1. Introducere

Evaluarea riscurilor profesionale este una dintre cele mai importante activități prin care angajatorul poate preveni accidentele de muncă, bolile profesionale și afectarea sănătății lucrătorilor. Aceasta permite identificarea pericolelor existente la locul de muncă, aprecierea nivelului de risc și stabilirea măsurilor necesare pentru eliminarea sau reducerea acestora.

În Republica Moldova, evaluarea riscurilor profesionale nu reprezintă doar o recomandare, ci o obligație legală a angajatorului. Potrivit art. 10 alin. (4) lit. a) din Legea securității și sănătății în muncă nr. 186/2008, angajatorul trebuie să evalueze riscurile profesionale, în special la alegerea echipamentelor de lucru, a substanțelor sau preparatelor chimice și la amenajarea locurilor de muncă.

Evaluarea trebuie să reflecte condițiile reale în care se desfășoară activitatea. Prin urmare, nu este suficientă existența unui document general sau a unei fișe preluate de la o altă companie. Analiza trebuie să țină cont de specificul activității, posturile existente, echipamentele utilizate, sarcinile lucrătorilor, mediul de muncă și persoanele expuse.

Legea impune, de asemenea, ca angajatorul să aplice măsurile de prevenire rezultate în urma evaluării. Conform art. 10 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 186/2008, metodele de producție și de lucru trebuie organizate astfel încât să contribuie la îmbunătățirea nivelului de securitate și sănătate în muncă și să fie integrate în toate activitățile unității, la toate nivelurile ierarhice.

În conformitate cu art. 13 lit. a) din aceeași lege, angajatorul trebuie să dețină o evaluare a riscurilor profesionale, inclusiv pentru grupurile sensibile la riscuri specifice, atunci când asemenea persoane există în unitate. Rezultatele evaluării trebuie să fie utilizate la elaborarea instrucțiunilor SSM, stabilirea măsurilor de protecție, alegerea echipamentului individual de protecție și întocmirea planului de protecție și prevenire.

Procedura de evaluare este reglementată suplimentar prin pct. 41–42 din HG nr. 95/2009. Evaluarea se poate efectua prin orice metodă însușită de evaluatori, însă trebuie să se finalizeze cu propunerea măsurilor de prevenire, iar rezultatele trebuie consemnate într-o fișă de evaluare a riscurilor profesionale.

În acest ghid explicăm, într-un limbaj clar și practic:

• ce reprezintă evaluarea riscurilor profesionale;
• cine are obligația să o efectueze;
• când trebuie realizată și actualizată;
• ce etape trebuie parcurse;
• ce documente trebuie întocmite;
• cum se identifică factorii de risc;
• cum se evaluează grupurile sensibile;
• cum se stabilesc măsurile de prevenire;
• cum se corelează evaluarea cu echipamentul individual de protecție, supravegherea sănătății și planul de protecție și prevenire;
• ce aspecte pot fi verificate de Inspectoratul de Stat al Muncii.

O evaluare realizată corect nu trebuie privită ca o formalitate pregătită exclusiv pentru un eventual control. Ea este un instrument practic de management al securității și sănătății în muncă, care ajută angajatorul să ia decizii corecte și să creeze condiții de muncă mai sigure pentru fiecare lucrător.

2. Ce este evaluarea riscurilor profesionale

Evaluarea riscurilor profesionale este procesul prin care se identifică pericolele existente la locul de muncă, se apreciază probabilitatea producerii unui eveniment și gravitatea consecințelor posibile, iar ulterior se stabilesc măsuri pentru prevenirea sau reducerea riscurilor.

2.1. Ce înseamnă riscul profesional

Potrivit definiției din art. 1 al Legii nr. 186/2008, riscul profesional reprezintă combinația dintre:

• probabilitatea producerii unei leziuni sau afectări a sănătății;
• gravitatea consecințelor acesteia;
• existența unei situații periculoase.

Cu alte cuvinte, un risc profesional nu se referă doar la existența unui pericol. Pentru aprecierea lui trebuie analizat și cât de probabil este ca acel pericol să producă un accident sau o îmbolnăvire și cât de grave ar putea fi consecințele.

De exemplu, prezența unui cablu electric deteriorat reprezintă un pericol. Dacă lucrătorii pot intra în contact cu acesta, iar cablul este utilizat zilnic, probabilitatea producerii unui accident crește. În cazul unei electrocutări, consecințele pot fi grave sau chiar mortale. Aceste elemente determină nivelul riscului profesional.

2.2. Diferența dintre pericol, factor de risc și risc profesional

Pentru ca evaluarea să fie realizată corect, este importantă diferențierea următorilor termeni.

Pericolul

Pericolul este sursa sau situația care poate provoca o vătămare, un accident de muncă sau o afectare a sănătății lucrătorului.

Exemple:

• o mașină fără protecție;
• o substanță chimică periculoasă;
• o podea alunecoasă;
• lucrul la înălțime;
• un conductor electric neizolat;
• ridicarea manuală a unor greutăți.

Factorul de risc profesional

Factorul de risc este elementul concret din procesul de muncă, din echipament, din sarcina de muncă sau din mediul de lucru care poate produce accidentarea sau îmbolnăvirea lucrătorului.

De exemplu, în cazul lucrului la înălțime, factorul de risc îl poate constitui lipsa unei platforme stabile, utilizarea necorespunzătoare a scării sau lipsa protecției împotriva căderii.

Riscul profesional

Riscul profesional este rezultatul analizei pericolului, ținând cont de probabilitatea producerii evenimentului și de gravitatea consecințelor.

Astfel:

Pericolul arată ce poate provoca vătămarea, iar riscul arată cât de probabil este ca aceasta să se producă și cât de grave pot fi urmările.

2.3. Ce urmărește evaluarea riscurilor

Evaluarea riscurilor profesionale trebuie să răspundă la câteva întrebări esențiale:

1. Ce pericole există la locul de muncă?
2. Ce lucrători sau alte persoane pot fi afectate?
3. În ce situații se poate produce accidentul sau îmbolnăvirea?
4. Care pot fi consecințele?
5. Ce măsuri există deja?
6. Sunt aceste măsuri suficiente?
7. Ce măsuri suplimentare trebuie aplicate?
8. Cine este responsabil de realizarea lor și în ce termen?

Răspunsurile trebuie să se bazeze pe activitatea reală a unității, nu doar pe denumirea postului sau pe informații generale despre domeniul de activitate.

2.4. Evaluarea trebuie să analizeze întregul sistem de muncă

Conform art. 10 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 186/2008, angajatorul trebuie să aplice cerințele SSM în funcție de elementele sistemului de muncă:

• omul;
• echipamentele de muncă;
• sarcina de muncă;
• mediul de muncă.

Aceste elemente trebuie analizate împreună. Un echipament poate fi sigur în anumite condiții, dar poate deveni periculos dacă este utilizat de o persoană fără instruire, pentru o sarcină necorespunzătoare sau într-un mediu de lucru impropriu.

De exemplu, evaluarea unui muncitor în construcții trebuie să țină cont nu doar de uneltele folosite, ci și de:

• lucrul în apropierea marginilor neprotejate;
• manipularea materialelor;
• circulația utilajelor;
• starea terenului;
• condițiile meteorologice;
• nivelul de instruire;
• utilizarea echipamentului individual de protecție.

2.5. Evaluarea riscurilor nu înseamnă doar completarea unei fișe

Fișa de evaluare este documentul în care se consemnează rezultatele analizei, însă ea nu înlocuiește procesul propriu-zis de evaluare.

O evaluare corectă presupune:

• observarea activităților efectuate;
• examinarea locurilor de muncă;
• discuții cu lucrătorii;
• verificarea echipamentelor;
• analizarea substanțelor utilizate;
• examinarea instrucțiunilor și procedurilor;
• identificarea situațiilor normale și anormale de lucru;
• stabilirea măsurilor necesare.

Potrivit pct. 42 din HG nr. 95/2009, rezultatele evaluării se consemnează într-o fișă de evaluare a riscurilor profesionale, care trebuie să conțină informațiile prevăzute de metoda aplicată.

Prin urmare, documentul final trebuie să reflecte analiza efectuată și să permită angajatorului să ia măsuri concrete pentru reducerea riscurilor.

2.6. De ce este importantă o evaluare adaptată activității

O evaluare generală poate omite riscuri importante și poate conduce la măsuri nepotrivite. Două companii care au aceeași denumire a postului pot avea niveluri diferite de risc, deoarece utilizează echipamente, tehnologii, substanțe sau metode de lucru diferite.

Evaluarea trebuie, prin urmare, să fie:

• specifică activității;
• adaptată fiecărui post sau loc de muncă;
• bazată pe condițiile reale;
• actualizată atunci când apar modificări;
• corelată cu celelalte documente SSM.

Scopul final este ca riscurile identificate să fie reduse prin măsuri aplicabile, verificabile și integrate în organizarea zilnică a muncii.

3. Cadrul legal aplicabil evaluării riscurilor profesionale

Evaluarea riscurilor profesionale se realizează în baza mai multor acte normative. Legea nr. 186/2008 stabilește obligațiile generale ale angajatorului, iar hotărârile Guvernului detaliază modul de organizare a activităților de prevenire, supravegherea sănătății, utilizarea echipamentului individual de protecție și semnalizarea locurilor de muncă.

3.1. Legea securității și sănătății în muncă nr. 186/2008

Legea nr. 186/2008 reprezintă actul normativ principal în domeniul securității și sănătății în muncă.

Pentru evaluarea riscurilor sunt importante următoarele prevederi:

• art. 1 – stabilește noțiunile de pericol, risc profesional, prevenire și serviciu extern de protecție și prevenire;
• art. 2 – stabilește principiile generale privind prevenirea riscurilor profesionale și protecția lucrătorilor;
• art. 3 – prevede aplicarea legii în toate domeniile de activitate, atât publice, cât și private;
• art. 10 alin. (1) – stabilește obligațiile generale ale angajatorului;
• art. 10 alin. (3) – reglementează principiile generale de prevenire;
• art. 10 alin. (4) – impune evaluarea riscurilor și aplicarea măsurilor rezultate;
• art. 10 alin. (5) – reglementează cooperarea dintre angajatori atunci când lucrătorii mai multor unități activează la același loc de muncă;
• art. 13 lit. a) – obligă angajatorul să dețină evaluarea riscurilor profesionale, inclusiv pentru grupurile sensibile la riscuri specifice;
• art. 13 lit. f) – stabilește obligația elaborării planului de protecție și prevenire, atunci când natura și gradul riscului o impun;
• art. 13 lit. h) – prevede elaborarea instrucțiunilor de securitate și sănătate în muncă;
• art. 22 – reglementează protecția grupurilor sensibile;
• art. 22¹ – stabilește cerințe speciale pentru persoanele cu vârsta de până la 18 ani.

Prin urmare, Legea nr. 186/2008 stabilește atât obligația de a efectua evaluarea, cât și obligația de a folosi rezultatele acesteia pentru organizarea activității și protejarea lucrătorilor.

3.2. HG nr. 95/2009

Hotărârea Guvernului nr. 95/2009 aprobă actele normative privind implementarea Legii nr. 186/2008 și reglementează modul de organizare a activităților de protecție și prevenire.

Pentru evaluarea riscurilor sunt relevante, în special, prevederile Capitolului VIII:

• pct. 41 – evaluarea se efectuează prin orice metodă însușită de evaluatori și se finalizează cu propunerea măsurilor de prevenire;
• pct. 42 – rezultatele evaluării se consemnează într-o fișă de evaluare a riscurilor profesionale;
• pct. 43 – prevede elaborarea planului anual de protecție și prevenire, atunci când natura și gradul riscului o impun;
• pct. 44 – stabilește că, pentru fiecare loc de muncă sau post, se stabilesc măsuri tehnice, igienico-sanitare, organizatorice și de altă natură;
• pct. 45 – măsurile trebuie formulate astfel încât să asigure egalitatea dintre femei și bărbați în domeniul securității și sănătății în muncă;
• pct. 46 – planul de protecție și prevenire se elaborează cu consultarea lucrătorilor, a reprezentanților acestora sau a comitetului pentru securitate și sănătate în muncă, după caz.

HG nr. 95/2009 nu impune o singură metodă de calcul. Angajatorul sau evaluatorul poate utiliza o metodă adecvată, cu condiția ca aceasta să fie însușită de evaluator, să permită identificarea riscurilor și să conducă la măsuri concrete de prevenire.

3.3. HG nr. 146/2026 privind supravegherea sănătății lucrătorilor

HG nr. 146/2026 reglementează supravegherea sănătății lucrătorilor expuși riscurilor profesionale.

Potrivit pct. 4 din Regulamentul aprobat prin această hotărâre, supravegherea sănătății urmărește prevenirea și diagnosticarea precoce a modificărilor stării de sănătate asociate expunerii profesionale. Rezultatele examinării medicale trebuie luate în considerare la stabilirea măsurilor preventive pentru locul de muncă.

Conform pct. 6, supravegherea sănătății poate include:

• examenul medical la angajare;
• examinări medicale periodice;
• examenul medical la reluarea activității;
• examenul la încetarea expunerii profesionale;
• examinări post-expunere;
• examinări suplimentare.

Prin urmare, evaluarea riscurilor profesionale trebuie să fie corelată cu factorii care pot afecta sănătatea lucrătorilor și cu necesitatea efectuării examenelor medicale corespunzătoare.

3.4. HG nr. 906/2020 privind echipamentul individual de protecție

HG nr. 906/2020 stabilește cerințele minime privind utilizarea echipamentului individual de protecție la locul de muncă.

