dispozitivelor de protecție;
• defectarea echipamentului;
• ruperea unui element;
• căderea sau răsturnarea materialului;
• suprafețe alunecoase;
• pericol de electrocutare;
• proiectarea unor particule;
• mișcări necontrolate ale utilajului.

Cauze dependente de sarcina de muncă

• stabilirea incorectă a operațiunilor;
• repartizarea unui lucrător fără pregătirea necesară;
• instruirea incompletă;
• lipsa coordonării lucrărilor;
• utilizarea unor mijloace necorespunzătoare;
• tolerarea abaterilor;
• organizarea necorespunzătoare a activității.

Cauze dependente de mediul de muncă

• iluminat insuficient;
• temperatură necorespunzătoare;
• zgomot;
• vibrații;
• gaze sau vapori;
• suprafețe periculoase;
• condiții meteorologice;
• risc de surpare sau prăbușire;
• alte condiții periculoase.

Începând cu 1 ianuarie 2027, noua anexă nr. 1 la HG nr. 1361/2005 va include liste detaliate și codificate ale acestor cauze.

9.10. Stabilirea încălcărilor legislative

Pentru fiecare cauză trebuie stabilită norma concretă încălcată.

Nu este suficient să se scrie:

• „nu s-au respectat regulile SSM”;
• „lucrătorul nu a fost atent”;
• „accidentul s-a produs din neglijență”;
• „nu au fost respectate instrucțiunile”.

Procesul-verbal trebuie să indice:

1. actul normativ sau documentul intern;
2. articolul, punctul sau subpunctul încălcat;
3. obligația concretă;
4. persoana căreia îi revenea obligația;
5. modul în care încălcarea a contribuit la accident.

Pot fi relevante:

• Legea nr. 186/2008;
• HG nr. 95/2009;
• HG nr. 1361/2005;
• cerințele minime aplicabile activității;
• instrucțiunile SSM;
• procedurile tehnologice;
• instrucțiunile producătorului;
• fișele de post;
• ordinele și dispozițiile interne.

9.11. Stabilirea persoanelor care au încălcat normele

Răspunderea nu trebuie atribuită automat accidentatului sau conducătorului unității.

Trebuie analizate atribuțiile concrete ale:

• angajatorului;
• administratorului;
• conducătorului locului de muncă;
• specialistului SSM;
• lucrătorului desemnat;
• persoanei care a dat dispoziția;
• persoanei care a verificat echipamentul;
• accidentatului;
• altor persoane implicate.

Pentru fiecare persoană trebuie stabilit:

• ce obligație avea;
• din ce document rezulta obligația;
• dacă avea autoritatea și mijloacele necesare;
• ce a făcut sau nu a făcut;
• dacă încălcarea a contribuit la producerea accidentului.

Conform noii anexe nr. 1 aplicabile din 1 ianuarie 2027, procesul-verbal va include un compartiment distinct pentru:

• numele persoanei;
• articolele încălcate;
• extrasele din actele normative încălcate.

9.12. Stabilirea măsurilor de prevenire

Măsurile trebuie să elimine cauzele identificate și să prevină repetarea accidentului.

Acestea pot include:

• oprirea sau înlocuirea echipamentului;
• instalarea dispozitivelor de protecție;
• modificarea tehnologiei;
• revizuirea instrucțiunilor;
• actualizarea evaluării riscurilor;
• modificarea planului de protecție și prevenire;
• instruirea suplimentară;
• reorganizarea locului de muncă;
• îmbunătățirea supravegherii;
• verificarea tehnică;
• introducerea unui permis de lucru;
• acordarea altui EIP;
• delimitarea zonelor periculoase;
• sancționarea disciplinară, dacă există temei;
• stabilirea unor controale suplimentare.

Pentru fiecare măsură trebuie indicat:

• conținutul concret;
• termenul de realizare;
• persoana responsabilă;
• resursele necesare;
• modalitatea de verificare.

Formulări precum „se va atrage atenția lucrătorilor” sau „se va respecta tehnica securității” sunt prea generale și nu permit verificarea realizării măsurii.

9.13. Termenul cercetării efectuate de comisie

Conform pct. 25 din HG nr. 1361/2005, comisia trebuie, de la data emiterii dispoziției:

• să cerceteze circumstanțele și cauzele;
• să întocmească procesul-verbal;
• să semneze procesul-verbal

în termen de cel mult 5 zile lucrătoare.

Angajatorul trebuie să aprobe și să semneze procesul-verbal în termen de 24 de ore.

În termen de 3 zile lucrătoare de la semnarea procesului-verbal, angajatorul prezintă Inspectoratului de Stat al Muncii o copie autentificată, cu mențiunea „conform originalului”.

Începând cu 1 ianuarie 2027, copia va fi însoțită de certificatul medical privind tipul vătămării organismului.

9.14. Termenul cercetării efectuate de inspector

Până la 31 decembrie 2026, pct. 29 din HG nr. 1361/2005 prevede termenul de cel mult 30 de zile de la emiterea dispoziției de cercetare, cu posibilitatea prelungirii în cazurile care necesită expertize sau documente suplimentare.

Începând cu 1 ianuarie 2027, inspectorul de muncă va întocmi și va semna procesul-verbal în termen de cel mult 30 de zile lucrătoare.

Dacă sunt necesare expertize tehnice sau de altă natură care depășesc termenul, Inspectoratul de Stat al Muncii poate prelungi cercetarea până la obținerea documentelor și rezultatelor necesare.

9.15. Ce trebuie să conțină dosarul de cercetare?

Conform pct. 30 din HG nr. 1361/2005, dosarul poate cuprinde:

1. procesul-verbal de cercetare a accidentului de muncă;
2. procesul-verbal privind accidentul în afara muncii, după caz;
3. opiniile participanților;
4. declarația accidentatului, dacă poate fi obținută;
5. declarațiile persoanelor responsabile;
6. declarațiile martorilor;
7. fotografiile și schițele;
8. alte acte și documente relevante;
9. concluzia expertizei tehnice, dacă este necesară;
10. certificatul medical privind vătămarea;
11. concluzia medico-legală, în cazul accidentului mortal.

În practică, dosarul trebuie să includă și documentele pe care se bazează concluziile privind cauzele, încălcările și persoanele responsabile.

Toate materialele din dosar trebuie paginate și șnuruite.

Este recomandat ca dosarul să conțină:

• opisul documentelor;
• numărul fiecărei file;
• data închiderii;
• semnătura persoanei responsabile;
• numărul total al filelor.

9.16. Ce se întâmplă după cercetarea ISM?

Conform pct. 31 din HG nr. 1361/2005, în termen de cel mult 3 zile de la semnarea procesului-verbal, inspectorul de muncă transmite unității originalul dosarului de cercetare.

Inspectoratul păstrează o copie certificată.

În același termen, Inspectoratul transmite organului de urmărire penală competent o copie autentificată a dosarului.

Angajatorul trebuie să înregistreze dosarul primit și să asigure păstrarea acestuia.

