În orice companie, indiferent de domeniul de activitate sau de numărul de salariați, respectarea legislației privind securitatea și sănătatea în muncă reprezintă o obligație legală și, în același timp, o responsabilitate esențială față de propriii angajați. Un mediu de muncă sigur nu contribuie doar la prevenirea accidentelor și a bolilor profesionale, ci și la dezvoltarea unei organizații eficiente, stabile și conforme cu cerințele legale.

În acest context, Inspectoratul de Stat al Muncii (ISM) are rolul de a verifica modul în care angajatorii aplică legislația în domeniul raporturilor de muncă și al securității și sănătății în muncă. Pentru numeroși administratori, directori și antreprenori, anunțul privind efectuarea unui control generează întrebări firești:

• Ce documente trebuie prezentate inspectorilor?
• Ce verifică efectiv Inspectoratul de Stat al Muncii?
• Cum se desfășoară un control?
• Pentru ce încălcări pot fi aplicate sancțiuni?
• Cum poate fi pregătită compania pentru a evita neconformitățile și amenzile?

Aceste întrebări sunt pe deplin justificate. În practică, multe dintre sancțiunile aplicate în urma controalelor nu sunt consecința relei-credințe a angajatorului, ci rezultatul necunoașterii obligațiilor legale sau al implementării incomplete a sistemului de securitate și sănătate în muncă.

Un control al Inspectoratului de Stat al Muncii nu înseamnă doar verificarea existenței unui dosar cu documente. Inspectorii analizează dacă angajatorul a organizat activitățile de prevenire și protecție în conformitate cu legislația, dacă riscurile profesionale au fost identificate și evaluate, dacă lucrătorii au fost instruiți corespunzător, dacă examenele medicale au fost efectuate atunci când sunt obligatorii și dacă măsurile de securitate sunt aplicate efectiv la locurile de muncă.

În același timp, controalele Inspectoratului de Stat al Muncii nu se limitează exclusiv la domeniul securității și sănătății în muncă. Inspectorii verifică și respectarea legislației privind raporturile de muncă, inclusiv aspecte referitoare la încheierea și executarea contractelor individuale de muncă, timpul de muncă și de odihnă, salarizarea, evidența timpului de muncă, concediile, combaterea muncii nedeclarate și alte obligații prevăzute de Codul muncii și de legislația conexă.

Pentru asigurarea unui proces de control unitar și transparent, Inspectoratul de Stat al Muncii utilizează opt liste oficiale de verificare, aprobate prin Ordinul Ministerului Muncii și Protecției Sociale nr. 98 din 29 noiembrie 2022. Dintre acestea, șase liste sunt dedicate domeniului securității și sănătății în muncă, iar două liste vizează raporturile de muncă, inclusiv verificarea respectării legislației muncii și identificarea cazurilor de muncă nedeclarată sau de achitare a salariilor și altor plăți în afara evidenței contabile.

Prezentul ghid este axat în principal pe controalele efectuate în domeniul securității și sănătății în muncă, deoarece acestea reprezintă una dintre cele mai complexe componente ale activității Inspectoratului de Stat al Muncii și implică verificarea unui număr semnificativ de obligații legale. Totuși, acolo unde este necesar pentru înțelegerea procesului de control, vor fi prezentate și principalele aspecte referitoare la verificarea raporturilor de muncă.

Spre deosebire de informațiile generale disponibile în mediul online, acest articol are la bază analiza principalelor acte normative care reglementează activitatea de control în Republica Moldova, inclusiv:

• Legea nr. 186/2008 privind securitatea și sănătatea în muncă;
• Hotărârea Guvernului nr. 95/2009 privind organizarea activităților de protecție și prevenire;
• Legea privind Inspectoratul de Stat al Muncii;
• Legea nr. 131/2012 privind controlul de stat asupra activității de întreprinzător;
• Ordinul MMPS nr. 98/2022 privind aprobarea listelor oficiale de verificare utilizate de inspectorii de muncă;
• Codul contravențional al Republicii Moldova, inclusiv articolul 55³ privind răspunderea pentru încălcarea legislației în domeniul securității și sănătății în muncă.