Legătura cu evaluarea riscurilor este prevăzută, în special, la pct. 12–14:

• înainte de alegerea EIP, angajatorul trebuie să evalueze riscurile care nu pot fi evitate prin alte mijloace;
• trebuie stabilite caracteristicile pe care EIP trebuie să le aibă pentru a fi eficient;
• echipamentul disponibil trebuie comparat cu cerințele stabilite;
• evaluarea trebuie revizuită atunci când se modifică elementele analizate.

Aceasta înseamnă că echipamentul individual de protecție nu se alege în mod general sau după preferințe comerciale. Tipul și caracteristicile acestuia trebuie să corespundă riscurilor identificate pentru activitatea și postul respectiv.

3.5. HG nr. 918/2013 privind semnalizarea de securitate și sănătate

HG nr. 918/2013 stabilește cerințele minime pentru semnalizarea de securitate și sănătate la locul de muncă.

În funcție de riscurile identificate, angajatorul poate avea obligația de a utiliza:

• indicatoare de interzicere;
• indicatoare de avertizare;
• indicatoare de obligativitate;
• semnalizare pentru evacuare și prim ajutor;
• semnalizare pentru echipamentele de stingere a incendiilor;
• semnalizarea obstacolelor și a locurilor periculoase;
• marcaje pentru recipiente și conducte.

Semnalizarea trebuie să fie stabilită în funcție de pericolele existente și nu poate înlocui măsurile tehnice sau organizatorice necesare. Ea are rolul de a avertiza, orienta și informa lucrătorii cu privire la riscurile existente.

3.6. Actele normative speciale

În funcție de domeniul de activitate, evaluarea poate necesita consultarea unor acte normative suplimentare privind:

• lucrul la înălțime;
• utilizarea echipamentelor de muncă;
• agenții chimici și biologici;
• lucrările de construcții;
• instalațiile electrice;
• manipularea manuală a greutăților;
• zgomotul și vibrațiile;
• condițiile de muncă grele, vătămătoare sau periculoase;
• protecția persoanelor cu vârsta de până la 18 ani.

De aceea, evaluarea nu trebuie realizată doar prin raportare la o listă generală de riscuri. Evaluatorul trebuie să identifice actele normative aplicabile activității concrete și să verifice dacă măsurile stabilite respectă cerințele acestora.

3.7. Cum se utilizează cadrul legal în practică

Cadrul legal trebuie aplicat într-o ordine logică:

1. Legea nr. 186/2008 stabilește obligația generală și principiile de prevenire;
2. HG nr. 95/2009 explică modul de organizare și documentare a evaluării;
3. actele normative speciale stabilesc cerințele pentru anumite riscuri sau activități;
4. rezultatele evaluării sunt transpuse în fișe, instrucțiuni, planuri, măsuri de protecție și instruiri.

Astfel, documentația SSM trebuie să formeze un sistem coerent. Evaluarea riscurilor, instrucțiunile SSM, planul de protecție și prevenire, echipamentul individual de protecție și instruirea lucrătorilor trebuie să se bazeze pe aceleași riscuri identificate la locul de muncă.

4. Obligația angajatorului de a evalua riscurile profesionale

Evaluarea riscurilor profesionale este o obligație directă a angajatorului. Aceasta nu depinde de numărul de angajați, de forma juridică a companiei sau de faptul că activitatea pare, la prima vedere, lipsită de pericole.

4.1. Obligația generală de a asigura securitatea lucrătorilor

Potrivit art. 10 alin. (1) lit. a)–c) din Legea nr. 186/2008, angajatorul trebuie:

• să aplice actele normative SSM relevante pentru activitatea desfășurată;
• să adopte acte interne de securitate și sănătate în muncă atunci când nu există reglementări naționale sau ramurale aplicabile;
• să întreprindă măsurile necesare pentru prevenirea riscurilor, informarea și instruirea lucrătorilor și asigurarea mijloacelor necesare.

Această obligație presupune o acțiune continuă. Angajatorul nu trebuie doar să întocmească documente, ci să organizeze activitatea astfel încât lucrătorii să nu fie expuși unor riscuri care pot fi prevenite.

4.2. Evaluarea riscurilor care nu pot fi evitate

Art. 10 alin. (3) lit. a)–c) din Legea nr. 186/2008 stabilește următoarea ordine a acțiunilor preventive:

1. evitarea riscurilor profesionale;
2. evaluarea riscurilor care nu pot fi evitate;
3. combaterea riscurilor la sursă.

Această ordine este importantă. Înainte de a recomanda echipament individual de protecție, angajatorul trebuie să verifice dacă pericolul poate fi eliminat sau redus prin modificarea echipamentului, a tehnologiei ori a modului de organizare a muncii.

De exemplu, dacă există riscul de cădere într-o zonă neprotejată, prima măsură trebuie să fie instalarea unei protecții colective sau eliminarea accesului în zona respectivă. Casca sau centura de siguranță pot fi necesare, dar nu înlocuiesc măsurile tehnice care pot preveni căderea.

4.3. Obligația expresă de evaluare

Potrivit art. 10 alin. (4) lit. a) din Legea nr. 186/2008, angajatorul este obligat să evalueze riscurile profesionale, în special:

• la alegerea echipamentelor de lucru;
• la alegerea substanțelor sau preparatelor chimice;
• la amenajarea locurilor de muncă.

Evaluarea trebuie realizată înainte ca decizia să fie pusă în aplicare, deoarece rezultatele acesteia trebuie să influențeze modul în care sunt alese echipamentele, organizate spațiile și stabilite procedurile de lucru.

4.4. Obligația de a aplica măsurile rezultate

Efectuarea evaluării nu este suficientă. Conform art. 10 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 186/2008, după evaluare, angajatorul trebuie să aplice măsurile de prevenire necesare și metodele de producție sau de lucru care îmbunătățesc nivelul securității și protecției sănătății lucrătorilor.

Măsurile trebuie:

• să fie integrate în toate activitățile unității;
• să fie aplicate la toate nivelurile ierarhice;
• să fie cunoscute de persoanele responsabile;
• să fie realizate în termenele stabilite;
• să fie verificate după implementare.

O fișă în care sunt indicate măsuri generale, fără responsabil, termen sau dovadă de aplicare, nu asigură în mod efectiv prevenirea riscurilor.

4.5. Alegerea sarcinilor în funcție de capacitatea lucrătorilor

Conform art. 10 alin. (4) lit. c) din Legea nr. 186/2008, angajatorul trebuie să țină cont de capacitatea lucrătorilor privind securitatea și sănătatea acestora ori de câte ori le încredințează o sarcină.

Prin urmare, repartizarea muncii trebuie să țină cont de:

• pregătirea profesională;
• calificarea și experiența lucrătorului;
• instruirea SSM;
• aptitudinea medicală;
• capacitatea fizică și psihică;
• eventualele restricții sau recomandări medicale;
• apartenența la un grup sensibil la riscuri specifice.

Acest aspect trebuie analizat atât în cadrul evaluării generale, cât și atunci când un lucrător este transferat, primește sarcini noi sau începe să utilizeze un echipament diferit.

4.6. Consultarea lucrătorilor la introducerea tehnologiilor noi

Potrivit art. 10 alin. (4) lit. d) din Legea nr. 186/2008, planificarea și introducerea noilor tehnologii trebuie să facă obiectul consultării lucrătorilor sau a reprezentanților acestora cu privire la efectele asupra:

• echipamentelor utilizate;
• condițiilor de lucru;
• mediului de muncă;
• securității și sănătății lucrătorilor.

În practică, lucrătorii pot furniza informații importante despre riscuri care nu sunt evidente în documentația tehnică, deoarece cunosc modul real în care echipamentele și procesele sunt utilizate.

4.7. Accesul în zonele cu risc grav și specific

Art. 10 alin. (4) lit. e) din Legea nr. 186/2008 obligă angajatorul să limiteze accesul în zonele cu risc grav și specific.

În aceste zone trebuie să aibă acces numai persoanele care:

• desfășoară activitate în cadrul unității;
• au pregătirea profesională necesară;
• dețin calificarea și experiența corespunzătoare;
• sunt dotate cu echipamentele de muncă și de protecție necesare;
• au primit instrucțiuni adecvate privind securitatea și sănătatea în muncă.

Această obligație este deosebit de importantă pentru șantiere, spații de producție, zone electrice, depozite, încăperi cu substanțe periculoase și alte locuri în care accesul necontrolat poate provoca accidente grave.

4.8. Obligația de a deține evaluarea documentată

Pe lângă obligația de a efectua evaluarea, angajatorul trebuie să dețină rezultatele acesteia. Art. 13 lit. a) din Legea nr. 186/2008 prevede că angajatorul trebuie să fie în posesia unei evaluări a riscurilor profesionale, inclusiv a riscurilor referitoare la grupurile sensibile la riscuri specifice.

Documentația trebuie să fie:

• disponibilă în cadrul unității;
• actuală;
• adaptată activității reale;
• întocmită pentru posturile și locurile de muncă existente;
• susținută de măsuri aplicabile;
• prezentată lucrătorilor și persoanelor responsabile, după caz.

Existența unui document cu titlul „evaluarea riscurilor” nu este suficientă dacă acesta nu corespunde activității efectiv desfășurate.

4.9. Cooperarea dintre angajatori

Dacă la același loc de muncă activează lucrători ai mai multor unități, se aplică art. 10 alin. (5) din Legea nr. 186/2008.

Angajatorii trebuie:

• să coopereze în aplicarea măsurilor SSM;
• să-și coordoneze acțiunile de prevenire;
• să se informeze reciproc despre riscurile profesionale;
• să informeze lucrătorii și reprezentanții acestora.

Prevederea este relevantă în special pentru șantiere, centre comerciale, spații închiriate, unități de producție și locuri în care mai multe companii desfășoară simultan activități.

4.10. Cine suportă costurile măsurilor SSM

Conform art. 10 alin. (6) din Legea nr. 186/2008, mijloacele financiare cheltuite de angajator pentru realizarea măsurilor de securitate și sănătate în muncă sunt deductibile.

În același timp, art. 10 alin. (7) prevede că măsurile privind securitatea, igiena și sănătatea în muncă nu pot impune obligații financiare lucrătorilor.

Prin urmare, costurile evaluării, măsurilor de prevenire, echipamentelor de protecție, instruirii și altor acțiuni necesare SSM revin angajatorului și nu pot fi transferate lucrătorilor.

4.11. Concluzie practică

Din coroborarea art. 10 și art. 13 lit. a) din Legea nr. 186/2008 rezultă că angajatorul are trei obligații principale:

1. să identifice și să evalueze riscurile profesionale;
2. să păstreze evaluarea într-o formă documentată și actuală;
3. să aplice și să verifice măsurile stabilite în urma evaluării.

Respectarea acestor obligații presupune existența unei evaluări adaptate activității și integrarea rezultatelor sale în întreaga organizare a muncii.

5. Când se efectuează și se actualizează evaluarea riscurilor profesionale

Legislația nu stabilește un termen unic, de exemplu „o dată pe an”, pentru valabilitatea tuturor evaluărilor riscurilor profesionale. Evaluarea trebuie realizată și revizuită în funcție de condițiile reale de muncă și de modificările care pot influența securitatea și sănătatea lucrătorilor.

5.1. Evaluarea înaintea începerii activității

Evaluarea trebuie realizată înainte ca lucrătorii să fie expuși unor riscuri la locul de muncă. Angajatorul trebuie să cunoască pericolele existente și să stabilească măsurile necesare înainte de începerea activității.

Această abordare este importantă în special:

• la înființarea unei unități;
• la deschiderea unui punct de lucru;
• la crearea unui post nou;
• la începerea unei activități noi;
• la organizarea unui șantier sau a unei lucrări temporare;
• la ocuparea unui loc de muncă cu riscuri specifice.

Evaluarea efectuată după producerea unui accident nu înlocuiește obligația de prevenire. În acel moment, ea poate fi necesară pentru identificarea cauzelor și pentru stabilirea unor măsuri suplimentare.

5.2. Evaluarea la introducerea echipamentelor noi

Conform art. 10 alin. (4) lit. a) din Legea nr. 186/2008, riscurile trebuie evaluate la alegerea echipamentelor de lucru.

Prin urmare, evaluarea trebuie efectuată sau revizuită atunci când unitatea:

• achiziționează utilaje noi;
• introduce mașini sau instalații noi;
• schimbă sculele și dispozitivele de lucru;
• modifică echipamentele existente;
• automatizează o operațiune;
• introduce echipamente care generează zgomot, vibrații, căldură sau alte riscuri.

Nu este suficientă verificarea certificatului sau a instrucțiunii producătorului. Angajatorul trebuie să analizeze și modul în care echipamentul va fi utilizat în condițiile concrete ale unității.

5.3. Evaluarea la utilizarea unor substanțe noi

Riscurile trebuie analizate și la alegerea sau introducerea unor substanțe și preparate chimice noi, conform art. 10 alin. (4) lit. a) din Legea nr. 186/2008.

Revizuirea evaluării este necesară atunci când:

• se utilizează un produs chimic nou;
• se schimbă concentrația sau cantitatea substanței;
• se modifică modul de depozitare;
• se schimbă metoda de aplicare;
• apar riscuri de inhalare, contact cu pielea sau ochii;
• se modifică măsurile de ventilare sau protecție;
• fișa cu date de securitate indică pericole noi.

În funcție de rezultat, pot fi necesare măsuri suplimentare privind ventilarea, depozitarea, echipamentul individual de protecție, instruirea sau supravegherea sănătății lucrătorilor.

5.4. Evaluarea la modificarea condițiilor de muncă

Potrivit art. 10 alin. (2) din Legea nr. 186/2008, angajatorul trebuie să adapteze măsurile de securitate și sănătate în muncă atunci când se schimbă împrejurările, pentru îmbunătățirea situației existente.