9.17. Cercetarea nouă sau suplimentară

Dacă Inspectoratul de Stat al Muncii constată că:

• au fost comise erori;
• nu au fost examinate toate probele;
• au apărut informații noi;
• au apărut circumstanțe noi,

conducătorul Inspectoratului poate dispune o cercetare nouă sau suplimentară, conform pct. 31¹.

Potrivit pct. 25¹, procesul-verbal întocmit de comisia unității se anulează dacă evenimentul este cercetat repetat de ISM.

Greșeli frecvente în timpul cercetării

Comisia trebuie să evite:

• stabilirea concluziilor înainte de colectarea probelor;
• atribuirea automată a vinei accidentatului;
• folosirea unor declarații dictatate;
• omiterea martorilor incomozi;
• acceptarea documentelor completate retroactiv;
• indicarea unor cauze generale;
• lipsa normelor concrete încălcate;
• lipsa legăturii dintre încălcare și accident;
• stabilirea unor măsuri imposibil de verificat;
• omiterea certificatului medical;
• depășirea termenelor;
• întocmirea unui dosar nepaginiat și neșnuruit.

Regula practică pentru cercetare

O cercetare profesionistă trebuie să răspundă clar la șapte întrebări:

1. Ce activitate desfășura accidentatul?
2. Ce eveniment anormal s-a produs?
3. Ce factor a provocat vătămarea?
4. De ce a fost posibilă producerea accidentului?
5. Ce norme nu au fost respectate?
6. Cine avea obligația să le respecte?
7. Ce trebuie schimbat pentru ca accidentul să nu se repete?

Dacă procesul-verbal nu răspunde documentat la aceste întrebări, cercetarea este incompletă.

10. Procesul-verbal, înregistrarea și evidența accidentului de muncă

Cercetarea accidentului se finalizează prin întocmirea procesului-verbal și a dosarului de cercetare. Ulterior, accidentul trebuie înregistrat în registrul unității, iar documentele trebuie păstrate în termenul stabilit de lege.

Procesul-verbal nu este o simplă formalitate. Acesta reprezintă documentul oficial în care sunt consemnate:

• clasificarea accidentului;
• circumstanțele producerii;
• cauzele;
• normele încălcate;
• persoanele care au încălcat reglementările;
• măsurile pentru eliminarea cauzelor;
• termenele și persoanele responsabile de realizarea măsurilor.

Regulile privind finalizarea, înregistrarea și evidența sunt prevăzute în special la pct. 25 și pct. 30–39 din Regulamentul aprobat prin HG nr. 1361/2005.

10.1. Ce proces-verbal se utilizează până la 31 decembrie 2026?

Până la intrarea în vigoare a modificărilor aprobate prin HG nr. 159/2026, formularele utilizate sunt:

• anexa nr. 1 – pentru accidentul cercetat de comisia angajatorului;
• anexa nr. 2 – pentru accidentul cercetat de Inspectoratul de Stat al Muncii.

Comisia angajatorului utilizează anexa nr. 1 pentru accidentul care produce incapacitate temporară de muncă.

Inspectorul de muncă utilizează anexa nr. 2 pentru accidentele grave, mortale și pentru alte accidente a căror cercetare revine Inspectoratului.

Trebuie utilizată forma aplicabilă la data cercetării. Formularul nou care intră în vigoare în 2027 nu trebuie aplicat anticipat în locul formularului în vigoare în 2026.

10.2. Ce se schimbă de la 1 ianuarie 2027?

Începând cu 1 ianuarie 2027:

• anexa nr. 1 va avea o formă nouă;
• aceeași anexă nr. 1 va fi utilizată atât de comisia angajatorului, cât și de inspectorul de muncă;
• anexa nr. 2 va fi abrogată;
• procesul-verbal va putea fi semnat olograf sau cu semnătură electronică calificată;
• vor fi colectate informații mult mai detaliate;
• datele vor fi corelate cu sistemul european de statistică a accidentelor de muncă;
• vor fi utilizate codurile din anexa nr. 5.

Noua anexă nr. 1 la HG nr. 1361/2005 conține un formular unic de 11 pagini.

10.3. Ce informații va conține noul proces-verbal?

Începând cu 1 ianuarie 2027, formularul va include următoarele compartimente:

A. Datele de identificare ale formularului

• numărul procesului-verbal;
• data întocmirii;
• tipul accidentului;
• autoritatea sau comisia care a efectuat cercetarea.

Numărul va fi corelat cu Registrul de evidență a accidentelor de muncă/bolilor profesionale și cu IDNO sau IDNP al angajatorului.

B. Datele de identificare ale angajatorului

• denumirea;
• adresa juridică;
• IDNO sau IDNP;
• datele de contact;
• adresa electronică.

C. Caracterizarea angajatorului

• tipul unității;
• forma juridică;
• forma de proprietate;
• întreprinderea-mamă, după caz;
• țara de origine.

D. Activitatea economică

• activitatea principală;
• codul CAEM;
• numărul de angajați;
• numărul femeilor angajate;
• dimensiunea unității.

E. Locul producerii accidentului

Se vor indica atât unitatea angajatoare, cât și unitatea sau locul concret unde s-a produs accidentul, dacă acestea diferă.

F. Datele accidentatului

• numele și prenumele;
• IDNP;
• vârsta;
• sexul;
• domiciliul;
• statutul profesional;
• starea civilă;
• persoanele aflate în întreținere;
• cetățenia;
• dizabilitatea, după caz.

G. Informații profesionale

• ocupația conform CORM;
• numărul schimburilor;
• durata schimbului;
• numărul zilelor de lucru pe săptămână;
• vechimea la locul de muncă.

H. Instruirea SSM

Formularul va verifica dacă au fost efectuate:

• instruirea la angajare;
• instruirea la locul de muncă;
• instruirea periodică;
• instruirea suplimentară.

Pentru fiecare instruire se va indica data efectuării sau faptul că aceasta nu a fost realizată.

I. Examenele medicale

Se vor indica:

• examenul medical la angajare;
• examenul medical periodic;
• ultimul examen medical obligatoriu;
• tipul examenului.

J. Momentul accidentului

• data;
• ziua săptămânii;
• ora;
• numărul orelor lucrate de la începutul schimbului.

K. Clasificarea accidentului

• individual sau colectiv;
• cu incapacitate temporară;
• grav;
• mortal;
• durata incapacității;
• modalitatea de finalizare a incapacității: reluarea activității, dizabilitate sau deces.

L. Efectele accidentului

• diagnosticul;
• tipul vătămării;
• partea corpului afectată;
• consecințele medicale.

M. Cauzele și circumstanțele

Formularul va codifica:

• postul de lucru;
• mediul de muncă;
• tipul activității;
• activitatea fizică specifică;
• agentul material asociat activității;
• abaterea care a generat evenimentul;
• agentul material asociat abaterii;
• contactul–modul de vătămare;
• agentul material care a produs vătămarea;
• cauzele accidentului.

Cauzele sunt împărțite în:

• cauze dependente de executant;
• cauze dependente de mijloacele de producție;
• cauze dependente de sarcina de muncă;
• cauze dependente de mediul de muncă.