Scopul acestui articol nu este doar de a prezenta prevederile legale, ci de a explica, într-un mod clar și practic, cum se desfășoară un control al Inspectoratului de Stat al Muncii, ce verifică inspectorii în realitate, care sunt documentele și măsurile pe care orice angajator trebuie să le dețină și să le implementeze și cum poate fi redus riscul aplicării sancțiunilor printr-o organizare corectă a activității.

La finalul acestui ghid veți înțelege nu doar ce verifică inspectorii, ci și de ce verifică fiecare aspect, care este temeiul legal al obligațiilor angajatorului, care sunt cele mai frecvente neconformități constatate în practică și ce măsuri pot fi implementate pentru ca un control al Inspectoratului de Stat al Muncii să se desfășoare fără dificultăți și fără consecințe contravenționale.

Rolul Inspectoratului de Stat al Muncii în Republica Moldova

Inspectoratul de Stat al Muncii este autoritatea administrativă abilitată de stat să exercite controlul asupra respectării legislației muncii și a legislației privind securitatea și sănătatea în muncă.

Activitatea acestei instituții are un rol esențial în asigurarea unui mediu de muncă sigur și legal, prin verificarea modului în care angajatorii își îndeplinesc obligațiile stabilite de legislația națională. În exercitarea atribuțiilor sale, Inspectoratul de Stat al Muncii urmărește atât prevenirea accidentelor de muncă și a bolilor profesionale, cât și respectarea drepturilor salariaților în cadrul raporturilor de muncă.

Este important de înțeles că inspectorii de muncă nu urmăresc exclusiv identificarea încălcărilor și aplicarea sancțiunilor. Activitatea de control are și un pronunțat caracter preventiv, scopul principal fiind acela de a determina angajatorii să organizeze și să mențină un sistem eficient de management al securității și sănătății în muncă, capabil să reducă riscurile profesionale și să protejeze viața și sănătatea lucrătorilor.

Din acest motiv, inspectorii analizează nu doar existența documentelor obligatorii, ci și modul în care acestea sunt aplicate în activitatea curentă a companiei. Un sistem SSM bine organizat presupune existența unor documente conforme cu legislația, însă, în egală măsură, presupune implementarea efectivă a măsurilor de prevenire și respectarea lor de către toate persoanele implicate în procesul de muncă.

În continuarea acestui ghid vom analiza situațiile în care poate avea loc un control al Inspectoratului de Stat al Muncii, modul de desfășurare a acestuia și principalele categorii de verificări efectuate de inspectori în cadrul unei unități economice.

Cum începe un control al Inspectoratului de Stat al Muncii?

Indiferent dacă este vorba despre un control planificat sau neplanificat, activitatea Inspectoratului de Stat al Muncii trebuie să se desfășoare cu respectarea cadrului legal aplicabil și a principiilor care guvernează controlul de stat. Atât inspectorii de muncă, cât și angajatorul au drepturi și obligații bine stabilite, iar cunoașterea acestora contribuie la desfășurarea controlului într-un mod transparent, profesionist și eficient.

Din experiența practică, una dintre cele mai mari greșeli pe care le fac unii angajatori este adoptarea unei atitudini defensive sau conflictuale încă de la începutul controlului. O astfel de abordare nu contribuie la soluționarea eventualelor neconformități și poate îngreuna desfășurarea verificărilor.

Atitudinea recomandată este una bazată pe cooperare, transparență și disponibilitatea de a pune la dispoziția inspectorilor toate informațiile și documentele necesare. În același timp, angajatorul trebuie să își cunoască propriile drepturi și să urmărească desfășurarea controlului în condițiile prevăzute de legislație.

Cum începe, în mod obișnuit, controlul?

La sosirea la sediul unității sau la locul unde se desfășoară activitatea, inspectorii de muncă se prezintă reprezentantului angajatorului și inițiază procedura de control în condițiile prevăzute de lege.

În această etapă sunt stabilite, de regulă:

• identitatea persoanei care reprezintă angajatorul pe durata controlului;
• domeniul de activitate al companiei;
• obiectul controlului;
• perioada care urmează a fi verificată;
• persoanele responsabile de securitatea și sănătatea în muncă;
• persoanele care pot furniza documentele și informațiile solicitate.

Este recomandabil ca pe parcursul controlului să participe administratorul unității sau o persoană împuternicită, împreună cu lucrătorul desemnat ori reprezentantul serviciului extern de protecție și prevenire, atunci când activitatea SSM este externalizată.