Modificarea condițiilor poate viza:

• mutarea într-un alt spațiu;
• reorganizarea locului de muncă;
• schimbarea iluminatului, ventilației sau temperaturii;
• modificarea căilor de acces;
• schimbarea programului de lucru;
• introducerea muncii în schimburi;
• creșterea volumului sau ritmului de muncă;
• schimbarea metodelor de lucru;
• lucrul în exterior sau în condiții meteorologice dificile.

În asemenea situații, evaluarea trebuie să verifice dacă măsurile existente rămân eficiente sau dacă trebuie completate.

5.5. Evaluarea după accidente, incidente și îmbolnăviri profesionale

Un accident de muncă, un incident periculos sau apariția unei boli profesionale poate indica faptul că:

• un pericol nu a fost identificat;
• nivelul riscului a fost apreciat incorect;
• măsurile aplicate nu au fost suficiente;
• lucrătorii nu au fost instruiți corespunzător;
• condițiile reale diferă de cele descrise în documentație.

În astfel de situații, evaluarea trebuie revizuită pentru a stabili dacă sunt necesare măsuri noi sau măsuri mai eficiente. Rezultatele cercetării accidentului trebuie analizate împreună cu documentele de evaluare, instrucțiunile SSM și planul de protecție și prevenire.

5.6. Evaluarea la apariția unor riscuri noi

Evaluarea trebuie actualizată atunci când apar riscuri care nu au fost analizate anterior. Acestea pot fi generate de:

• o tehnologie nouă;
• o modificare a procesului de muncă;
• o activitate temporară;
• un echipament defect;
• lucrări de reparație sau construcție;
• schimbarea organizării muncii;
• introducerea unor materiale noi;
• condiții neobișnuite de lucru.

Potrivit pct. 43 din HG nr. 95/2009, planul de protecție și prevenire trebuie revizuit ori de câte ori se modifică condițiile de muncă sau apar riscuri noi. Deoarece acest plan se bazează pe evaluarea riscurilor, modificarea sa trebuie să fie susținută de revizuirea evaluării.

5.7. Evaluarea pentru persoanele cu vârsta de până la 18 ani

Atunci când în unitate lucrează persoane cu vârsta de până la 18 ani, se aplică prevederi speciale.

Conform art. 22¹ alin. (2)–(3) din Legea nr. 186/2008, evaluarea riscurilor trebuie efectuată:

• înainte ca persoana să înceapă activitatea;
• cu ocazia oricărei modificări importante a condițiilor de muncă.

Analiza trebuie să țină cont, în special, de:

• echipamentele și organizarea postului;
• natura, gradul și durata expunerii la agenți fizici, biologici și chimici;
• utilizarea mașinilor, aparatelor și dispozitivelor;
• organizarea procedeelor de lucru;
• nivelul de formare profesională și informare.

5.8. Evaluarea pentru grupurile sensibile

În cazul în care în unitate există femei gravide, lehuze, femei care alăptează sau persoane cu capacități funcționale limitate, angajatorul trebuie să țină cont de prezența acestora la amenajarea locurilor de muncă, conform art. 22 alin. (1)–(2) din Legea nr. 186/2008.

Evaluarea trebuie revizuită atunci când:

• este comunicată situația relevantă pentru protecția lucrătorului;
• se modifică starea sau capacitatea funcțională;
• apar recomandări medicale;
• lucrătorului i se atribuie alte sarcini;
• se schimbă condițiile de muncă.

Această analiză trebuie realizată cu respectarea confidențialității informațiilor medicale și a datelor cu caracter personal.

5.9. Nu există o valabilitate automată

Evaluarea riscurilor profesionale nu devine automat valabilă pentru o perioadă nelimitată și nu poate fi considerată suficientă doar pentru că a fost semnată.

O evaluare poate rămâne aplicabilă atât timp cât:

• activitatea nu s-a modificat;
• echipamentele și substanțele sunt aceleași;
• locul de muncă nu a fost reorganizat;
• nu au apărut riscuri noi;
• nu s-au produs accidente sau incidente relevante;
• măsurile stabilite sunt încă eficiente.

În schimb, orice modificare importantă a sistemului de muncă poate impune revizuirea documentului, chiar dacă evaluarea a fost întocmită recent.

5.10. Cum se documentează actualizarea

Atunci când evaluarea este revizuită, angajatorul trebuie să păstreze dovezi privind:

• motivul actualizării;
• data efectuării;
• posturile sau locurile de muncă analizate;
• modificările identificate;
• măsurile suplimentare stabilite;
• persoanele responsabile;
• termenele de realizare;
• informarea și, după caz, instruirea lucrătorilor.

Actualizarea poate fi reflectată prin revizuirea fișei de evaluare, emiterea unui raport suplimentar sau elaborarea unei noi evaluări, în funcție de amploarea modificărilor.

6. Cine efectuează evaluarea riscurilor profesionale

Evaluarea riscurilor profesionale trebuie efectuată de persoane care au pregătirea, competența și mijloacele necesare pentru a analiza condițiile reale de muncă. Angajatorul rămâne responsabil pentru organizarea activităților SSM, chiar dacă evaluarea este realizată de un lucrător desemnat, de un serviciu intern sau de un serviciu extern.

6.1. Modalitățile de organizare a activităților de prevenire

Potrivit pct. 3 din Regulamentul aprobat prin HG nr. 95/2009, angajatorul poate organiza activitățile de protecție și prevenire prin:

1. asumarea atribuțiilor lucrătorului desemnat;
2. desemnarea unuia sau mai multor lucrători;
3. înființarea unui serviciu intern de protecție și prevenire;
4. apelarea la unul sau mai multe servicii externe de protecție și prevenire.

Evaluarea riscurilor profesionale este inclusă expres printre activitățile de protecție și prevenire, conform pct. 4 subpct. 1 din HG nr. 95/2009.

6.2. Evaluarea realizată de angajator

În anumite situații, angajatorul poate efectua personal activitățile de protecție și prevenire. Pentru aceasta trebuie îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute la pct. 5 din HG nr. 95/2009:

• activitatea unității nu este inclusă în anexa nr. 1 la Regulament;
• activitatea se desfășoară fără pericole de accidentare sau îmbolnăvire profesională;
• angajatorul lucrează efectiv și cu regularitate în unitate;
• angajatorul deține pregătirea minimă corespunzătoare nivelului doi în domeniul SSM.

Dacă una dintre aceste condiții nu este îndeplinită, angajatorul trebuie să desemneze lucrători, să organizeze un serviciu intern sau să apeleze la un serviciu extern, conform pct. 6 din HG nr. 95/2009.

6.3. Evaluarea realizată de lucrătorul desemnat

Angajatorul poate desemna unul sau mai mulți lucrători pentru activitățile de protecție și prevenire. Desemnarea se face printr-o decizie sau printr-un ordin intern, potrivit pct. 10 din HG nr. 95/2009.

Lucrătorul desemnat trebuie să dispună de:

• pregătirea SSM necesară;
• timpul suficient pentru realizarea atribuțiilor;
• mijloacele adecvate;
• acces la informațiile relevante;
• autoritatea necesară pentru îndeplinirea sarcinilor.

Conform pct. 12 din HG nr. 95/2009, lucrătorul desemnat trebuie să îndeplinească cerințele minime de pregătire corespunzătoare nivelului doi. Numărul lucrătorilor desemnați se stabilește în funcție de mărimea unității, riscurile existente și distribuția locurilor de muncă, potrivit pct. 13.

Desemnarea unei persoane prin ordin intern nu este suficientă dacă aceasta nu are pregătirea, timpul sau mijloacele necesare pentru efectuarea evaluării.

6.4. Evaluarea realizată de serviciul intern

Serviciul intern de protecție și prevenire se organizează ca un compartiment distinct, aflat în subordinea directă a angajatorului, conform pct. 15 din HG nr. 95/2009.

Membrii serviciului intern trebuie să:

• dețină pregătirea minimă corespunzătoare nivelului doi;
• cunoască activitatea și procesele de muncă ale unității;
• aibă acces la locurile de muncă;
• dispună de resursele necesare;
• poată propune și urmări aplicarea măsurilor de prevenire.

Structura serviciului intern se stabilește în funcție de dimensiunea unității, nivelul riscurilor și distribuția teritorială a locurilor de muncă, conform pct. 16–18 din HG nr. 95/2009.

În cazul în care serviciul intern nu deține capacitățile necesare pentru efectuarea tuturor activităților, angajatorul trebuie să apeleze la un serviciu extern, potrivit pct. 9 din HG nr. 95/2009.

6.5. Evaluarea realizată de serviciul extern

Serviciul extern de protecție și prevenire poate efectua evaluarea riscurilor în baza unui contract încheiat cu angajatorul. Potrivit pct. 25 din HG nr. 95/2009, serviciul extern asigură, pe bază de contract, activitățile de protecție a lucrătorilor și de prevenire a riscurilor profesionale.

Pentru realizarea evaluării, serviciul extern trebuie să:

• dispună de personal cu pregătire profesională adecvată;
• aibă mijloacele materiale necesare;
• primească acces la locurile de muncă;
• primească informații despre activitatea și echipamentele utilizate;
• cunoască procesele și condițiile reale de muncă.

Conform pct. 26–28 din HG nr. 95/2009, angajatorul trebuie să asigure serviciului extern accesul la informațiile necesare, iar personalul serviciului trebuie să îndeplinească cerințele minime de pregătire corespunzătoare nivelului doi.

Contractul trebuie să indice concret activitățile care vor fi realizate de serviciul extern, potrivit pct. 30 din HG nr. 95/2009. Este recomandabil ca acesta să prevadă expres:

• evaluarea riscurilor pentru posturile existente;
• vizitarea locurilor de muncă;
• elaborarea fișelor de evaluare;
• elaborarea raportului final;
• actualizarea evaluării;
• propunerea măsurilor de prevenire;
• colaborarea la elaborarea planului de protecție și prevenire.

6.6. Rolul reprezentanților lucrătorilor

Reprezentanții lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul SSM nu înlocuiesc evaluatorul, dar participă la procesul de evaluare.

Conform pct. 36 subpct. 2 din HG nr. 95/2009, aceștia pot însoți echipa sau persoana care efectuează evaluarea riscurilor. Ei pot contribui prin:

• prezentarea problemelor observate la locul de muncă;
• comunicarea propunerilor lucrătorilor;
• urmărirea realizării măsurilor;
• participarea la îmbunătățirea condițiilor de muncă.

Participarea lucrătorilor este importantă deoarece aceștia cunosc modul efectiv în care se desfășoară activitatea și pot semnala situații care nu apar în documentele tehnice.

6.7. Responsabilitatea angajatorului nu este transferată

Apelarea la un serviciu extern nu înseamnă că angajatorul își pierde responsabilitatea în domeniul SSM. Serviciul extern efectuează activitățile prevăzute în contract, însă angajatorul trebuie să:

• furnizeze informațiile corecte;
• permită accesul la locurile de muncă;
• analizeze măsurile propuse;
• aloce resursele necesare;
• aplice măsurile stabilite;
• informeze și instruiască lucrătorii;
• verifice eficiența măsurilor.

O evaluare poate fi întocmită corect din punct de vedere tehnic, dar să nu producă efecte dacă recomandările nu sunt aplicate în activitatea reală.

6.8. Ce trebuie să urmărească angajatorul

Indiferent cine efectuează evaluarea, angajatorul trebuie să verifice dacă:

• evaluatorul are pregătirea necesară;
• au fost analizate toate posturile și locurile de muncă;
• au fost vizitate spațiile în care se desfășoară activitatea;
• lucrătorii au fost consultați sau intervievați, după caz;
• au fost analizate echipamentele, substanțele și metodele de lucru;
• au fost incluse grupurile sensibile, dacă există;
• măsurile propuse sunt clare și aplicabile;
• documentele sunt semnate și datate;
• evaluarea este actualizată când apar modificări.

Evaluarea poate fi efectuată de angajator, de un lucrător desemnat, de serviciul intern sau de serviciul extern de protecție și prevenire, în condițiile prevăzute de HG nr. 95/2009. Criteriul esențial nu este doar cine semnează documentul, ci dacă persoana sau serviciul care îl întocmește are competența necesară și poate realiza o analiză reală, completă și adaptată activității unității.

7. Ce trebuie analizat în cadrul sistemului de muncă

Evaluarea riscurilor profesionale trebuie să examineze modul în care se desfășoară efectiv activitatea, nu doar denumirea postului sau descrierea formală a funcției.

Potrivit art. 10 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 186/2008, angajatorul trebuie să aplice cerințele SSM în funcție de elementele sistemului de muncă:

• omul;
• echipamentele de muncă;
• sarcina de muncă;
• mediul de muncă.

Aceste elemente trebuie analizate împreună, deoarece riscul apare, de regulă, din interacțiunea dintre ele.

7.1. Lucrătorul

Evaluarea trebuie să țină cont de caracteristicile persoanelor care efectuează activitatea, inclusiv de:

• pregătirea profesională;
• calificarea;
• experiența;
• instruirea în domeniul SSM;
• capacitatea de a executa sarcina;
• aptitudinea medicală;
• vârsta;
• capacitățile funcționale;
• apartenența la un grup sensibil la riscuri specifice.

Conform art. 10 alin. (4) lit. c) din Legea nr. 186/2008, angajatorul trebuie să ia în considerare capacitatea lucrătorilor atunci când le încredințează o sarcină.

De exemplu, aceeași activitate poate prezenta riscuri diferite pentru un lucrător experimentat și pentru o persoană care nu a utilizat anterior echipamentul respectiv. În cazul unui lucrător cu capacități funcționale limitate sau al unei persoane cu vârsta de până la 18 ani, este necesară o analiză suplimentară.