N. Descrierea detaliată a accidentului

Această rubrică trebuie să prezinte cronologic și obiectiv evenimentul, fără formulări generale sau concluzii neargumentate.

O. Persoanele și normele încălcate

Pentru fiecare persoană se vor indica:

• numele și prenumele;
• articolele sau punctele încălcate;
• extrasele din actele normative.

P. Măsurile de prevenire

Pentru fiecare măsură se vor stabili:

• denumirea;
• termenul de realizare;
• persoana responsabilă;
• notele privind realizarea.

10.4. Cum se semnează procesul-verbal din 2027?

Conform noii redacții a pct. 25, procesul-verbal va fi semnat, la rubricile corespunzătoare, de:

• persoana care l-a întocmit;
• membrii comisiei;
• conducătorul unității;
• inspectorul de muncă, dacă acesta a efectuat cercetarea;
• participanții prevăzuți de regulament, după caz.

Semnarea va putea fi realizată:

• prin semnătură olografă;
• prin semnătură electronică calificată.

Semnătura electronică utilizată trebuie să respecte cerințele aplicabile documentului electronic. Inserarea unei imagini scanate a semnăturii nu este echivalentă automat cu semnătura electronică calificată.

10.5. Termenele pentru semnarea și transmiterea procesului-verbal

Pentru accidentul cercetat de comisia angajatorului se aplică următoarele termene:

1. comisia cercetează și semnează procesul-verbal în maximum 5 zile lucrătoare de la emiterea dispoziției;
2. angajatorul aprobă și semnează procesul-verbal în maximum 24 de ore;
3. angajatorul transmite copia către ISM în maximum 3 zile lucrătoare de la semnare.

Începând cu 1 ianuarie 2027, copia transmisă Inspectoratului trebuie:

• autentificată cu mențiunea „conform originalului”;
• semnată olograf sau cu semnătură electronică calificată;
• însoțită de copia certificatului medical privind tipul vătămării.

Dovada transmiterii trebuie păstrată în dosarul unității.

10.6. Ce se întâmplă dacă ISM cercetează repetat accidentul?

Conform pct. 25¹ din HG nr. 1361/2005, procesul-verbal întocmit de comisia unității se anulează dacă evenimentul este cercetat repetat de Inspectoratul de Stat al Muncii.

Cercetarea repetată poate fi dispusă atunci când:

• au fost comise erori;
• comisia nu a fost constituită legal;
• au fost omise probe importante;
• clasificarea este incorectă;
• au apărut circumstanțe noi;
• au apărut informații sau documente noi.

În asemenea situație, unitatea trebuie să utilizeze procesul-verbal rezultat din cercetarea repetată și să corecteze evidențele corespunzătoare.

10.7. Înregistrarea accidentului

Conform pct. 32 din HG nr. 1361/2005, accidentele se înregistrează și se țin în evidență de unitățile ai căror salariați sunt sau au fost persoanele accidentate.

Dacă accidentul s-a produs la angajator persoană fizică, înregistrarea și evidența sunt efectuate de autoritatea administrației publice locale pe teritoriul căreia este înregistrat contractul individual de muncă.

Aceasta înseamnă că unitatea al cărei salariat a fost accidentat păstrează evidența evenimentului chiar dacă accidentul s-a produs la sediul altei întreprinderi.

10.8. Registrul de evidență

Accidentele se înscriu în Registrul de evidență a accidentelor de muncă/bolilor (intoxicațiilor) profesionale, întocmit conform anexei nr. 3 la HG nr. 1361/2005.

Registrul conține rubrici pentru:

• numărul curent;
• data și ora accidentului;
• numele și prenumele accidentatului;
• anul nașterii;
• specialitatea sau profesia;
• locul accidentului;
• încadrarea ca accident de muncă sau în afara muncii;
• categoria accidentului;
• cauzele și circumstanțele;
• numărul și data procesului-verbal;
• boala sau intoxicația profesională, după caz.

Datele din registru trebuie să corespundă procesului-verbal de cercetare.

Nu este permisă înscrierea unor informații diferite de concluziile cercetării sau eliminarea ulterioară nejustificată a accidentului din registru.

10.9. Cine înregistrează accidentele elevilor și studenților?

Conform pct. 33 din HG nr. 1361/2005, accidentele suferite de elevi și studenți în timpul prestării muncii sau practicii profesionale sunt înregistrate de unitatea în care aceștia își desfășurau activitatea.

Unitatea trebuie să păstreze dosarul și să transmită documentele instituției de învățământ, în condițiile stabilite de regulament.

10.10. Cât timp se păstrează dosarul?

Potrivit pct. 35 din HG nr. 1361/2005, dosarele de cercetare se păstrează timp de 50 de ani:

• la unitate;
• la primărie, în cazul angajatorului persoană fizică;
• la autoritățile competente în domeniul siguranței ocupaționale.

Termenul îndelungat este justificat de posibilitatea apariției unor consecințe medicale, sociale sau juridice după o perioadă considerabilă.

Dosarul trebuie păstrat:

• integral;
• paginat;
• șnuruit;
• protejat împotriva deteriorării;
• într-un loc cu acces controlat;
• în condiții care permit identificarea și consultarea lui.

10.11. Ce se întâmplă la lichidarea unității?

Dacă unitatea este lichidată sau nu poate asigura integritatea documentelor, dosarele de cercetare trebuie transmise Arhivei de Stat.

Predarea trebuie documentată printr-un act care să indice:

• denumirea dosarelor;
• perioada;
• numărul accidentelor;
• numărul filelor sau volumelor;
• instituția care le primește;
• data predării;
• persoanele responsabile.

Lichidarea unității nu justifică distrugerea dosarelor privind accidentele de muncă.

10.12. Accesul accidentatului la procesul-verbal

Conform pct. 37 din HG nr. 1361/2005, la cererea accidentatului, a reprezentantului legal al familiei sau a organelor interesate, angajatorul ori Inspectoratul de Stat al Muncii trebuie să transmită, în termen de cel mult 3 zile de la adresare:

• copia autentificată a procesului-verbal privind accidentul de muncă; sau
• copia procesului-verbal privind accidentul în afara muncii.

Angajatorul nu trebuie să refuze eliberarea copiei atunci când solicitarea este formulată de o persoană îndreptățită.

10.13. Poate fi contestat procesul-verbal?

Pct. 38¹ din HG nr. 1361/2005 stabilește că procesul-verbal de cercetare poate fi contestat în conformitate cu legislația.

Pot avea interes în contestare:

• accidentatul;
• familia acestuia;
• angajatorul;
• persoanele indicate ca responsabile;
• alte persoane ale căror drepturi sunt afectate.

Contestarea nu trebuie confundată cu modificarea unilaterală a procesului-verbal. Angajatorul nu poate schimba concluziile documentului după semnare în afara procedurilor legale.

10.14. Noile date codificate din 2027

Începând cu 1 ianuarie 2027, Inspectoratul de Stat al Muncii va completa Formularul datelor variabile codificate, prevăzut în anexa nr. 4.