Prezența persoanei responsabile de domeniul securității și sănătății în muncă facilitează prezentarea documentelor, explicarea modului de organizare a activităților și clarificarea eventualelor întrebări formulate de inspectori.

Care sunt drepturile inspectorului de muncă în timpul controlului?

Pentru mulți angajatori, un control efectuat de Inspectoratul de Stat al Muncii este asociat, în primul rând, cu solicitarea unor documente sau cu verificarea condițiilor existente la locurile de muncă. În realitate, competențele inspectorului de muncă sunt mult mai extinse și sunt reglementate expres de articolul 8 din Legea nr. 140/2001 privind Inspectoratul de Stat al Muncii.

Cunoașterea acestor competențe este importantă pentru orice angajator, deoarece contribuie la desfășurarea controlului într-un mod transparent, eficient și în conformitate cu prevederile legale. În același timp, înțelegerea drepturilor inspectorului permite evitarea unor situații de neînțelegere sau de împiedicare a controlului, care pot genera consecințe juridice suplimentare.

Inspectorul de muncă nu verifică exclusiv existența documentelor obligatorii. Acesta are dreptul să analizeze modul în care legislația este aplicată în practică, să stabilească situația reală existentă în unitate și să utilizeze toate mijloacele legale necesare pentru documentarea constatărilor sale.

Accesul în unitate

În exercitarea atribuțiilor sale, inspectorul de muncă are dreptul să pătrundă liber, fără informare prealabilă, la orice oră din zi sau din noapte, în orice unitate sau loc de muncă organizat de angajatori, indiferent dacă aceștia sunt persoane juridice sau persoane fizice. Acest drept permite verificarea situației reale existente la momentul controlului și împiedică pregătirea artificială a unității înaintea sosirii inspectorilor.

Totuși, după intrarea în unitate, inspectorul notifică, de regulă, angajatorul sau reprezentantul acestuia cu privire la prezența sa. Excepție fac situațiile în care inspectorul apreciază că o astfel de notificare ar putea compromite desfășurarea controlului sau ar putea afecta stabilirea situației reale.

Solicitarea cooperării din partea angajatorului

Pentru desfășurarea eficientă a controlului, inspectorul de muncă poate solicita cooperarea și sprijinul angajatorului, al reprezentanților acestuia, al lucrătorilor, al reprezentanților salariaților, precum și al experților, specialiștilor și tehnicienilor implicați în activitatea verificată. În funcție de natura controlului, poate solicita inclusiv sprijinul specialiștilor din cadrul serviciilor publice ale administrației publice.

Această colaborare este esențială pentru clarificarea aspectelor tehnice și pentru prezentarea documentelor sau informațiilor necesare stabilirii situației de fapt.

Dreptul de a efectua investigații și verificări

Inspectorul de muncă nu este limitat la verificarea documentelor prezentate de angajator. Legea îi conferă dreptul de a efectua orice investigație, examinare, reconstituire sau verificare necesară pentru îndeplinirea atribuțiilor sale.

În acest scop, inspectorul poate:

• adresa întrebări și solicita explicații angajatorului, lucrătorilor sau altor persoane aflate la locul de muncă;
• solicita identificarea oricărei persoane prezente în unitate și explicarea motivului prezenței acesteia;
• solicita prezența angajatorului, a reprezentanților acestuia, a lucrătorilor sau a altor persoane la sediul unității sau la sediul Inspectoratului de Stat al Muncii.

În practică, aceste discuții permit inspectorului să compare informațiile existente în documentația companiei cu modul efectiv în care activitatea este organizată și desfășurată.

Utilizarea mijloacelor de documentare

Pentru documentarea constatărilor efectuate în timpul controlului, inspectorul de muncă poate utiliza diferite mijloace tehnice.

Astfel, acesta are dreptul:

• să preleveze probe din substanțele și materialele utilizate în cadrul activității;
• să efectueze fotografii;
• să realizeze înregistrări video;
• să efectueze înregistrări audio;
• să utilizeze orice alte mijloace de documentare prevăzute de lege.

În cazul prelevării de probe pentru analize, angajatorul sau reprezentantul acestuia trebuie informat că acestea au fost prelevate în acest scop.

Conservarea probelor și a documentelor

Atunci când există riscul distrugerii, modificării, ascunderii sau înstrăinării documentelor relevante pentru control, inspectorul de muncă poate dispune măsuri temporare pentru conservarea acestora pe durata verificărilor.