7.2. Echipamentele de muncă

În această categorie intră:

• mașinile și utilajele;
• instalațiile;
• sculele și dispozitivele;
• echipamentele electrice;
• mijloacele de transport;
• schelele și scările;
• echipamentele de ridicare;
• echipamentele de măsurare și control.

Pentru fiecare echipament trebuie analizat:

• modul de funcționare;
• riscurile mecanice și electrice;
• existența dispozitivelor de protecție;
• starea tehnică;
• accesul la elementele periculoase;
• operațiunile de pornire, oprire și întreținere;
• posibilitatea utilizării greșite;
• necesitatea instruirii și autorizării;
• întreținerea și verificarea periodică.

La alegerea echipamentelor, evaluarea riscurilor este obligatorie, conform art. 10 alin. (4) lit. a) din Legea nr. 186/2008. Dacă riscurile nu pot fi eliminate prin alegerea sau modificarea echipamentului, trebuie stabilite măsuri suplimentare de protecție.

7.3. Sarcina de muncă

Sarcina de muncă reprezintă totalitatea operațiunilor și responsabilităților pe care lucrătorul trebuie să le îndeplinească.

Evaluarea trebuie să analizeze:

• ce activități efectuează lucrătorul;
• în ce ordine sunt realizate;
• cât durează fiecare operațiune;
• ce efort fizic și psihic presupune;
• ce greutăți sunt manipulate;
• ce poziții de lucru sunt adoptate;
• dacă există mișcări repetitive;
• dacă lucrătorul lucrează singur;
• dacă sunt necesare reacții rapide;
• ce se întâmplă în cazul unei defecțiuni sau situații de urgență.

O evaluare corectă trebuie să includă atât activitățile principale, cât și operațiunile auxiliare, cum ar fi:

• pregătirea locului de muncă;
• transportul materialelor;
• curățarea;
• reglarea echipamentelor;
• înlăturarea blocajelor;
• întreținerea;
• depozitarea;
• evacuarea deșeurilor.

Multe accidente se produc în timpul activităților auxiliare, deoarece acestea sunt tratate ca fiind simple sau neimportante.

7.4. Mediul de muncă

Mediul de muncă include condițiile fizice, chimice, biologice și psihosociale în care lucrătorul își desfășoară activitatea.

În cadrul evaluării trebuie analizate, după caz:

• iluminatul;
• temperatura și umiditatea;
• ventilarea;
• zgomotul;
• vibrațiile;
• praful;
• agenții chimici;
• agenții biologici;
• radiațiile;
• circulația persoanelor și a vehiculelor;
• starea pardoselilor;
• căile de acces și evacuare;
• ordinea și curățenia;
• riscurile de incendiu și explozie;
• ritmul de muncă;
• stresul și suprasolicitarea.

Condițiile mediului pot modifica nivelul unui risc deja identificat. De exemplu, o activitate desfășurată pe o pardoseală uscată poate deveni mai periculoasă dacă suprafața este umedă, contaminată cu ulei sau insuficient iluminată.

7.5. Interacțiunea dintre elementele sistemului de muncă

Riscurile trebuie analizate nu doar separat, ci și prin legătura dintre elementele sistemului de muncă.

Exemple:

• un echipament sigur poate deveni periculos dacă este utilizat de un lucrător neinstruit;
• o sarcină obișnuită poate deveni riscantă dacă trebuie executată într-un spațiu îngust;
• un produs chimic poate prezenta un risc mai mare dacă ventilarea este insuficientă;
• manipularea unei greutăți poate deveni periculoasă dacă lucrătorul adoptă o poziție incorectă;
• lucrul la înălțime poate fi mai riscant în condiții de vânt, ploaie sau vizibilitate redusă.

Această analiză explică de ce nu este suficientă completarea unei liste generale de pericole. Evaluatorul trebuie să observe cum se combină lucrătorul, echipamentul, sarcina și mediul în activitatea concretă.

7.6. Situațiile care trebuie analizate

Evaluarea trebuie să ia în considerare:

• activitatea normală;
• pornirea și oprirea echipamentelor;
• lucrările de întreținere și reparație;
• curățarea și reglarea utilajelor;
• defecțiunile;
• situațiile de urgență;
• evacuarea;
• intervențiile după producerea unui incident;
• activitățile ocazionale sau temporare.

De asemenea, trebuie analizată posibilitatea unor erori previzibile ale lucrătorilor, fără ca responsabilitatea pentru organizarea sigură a muncii să fie transferată asupra acestora.

7.7. Exemplu practic

Pentru postul de muncitor în construcții, analiza sistemului de muncă poate fi realizată astfel:

• lucrătorul: nivelul de instruire, calificarea și experiența;
• echipamentele: scule electrice, schele, scări și utilaje;
• sarcina: tăiere, găurire, ridicare și montare de materiale;
• mediul: teren denivelat, praf, zgomot, circulația utilajelor și condiții meteorologice.

Riscul nu rezultă dintr-un singur element, ci din combinarea acestora. De exemplu, tăierea unui material cu un polizor poate deveni deosebit de periculoasă atunci când echipamentul este deteriorat, lucrătorul nu este instruit, iar spațiul este aglomerat și slab iluminat.

Analiza sistemului de muncă permite evaluatorului să identifice cauzele reale ale riscurilor și să stabilească măsuri potrivite. Evaluarea trebuie să urmărească toate cele patru componente prevăzute de art. 10 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 186/2008 și modul în care acestea influențează securitatea și sănătatea lucrătorilor.

8. Etapele evaluării riscurilor profesionale

Evaluarea riscurilor profesionale trebuie realizată în mod organizat, astfel încât rezultatul final să reflecte situația reală din unitate și să conducă la măsuri concrete de prevenire.

Potrivit pct. 41–42 din HG nr. 95/2009, evaluarea se efectuează printr-o metodă însușită de evaluatori, se finalizează cu propunerea măsurilor de prevenire, iar rezultatele se consemnează în fișa de evaluare a riscurilor profesionale.

În practică, procesul poate fi structurat în următoarele etape.

8.1. Emiterea ordinului de inițiere

Angajatorul emite un ordin prin care dispune efectuarea evaluării riscurilor profesionale.

În ordin se recomandă să fie indicate:

• temeiul legal;
• scopul evaluării;
• componența echipei;
• perioada de desfășurare;
• posturile și locurile de muncă analizate;
• responsabilitățile persoanelor desemnate;
• termenul de prezentare a rezultatelor.

Ordinul stabilește cadrul oficial al activității și demonstrează că evaluarea a fost inițiată de angajator.

8.2. Stabilirea metodei de evaluare

Evaluatorii stabilesc metoda care va fi utilizată pentru identificarea și aprecierea riscurilor.

Conform pct. 41 din HG nr. 95/2009, poate fi utilizată orice metodă însușită de evaluatori. Metoda trebuie însă să permită:

• identificarea pericolelor;
• determinarea persoanelor expuse;
• aprecierea gravității consecințelor;
• aprecierea probabilității producerii;
• stabilirea nivelului de risc;
• formularea măsurilor de prevenire.

Dacă se utilizează o matrice sau o scală de risc, acestea trebuie descrise în metodologia aprobată și aplicate consecvent pentru toate posturile analizate.

8.3. Colectarea informațiilor

Înainte de identificarea riscurilor, evaluatorii trebuie să colecteze informații despre activitatea unității.

Pot fi analizate:

• organigrama și lista funcțiilor;
• fișele de post;
• lista echipamentelor;
• instrucțiunile de utilizare;
• fișele cu date de securitate ale substanțelor;
• registrele de instruire;
• certificatele și autorizațiile;
• rezultatele examenelor medicale, în limitele informațiilor necesare;
• datele despre accidente și incidente;
• măsurătorile factorilor de mediu;
• reclamațiile sau observațiile lucrătorilor.

Informațiile documentare trebuie verificate prin observarea condițiilor reale de muncă.

8.4. Identificarea posturilor și locurilor de muncă

Evaluarea trebuie să stabilească exact ce posturi și locuri de muncă sunt analizate.

Este important să fie incluse:

• funcțiile prevăzute în statele de personal;
• posturile ocupate temporar;
• locurile de muncă permanente și mobile;
• punctele de lucru;
• spațiile comune;
• activitățile desfășurate în afara sediului;
• posturile cu activități ocazionale.

Denumirea funcției nu este întotdeauna suficientă. Două persoane cu aceeași funcție pot lucra în spații diferite sau pot utiliza echipamente diferite, ceea ce poate determina riscuri distincte.

8.5. Examinarea locurilor de muncă

Evaluatorii trebuie să examineze locurile în care activitatea se desfășoară efectiv.

În timpul vizitei se verifică, după caz:

• starea spațiilor;
• căile de acces și evacuare;
• ordinea și curățenia;
• iluminatul și ventilarea;
• echipamentele;
• instalațiile electrice;
• semnalizarea;
• protecțiile colective;
• utilizarea echipamentului individual de protecție;
• modul de organizare a lucrului;
• activitățile simultane ale mai multor lucrători sau companii.

Observarea directă este esențială pentru identificarea diferențelor dintre procedura prevăzută în documente și activitatea realizată în practică.

8.6. Identificarea pericolelor

Pentru fiecare post și loc de muncă se identifică pericolele asociate:

• echipamentelor;
• materialelor și substanțelor;
• operațiunilor;
• condițiilor de mediu;
• organizării muncii;
• comportamentului previzibil;
• situațiilor de urgență.

Pericolul trebuie descris concret. Formularea „există risc mecanic” este prea generală. O descriere utilă ar fi: „posibilitatea contactului mâinii cu discul rotativ al polizorului în timpul tăierii materialului”.

8.7. Stabilirea persoanelor expuse

Pentru fiecare pericol se stabilește cine poate fi afectat:

• lucrătorul care efectuează operațiunea;
• colegii din aceeași zonă;
• conducătorul locului de muncă;
• personalul de întreținere;
• lucrătorii altor companii;
• vizitatorii;
• persoanele din grupuri sensibile.

Se analizează și durata, frecvența și condițiile expunerii.

8.8. Aprecierea nivelului de risc

Evaluatorii stabilesc nivelul riscului în funcție de metoda aleasă.

De regulă, analiza include:

• gravitatea consecințelor;
• probabilitatea producerii evenimentului;
• frecvența sau durata expunerii;
• eficiența măsurilor deja existente;
• nivelul final de risc.

Dacă se utilizează matricea de risc, rezultatul trebuie interpretat conform metodologiei aprobate. Nivelul obținut nu reprezintă doar o valoare numerică, ci trebuie să indice necesitatea unor măsuri suplimentare.

8.9. Stabilirea măsurilor de prevenire

Pentru fiecare risc semnificativ se stabilesc măsuri clare și realizabile.

Măsurile pot include:

• eliminarea pericolului;
• înlocuirea echipamentului sau a substanței;
• instalarea unei protecții colective;
• modificarea tehnologiei;
• delimitarea zonei;
• elaborarea unei instrucțiuni;
• instruirea lucrătorilor;
• efectuarea unei verificări tehnice;
• asigurarea EIP;
• efectuarea unui examen medical;
• instalarea semnalizării;
• limitarea accesului.

Măsurile trebuie să fie formulate concret, nu prin expresii generale precum „respectarea regulilor” sau „atenție sporită”.

8.10. Întocmirea fișelor de evaluare

Rezultatele se consemnează într-o fișă pentru fiecare post sau loc de muncă, conform pct. 42 din HG nr. 95/2009.

Fișa trebuie să permită identificarea legăturii dintre:

• activitatea efectuată;
• pericolul identificat;
• consecința posibilă;
• nivelul de risc;
• măsura propusă.

Dacă postul implică activități foarte diferite, poate fi necesară separarea acestora în mai multe fișe sau tratarea distinctă a fiecărui loc de muncă.

8.11. Elaborarea raportului sau concluziei finale

După finalizarea fișelor, evaluatorii elaborează raportul sau concluzia finală.

Acesta poate cuprinde:

• temeiul legal;
• perioada evaluării;
• componența echipei;
• metoda aplicată;
• posturile analizate;
• rezultatele evaluării;
• principalele riscuri identificate;
• nivelul global de risc, dacă metoda îl prevede;
• măsurile prioritare;
• concluziile evaluatorilor.

Raportul trebuie să reflecte conținutul fișelor și să nu includă concluzii care nu sunt susținute de analiza efectuată.

8.12. Integrarea rezultatelor în planul de protecție și prevenire

Conform art. 13 lit. f) din Legea nr. 186/2008 și pct. 43–44 din HG nr. 95/2009, măsurile stabilite în urma evaluării trebuie incluse în planul de protecție și prevenire, atunci când natura și gradul riscurilor o impun.

Planul trebuie să prevadă:

• măsura care urmează a fi realizată;
• termenul;
• persoana responsabilă;
• resursele necesare;
• modul de verificare a realizării.

Astfel, evaluarea riscurilor devine parte a activității de prevenire, nu rămâne un document separat.

8.13. Informarea lucrătorilor și verificarea aplicării

După finalizarea evaluării, lucrătorii trebuie să cunoască riscurile relevante pentru activitatea lor și măsurile care trebuie respectate.

Informațiile din evaluare trebuie reflectate în:

• instrucțiunile SSM;
• instruirea introductiv-generală;
• instruirea la locul de muncă;
• instruirea periodică;
• procedurile de lucru;
• activitățile de verificare.

Ulterior, angajatorul trebuie să urmărească dacă măsurile sunt aplicate și dacă acestea reduc efectiv nivelul riscului.

Schema procesului

Ordin → metodologie → colectarea informațiilor → examinarea locurilor de muncă → identificarea pericolelor → aprecierea riscurilor → măsuri de prevenire → fișe → raport final → plan de protecție și prevenire → informarea și instruirea lucrătorilor

O evaluare completă presupune mai mult decât completarea unei fișe. Ea începe cu organizarea oficială a procesului, continuă cu analiza condițiilor reale de muncă și se finalizează prin aplicarea și verificarea măsurilor de prevenire.