Formularul va include:

Date generale

• numărul cazului;
• activitatea economică;
• ocupația;
• vârsta;
• sexul;
• tipul vătămării;
• partea corpului;
• localizarea geografică;
• data și ora;
• dimensiunea unității;
• cetățenia;
• statutul profesional;
• durata incapacității;
• caracterul mortal.

Cauze și circumstanțe

• postul de lucru;
• mediul de muncă;
• tipul activității;
• activitatea fizică specifică;
• abaterea;
• contactul–modul de vătămare;
• agentul material.

Codificarea va fi efectuată potrivit anexei nr. 5 la HG nr. 1361/2005.

10.15. Obligația de informare după finalizarea tratamentului

Durata finală a incapacității de muncă nu este întotdeauna cunoscută la momentul întocmirii procesului-verbal.

Începând cu 1 ianuarie 2027, după finalizarea tratamentului, angajatorul trebuie să transmită Inspectoratului de Stat al Muncii informațiile privind:

• data terminării incapacității;
• numărul total al zilelor de incapacitate;
• reluarea activității;
• stabilirea dizabilității;
• decesul, dacă acesta survine în termenul prevăzut de regulament.

Informațiile pot fi transmise pe suport de hârtie sau în format electronic.

Această notificare ulterioară nu înlocuiește comunicarea inițială a accidentului.

10.16. Protecția datelor și documentele electronice

Începând cu 1 ianuarie 2027, persoanele implicate în cercetare și în procesul de acumulare, stocare și transmitere a datelor trebuie să asigure:

• confidențialitatea informațiilor;
• protecția datelor cu caracter personal;
• accesul limitat la documente;
• securitatea fișierelor electronice;
• respectarea cerințelor privind documentul electronic.

Dosarul poate conține:

• date medicale;
• IDNP;
• adrese;
• fotografii;
• declarații;
• informații despre familie;
• date privind dizabilitatea;
• alte categorii de date sensibile.

Aceste informații nu trebuie publicate sau transmise persoanelor fără drept de acces.

Greșeli frecvente la înregistrarea accidentului

Angajatorii trebuie să evite:

• neînregistrarea accidentului;
• completarea registrului înainte de finalizarea cercetării cu informații neverificate;
• neconcordanțele dintre registru și procesul-verbal;
• utilizarea formularului greșit;
• omiterea semnăturilor;
• lipsa mențiunii „conform originalului”;
• netransmiterea copiei către ISM;
• omiterea certificatului medical din 2027;
• nepăstrarea dovezii transmiterii;
• distrugerea dosarului înainte de expirarea termenului;
• refuzul de a elibera copia accidentatului;
• neinformarea ISM după finalizarea tratamentului.

Regula practică pentru angajator

Cercetarea nu este finalizată numai prin semnarea procesului-verbal.

Angajatorul trebuie să verifice că:

• procesul-verbal este complet;
• toate semnăturile sunt aplicate;
• dosarul este paginat și șnuruit;
• accidentul este înscris în registru;
• copia a fost transmisă ISM;
• certificatul medical este anexat;
• dovada transmiterii este păstrată;
• dosarul este arhivat pentru 50 de ani;
• măsurile stabilite sunt urmărite până la realizare;
• datele finale privind incapacitatea sunt comunicate după tratament, începând cu 2027.

11. Ce trebuie să facă angajatorul după finalizarea cercetării?

Obligațiile angajatorului nu se încheie odată cu semnarea procesului-verbal și arhivarea dosarului. Scopul principal al cercetării este eliminarea cauzelor care au produs accidentul și prevenirea unor evenimente similare.

Potrivit art. 13 lit. p) și r) din Legea nr. 186/2008 privind securitatea și sănătatea în muncă, angajatorul trebuie:

• să elaboreze și să realizeze măsurile de prevenire;
• să execute măsurile dispuse de inspectorii de muncă;
• să asigure aplicarea efectivă a concluziilor cercetării.

Pct. 39 din Regulamentul aprobat prin HG nr. 1361/2005 stabilește că responsabilitatea pentru realizarea măsurilor de lichidare a cauzelor accidentului îi revine conducătorului unității.

11.1. Realizarea măsurilor stabilite în procesul-verbal

Fiecare măsură indicată în procesul-verbal trebuie transpusă într-o acțiune concretă.

Pentru fiecare măsură trebuie stabilite:

• persoana responsabilă;
• termenul de realizare;
• resursele financiare și materiale;
• documentul prin care se confirmă executarea;
• persoana care verifică rezultatul;
• data închiderii măsurii.

Măsurile pot fi:

Tehnice

• repararea sau înlocuirea echipamentului;
• montarea unui dispozitiv de protecție;
• instalarea unei apărători;
• blocarea accesului la componentele periculoase;
• modernizarea sistemului de comandă;
• instalarea unei opriri de urgență;
• verificarea instalației electrice;
• consolidarea unei structuri;
• îmbunătățirea iluminatului sau ventilării;
• introducerea unui sistem de blocare și etichetare a energiilor.

Organizatorice

• modificarea modului de repartizare a sarcinilor;
• introducerea unui permis de lucru;
• desemnarea persoanei care supraveghează lucrarea;
• delimitarea zonelor periculoase;
• stabilirea unei proceduri de coordonare între contractanți;
• modificarea traseelor de deplasare;
• suspendarea unei activități până la eliminarea riscului;
• stabilirea unui control înainte de începerea lucrului.

De instruire

• instruirea suplimentară;
• repetarea demonstrațiilor practice;
• verificarea cunoștințelor;
• instruirea conducătorilor locurilor de muncă;
• instruirea privind primul ajutor;
• instruirea privind utilizarea echipamentului de protecție;
• informarea lucrătorilor despre cauzele accidentului.

Medicale și igienico-sanitare

• efectuarea examenelor medicale;
• reevaluarea aptitudinii pentru muncă;
• îmbunătățirea condițiilor sanitare;
• asigurarea truselor medicale;
• reducerea expunerii la factori periculoși;
• monitorizarea sănătății lucrătorilor expuși.

Aplicarea unei singure măsuri, precum instruirea suplimentară, nu este suficientă dacă accidentul a fost determinat și de defecțiuni tehnice sau de organizarea necorespunzătoare a lucrării.

11.2. Verificarea eliminării pericolului

Activitatea nu trebuie reluată până când pericolul grav și imediat nu a fost eliminat.

Înainte de reluarea lucrului, angajatorul trebuie să verifice:

• dacă echipamentul este sigur;
• dacă dispozitivele de protecție funcționează;
• dacă zona a fost amenajată corespunzător;
• dacă procedura de lucru a fost corectată;
• dacă lucrătorii au fost instruiți;
• dacă echipamentul individual de protecție este disponibil;
• dacă au fost efectuate verificările tehnice;
• dacă persoanele responsabile cunosc noile măsuri;
• dacă riscul rezidual este acceptabil.

Verificarea trebuie documentată prin:

• proces-verbal;
• raport tehnic;
• fișă de verificare;
• act de admitere în exploatare;
• raport de măsurări;
• alt document corespunzător activității.