În acest scop, inspectorul poate:

• solicita prezentarea imediată a documentelor;
• interzice temporar distrugerea, modificarea sau înstrăinarea acestora;
• realiza copii ale documentelor, inclusiv în format electronic;
• sigila temporar încăperi sau mobilier în care sunt păstrate documentele relevante.

Toate aceste măsuri sunt consemnate în procesul-verbal de control și încetează la finalizarea acțiunii de control.

Solicitarea informațiilor și efectuarea expertizelor

În exercitarea atribuțiilor sale, inspectorul de muncă poate solicita și primi informații necesare controlului de la autorități publice centrale și locale, persoane juridice și persoane fizice.

De asemenea, atunci când este necesar pentru stabilirea situației de fapt, acesta poate solicita efectuarea unor măsurători, teste sau expertize prin intermediul organismelor specializate. Acestea pot fi necesare, de exemplu, pentru verificarea nivelului de zgomot, iluminatului, microclimatului, substanțelor chimice sau altor factori de risc profesional.

Dreptul de a solicita condiții pentru desfășurarea controlului

Legea prevede că inspectorul de muncă poate solicita angajatorului să îi pună la dispoziție o încăpere sau un birou separat pentru desfășurarea controlului și, atunci când este necesar, să faciliteze deplasarea în interiorul unității sau al locului de muncă supus verificării. Aceste măsuri au rolul de a permite desfășurarea controlului în condiții corespunzătoare și fără perturbarea nejustificată a activității companiei.

Utilizarea echipamentului individual de protecție

Pe durata controalelor, inspectorul de muncă are obligația de a respecta măsurile de securitate și sănătate în muncă aplicabile locului verificat. În cazul în care activitatea presupune riscuri specifice, acesta poate solicita angajatorului punerea la dispoziție a echipamentului individual de protecție corespunzător, astfel încât verificările să fie efectuate în condiții de siguranță.

Recomandarea SSM Expert

Din experiența noastră, controalele se desfășoară mult mai eficient atunci când angajatorul desemnează o persoană responsabilă care să însoțească inspectorii pe întreaga durată a verificărilor, pune la dispoziție documentele solicitate într-o formă organizată și oferă informații complete și corecte. O atitudine deschisă și cooperantă facilitează desfășurarea controlului și contribuie la clarificarea rapidă a eventualelor aspecte constatate de inspectori.

Care sunt obligațiile angajatorului în timpul controlului?

Pe durata controlului, angajatorul are obligația de a permite desfășurarea verificărilor și de a pune la dispoziția inspectorilor toate informațiile și documentele necesare pentru stabilirea situației de fapt.

În practică, aceasta presupune:

• prezentarea documentelor solicitate;
• asigurarea accesului la locurile de muncă;
• punerea la dispoziție a registrelor și evidențelor obligatorii;
• furnizarea informațiilor solicitate de inspectori;
• facilitarea discuțiilor cu persoanele responsabile și cu lucrătorii.

Este recomandat ca toate documentele să fie prezentate în forma lor actualizată și organizate într-un mod care să permită identificarea rapidă a informațiilor solicitate.

O documentație completă și bine structurată transmite inspectorilor faptul că activitatea de securitate și sănătate în muncă este organizată corespunzător și reduce semnificativ timpul necesar desfășurării controlului.

Ce drepturi are angajatorul?

Controlul nu presupune doar obligații pentru angajator.

Acesta beneficiază, la rândul său, de o serie de drepturi menite să garanteze desfășurarea legală și transparentă a verificărilor.

Astfel, angajatorul are dreptul:

• să fie informat cu privire la obiectul controlului;
• să cunoască măsurile dispuse de inspectori;
• să prezinte explicații și documente justificative;
• să formuleze obiecții cu privire la constatările efectuate;
• să primească actele întocmite în urma controlului;
• să conteste actele administrative sau sancțiunile aplicate, în condițiile prevăzute de lege.

Cunoașterea acestor drepturi este importantă deoarece contribuie la desfășurarea unui control echilibrat și asigură respectarea principiilor legalității și transparenței.

Care sunt primele documente solicitate de inspectori?