9. Ordinul și metodologia de evaluare

Evaluarea riscurilor profesionale trebuie să fie organizată și documentată de la început. În acest scop, angajatorul emite un ordin de inițiere și aprobă metodologia sau procedura pe baza căreia va fi realizată evaluarea.

Aceste documente nu înlocuiesc fișele și raportul final, ci stabilesc cadrul în care se desfășoară întreaga activitate.

9.1. Ordinul privind inițierea evaluării

Ordinul este documentul intern prin care angajatorul dispune efectuarea evaluării riscurilor profesionale.

În ordin se recomandă să fie indicate:

• denumirea unității;
• temeiul juridic;
• scopul evaluării;
• data începerii și termenul finalizării;
• membrii echipei;
• posturile și locurile de muncă analizate;
• responsabilitățile evaluatorilor;
• obligația conducătorilor locurilor de muncă de a prezenta informațiile necesare;
• termenul de prezentare a raportului final;
• persoana responsabilă de controlul executării ordinului.

Ordinul poate fi emis în baza art. 10 și art. 13 din Legea nr. 186/2008, precum și a pct. 3–4 din HG nr. 95/2009, care stabilesc modalitățile de organizare a activităților de protecție și prevenire, inclusiv evaluarea riscurilor profesionale.

9.2. Desemnarea echipei de evaluare

În funcție de modul de organizare a activităților SSM, echipa poate include:

• angajatorul;
• lucrătorul desemnat;
• reprezentantul serviciului intern;
• reprezentantul serviciului extern;
• conducătorul locului de muncă;
• reprezentantul lucrătorilor;
• specialiști tehnici sau medicali, după necesitate.

Conform pct. 10 din HG nr. 95/2009, desemnarea lucrătorului pentru activitățile de protecție și prevenire se face prin decizia angajatorului. Reprezentantul lucrătorilor poate însoți persoana sau echipa care efectuează evaluarea, potrivit pct. 36 subpct. 2 din aceeași hotărâre.

Componența echipei trebuie să reflecte specificul activității. Pentru o activitate de birou poate fi suficientă o echipă restrânsă, în timp ce pentru producție, construcții, lucrări electrice sau utilizarea substanțelor chimice poate fi necesară implicarea mai multor specialiști.

9.3. Informațiile puse la dispoziția evaluatorilor

Pentru ca evaluarea să fie completă, angajatorul trebuie să asigure accesul la informațiile relevante.

Acestea pot include:

• lista posturilor și a lucrătorilor;
• fișele de post;
• descrierea proceselor de muncă;
• lista echipamentelor;
• documentația tehnică;
• instrucțiunile producătorilor;
• fișele cu date de securitate;
• informații despre program și organizarea muncii;
• date privind accidentele și incidentele;
• rezultatele măsurătorilor;
• informații privind lucrătorii din grupuri sensibile;
• documentele existente în domeniul SSM.

În cazul serviciilor externe, pct. 26 din HG nr. 95/2009 obligă angajatorul să asigure accesul la toate informațiile necesare desfășurării activității de protecție și prevenire.

9.4. Ce este metodologia de evaluare

Metodologia este documentul care explică modul în care vor fi identificate, analizate și apreciate riscurile profesionale.

Ea trebuie să stabilească:

• obiectul și domeniul evaluării;
• termenii utilizați;
• sursele de informații;
• modul de identificare a pericolelor;
• criteriile de apreciere a gravității;
• criteriile de apreciere a probabilității;
• modul de calcul sau clasificare a nivelului de risc;
• forma fișei de evaluare;
• modul de stabilire a măsurilor;
• responsabilitățile evaluatorilor;
• modul de elaborare a raportului final.

Potrivit pct. 41 din HG nr. 95/2009, evaluarea se poate efectua prin orice metodă însușită de evaluatori. Aceasta înseamnă că metodologia poate utiliza o matrice de risc, o metodă de apreciere calitativă sau o altă metodă adecvată, dacă rezultatul permite stabilirea măsurilor de prevenire.

9.5. Alegerea metodei de evaluare

Metoda trebuie aleasă în funcție de:

• natura activității;
• numărul și tipul riscurilor;
• complexitatea proceselor;
• numărul locurilor de muncă;
• existența echipamentelor tehnice;
• utilizarea substanțelor periculoase;
• activitățile desfășurate în mai multe locații;
• existența grupurilor sensibile;
• nivelul de pregătire al evaluatorilor.

Pentru activități simple poate fi utilizată o metodă mai ușor de aplicat. Pentru activități industriale, de construcții, electrice sau cu expunere chimică este necesară o analiză mai detaliată.

Important este ca metoda să fie aplicată consecvent. Nu este recomandabil ca evaluatorul să schimbe criteriile de apreciere de la un post la altul fără o justificare clară.

9.6. Utilizarea matricei de risc

În multe metode se utilizează o matrice bazată pe două elemente:

• gravitatea consecințelor;
• probabilitatea producerii evenimentului.

Prin combinarea acestora se stabilește nivelul de risc. Metodologia poate utiliza, de exemplu, niveluri de la 1 la 5, însă această scală trebuie explicată în documentul aprobat.

Matricea trebuie să fie însoțită de criterii clare. Nu este suficient să fie prezentate culori sau valori numerice fără să se explice:

• ce înseamnă fiecare nivel;
• când riscul este acceptabil;
• când sunt obligatorii măsuri suplimentare;
• cine decide prioritatea măsurilor;
• cum se verifică reducerea riscului.

9.7. Procedura de observare și consultare

Metodologia trebuie să prevadă modul în care evaluatorii obțin informațiile din teren.

Pot fi utilizate:

• observarea directă;
• discuțiile cu lucrătorii;
• chestionarele;
• analiza fișelor de post;
• verificarea echipamentelor;
• examinarea procedurilor;
• analiza accidentelor și incidentelor;
• verificarea măsurilor deja aplicate.

Consultarea lucrătorilor este utilă deoarece aceștia pot indica:

• operațiuni care nu apar în fișa postului;
• defecțiuni repetate;
• situații de lucru periculoase;
• dificultăți în utilizarea EIP;
• riscuri care apar doar în anumite perioade;
• diferențe dintre procedura scrisă și activitatea reală.

9.8. Forma fișei de evaluare

Metodologia trebuie să stabilească modelul fișei de evaluare, deoarece pct. 42 din HG nr. 95/2009 prevede consemnarea rezultatelor într-o asemenea fișă.

Fișa poate include:

• denumirea unității;
• postul sau locul de muncă;
• activitățile analizate;
• componentele sistemului de muncă;
• factorii de risc;
• forma concretă de manifestare;
• persoanele expuse;
• consecințele posibile;
• gravitatea;
• probabilitatea;
• nivelul de risc;
• măsurile existente;
• măsurile suplimentare;
• responsabilul;
• termenul;
• semnăturile evaluatorilor.

Modelul trebuie să fie suficient de detaliat pentru a demonstra modul în care s-a ajuns la concluzia finală.

9.9. Aprobarea și utilizarea metodologiei

Metodologia trebuie aprobată de angajator înainte de începerea evaluării. După aprobare, ea trebuie aplicată pentru toate posturile incluse în aceeași evaluare.

Dacă metoda sau criteriile se modifică în timpul lucrării, schimbarea trebuie justificată și consemnată. În caz contrar, rezultatele pot deveni neuniforme și dificil de verificat.

Metodologia trebuie păstrată împreună cu:

• ordinul de inițiere;
• fișele de evaluare;
• raportul final;
• planul de protecție și prevenire;
• documentele privind aplicarea măsurilor.

9.10. Diferența dintre documentele evaluării

Documentația completă poate include următoarele acte:

• ordinul – dispune inițierea evaluării;
• metodologia – explică modul de efectuare;
• fișa de evaluare – consemnează rezultatele pentru post sau loc de muncă;
• raportul sau concluzia finală – sintetizează rezultatele generale;
• planul de protecție și prevenire – stabilește măsurile, termenele și responsabilii;
• dovezile de aplicare – confirmă realizarea măsurilor.

Aceste documente au roluri diferite și nu trebuie confundate. De exemplu, ordinul nu poate înlocui fișa de evaluare, iar raportul final nu dovedește singur că măsurile au fost aplicate.

Ordinul și metodologia asigură organizarea corectă a evaluării riscurilor profesionale. Ordinul stabilește cine, când și ce trebuie să evalueze, iar metodologia explică modul în care analiza va fi realizată. Împreună cu fișele și raportul final, acestea formează baza documentară a procesului de evaluare.

10. Identificarea factorilor de risc profesional

Identificarea factorilor de risc este una dintre cele mai importante etape ale evaluării. Dacă un pericol nu este identificat, acesta nu va fi analizat, iar angajatorul nu va putea stabili măsurile necesare pentru prevenirea accidentelor și îmbolnăvirilor profesionale.

Factorii de risc trebuie identificați pentru fiecare post și loc de muncă, în funcție de activitățile efectiv desfășurate, echipamentele utilizate și condițiile reale de muncă.

10.1. Ce trebuie identificat

Pentru fiecare activitate, evaluatorul trebuie să stabilească:

• sursa pericolului;
• situația în care pericolul se poate manifesta;
• lucrătorii expuși;
• consecințele posibile;
• măsurile existente;
• măsurile suplimentare necesare.

Descrierea trebuie să fie concretă. Formulări precum „risc mecanic”, „risc electric” sau „risc fizic” sunt prea generale dacă nu explică modul în care pericolul se poate produce.

De exemplu, este mai corect să se scrie:

„Posibilitatea lovirii lucrătorului de materialele depozitate necorespunzător în timpul deplasării prin zona de lucru.”

decât:

„Risc mecanic.”

10.2. Factori de risc mecanic

Factorii mecanici sunt legați de obiecte, echipamente sau procese care pot provoca lovirea, tăierea, strivirea, înțeparea ori căderea lucrătorului.

Exemple:

• contactul cu elemente mobile ale utilajelor;
• lipsa apărătorilor;
• prinderea între componente;
• tăierea cu scule manuale sau electrice;
• desprinderea unor piese;
• căderea obiectelor;
• răsturnarea materialelor;
• prăbușirea structurilor;
• lovirea de vehicule sau utilaje;
• proiectarea particulelor;
• alunecarea și căderea la același nivel;
• căderea de la înălțime.

În fișa de evaluare trebuie indicată operațiunea concretă și consecința posibilă. De exemplu: „căderea materialelor de pe raft în timpul depozitării sau scoaterii acestora, cu posibilitatea lovirii lucrătorului”.

10.3. Factori de risc electric

Riscurile electrice pot apărea în timpul utilizării, verificării sau întreținerii echipamentelor și instalațiilor electrice.

Pot fi analizate:

• contactul direct cu părți aflate sub tensiune;
• contactul indirect prin carcase metalice defecte;
• cablurile deteriorate;
• prizele sau prelungitoarele necorespunzătoare;
• lipsa împământării;
• utilizarea echipamentelor în spații umede;
• intervențiile efectuate de persoane neautorizate;
• improvizațiile electrice;
• arcul electric;
• incendiile provocate de instalații defecte.

Evaluarea trebuie să țină cont de lucrările efectuate, nivelul de tensiune, calificarea personalului și măsurile de protecție existente.

10.4. Factori de risc fizic

Factorii fizici pot afecta sănătatea lucrătorilor prin expunere repetată sau intensă.

Exemple:

• zgomotul;
• vibrațiile;
• temperaturile ridicate sau scăzute;
• umiditatea;
• iluminatul insuficient sau excesiv;
• radiațiile;
• presiunea;
• praful;
• curenții de aer;
• suprafețele fierbinți;
• câmpurile electromagnetice.

În funcție de nivelul expunerii, pot fi necesare măsurători, măsuri tehnice, limitarea timpului de expunere, pauze, protecție colectivă sau echipament individual de protecție.

10.5. Factori de risc chimic

Riscurile chimice apar atunci când lucrătorii utilizează sau pot intra în contact cu substanțe și preparate periculoase.

Se analizează:

• inhalarea vaporilor, gazelor sau pulberilor;
• contactul cu pielea;
• pătrunderea în ochi;
• înghițirea accidentală;
• inflamabilitatea;
• reactivitatea;
• depozitarea necorespunzătoare;
• amestecarea incompatibilă;
• lipsa ventilării;
• lipsa etichetării;
• eliminarea necorespunzătoare a deșeurilor.

La alegerea substanțelor, angajatorul trebuie să țină cont de evaluarea riscurilor, conform art. 10 alin. (4) lit. a) din Legea nr. 186/2008.

Pentru stabilirea măsurilor trebuie consultate și fișele cu date de securitate ale produselor utilizate.

10.6. Factori de risc biologic

Factorii biologici pot fi prezenți în activități medicale, de curățenie, alimentație publică, agricultură, salubritate sau în alte domenii.

Exemple:

• bacterii;
• virusuri;
• fungi;
• paraziți;
• sânge și alte produse biologice;
• mușcături sau înțepături;
• animale și insecte;
• deșeuri contaminate;
• contactul cu persoane infectate.

În funcție de activitate, măsurile pot include igiena mâinilor, vaccinarea, dezinfecția, ventilarea, gestionarea deșeurilor și utilizarea echipamentului de protecție.

10.7. Factori de risc ergonomic

Factorii ergonomici apar atunci când activitatea, echipamentul sau locul de muncă nu sunt adaptate caracteristicilor lucrătorului.

Trebuie analizate:

• ridicarea și transportarea manuală a greutăților;
• mișcările repetitive;
• pozițiile incomode;
• lucrul prelungit în picioare;
• lucrul prelungit pe scaun;
• efortul fizic excesiv;
• spațiul insuficient;
• înălțimea necorespunzătoare a mesei sau echipamentului;
• utilizarea repetată a tastaturii și mouse-ului;
• lipsa pauzelor.