11.3. Instruirea lucrătorului înainte de reluarea activității

Potrivit pct. 69 subpct. 4) din Regulamentul aprobat prin HG nr. 95/2009, instruirea periodică trebuie efectuată și:

la reluarea activității după accidentul de muncă suferit de către muncitor.

Înainte ca persoana accidentată să revină la activitatea de sine stătătoare, angajatorul trebuie:

1. să verifice documentele medicale;
2. să respecte eventualele limitări sau recomandări;
3. să organizeze instruirea periodică;
4. să prezinte riscurile și măsurile actualizate;
5. să efectueze demonstrații practice, dacă sunt necesare;
6. să verifice cunoștințele;
7. să consemneze instruirea în fișa personală;
8. să obțină semnăturile prevăzute de lege.

Conform pct. 70 din HG nr. 95/2009, muncitorul își poate continua activitatea de sine stătătoare numai după verificarea cunoștințelor și consemnarea instruirii în fișa personală.

Această instruire se efectuează la reluarea activității, cu data reală. Nu poate fi folosită pentru a acoperi retroactiv lipsa unei instruiri care trebuia realizată înaintea accidentului.

11.4. Instruirea suplimentară a celorlalți lucrători

Dacă riscul identificat îi poate afecta și pe alți lucrători, angajatorul trebuie să organizeze instruirea suplimentară a tuturor persoanelor expuse.

Instruirea trebuie să cuprindă:

• circumstanțele accidentului;
• cauzele stabilite;
• riscurile identificate;
• regulile care nu au fost respectate;
• măsurile tehnice și organizatorice introduse;
• procedura corectă de lucru;
• modul de reacție în situații periculoase;
• obligația de comunicare a defecțiunilor și pericolelor.

Nu este recomandată prezentarea detaliilor medicale sau a datelor personale ale accidentatului dacă acestea nu sunt necesare instruirii.

Rezultatul instruirii trebuie consemnat în documentele prevăzute de HG nr. 95/2009.

11.5. Revizuirea instrucțiunilor SSM

Conform pct. 78 subpct. 3) din HG nr. 95/2009, instrucțiunile SSM trebuie reexaminate:

în urma unui accident de muncă produs din cauza imperfecțiunii instrucțiunilor.

Angajatorul trebuie să verifice dacă instrucțiunea:

• acoperea operațiunea în care s-a produs accidentul;
• identifica riscul;
• prevedea măsura de prevenire;
• descria succesiunea corectă a acțiunilor;
• includea interdicțiile necesare;
• era adaptată echipamentului utilizat;
• era clară și lipsită de interpretări;
• fusese pusă la dispoziția lucrătorului;
• fusese explicată în timpul instruirii.

Dacă instrucțiunea este incompletă sau neclară, aceasta trebuie:

1. revizuită;
2. aprobată în modul stabilit;
3. înregistrată;
4. transmisă conducătorilor locurilor de muncă;
5. adusă la cunoștința lucrătorilor;
6. inclusă în instruirea suplimentară.

Revizuirea nu trebuie efectuată cu o dată anterioară accidentului.

11.6. Actualizarea evaluării riscurilor profesionale

Accidentul poate demonstra că un pericol:

• nu a fost identificat;
• a fost subestimat;
• nu a fost evaluat pentru operațiunea concretă;
• a apărut în urma schimbării condițiilor de muncă;
• nu a fost controlat prin măsurile stabilite.

În acest caz, evaluarea riscurilor trebuie revizuită.

Conform pct. 41 și 42 din HG nr. 95/2009, evaluarea riscurilor trebuie să se finalizeze cu propunerea măsurilor de prevenire, iar rezultatele se consemnează în fișa de evaluare.

Actualizarea trebuie să reflecte:

• pericolul materializat;
• activitatea concretă;
• persoanele expuse;
• probabilitatea producerii;
• gravitatea consecințelor;
• măsurile existente;
• măsurile suplimentare;
• riscul rămas după aplicarea acestora.

Evaluarea actualizată nu trebuie prezentată ca fiind existentă înainte de accident. Data reală a revizuirii trebuie păstrată.

11.7. Revizuirea planului de protecție și prevenire

Conform pct. 43 din HG nr. 95/2009, planul de protecție și prevenire trebuie revizuit ori de câte ori:

• se modifică condițiile de muncă;
• apar riscuri noi.

După accident, planul trebuie completat cu măsurile rezultate din:

• procesul-verbal de cercetare;
• evaluarea riscurilor actualizată;
• raportul tehnic;
• măsurile dispuse de inspector;
• propunerile Comitetului SSM;
• constatările serviciului intern sau extern.

Pentru fiecare măsură trebuie indicate:

• termenul;
• responsabilul;
• resursele;
• stadiul realizării;
• documentul confirmativ.

Măsurile din plan și cele din procesul-verbal de cercetare trebuie să fie corelate.

11.8. Verificarea echipamentelor similare

Dacă accidentul a implicat un anumit utilaj, dispozitiv, instrument sau material, angajatorul nu trebuie să verifice numai obiectul implicat.

Trebuie identificate și controlate toate echipamentele similare din unitate.

Verificarea poate include:

• starea tehnică;
• dispozitivele de protecție;
• mentenanța;
• verificările periodice;
• instrucțiunile producătorului;
• autorizarea utilizatorilor;
• marcajele și semnalizarea;
• modificările neautorizate;
• defectele raportate anterior.

Dacă există același risc, utilizarea echipamentelor similare trebuie suspendată până la confirmarea securității lor.

11.9. Analizarea accidentului în Comitetul SSM

Dacă în unitate este constituit Comitetul pentru securitate și sănătate în muncă, accidentul trebuie analizat în cadrul acestuia.

Conform Regulamentului-cadru aprobat prin anexa nr. 2 la HG nr. 95/2009, Comitetul:

• analizează cauzele accidentelor;
• poate propune măsuri de prevenire;
• urmărește respectarea legislației SSM;
• examinează propunerile lucrătorilor;
• poate propune includerea măsurilor în planul de protecție și prevenire.

Ședința trebuie consemnată într-un proces-verbal care să includă:

• participanții;
• accidentul analizat;
• cauzele constatate;
• măsurile propuse;
• termenele;
• responsabilii;
• opiniile membrilor.

Datele medicale și personale trebuie prezentate numai în măsura necesară.

11.10. Instruirea conducătorului care și-a asumat atribuțiile lucrătorului desemnat

Art. 17 alin. (7) din Legea nr. 186/2008 și pct. 71 din HG nr. 95/2009 prevăd instruirea conducătorului unității care și-a asumat atribuțiile lucrătorului desemnat, inclusiv în situația producerii unor accidente de muncă în unitate.

Această obligație se aplică atunci când conducătorul și-a asumat personal atribuțiile lucrătorului desemnat, în condițiile legii.

Cursul trebuie realizat de un serviciu extern de protecție și prevenire.