Deși fiecare control are particularitățile sale, experiența practică arată că inspectorii solicită, de regulă, încă de la început documentele care permit înțelegerea modului în care este organizată activitatea de securitate și sănătate în muncă.

Printre primele documente analizate se regăsesc, în mod obișnuit:

• ordinul privind organizarea activităților de securitate și sănătate în muncă;
• documentele privind desemnarea persoanelor responsabile sau contractul cu serviciul extern de protecție și prevenire;
• documentele care atestă pregătirea persoanelor responsabile;
• regulamentul intern sau alte documente prin care sunt stabilite atribuțiile în domeniul SSM;
• organigrama sau alte documente care reflectă structura organizatorică a companiei.

Prin analiza acestor documente, inspectorul își formează o imagine de ansamblu asupra modului în care este organizat sistemul de prevenire și protecție în cadrul unității.

De ce nu este suficientă existența documentelor?

Una dintre cele mai întâlnite situații în timpul controalelor este existența unei documentații complete din punct de vedere formal, dar care nu este implementată în activitatea de zi cu zi.

Inspectorii nu verifică doar dacă documentele există într-un dosar.

Ei urmăresc dacă acestea:

• sunt elaborate pentru activitatea concretă a companiei;
• sunt actualizate;
• sunt cunoscute de persoanele responsabile;
• sunt aplicate în practică;
• corespund situației reale existente la locurile de muncă.

De exemplu, existența unor instrucțiuni de securitate și sănătate în muncă nu demonstrează respectarea obligațiilor legale dacă lucrătorii nu au fost instruiți pe baza acestora sau dacă activitatea desfășurată diferă de cea descrisă în documente.

În mod similar, o evaluare a riscurilor profesionale întocmită după un model general, fără a reflecta riscurile specifice companiei, nu îndeplinește scopul prevăzut de lege.

Acesta este motivul pentru care inspectorii analizează întotdeauna atât documentele, cât și modul în care acestea sunt transpuse în practică.

Următoarea etapă a controlului

După verificarea organizării generale și a documentelor introductive, inspectorii trec la etapa cea mai amplă a controlului: analizarea sistemului de management al securității și sănătății în muncă.

În această etapă sunt verificate, în detaliu, organizarea activităților de protecție și prevenire, evaluarea riscurilor profesionale, planul anual de protecție și prevenire, instruirea lucrătorilor, examenele medicale, documentația obligatorie și condițiile existente la locurile de muncă. Aceste aspecte constituie nucleul oricărui control în domeniul securității și sănătății în muncă și reprezintă baza pe care inspectorii evaluează gradul de conformare al angajatorului cu prevederile legislației în vigoare.

Organizarea activităților de securitate și sănătate în muncă – primul aspect verificat de Inspectoratul de Stat al Muncii

După analiza documentelor introductive și după formarea unei imagini generale asupra activității desfășurate de companie, inspectorii trec la una dintre cele mai importante etape ale controlului: verificarea modului în care angajatorul a organizat activitățile de securitate și sănătate în muncă.

Acest capitol reprezintă fundamentul întregului sistem de prevenire și protecție. Dacă organizarea este deficitară, există o probabilitate ridicată ca și celelalte obligații legale să fie îndeplinite incomplet sau doar formal.

Din acest motiv, primele întrebări din Lista de verificare SSM-1 sunt dedicate exclusiv modului în care angajatorul și-a organizat activitatea în domeniul securității și sănătății în muncă.

Cine răspunde pentru securitatea și sănătatea în muncă?

O concepție greșită întâlnită frecvent este aceea că, odată cu desemnarea unui specialist SSM sau cu încheierea unui contract cu un serviciu extern de protecție și prevenire, administratorul companiei nu mai poartă răspundere pentru respectarea legislației.

În realitate, legislația stabilește în mod expres că responsabilitatea generală pentru asigurarea securității și sănătății în muncă revine angajatorului. Acesta poate delega anumite atribuții unor persoane competente sau unui serviciu extern, însă delegarea atribuțiilor nu înlătură obligația de a organiza și supraveghea implementarea măsurilor de prevenire și protecție.

Prin urmare, în timpul controlului, inspectorii urmăresc în primul rând dacă angajatorul și-a îndeplinit obligațiile privind organizarea sistemului SSM și dacă acesta funcționează efectiv.

Cum poate fi organizată activitatea de securitate și sănătate în muncă?