Riscurile ergonomice pot conduce la dureri musculare, afecțiuni ale coloanei vertebrale, suprasolicitări și boli profesionale.

10.8. Factori de risc psihosocial

Evaluarea trebuie să ia în considerare și factorii care pot afecta sănătatea psihică și echilibrul emoțional al lucrătorilor.

Exemple:

• suprasolicitarea;
• ritmul excesiv de muncă;
• lipsa pauzelor;
• programul prelungit sau munca în schimburi;
• responsabilitatea disproporționată;
• lipsa clarității atribuțiilor;
• conflictele la locul de muncă;
• hărțuirea sau comportamentul agresiv;
• izolarea lucrătorului;
• lipsa controlului asupra sarcinilor;
• presiunea constantă privind termenele.

Acești factori trebuie analizați în raport cu organizarea muncii și cu efectele posibile asupra sănătății lucrătorilor.

10.9. Factori de risc organizațional

Unele riscuri sunt generate de modul în care este organizată activitatea.

Pot fi analizate:

• lipsa delimitării responsabilităților;
• insuficiența personalului;
• lipsa coordonării între lucrători;
• instruirea necorespunzătoare;
• lipsa supravegherii;
• comunicarea deficitară;
• programarea necorespunzătoare a lucrărilor;
• permiterea accesului persoanelor neautorizate;
• lipsa procedurilor;
• neefectuarea verificărilor tehnice;
• nerespectarea măsurilor stabilite.

Un echipament bun și un spațiu amenajat corespunzător nu garantează securitatea dacă activitatea este organizată defectuos.

10.10. Factori de risc de incendiu și explozie

În funcție de activitate, evaluatorul trebuie să identifice și riscurile asociate incendiilor sau exploziilor.

Exemple:

• utilizarea substanțelor inflamabile;
• acumularea vaporilor;
• lucrări cu flacără deschisă;
• scântei produse de echipamente;
• instalații electrice defecte;
• depozitarea necorespunzătoare a materialelor;
• blocarea căilor de evacuare;
• lipsa mijloacelor de stingere;
• lipsa semnalizării;
• imposibilitatea evacuării rapide.

Aceste riscuri trebuie corelate cu măsurile de prevenire a incendiilor, planurile de evacuare, instruirea lucrătorilor și semnalizarea de securitate.

10.11. Riscuri asociate situațiilor de urgență

Evaluarea trebuie să analizeze și situațiile care nu apar în activitatea obișnuită, dar pot produce consecințe grave:

• incendii;
• explozii;
• scurgeri de substanțe;
• întreruperea energiei;
• avarii;
• evacuări;
• cutremure;
• fenomene meteorologice severe;
• accidente cu persoane din exterior;
• blocarea căilor de acces.

Pentru aceste situații trebuie stabilite proceduri de acțiune, responsabilități și măsuri de instruire.

10.12. Factori de risc în cazul mai multor angajatori

Atunci când la același loc de muncă activează lucrători ai mai multor unități, riscurile pot apărea din activitățile simultane și din lipsa coordonării.

Conform art. 10 alin. (5) din Legea nr. 186/2008, angajatorii trebuie să se informeze reciproc despre riscurile profesionale și să-și coordoneze acțiunile de protecție și prevenire.

Această situație este frecvent întâlnită:

• pe șantiere;
• în spații comerciale;
• în hale închiriate;
• în clădiri cu mai mulți angajatori;
• la lucrări de reparație și mentenanță.

Factorii de risc trebuie descriși concret, în legătură directă cu activitatea și condițiile de muncă. O evaluare utilă nu se limitează la enumerarea unor categorii generale, ci arată cum se poate produce evenimentul, cine poate fi afectat și ce măsuri trebuie aplicate pentru prevenirea acestuia.

11. Evaluarea gravității, probabilității și nivelului de risc

După identificarea factorilor de risc, evaluatorul trebuie să aprecieze cât de gravă poate fi consecința unui eveniment și cât de probabil este ca acesta să se producă. Aceste două elemente permit stabilirea nivelului de risc pentru fiecare pericol analizat.

Potrivit definiției din art. 1 al Legii nr. 186/2008, riscul profesional reprezintă combinația dintre probabilitatea și gravitatea unei posibile leziuni sau afectări a sănătății într-o situație periculoasă.

11.1. Gravitatea consecințelor

Gravitatea arată cât de importante pot fi urmările unui accident sau ale unei expuneri asupra sănătății lucrătorului.

În funcție de metoda aplicată, consecințele pot fi clasificate astfel:

Consecințe neglijabile

Pot provoca leziuni minore, care nu afectează semnificativ activitatea lucrătorului și se remediază rapid.

Exemple:

• zgârieturi superficiale;
• lovituri ușoare;
• iritații temporare;
• disconfort de scurtă durată.

Consecințe mici

Pot necesita acordarea primului ajutor sau tratament medical, dar fără urmări permanente.

Exemple:

• tăieturi care necesită îngrijire medicală;
• entorse ușoare;
• arsuri superficiale;
• afectări temporare ale pielii sau ochilor.

Consecințe medii

Pot conduce la incapacitate temporară de muncă, tratament medical mai complex sau spitalizare.

Exemple:

• fracturi fără consecințe permanente;
• arsuri extinse;
• traumatisme ale coloanei;
• intoxicații care necesită tratament;
• leziuni musculare importante.

Consecințe grave

Pot provoca reducerea permanentă a capacității de muncă sau afectarea ireversibilă a sănătății.

Exemple:

• amputări;
• pierderea parțială a vederii;
• invaliditate;
• boli profesionale cu efecte permanente;
• traumatisme severe.

Consecințe foarte grave

Pot conduce la pierderea totală a capacității de muncă sau la deces.

Exemple:

• electrocutare mortală;
• explozie;
• cădere de la înălțime;
• strivire;
• incendiu cu victime;
• expunere letală la substanțe periculoase.

Gravitatea trebuie apreciată în funcție de consecința maximă previzibilă, nu doar de cea mai frecventă consecință.

11.2. Probabilitatea producerii evenimentului

Probabilitatea arată cât de posibil este ca pericolul să provoace un accident sau o afectare a sănătății.

La stabilirea probabilității trebuie analizate:

• frecvența expunerii;
• durata expunerii;
• numărul lucrătorilor expuși;
• posibilitatea producerii evenimentului;
• starea echipamentelor;
• eficiența măsurilor existente;
• condițiile de mediu;
• experiența și instruirea lucrătorilor;
• istoricul accidentelor și incidentelor;
• posibilitatea apariției unor situații anormale.

Într-o metodă pe cinci niveluri, probabilitatea poate fi descrisă astfel:

• extrem de rară;
• foarte rară;
• rară;
• frecventă;
• foarte frecventă.

Este important ca evaluatorul să explice de ce a atribuit un anumit nivel. De exemplu, probabilitatea nu trebuie considerată redusă doar pentru că nu s-a produs până acum un accident. Lipsa accidentelor raportate nu înseamnă automat că măsurile sunt suficiente.

11.3. Influența măsurilor existente

La aprecierea riscului trebuie analizate măsurile deja aplicate:

• protecțiile echipamentelor;
• delimitarea zonelor;
• ventilarea;
• semnalizarea;
• procedurile de lucru;
• instruirea;
• supravegherea;
• verificările tehnice;
• echipamentul individual de protecție;
• controalele medicale.

Măsurile existente trebuie evaluate în funcție de eficiența lor reală. De exemplu, existența unei instrucțiuni scrise nu înseamnă că riscul este controlat dacă lucrătorii nu o cunosc sau nu o aplică.

11.4. Stabilirea nivelului de risc

Nivelul de risc se stabilește prin combinarea gravității și probabilității, conform metodei de evaluare aprobate.

În cazul unei matrice de risc, fiecare factor primește:

• un nivel de gravitate;
• un nivel de probabilitate;
• un nivel final de risc.

Formula sau matricea utilizată trebuie prezentată în metodologia de evaluare. Aceasta este necesară pentru ca rezultatul să poată fi înțeles și verificat.

Conform pct. 41 din HG nr. 95/2009, evaluarea se efectuează prin orice metodă însușită de evaluatori. Prin urmare, legislația nu impune o singură matrice sau o singură formulă de calcul pentru toate unitățile.

Indiferent de metoda aleasă, aceasta trebuie să fie:

• clară;
• aplicată consecvent;
• potrivită activității;
• documentată;
• finalizată cu măsuri de prevenire.

11.5. Interpretarea nivelurilor de risc

O metodă de evaluare poate clasifica riscurile, de exemplu, astfel:

• nivel 1 – risc minim;
• nivel 2 – risc mic;
• nivel 3 – risc mediu;
• nivel 4 – risc mare;
• nivel 5 – risc maxim.

Clasificarea trebuie explicată în metodologia utilizată. Nu este suficientă prezentarea unei valori numerice fără să se arate ce acțiuni trebuie întreprinse pentru fiecare nivel.

De exemplu:

• pentru un risc minim pot fi menținute măsurile existente;
• pentru un risc mic pot fi necesare măsuri de monitorizare și îmbunătățire;
• pentru un risc mediu trebuie analizate măsuri suplimentare;
• pentru un risc mare trebuie stabilite măsuri prioritare într-un termen clar;
• pentru un risc maxim activitatea poate necesita oprire sau restricționare până la eliminarea ori reducerea pericolului.

11.6. Exemplu practic

Să presupunem că un lucrător utilizează un polizor electric fără protecție suficientă.

• Pericolul: contactul cu discul rotativ sau proiectarea particulelor;
• Consecința posibilă: tăieturi grave, leziuni ale ochilor sau amputare;
• Gravitatea: gravă sau foarte gravă;
• Probabilitatea: frecventă, dacă echipamentul este folosit zilnic și protecția este insuficientă;
• Nivelul de risc: mare sau maxim, în funcție de metoda aplicată.

Măsurile pot include:

• înlocuirea sau repararea echipamentului;
• montarea protecției;
• verificarea tehnică;
• delimitarea zonei;
• instruirea lucrătorului;
• utilizarea ochelarilor sau vizierei;
• folosirea mănușilor și a altor EIP corespunzătoare.

După aplicarea măsurilor, riscul trebuie reevaluat pentru a verifica dacă nivelul acestuia s-a redus.

11.7. Riscul inițial și riscul rezidual

Unele metode disting între:

• riscul inițial – nivelul riscului înainte de aplicarea măsurilor suplimentare;
• riscul rezidual – nivelul rămas după aplicarea măsurilor.

Această diferențiere este utilă deoarece arată eficiența măsurilor stabilite. Dacă nivelul riscului rămâne ridicat după aplicarea acestora, angajatorul trebuie să analizeze măsuri suplimentare sau modificarea metodei de lucru.

11.8. Stabilirea priorității măsurilor

Nivelul de risc ajută angajatorul să stabilească ordinea în care trebuie aplicate măsurile.

Prioritate trebuie acordată riscurilor:

• cu consecințe foarte grave;
• cu probabilitate ridicată;
• care afectează mai mulți lucrători;
• care apar frecvent;
• care nu sunt controlate prin măsuri existente;
• care pot conduce la accidente colective sau boli profesionale.

Măsurile trebuie incluse în planul de protecție și prevenire, conform art. 13 lit. f) din Legea nr. 186/2008 și pct. 43–44 din HG nr. 95/2009.

Evaluarea nivelului de risc nu trebuie redusă la atribuirea unei cifre. Valoarea obținută trebuie să reflecte gravitatea și probabilitatea evenimentului, să permită stabilirea priorităților și să conducă la măsuri concrete de prevenire. Metoda utilizată trebuie explicată în metodologia de evaluare și aplicată uniform pentru toate posturile analizate.

12. Evaluarea riscurilor pentru grupurile sensibile

În cadrul evaluării riscurilor profesionale, angajatorul trebuie să țină cont și de lucrătorii care pot fi afectați în mod specific de anumite condiții de muncă.

Potrivit art. 13 lit. a) din Legea nr. 186/2008, angajatorul trebuie să dețină o evaluare a riscurilor profesionale, inclusiv a riscurilor referitoare la grupurile sensibile la riscuri specifice.

Această evaluare suplimentară este necesară în cazul în care asemenea persoane există în unitate. Nu este necesară elaborarea unor analize individuale pentru persoane care nu fac parte din aceste categorii, însă angajatorul trebuie să fie pregătit să reevalueze riscurile atunci când situația se schimbă.

12.1. Cine face parte din grupurile sensibile

Conform art. 22 alin. (1) din Legea nr. 186/2008, grupurile sensibile la riscuri specifice includ:

• femeile gravide;
• lehuzele;
• femeile care alăptează;
• persoanele cu vârsta de până la 18 ani;
• persoanele cu capacități funcționale limitate.

Aceste persoane trebuie protejate împotriva pericolelor care le pot afecta în mod specific sănătatea, securitatea sau capacitatea de muncă.

În funcție de situația concretă, evaluarea poate necesita și analiza altor lucrători pentru care anumite condiții de muncă pot prezenta riscuri suplimentare, în baza recomandărilor medicale sau a capacității funcționale.

12.2. Obligația de adaptare a locului de muncă

Potrivit art. 22 alin. (2) din Legea nr. 186/2008, angajatorul trebuie să amenajeze locurile de muncă ținând seama de prezența grupurilor sensibile la riscuri specifice.

Aceasta poate presupune:

• adaptarea echipamentului;
• modificarea mobilierului;
• eliminarea obstacolelor;
• îmbunătățirea iluminatului;
• reducerea efortului fizic;
• modificarea poziției de lucru;
• reducerea expunerii la zgomot, vibrații sau substanțe;
• schimbarea temporară a sarcinilor;
• limitarea accesului în zone periculoase;
• modificarea programului, atunci când este necesar.