Regula nu înseamnă că orice administrator trebuie automat să repete cursul după orice incident. Trebuie verificat:

• dacă și-a asumat atribuțiile lucrătorului desemnat;
• dacă evenimentul a fost calificat accident de muncă;
• dacă accidentul a avut legătură cu factorii de risc ai sistemului de muncă;
• ce măsuri de instruire rezultă din circumstanțele concrete.

11.11. Aplicarea măsurilor disciplinare

Dacă cercetarea constată încălcări săvârșite de lucrători sau persoane cu funcții de răspundere, angajatorul poate analiza aplicarea răspunderii disciplinare, cu respectarea Codului muncii.

Sancțiunea nu trebuie aplicată:

• înainte de stabilirea faptelor;
• numai pentru că persoana a fost accidentată;
• fără solicitarea explicației;
• fără analiza atribuțiilor;
• fără respectarea procedurii disciplinare;
• pentru a transfera integral răspunderea asupra lucrătorului.

Răspunderea disciplinară nu înlocuiește realizarea măsurilor tehnice și organizatorice.

11.12. Monitorizarea termenelor

Angajatorul trebuie să instituie o evidență a măsurilor stabilite.

Un tabel de monitorizare poate conține:

Nr.	Măsura	Temeiul	Responsabil	Termen	Document confirmativ	Stadiu
1
2
3

Este recomandată utilizarea următoarelor stări:

• planificată;
• în curs;
• realizată;
• verificată;
• întârziată.

O măsură nu trebuie considerată închisă numai pentru că termenul a expirat. Realizarea trebuie confirmată prin documente și verificată în teren.

11.13. Informarea Inspectoratului despre realizarea măsurilor

Dacă procesul-verbal, prescripția inspectorului sau un alt act solicită informarea privind realizarea măsurilor, angajatorul trebuie să transmită răspunsul în termenul stabilit.

Răspunsul trebuie să conțină:

• măsura dispusă;
• acțiunea realizată;
• data realizării;
• persoana responsabilă;
• documentele confirmative;
• fotografii sau rapoarte, după caz;
• explicația și noul termen, dacă măsura nu a putut fi finalizată.

Transmiterea unui răspuns formal fără realizarea efectivă a măsurii nu este suficientă.

11.14. Ce documente trebuie întocmite după accident?

În funcție de concluziile cercetării, pot fi necesare:

• ordinul privind realizarea măsurilor;
• planul de măsuri;
• evaluarea riscurilor actualizată;
• planul de protecție și prevenire revizuit;
• instrucțiunile SSM revizuite;
• procesul-verbal al Comitetului SSM;
• fișele instruirilor suplimentare;
• actele verificărilor tehnice;
• documentele privind echipamentul de protecție;
• actele privind reluarea activității;
• dovezile transmiterii informațiilor către ISM;
• documentele disciplinare, dacă este cazul.

Toate documentele trebuie să poarte data reală a întocmirii.

11.15. Greșeli frecvente după cercetare

Angajatorii trebuie să evite:

• arhivarea dosarului fără realizarea măsurilor;
• reluarea activității înainte de eliminarea pericolului;
• limitarea măsurilor doar la instruire;
• sancționarea automată a accidentatului;
• actualizarea formală a evaluării riscurilor;
• revizuirea retroactivă a documentelor;
• neefectuarea instruirii la revenirea accidentatului;
• neverificarea echipamentelor similare;
• lipsa responsabililor și termenelor;
• neinformarea ISM despre realizarea măsurilor;
• păstrarea unui risc cunoscut după accident.

Regula practică pentru angajator

După cercetare, fiecare cauză trebuie să aibă cel puțin o măsură concretă de eliminare sau control.

Pentru fiecare măsură trebuie să existe:

1. un responsabil;
2. un termen;
3. resurse;
4. un document de confirmare;
5. o verificare în teren.

Accidentul poate fi considerat gestionat complet numai după realizarea și verificarea tuturor măsurilor, nu doar după semnarea procesului-verbal.

12. Sancțiuni, răspundere penală și despăgubiri

Un accident de muncă poate produce consecințe juridice și financiare importante pentru angajator și pentru persoanele cu funcții de răspundere.

În funcție de faptele constatate și de gravitatea consecințelor, pot interveni:

• răspunderea disciplinară;
• răspunderea materială;
• răspunderea contravențională;
• răspunderea penală;
• obligația de reparare a prejudiciului;
• obligația de plată a indemnizației unice.

Potrivit art. 23 din Legea nr. 186/2008 privind securitatea și sănătatea în muncă, persoanele cu funcții de răspundere și lucrătorii vinovați de încălcarea legislației SSM pot răspunde material, disciplinar, administrativ și penal, conform legii.

Producerea accidentului nu determină automat vinovăția angajatorului sau a unei anumite persoane. Răspunderea trebuie stabilită în baza:

• obligațiilor legale și funcționale;
• faptelor concrete;
• încălcărilor constatate;
• consecințelor produse;
• legăturii dintre încălcare și accident;
• formei de vinovăție.

12.1. Răspunderea contravențională pentru încălcările SSM

Art. 55³ din Codul contravențional al Republicii Moldova sancționează încălcarea de către angajator a legislației privind securitatea și sănătatea în muncă, dacă fapta nu constituie infracțiune.

Pot atrage răspunderea contravențională:

• neevaluarea riscurilor profesionale;
• neinformarea salariaților despre riscuri;
• lipsa documentelor SSM obligatorii;
• lipsa instrucțiunilor;
• neefectuarea instruirilor;
• admiterea la muncă fără pregătirea necesară;
• nestabilirea atribuțiilor SSM;
• neasigurarea condițiilor igienice și sanitare;
• neacordarea echipamentului individual de protecție;
• neasigurarea examenelor medicale;
• neorganizarea primului ajutor;
• neorganizarea evacuării și stingerii incendiilor;
• neasigurarea funcționării dispozitivelor de protecție.

Conform art. 55³ alin. (1), sancțiunile sunt:

Persoana sancționată	Amenda în unități convenționale	Echivalentul în lei
Persoana cu funcție de răspundere	100–200 UC	5.000–10.000 lei
Persoana juridică	250–400 UC	12.500–20.000 lei

Calculul este efectuat la valoarea unei unități convenționale de 50 de lei.

Încălcările săvârșite asupra unui minor

Conform art. 55³ alin. (2), dacă aceleași încălcări sunt săvârșite asupra unui minor, sancțiunile sunt mai mari:

Persoana sancționată	Amenda în unități convenționale	Echivalentul în lei
Persoana cu funcție de răspundere	240–300 UC	12.000–15.000 lei
Persoana juridică	400–500 UC	20.000–25.000 lei

12.2. Sancțiunea pentru necomunicarea sau necercetarea accidentului

Art. 55³ alin. (3) din Codul contravențional sancționează:

• neasigurarea comunicării accidentului;
• neasigurarea cercetării;
• neținerea evidenței;
• neraportarea în modul stabilit;
• modificarea nejustificată a situației de la locul accidentului.

Sancțiunea este o amendă de la 300 la 400 de unități convenționale, aplicată persoanei cu funcție de răspundere.

Aceasta reprezintă între:

15.000 și 20.000 de lei.