Legislația Republicii Moldova oferă mai multe modalități prin care angajatorul poate organiza activitățile de protecție și prevenire, în funcție de dimensiunea unității, numărul de lucrători și riscurile profesionale existente.

Inspectorii verifică dacă una dintre aceste modalități a fost aleasă și implementată în mod corespunzător.

În practică, activitatea poate fi organizată prin:

• asumarea atribuțiilor de către angajator, în cazurile și condițiile prevăzute de legislație;
• desemnarea unuia sau mai multor lucrători pentru desfășurarea activităților de protecție și prevenire;
• organizarea unui serviciu intern de protecție și prevenire;
• contractarea unui serviciu extern de protecție și prevenire autorizat să presteze astfel de servicii.

Inspectorul nu verifică doar existența unui ordin de desemnare sau a unui contract. Acesta analizează dacă modalitatea aleasă este adecvată activității desfășurate și dacă permite îndeplinirea tuturor obligațiilor prevăzute de legislație.

Verificarea persoanei desemnate sau a serviciului extern SSM

În cadrul controlului, inspectorii solicită documentele care demonstrează cine desfășoară activitățile de securitate și sănătate în muncă în cadrul companiei.

În funcție de situație, pot fi solicitate:

• ordinul privind desemnarea persoanei responsabile;
• fișa postului sau documentul prin care au fost stabilite atribuțiile în domeniul SSM;
• certificatele de instruire și calificare;
• contractul încheiat cu serviciul extern de protecție și prevenire;
• documentele care confirmă competența serviciului extern.

Inspectorii verifică inclusiv dacă persoana desemnată sau reprezentanții serviciului extern își exercită efectiv atribuțiile și dacă sunt implicați în activitățile de prevenire și protecție desfășurate în cadrul companiei.

Sunt suficiente documentele?

Unul dintre cele mai importante aspecte urmărite de inspectori este diferența dintre existența formală a documentelor și implementarea lor efectivă.

În practică, există situații în care compania prezintă toate ordinele necesare, însă persoana desemnată:

• nu cunoaște obligațiile care îi revin;
• nu participă la instruirea lucrătorilor;
• nu verifică respectarea măsurilor de securitate;
• nu actualizează documentația;
• nu participă la evaluarea riscurilor profesionale.

În astfel de situații, simpla existență a documentelor nu demonstrează respectarea obligațiilor legale.

Inspectorii urmăresc dacă sistemul funcționează în practică și dacă persoanele desemnate contribuie efectiv la organizarea activităților de prevenire și protecție.

Verificarea atribuțiilor în domeniul securității și sănătății în muncă

O altă etapă importantă a controlului este verificarea modului în care responsabilitățile privind securitatea și sănătatea în muncă sunt repartizate în cadrul companiei.

Inspectorii analizează dacă atribuțiile au fost stabilite în mod clar pentru:

• administratorul unității;
• conducătorii locurilor de muncă;
• lucrătorul desemnat sau specialistul SSM;
• reprezentanții lucrătorilor;
• ceilalți salariați, în limitele obligațiilor care le revin.

Aceste atribuții trebuie să fie prevăzute în documentele interne ale angajatorului și să fie cunoscute de persoanele cărora le revin.

În lipsa unei repartizări clare a responsabilităților, implementarea măsurilor de securitate și sănătate în muncă devine dificilă, iar riscul producerii accidentelor crește semnificativ.

Verificarea pregătirii profesionale

Inspectorii acordă o atenție deosebită pregătirii profesionale a persoanelor care organizează activitatea în domeniul securității și sănătății în muncă.

În cadrul controlului sunt verificate documentele care atestă instruirea:

• angajatorului, atunci când acesta își asumă atribuțiile prevăzute de lege;
• lucrătorului desemnat;
• specialistului SSM;
• conducătorilor locurilor de muncă;
• altor persoane cu atribuții în domeniul securității și sănătății în muncă.

Lipsa pregătirii corespunzătoare poate conduce la imposibilitatea organizării corecte a activităților de prevenire și protecție și reprezintă una dintre neconformitățile întâlnite în practică.

Cum apreciază inspectorii eficiența sistemului SSM?

Inspectorii nu evaluează doar existența unor documente și ordine administrative.

În timpul controlului, aceștia încearcă să răspundă la o întrebare esențială:

Funcționează în mod real sistemul de securitate și sănătate în muncă din această companie?