Adaptarea trebuie să fie proporțională cu riscul identificat și să se bazeze pe condițiile concrete ale postului.

12.3. Cum se realizează evaluarea suplimentară

Pentru o persoană dintr-un grup sensibil, evaluatorul trebuie să compare cerințele postului cu situația specifică a lucrătorului.

Se analizează:

• activitățile efectuate;
• efortul fizic și psihic;
• pozițiile de lucru;
• durata și frecvența expunerii;
• lucrul la înălțime;
• manipularea greutăților;
• utilizarea echipamentelor;
• expunerea la agenți fizici, chimici sau biologici;
• programul și ritmul de lucru;
• posibilitatea producerii unei situații de urgență;
• compatibilitatea sarcinilor cu capacitatea lucrătorului.

Scopul nu este etichetarea persoanei, ci identificarea măsurilor care permit desfășurarea activității în condiții de siguranță.

12.4. Femeile gravide, lehuzele și femeile care alăptează

Pentru aceste categorii trebuie analizate, în special:

• ridicarea și transportarea greutăților;
• poziția prelungită în picioare;
• vibrațiile;
• zgomotul;
• temperaturile extreme;
• substanțele chimice;
• agenții biologici;
• radiațiile;
• lucrul de noapte sau în schimburi;
• riscul de cădere;
• efortul fizic excesiv;
• stresul și suprasolicitarea.

În funcție de rezultat, angajatorul poate adapta temporar sarcinile sau poate dispune mutarea la un loc de muncă mai sigur, cu respectarea legislației muncii și a recomandărilor medicale.

12.5. Persoanele cu capacități funcționale limitate

Pentru persoanele cu capacități funcționale limitate, evaluarea trebuie să țină cont de capacitatea concretă de a executa sarcinile și de necesitatea adaptării rezonabile a locului de muncă.

Pot fi analizate:

• accesul în clădire și la postul de muncă;
• deplasarea prin spațiu;
• utilizarea echipamentelor;
• semnalizarea vizuală și auditivă;
• posibilitatea evacuării;
• poziția de lucru;
• efortul fizic;
• riscul de izolare;
• accesul la primul ajutor.

Conform art. 10 alin. (3) lit. d) și j) din Legea nr. 186/2008, angajatorul trebuie să adapteze locul de muncă la necesitățile persoanei și, după caz, să asigure tehnologii, dispozitive de asistență, instrumente și echipamente care să permită menținerea locului de muncă.

12.6. Persoanele cu vârsta de până la 18 ani

Persoanele cu vârsta de până la 18 ani beneficiază de protecție specială. Pentru acestea se aplică art. 22¹ din Legea nr. 186/2008, care prevede efectuarea evaluării înainte de începerea activității și la orice modificare importantă a condițiilor de muncă.

Riscurile specifice sunt legate, în special, de:

• lipsa experienței;
• necunoașterea riscurilor;
• dezvoltarea fizică insuficientă;
• dezvoltarea psiho-emoțională;
• nivelul de pregătire profesională.

Cerințele speciale pentru această categorie vor fi analizate separat în secțiunea următoare.

12.7. Măsuri care pot fi stabilite

În urma evaluării, angajatorul poate dispune:

• modificarea sarcinilor;
• reducerea timpului de expunere;
• eliminarea anumitor operațiuni;
• acordarea unor pauze suplimentare;
• schimbarea temporară a locului de muncă;
• adaptarea echipamentului;
• asigurarea unui dispozitiv de asistență;
• desemnarea unei persoane pentru sprijin;
• instruirea suplimentară;
• consultarea medicului de medicina muncii;
• efectuarea examinărilor medicale necesare.

Măsurile trebuie consemnate în documentele SSM relevante și urmărite până la realizarea lor.

12.8. Respectarea confidențialității

Evaluarea riscurilor pentru grupurile sensibile trebuie realizată cu respectarea vieții private și a datelor cu caracter personal.

Documentația SSM trebuie să conțină doar informațiile necesare pentru stabilirea măsurilor de protecție. Angajatorul nu trebuie să includă în fișa generală de evaluare detalii medicale care nu sunt necesare pentru organizarea muncii.

În practică, evaluarea poate indica faptul că este necesară adaptarea sarcinii sau respectarea unei recomandări medicale, fără divulgarea diagnosticului sau a altor date medicale confidențiale.

12.9. Când se revizuiește evaluarea

Evaluarea suplimentară trebuie revizuită atunci când:

• apare un lucrător dintr-un grup sensibil;
• se modifică starea relevantă pentru securitatea acestuia;
• sunt emise recomandări medicale noi;
• se schimbă postul sau sarcinile;
• se introduc echipamente ori substanțe noi;
• se modifică programul sau condițiile de lucru;
• apare un incident sau un risc nou.

Evaluarea riscurilor pentru grupurile sensibile se efectuează atunci când asemenea persoane există în unitate și trebuie să conducă la măsuri reale de adaptare a muncii. Conform art. 13 lit. a) și art. 22 din Legea nr. 186/2008, angajatorul trebuie să identifice pericolele specifice, să amenajeze corespunzător locul de muncă și să protejeze lucrătorii în funcție de situația lor concretă.

13. Protecția persoanelor cu vârsta de până la 18 ani

Persoanele cu vârsta de până la 18 ani beneficiază de o protecție specială în domeniul securității și sănătății în muncă. Lipsa experienței, cunoașterea insuficientă a pericolelor și dezvoltarea fizică sau psihică incompletă pot crește vulnerabilitatea acestora la locul de muncă.

Cerințele speciale sunt prevăzute la art. 22¹ din Legea nr. 186/2008.

13.1. Obligația angajatorului de a asigura protecția specială

Potrivit art. 22¹ alin. (1) din Legea nr. 186/2008, angajatorul trebuie să ia măsurile necesare pentru protecția securității și sănătății persoanelor cu vârsta de până la 18 ani.

La stabilirea măsurilor trebuie să țină cont, în special, de:

• lipsa de experiență;
• lipsa unei conștientizări suficiente a riscurilor;
• dezvoltarea fizică insuficientă;
• dezvoltarea psiho-emoțională;
• nivelul de pregătire și instruire.

Un tânăr nu trebuie repartizat automat la aceeași activitate și în aceleași condiții ca un lucrător adult cu experiență, chiar dacă ocupă un post similar.

13.2. Evaluarea înainte de începerea activității

Conform art. 22¹ alin. (2)–(3) din Legea nr. 186/2008, evaluarea riscurilor pentru persoanele cu vârsta de până la 18 ani trebuie efectuată înainte ca acestea să înceapă activitatea.

Evaluarea trebuie să stabilească dacă:

• sarcinile sunt potrivite pentru vârsta și capacitatea persoanei;
• echipamentele pot fi utilizate în condiții de siguranță;
• există riscuri care nu pot fi controlate prin instruire sau supraveghere;
• este necesară limitarea accesului la anumite zone;
• activitatea este permisă în raport cu legislația aplicabilă.

Această evaluare este suplimentară față de evaluarea generală a postului.

13.3. Ce trebuie analizat

Potrivit art. 22¹ alin. (3) lit. a)–e), evaluarea trebuie să se refere, în principal, la următoarele elemente:

Echipamentul și organizarea locului de muncă

Se verifică:

• tipul echipamentului;
• existența elementelor mobile sau tăietoare;
• accesul la zone periculoase;
• posibilitatea de blocare sau strivire;
• organizarea circulației;
• existența protecțiilor colective;
• posibilitatea evacuării.

Agenții fizici, biologici și chimici

Se analizează:

• natura agentului;
• nivelul și durata expunerii;
• posibilitatea contactului sau inhalării;
• efectele asupra sănătății și dezvoltării;
• existența măsurilor de protecție;
• necesitatea eliminării activității respective.

Mașinile, aparatele și dispozitivele

Se verifică:

• modul de utilizare;
• complexitatea operațiunilor;
• necesitatea calificării;
• riscul de utilizare greșită;
• activitățile de reglare, curățare sau întreținere;
• accesul la echipamentele tehnice;
• existența supravegherii.

Organizarea procedeelor de lucru

Se analizează:

• durata activității;
• ritmul de muncă;
• efortul fizic;
• lucrul în schimburi sau pe timp de noapte;
• lucrul izolat;
• interacțiunea cu alți lucrători;
• posibilitatea apariției situațiilor de urgență;
• gradul de supraveghere.

Formarea profesională și informarea

Se verifică dacă persoana:

• a primit instruirea necesară;
• înțelege riscurile activității;
• cunoaște instrucțiunile;
• poate utiliza echipamentul în siguranță;
• știe cum să acționeze în caz de pericol;
• este supravegheată de o persoană competentă.

13.4. Reevaluarea la modificarea condițiilor de muncă

Evaluarea trebuie realizată din nou atunci când apar modificări importante ale condițiilor de muncă, conform art. 22¹ alin. (3) din Legea nr. 186/2008.

Astfel de modificări pot include:

• schimbarea echipamentului;
• atribuirea unor sarcini noi;
• mutarea într-o altă zonă;
• introducerea unei substanțe noi;
• modificarea programului;
• schimbarea metodei de lucru;
• creșterea expunerii;
• apariția unor riscuri suplimentare.

Nu este necesar să se aștepte producerea unui accident pentru a reevalua riscurile.

13.5. Supravegherea sănătății

Dacă evaluarea demonstrează existența unui risc pentru securitatea, sănătatea fizică sau mintală ori dezvoltarea persoanei cu vârsta de până la 18 ani, angajatorul trebuie să asigure evaluarea și supravegherea sănătății acesteia, conform art. 22¹ alin. (4) din Legea nr. 186/2008.

În funcție de riscurile identificate, pot fi necesare:

• examen medical la angajare;
• examinări medicale periodice;
• examinări suplimentare;
• limitarea anumitor activități;
• respectarea recomandărilor medicului de medicina muncii.

Cerințele privind supravegherea sănătății lucrătorilor sunt detaliate prin HG nr. 146/2026.

13.6. Informarea persoanei cu vârsta de până la 18 ani

Conform art. 22¹ alin. (5) din Legea nr. 186/2008, angajatorul trebuie să informeze persoana cu vârsta de până la 18 ani cu privire la:

• riscurile existente;
• măsurile de prevenire;
• regulile aplicabile postului;
• modul de utilizare a echipamentelor;
• procedurile în caz de pericol;
• obligația de a respecta instrucțiunile SSM.

Informarea trebuie realizată într-un limbaj accesibil și trebuie verificat dacă persoana a înțeles informațiile primite.

13.7. Informarea reprezentanților legali

Potrivit art. 22¹ alin. (6) din Legea nr. 186/2008, angajatorul trebuie să informeze reprezentanții legali ai persoanei cu vârsta de până la 18 ani despre:

• riscurile eventuale;
• măsurile adoptate pentru protecția acesteia;
• condițiile în care se desfășoară activitatea.

Informarea trebuie să poată fi demonstrată prin documente, cum ar fi un proces-verbal, o confirmare scrisă sau un alt document relevant.

13.8. Activități care necesită o atenție specială

O persoană cu vârsta de până la 18 ani nu trebuie repartizată la activități care implică riscuri incompatibile cu vârsta, capacitatea și nivelul de pregătire.

O atenție deosebită este necesară la:

• lucrul la înălțime;
• utilizarea utilajelor;
• lucrările electrice;
• manipularea greutăților;
• folosirea substanțelor chimice;
• lucrările cu risc de incendiu sau explozie;
• lucrul în zone cu trafic de vehicule;
• lucrul în spații închise sau greu accesibile;
• activitățile cu zgomot, vibrații sau temperaturi extreme.

Angajatorul trebuie să verifice și interdicțiile speciale prevăzute de actele normative aplicabile muncii persoanelor cu vârsta de până la 18 ani.

În cazul persoanelor cu vârsta de până la 18 ani, evaluarea riscurilor trebuie efectuată înainte de începerea activității și revizuită la modificarea condițiilor de muncă. Conform art. 22¹ din Legea nr. 186/2008, angajatorul trebuie să analizeze riscurile specifice, să asigure supravegherea sănătății atunci când este necesar și să informeze atât tânărul, cât și reprezentanții săi legali.

14. Fișa de evaluare a riscurilor profesionale

Fișa de evaluare a riscurilor profesionale este documentul în care sunt consemnate rezultatele analizei pentru un anumit post sau loc de muncă.

Potrivit pct. 42 din HG nr. 95/2009, rezultatele evaluării trebuie consemnate într-o fișă de evaluare a riscurilor profesionale, care va conține informațiile prevăzute de metoda de evaluare aplicată.

Fișa trebuie să permită înțelegerea legăturii dintre activitatea efectuată, pericolul identificat, nivelul riscului și măsurile de prevenire stabilite.

14.1. Pentru ce se întocmește fișa

Fișa poate fi elaborată pentru:

• un post de muncă;
• un loc de muncă;
• o funcție cu activități specifice;
• o activitate desfășurată în mai multe locații;
• o categorie de lucrători cu condiții de muncă similare.

Nu este recomandabilă utilizarea unei singure fișe generale pentru toate posturile, dacă activitățile și riscurile sunt diferite.

De exemplu, fișa pentru un lucrător de birou nu poate acoperi în mod corespunzător riscurile unui electrician, operator de utilaj sau muncitor în construcții.

14.2. Datele generale ale fișei

Fișa trebuie să conțină informații care permit identificarea unității și a locului de muncă analizat:

• denumirea angajatorului;
• codul fiscal, după caz;
• subdiviziunea sau punctul de lucru;
• denumirea postului;
• locul de muncă;
• numărul de lucrători expuși;
• data evaluării;
• numărul și data revizuirii;
• componența echipei de evaluare.