În cazul acestei contravenții, textul art. 55³ alin. (3) prevede expres sancționarea persoanei cu funcție de răspundere.

Dacă în cadrul cercetării sunt constatate și alte încălcări, precum lipsa evaluării riscurilor, a instruirii, a examenului medical sau a echipamentului de protecție, autoritatea poate analiza separat răspunderea pentru acestea.

12.3. Când poate fi modificat legal locul accidentului?

Modificarea stării de fapt nu se sancționează dacă este necesară deoarece păstrarea situației:

• poate genera alte accidente;
• pune în pericol viața accidentatului;
• pune în pericol alte persoane;
• împiedică salvarea sau evacuarea.

În asemenea cazuri, angajatorul trebuie, în măsura în care urgența permite:

• să fotografieze situația inițială;
• să realizeze înregistrări video;
• să întocmească schițe;
• să păstreze probele;
• să consemneze ce a fost modificat și de ce.

Excepția nu permite curățarea, repararea sau modificarea locului pentru reluarea rapidă a activității ori pentru ascunderea unor neconformități.

12.4. Când poate interveni răspunderea penală?

Art. 183 din Codul penal al Republicii Moldova reglementează încălcarea regulilor de protecție a muncii.

Răspunderea penală nu intervine automat prin simpla producere a unui accident.

Pentru aplicarea art. 183 trebuie analizate cumulativ:

1. existența unei reguli concrete de protecție a muncii;
2. obligația persoanei de a respecta sau asigura respectarea acelei reguli;
3. încălcarea regulii prin acțiune sau inacțiune;
4. producerea unui accident cu oameni;
5. legătura cauzală dintre încălcare și consecință;
6. vinovăția persoanei.

Normele încălcate pot rezulta din:

• Legea nr. 186/2008;
• HG nr. 95/2009;
• HG nr. 1361/2005;
• cerințele minime aplicabile activității;
• instrucțiunile SSM;
• procedurile tehnologice;
• instrucțiunile producătorului;
• fișa postului;
• ordinele și dispozițiile interne.

12.5. Răspunderea penală în cazul unui accident cu persoane vătămate

Conform art. 183 alin. (1) din Codul penal, încălcarea regulilor de protecție a muncii de către o persoană cu funcție de răspundere sau de către o persoană care gestionează o organizație, dacă încălcarea a provocat accidente cu oameni, se pedepsește cu:

• amendă de la 550 la 850 de unități convenționale;
• muncă neremunerată în folosul comunității de la 100 la 200 de ore; sau
• închisoare de până la 2 ani.

Amenda de 550–850 UC reprezintă, la valoarea de 50 de lei pentru o unitate convențională:

27.500–42.500 de lei.

Sancțiunile sunt alternative. Pedeapsa concretă poate fi stabilită numai de instanța de judecată.

12.6. Răspunderea penală în cazul decesului

Conform art. 183 alin. (2) din Codul penal, dacă aceeași încălcare provoacă din imprudență decesul unei persoane, pedeapsa este:

• închisoare de la 2 la 6 ani;
• cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate pentru un termen de până la 3 ani.

Pentru aplicarea răspunderii penale trebuie demonstrată legătura dintre încălcarea regulii și decesul persoanei.

Faptul că accidentul a fost mortal nu înseamnă automat că administratorul este vinovat. Trebuie stabilită conduita concretă a fiecărei persoane care avea obligații privind organizarea, conducerea sau controlul activității.

12.7. Cine poate răspunde penal?

În funcție de circumstanțe, pot fi analizate acțiunile sau inacțiunile:

• administratorului;
• conducătorului unității;
• conducătorului locului de muncă;
• șefului de șantier;
• maistrului;
• șefului de schimb;
• specialistului SSM;
• lucrătorului desemnat;
• persoanei care a dat dispoziția;
• persoanei care trebuia să verifice echipamentul;
• altei persoane cu obligații concrete de securitate.

Simpla menționare a unei persoane într-un ordin sau într-o fișă de post nu dovedește automat răspunderea penală.

Trebuie stabilit dacă persoana:

• avea obligația concretă;
• cunoștea sau trebuia să cunoască riscul;
• avea autoritatea necesară;
• dispunea de mijloace pentru a interveni;
• a încălcat obligația;
• a contribuit prin conduita sa la producerea accidentului.

12.8. Răspunderea serviciului extern SSM

Contractarea unui serviciu extern de protecție și prevenire nu transferă integral răspunderea angajatorului.

Potrivit art. 9 alin. (4) din Legea nr. 186/2008, apelarea la servicii externe nu îl exonerează pe angajator de responsabilitățile sale în domeniul securității și sănătății în muncă.

În același timp, serviciul extern nu răspunde automat pentru orice accident produs la client.

Trebuie analizate:

• contractul de servicii;
• obligațiile asumate;
• activitățile efectiv realizate;
• informațiile transmise de client;
• recomandările formulate;
• măsurile care trebuiau realizate de angajator;
• persoana care conducea efectiv lucrarea;
• accesul serviciului extern la locul și informațiile relevante;
• legătura dintre eventuala încălcare și accident.

Responsabilitatea se stabilește individual, în funcție de atribuțiile și faptele fiecărei persoane.

12.9. Indemnizația unică pentru reducerea capacității de muncă

Art. 18 alin. (1) din Legea nr. 186/2008 prevede plata unei indemnizații unice lucrătorului căruia i-a fost stabilită reducerea capacității de muncă în urma unui accident de muncă sau a unei boli profesionale.

Indemnizația este plătită de unitatea care poartă vina pentru accident, pe lângă despăgubirile stabilite de lege.

Cuantumul se determină pornind de la:

• salariul mediu lunar pe țară;
• procentul pierderii capacității de muncă.

Legea stabilește că indemnizația nu poate fi mai mică decât salariul anual al accidentatului.

Procentul pierderii capacității de muncă nu este stabilit de angajator, de comisia de cercetare sau de specialistul SSM. Acesta trebuie evaluat de autoritatea competentă.

12.10. Indemnizația în cazul decesului

Conform art. 18 alin. (2) din Legea nr. 186/2008, în cazul decesului lucrătorului, unitatea care poartă vina trebuie:

• să repare prejudiciul material persoanelor îndreptățite;
• să plătească suplimentar o indemnizație unică din mijloacele proprii.

Indemnizația se calculează luând ca bază salariul mediu anual al persoanei decedate, înmulțit cu numărul anilor compleți pe care aceasta nu i-a trăit până la vârsta de 62 de ani.

Cuantumul nu poate fi mai mic de 10 salarii medii anuale.

Formula orientativă este:

Salariul mediu anual al lucrătorului decedat × numărul anilor compleți rămași până la vârsta de 62 de ani

Dacă rezultatul este mai mic decât minimul prevăzut de lege, se aplică pragul minim legal.

12.11. Răspunderea mixtă

Conform art. 18 alin. (4) din Legea nr. 186/2008, dacă reducerea capacității de muncă sau decesul s-a produs atât din vina unității, cât și din vina accidentatului, se aplică răspunderea mixtă.