Pentru a răspunde la această întrebare, inspectorii corelează toate informațiile obținute:

• documentele prezentate de angajator;
• explicațiile oferite de persoanele responsabile;
• răspunsurile lucrătorilor;
• situația constatată direct la locurile de muncă.

Dacă aceste elemente sunt coerente și demonstrează aplicarea efectivă a măsurilor de prevenire și protecție, sistemul poate fi considerat funcțional.

În schimb, dacă documentele nu corespund realității sau dacă lucrătorii nu cunosc regulile elementare de securitate, inspectorii pot concluziona că obligațiile prevăzute de legislație sunt îndeplinite doar formal.

Evaluarea riscurilor profesionale – documentul pe care se bazează întregul sistem SSM

După verificarea modului în care este organizată activitatea de securitate și sănătate în muncă, inspectorii trec la analiza unuia dintre cele mai importante documente din cadrul oricărei companii: evaluarea riscurilor profesionale.

Aceasta reprezintă fundamentul tuturor măsurilor de prevenire și protecție implementate de angajator și constituie punctul de plecare pentru elaborarea planului anual de protecție și prevenire, a instrucțiunilor SSM, a programelor de instruire și a măsurilor tehnice și organizatorice necesare pentru reducerea riscurilor la locurile de muncă. Acesta este motivul pentru care evaluarea riscurilor profesionale se află printre primele documente analizate de inspectorii de muncă în cadrul oricărui control.

Evaluarea riscurilor profesionale – fundamentul întregului sistem de securitate și sănătate în muncă

Dacă ar fi să identificăm un singur document pe baza căruia inspectorii își formează prima impresie despre modul în care este organizată activitatea de securitate și sănătate în muncă într-o companie, acela este, fără îndoială, evaluarea riscurilor profesionale.

Nu întâmplător, aceasta reprezintă una dintre primele obligații verificate în cadrul Listei de verificare SSM-1, deoarece toate celelalte măsuri de prevenire și protecție trebuie să pornească de la rezultatele evaluării riscurilor.

În practică, evaluarea riscurilor profesionale reprezintă procesul prin care angajatorul identifică toate pericolele existente la locurile de muncă, analizează nivelul de risc asociat acestora și stabilește măsurile necesare pentru eliminarea sau reducerea riscurilor până la un nivel acceptabil.

Cu alte cuvinte, înainte de a stabili ce echipamente de protecție sunt necesare, ce instruiri trebuie efectuate, ce examene medicale sunt obligatorii sau ce măsuri tehnice trebuie implementate, angajatorul trebuie să cunoască exact la ce riscuri sunt expuși lucrătorii.

Acesta este motivul pentru care legislația impune angajatorului obligația de a evalua riscurile profesionale și de a adapta permanent măsurile de prevenire în funcție de activitatea desfășurată și de modificările intervenite în procesul de muncă.

Ce verifică inspectorii în cadrul evaluării riscurilor profesionale?

Una dintre cele mai mari greșeli pe care le fac unii angajatori este să considere că simpla existență a unui dosar intitulat „Evaluarea riscurilor profesionale” este suficientă pentru a demonstra conformitatea cu legislația.

În realitate, inspectorii analizează mult mai multe aspecte.

În cadrul controlului, aceștia verifică dacă evaluarea riscurilor profesionale:

• a fost efectuată pentru toate locurile de muncă și toate funcțiile existente în cadrul companiei;
• reflectă activitatea desfășurată în mod real și nu conține informații generale sau preluate din alte domenii;
• identifică toți factorii de risc profesional existenți;
• stabilește măsuri concrete pentru eliminarea sau reducerea riscurilor;
• este actualizată ori de câte ori apar modificări semnificative în activitatea unității.

Inspectorii urmăresc dacă evaluarea reprezintă un instrument de management al riscurilor sau doar un document întocmit pentru a fi prezentat în cazul unui control.

Evaluarea riscurilor trebuie să reflecte realitatea companiei

Una dintre cele mai frecvente neconformități constatate de inspectorii de muncă este utilizarea unor evaluări standardizate, copiate de la alte societăți comerciale, fără adaptarea acestora la specificul activității desfășurate.

În practică, fiecare companie are particularitățile sale.

Chiar dacă două societăți activează în același domeniu, riscurile profesionale pot fi diferite în funcție de:

• procesele tehnologice utilizate;
• echipamentele de muncă existente;
• organizarea activității;
• numărul de lucrători;
• caracteristicile spațiilor de lucru;
• substanțele utilizate;
• condițiile de mediu;
• nivelul de instruire al personalului.

Din acest motiv, evaluarea riscurilor profesionale trebuie să fie elaborată exclusiv pentru compania respectivă și să reflecte situația existentă în momentul efectuării evaluării.

Ce categorii de riscuri trebuie identificate?

În funcție de activitatea desfășurată, inspectorii verifică dacă au fost identificate toate categoriile relevante de riscuri profesionale.

Acestea pot include, fără a se limita la:

• riscuri mecanice;
• riscuri electrice;
• riscuri de incendiu și explozie;
• riscuri generate de utilizarea echipamentelor de muncă;
• riscuri de cădere de la același nivel sau de la înălțime;
• riscuri ergonomice;
• riscuri determinate de manipularea manuală a maselor;
• riscuri generate de zgomot, vibrații sau iluminat necorespunzător;
• riscuri chimice;
• riscuri biologice;
• riscuri psihosociale, atunci când natura activității le impune.

Nu toate aceste riscuri sunt prezente în orice companie. Tocmai de aceea evaluarea trebuie să fie individualizată și adaptată specificului fiecărei unități.

Evaluarea riscurilor nu este un document care se întocmește o singură dată

O altă greșeală întâlnită frecvent este convingerea că evaluarea riscurilor profesionale rămâne valabilă pe termen nelimitat.

În realitate, acest document trebuie revizuit ori de câte ori apar modificări care pot influența nivelul riscurilor existente.

De exemplu, reevaluarea poate deveni necesară atunci când:

• sunt create locuri noi de muncă;
• sunt introduse echipamente noi;
• sunt utilizate tehnologii noi;
• sunt modificate procesele de lucru;
• sunt utilizate substanțe noi;
• se schimbă organizarea activității;
• are loc un accident de muncă;
• sunt identificate riscuri care nu au fost evaluate anterior.

Inspectorii verifică dacă documentația este actualizată și dacă reflectă situația existentă la data controlului.

Legătura dintre evaluarea riscurilor și celelalte documente SSM

Un inspector cu experiență nu analizează evaluarea riscurilor în mod izolat.

Acesta verifică dacă există o legătură logică între evaluarea riscurilor și celelalte documente obligatorii.

De exemplu:

• măsurile prevăzute în evaluarea riscurilor trebuie să se regăsească în planul anual de protecție și prevenire;
• riscurile identificate trebuie să fie reflectate în instrucțiunile de securitate și sănătate în muncă;
• lucrătorii trebuie să fie informați și instruiți cu privire la riscurile specifice locurilor lor de muncă;
• atunci când natura riscurilor o impune, trebuie organizate examene medicale profilactice și asigurat echipamentul individual de protecție corespunzător.

Dacă aceste documente nu sunt corelate între ele, inspectorii pot concluziona că sistemul de management al securității și sănătății în muncă nu este implementat corespunzător.

Planul anual de protecție și prevenire – documentul care transformă evaluarea riscurilor în măsuri concrete

După verificarea evaluării riscurilor profesionale, inspectorii analizează planul anual de protecție și prevenire.

Acesta reprezintă documentul prin care angajatorul stabilește, în mod concret, măsurile ce urmează să fie implementate pentru eliminarea sau reducerea riscurilor identificate în urma evaluării.

Cu alte cuvinte, dacă evaluarea riscurilor răspunde la întrebarea „Care sunt riscurile existente?”, planul anual de protecție și prevenire răspunde la întrebarea „Ce măsuri vor fi luate pentru a controla aceste riscuri?”

Inspectorii verifică dacă planul:

• există și este aprobat de angajator;
• este elaborat în baza evaluării riscurilor profesionale;
• stabilește măsuri concrete, realizabile și adaptate activității companiei;
• conține termene de realizare și persoane responsabile;
• este pus efectiv în aplicare și actualizat atunci când situația o impune.

Un plan care conține doar formulări generale, fără acțiuni concrete, termene și responsabilități, nu își îndeplinește scopul și poate fi apreciat de inspector ca fiind insuficient.