În această situație, indemnizația poate fi redusă în funcție de gradul de vinovăție al accidentatului.

Vinovăția nu trebuie stabilită arbitrar de angajator. Aceasta trebuie să rezulte din probele și actele întocmite în cadrul procedurilor legale.

Simpla mențiune „neatenția lucrătorului” nu este suficientă pentru reducerea indemnizației.

12.12. Ce se întâmplă dacă unitatea nu are bani?

Art. 18 alin. (6) din Legea nr. 186/2008 prevede că, dacă unitatea nu dispune de mijloacele necesare, indemnizația poate fi achitată, în baza hotărârii instanței judecătorești, din contul:

• bunurilor unității;
• mijloacelor financiare;
• altor active urmăribile.

Lipsa temporară a banilor nu înlătură obligația unității vinovate.

Litigiile privind plata indemnizației sunt examinate de instanța de judecată, conform art. 18 alin. (7).

12.13. Indemnizația unică și celelalte despăgubiri

Indemnizația prevăzută de art. 18 este distinctă de:

• prestațiile de asigurare pentru accidente de muncă;
• indemnizația pentru incapacitate temporară;
• repararea prejudiciului material;
• repararea prejudiciului moral;
• cheltuielile medicale, în condițiile legii;
• sancțiunile contravenționale;
• sancțiunile penale.

Aplicarea unei amenzi nu înlătură automat obligația de despăgubire, iar plata unei despăgubiri nu înlătură răspunderea contravențională sau penală.

12.14. Consecințele pot fi cumulative

Același accident poate conduce, în funcție de circumstanțe, la:

• cercetarea accidentului de către ISM;
• controlul respectării legislației SSM;
• amendarea persoanei cu funcție de răspundere;
• amendarea persoanei juridice;
• măsuri obligatorii de remediere;
• răspundere disciplinară;
• răspundere materială;
• urmărire penală;
• plata indemnizației unice;
• repararea prejudiciului;
• litigii în instanță.

Fiecare formă de răspundere are propriile condiții și propria procedură.

12.15. Cum poate angajatorul reduce riscurile juridice?

După accident, angajatorul trebuie:

• să acorde imediat primul ajutor;
• să comunice evenimentul;
• să păstreze locul și probele;
• să coopereze cu autoritățile;
• să nu completeze retroactiv documentele;
• să constituie legal comisia;
• să respecte termenele;
• să prezinte informații corecte;
• să realizeze măsurile de prevenire;
• să păstreze dovezile tuturor acțiunilor.

Încercarea de a ascunde accidentul, de a modifica locul sau de a transfera artificial vina asupra lucrătorului poate agrava situația juridică.

Accidentul de muncă nu trebuie privit numai ca o problemă de documentație SSM.

Consecințele pot afecta:

• conducerea unității;
• persoanele responsabile;
• patrimoniul companiei;
• continuitatea activității;
• reputația angajatorului;
• situația lucrătorului și a familiei sale.

Cea mai bună protecție juridică este respectarea reală a măsurilor de prevenire înainte de accident și aplicarea transparentă, corectă și documentată a procedurii după producerea acestuia.

13. Prevenirea și gestionarea corectă a accidentelor de muncă cu sprijinul SSM Expert

Un accident de muncă poate produce consecințe serioase pentru lucrător, dar și importante riscuri juridice, financiare și organizaționale pentru angajator. De aceea, măsurile de securitate și sănătate în muncă trebuie aplicate atât înainte de producerea unui accident, pentru prevenirea acestuia, cât și după eveniment, pentru îndeplinirea corectă și la timp a obligațiilor legale.

Solicitați sprijin înainte de producerea unui accident

Prevenirea începe prin identificarea pericolelor și organizarea corespunzătoare a activităților de protecție și prevenire. Echipa SSM Expert poate sprijini angajatorii prin:

• evaluarea riscurilor profesionale;
• elaborarea și actualizarea documentației SSM;
• elaborarea instrucțiunilor de securitate și sănătate în muncă;
• organizarea instruirii conducătorilor și lucrătorilor;
• verificarea fișelor personale de instruire;
• elaborarea planului de protecție și prevenire;
• verificarea modului de organizare a primului ajutor;
• pregătirea companiei pentru controalele autorităților competente;
• consultanță privind îndeplinirea obligațiilor stabilite de Legea nr. 186/2008 și de actele normative aplicabile.

O verificare preventivă poate identifica din timp deficiențele care, în lipsa unor măsuri adecvate, ar putea conduce la accidentarea lucrătorilor.

Solicitați asistență imediat după producerea accidentului

După producerea unui accident, angajatorul trebuie să acționeze rapid, dar fără să modifice nejustificat locul evenimentului sau să compromită probele necesare cercetării.

În limitele permise de legislație, SSM Expert poate oferi asistență privind:

• stabilirea acțiunilor imediate care revin angajatorului;
• comunicarea accidentului către autoritățile competente;
• verificarea posibilității legale de constituire a comisiei angajatorului;
• pregătirea dispoziției de constituire a comisiei de cercetare;
• organizarea documentelor, declarațiilor, fotografiilor și celorlalte materiale necesare;
• completarea procesului-verbal de cercetare, atunci când cercetarea revine comisiei angajatorului;
• întocmirea și organizarea dosarului de cercetare;
• înregistrarea accidentului și respectarea termenelor legale;
• stabilirea și implementarea măsurilor de prevenire a unor evenimente similare.

Asistența acordată angajatorului nu substituie atribuțiile Inspectoratului de Stat al Muncii și nu poate influența concluziile cercetării. Accidentele grave și mortale sunt cercetate de Inspectoratul de Stat al Muncii, iar accidentele cu incapacitate temporară de muncă pot fi cercetate de comisia angajatorului numai dacă aceasta poate fi constituită în conformitate cu pct. 21 din Regulamentul aprobat prin HG nr. 1361/2005.

Contactați SSM Expert

Nu așteptați producerea unui accident sau apariția unor neconformități în timpul unui control. Solicitați evaluarea sistemului de securitate și sănătate în muncă al companiei și beneficiați de sprijin profesionist pentru prevenirea riscurilor.

Dacă accidentul de muncă s-a produs deja, contactați-ne cât mai curând pentru asistență privind acțiunile imediate, comunicarea evenimentului, constituirea comisiei, organizarea cercetării și întocmirea documentelor obligatorii.

SSM Expert – servicii profesionale de securitate și sănătate în muncă

Sediul: mun. Chișinău, str. Vasile Alecsandri 84
Director, Ion Darii: 068 11 84 55
Manager relații cu clienții, dna Aurelia: 068 82 15 72
Telefon fix: 022 20 33 55
E-mail: director@ssmexpert.md
Web: ssmexpert.md

Apelați la SSM Expert înainte de producerea unui accident pentru prevenirea riscurilor sau imediat după accident pentru îndeplinirea corectă și la timp a obligațiilor legale.

Protejăm lucrătorii și ajutăm angajatorii să construiască un sistem SSM sigur, funcțional și conform legislației Republicii Moldova.