Dacă aceeași funcție există în mai multe spații cu condiții diferite, este necesar să se verifice dacă o singură fișă este suficientă sau dacă trebuie întocmite fișe distincte.

14.3. Descrierea activităților

În fișă trebuie descrise activitățile efectiv efectuate, nu doar atribuțiile generale din fișa postului.

Pot fi incluse:

• operațiunile principale;
• activitățile auxiliare;
• utilizarea echipamentelor;
• manipularea materialelor;
• deplasarea în cadrul unității;
• activitățile de întreținere și curățare;
• activitățile ocazionale;
• acțiunile în situații de urgență.

Descrierea activității ajută la identificarea riscurilor reale și împiedică utilizarea unor formulări generale, care nu reflectă munca efectivă.

14.4. Factorii de risc identificați

Pentru fiecare activitate trebuie indicat factorul de risc și forma concretă de manifestare.

Exemple:

• „căderea de la înălțime în timpul lucrului pe schelă”;
• „contactul cu părțile aflate sub tensiune în timpul verificării instalației”;
• „inhalarea vaporilor în timpul utilizării produsului chimic”;
• „lovirea de către materialele depozitate instabil”;
• „suprasolicitarea coloanei vertebrale la ridicarea manuală a greutăților”.

Formularea trebuie să indice ce se poate întâmpla și în ce condiții, nu doar categoria generală a riscului.

14.5. Persoanele expuse

Fișa trebuie să indice persoanele care pot fi afectate de fiecare factor de risc:

• lucrătorul care efectuează activitatea;
• colegii din aceeași zonă;
• personalul de întreținere;
• conducătorul locului de muncă;
• lucrătorii altor companii;
• vizitatorii;
• persoanele din grupuri sensibile, dacă există.

Trebuie analizată și posibilitatea expunerii indirecte, mai ales în spațiile comune, pe șantiere sau în zonele în care se desfășoară activități simultane.

14.6. Consecințele posibile

Pentru fiecare factor de risc trebuie indicată consecința previzibilă.

Exemple:

• contuzie;
• tăietură;
• fractură;
• electrocutare;
• arsură;
• intoxicație;
• boală profesională;
• afectarea auzului;
• afecțiuni musculoscheletale;
• incapacitate temporară de muncă;
• invaliditate;
• deces.

Consecința trebuie aleasă în funcție de pericolul concret și de modul în care acesta se poate manifesta.

14.7. Aprecierea nivelului de risc

Fișa trebuie să prezinte nivelul de risc stabilit prin metoda utilizată.

În funcție de metodologie, pot fi indicate:

• gravitatea consecinței;
• probabilitatea producerii;
• frecvența sau durata expunerii;
• nivelul riscului;
• nivelul acceptabil sau neacceptabil;
• riscul inițial și riscul rezidual.

Dacă se utilizează o matrice de risc, fișa trebuie să permită verificarea modului în care a fost obținut rezultatul.

14.8. Măsurile existente

Înainte de a propune măsuri noi, trebuie indicate măsurile deja aplicate:

• protecții tehnice;
• sisteme de ventilare;
• delimitări;
• semnalizare;
• proceduri de lucru;
• instruire;
• verificări tehnice;
• echipament individual de protecție;
• supraveghere;
• controale medicale.

Este important să se facă diferența dintre măsurile existente în documente și cele aplicate efectiv la locul de muncă.

14.9. Măsurile suplimentare propuse

Pentru fiecare risc care necesită îmbunătățiri trebuie stabilite măsuri concrete.

Acestea pot include:

• eliminarea pericolului;
• înlocuirea echipamentului;
• instalarea protecției colective;
• modificarea tehnologiei;
• îmbunătățirea ventilării;
• repararea instalațiilor;
• limitarea accesului;
• elaborarea unei instrucțiuni;
• instruirea suplimentară;
• asigurarea EIP;
• efectuarea unei verificări tehnice;
• organizarea unui examen medical;
• montarea semnalizării.

Măsurile trebuie să fie proporționale cu nivelul riscului și formulate astfel încât să poată fi urmărite și verificate.

14.10. Responsabilul și termenul de realizare

Este recomandabil ca fișa sau documentul de măsuri să indice:

• persoana responsabilă;
• termenul de realizare;
• resursele necesare;
• modul de verificare;
• starea implementării.

O măsură formulată fără responsabil și termen poate rămâne doar o recomandare generală. Conform pct. 44 din HG nr. 95/2009, măsurile de protecție și prevenire stabilite pentru fiecare loc de muncă trebuie incluse în planul anual de protecție și prevenire.

14.11. Evaluarea grupurilor sensibile în fișă

Dacă la postul analizat lucrează persoane din grupuri sensibile, fișa trebuie să reflecte riscurile specifice și măsurile de adaptare.

Pot fi incluse:

• restricționarea unor operațiuni;
• reducerea expunerii;
• modificarea sarcinii;
• adaptarea echipamentului;
• schimbarea temporară a locului de muncă;
• supravegherea suplimentară;
• respectarea recomandărilor medicale.

Nu trebuie înscrise în fișa generală detalii medicale care nu sunt necesare pentru organizarea securizată a muncii.

14.12. Cine semnează fișa

Fișa trebuie să fie datată și semnată de persoanele care au participat la evaluare, conform procedurii interne și metodei utilizate.

În funcție de organizarea activității, pot semna:

• evaluatorul sau echipa de evaluare;
• reprezentantul angajatorului;
• conducătorul locului de muncă;
• reprezentantul lucrătorilor, după caz.

Semnarea confirmă participarea la elaborare sau luarea la cunoștință, însă nu înlocuiește obligația angajatorului de a aplica măsurile stabilite.

14.13. Comunicarea rezultatelor

Informațiile relevante din fișă trebuie utilizate pentru:

• elaborarea instrucțiunilor SSM;
• instruirea la locul de muncă;
• alegerea echipamentului individual de protecție;
• organizarea supravegherii sănătății;
• stabilirea semnalizării;
• elaborarea planului de protecție și prevenire.

Lucrătorii trebuie să cunoască riscurile și măsurile care se referă la activitatea lor. Fișa nu trebuie neapărat transmisă integral fiecărui lucrător, însă informațiile relevante trebuie comunicate într-o formă accesibilă.

Exemplu simplificat

Pentru postul de muncitor în construcții, fișa poate cuprinde:

• activitatea: manipularea și montarea bordurilor;
• factorul de risc: căderea bordurii în timpul desfacerea legăturilor;
• consecința: lovirea sau strivirea piciorului;
• nivelul de risc: stabilit conform metodei aplicate;
• măsura: desfacerea legăturilor numai după stabilizarea materialelor și menținerea lucrătorilor în afara zonei de cădere;
• responsabil: conducătorul locului de muncă;
• termen: înainte de începerea lucrării.

Fișa de evaluare a riscurilor profesionale trebuie să fie un document clar, concret și adaptat postului analizat. Conform pct. 42 din HG nr. 95/2009, aceasta trebuie să reflecte rezultatele metodei aplicate și să permită stabilirea măsurilor necesare pentru protejarea lucrătorilor.

15. Raportul și concluzia finală privind evaluarea riscurilor

După întocmirea fișelor pentru posturile și locurile de muncă analizate, evaluatorii elaborează raportul sau concluzia finală privind evaluarea riscurilor profesionale.

Acest document prezintă rezultatele generale ale procesului și confirmă finalizarea evaluării. El nu înlocuiește fișele de evaluare, ci le sintetizează și formulează concluziile necesare pentru angajator.

15.1. Rolul raportului final

Raportul final trebuie să răspundă la următoarele întrebări:

• Ce unitate a fost evaluată?
• În ce perioadă s-a desfășurat evaluarea?
• Cine a efectuat analiza?
• Ce posturi și locuri de muncă au fost evaluate?
• Ce metodă a fost utilizată?
• Care sunt principalele riscuri identificate?
• Ce măsuri trebuie aplicate?
• Care este situația generală a riscurilor în unitate?

Raportul trebuie să fie întocmit pe baza fișelor de evaluare și să reflecte rezultatele reale ale analizei.

15.2. Temeiul juridic al raportului

Evaluarea trebuie realizată în baza:

• art. 10 alin. (4) din Legea nr. 186/2008;
• art. 13 lit. a) și f) din Legea nr. 186/2008;
• pct. 41–42 din HG nr. 95/2009;
• pct. 43–46 din HG nr. 95/2009, în ceea ce privește planul de protecție și prevenire.

Potrivit pct. 41 din HG nr. 95/2009, evaluarea se efectuează printr-o metodă însușită de evaluatori și se finalizează cu propunerea măsurilor de prevenire.

Conform pct. 42, rezultatele se consemnează în fișele de evaluare. Raportul final trebuie să sintetizeze aceste rezultate și să formuleze concluziile pentru unitate.

15.3. Conținutul raportului final

Un raport complet poate include următoarele capitole:

Date despre unitate

• denumirea angajatorului;
• sediul și punctele de lucru;
• codul fiscal;
• domeniul de activitate;
• numărul aproximativ de lucrători;
• perioada evaluării.

Componența echipei

Se indică numele și funcțiile persoanelor care au participat la evaluare:

• angajatorul;
• lucrătorul desemnat;
• evaluatorii serviciului extern;
• conducătorii locurilor de muncă;
• reprezentanții lucrătorilor;
• specialiștii invitați, după caz.

Obiectul evaluării

Se indică:

• posturile analizate;
• locurile de muncă;
• activitățile examinate;
• echipamentele relevante;
• substanțele utilizate;
• grupurile sensibile identificate, dacă există.

Metoda aplicată

Raportul trebuie să precizeze:

• denumirea sau descrierea metodei;
• criteriile de apreciere;
• modul de stabilire a gravității;
• modul de stabilire a probabilității;
• modul de determinare a nivelului de risc;
• modul de stabilire a priorității măsurilor.

Dacă s-a utilizat o matrice de risc, aceasta poate fi anexată raportului sau inclusă în metodologie.

15.4. Prezentarea rezultatelor

Rezultatele pot fi prezentate:

• pe fiecare post;
• pe fiecare loc de muncă;
• pe categorii de riscuri;
• pe niveluri de risc;
• la nivel general al unității, dacă metoda permite acest lucru.

Raportul trebuie să evidențieze riscurile care necesită măsuri prioritare și să arate dacă măsurile existente sunt suficiente.

Nu este suficientă menționarea faptului că „riscurile au fost evaluate”. Trebuie indicat ce riscuri au fost identificate și ce acțiuni sunt necesare.

15.5. Nivelul global de risc

Unele metode permit calcularea unui nivel global de risc pentru fiecare post sau pentru întreaga unitate.

Acesta poate fi utilizat pentru:

• compararea posturilor;
• stabilirea priorităților;
• identificarea zonelor cu risc ridicat;
• monitorizarea evoluției după aplicarea măsurilor.

Nivelul global trebuie calculat numai dacă formula este prevăzută în metodologia aprobată. El nu trebuie prezentat ca o valoare impusă de HG nr. 95/2009, deoarece pct. 41 permite utilizarea oricărei metode însușite de evaluatori.

Valoarea globală nu trebuie să ascundă existența unui risc individual grav. Un post poate avea o valoare medie acceptabilă, dar să includă un factor de risc cu consecințe foarte grave. De aceea, trebuie analizate atât nivelul general, cât și fiecare factor de risc în parte.

15.6. Concluziile evaluatorilor

Concluzia finală trebuie să indice:

• dacă toate posturile au fost evaluate;
• dacă au fost analizate condițiile reale de muncă;
• dacă există riscuri care necesită intervenții urgente;
• dacă măsurile existente sunt suficiente;
• ce măsuri suplimentare trebuie aplicate;
• care posturi necesită reevaluare;
• dacă există grupuri sensibile la riscuri specifice;
• dacă sunt necesare măsurători sau examinări suplimentare.

Concluzia nu trebuie să declare în mod general că „activitatea se desfășoară în condiții sigure” dacă raportul indică riscuri importante care nu au fost încă reduse.

15.7. Măsurile care trebuie incluse în raport

Pentru fiecare măsură este recomandabil să fie stabilite:

• acțiunea necesară;
• motivul aplicării;
• responsabilul;
• termenul;
• resursele necesare;
• modul de verificare;
• documentul în care va fi reflectată.

Exemple:

• montarea unei protecții la utilaj;
• repararea instalației electrice;
• elaborarea unei instrucțiuni SSM;
• instruirea suplimentară;
• achiziționarea EIP;
• efectuarea unei măsurători a zgomotului;
• organizarea examenului medical;
• instalarea semnalizării;
• delimitarea unei zone periculoase.

15.8. Legătura cu planul de protecție și prevenire

Conform art. 13 lit. f) din Legea nr. 186/2008, planul de protecție și prevenire trebuie să se bazeze pe evaluarea riscurilor profesionale.

De asemenea, pct. 44 din HG nr. 95/2009 prevede că pentru fiecare loc de muncă sau post se stabilesc măsuri tehnice, igienico-sanitare, organizatorice și de altă natură, precum și resursele necesare realizării acestora.

Prin urmare, măsurile din raport trebuie preluate în planul de protecție și prevenire. Raportul arată ce trebuie realizat, iar planul stabilește modul practic, termenul și responsabilitatea pentru realizare.

15.9. Anexele raportului

Pentru a fi complet, raportul poate avea anexate:

• ordinul de inițiere;
• metodologia de evaluare;
• lista posturilor analizate;
• fișele de evaluare;
• matricea de risc;
• fotografii ale locurilor de muncă, dacă sunt necesare;
• lista măsurilor propuse;
• planul de protecție și prevenire;
• procesele-verbale de consultare;
• documentele privind instruirea sau informarea.

Anexele trebuie să fie numerotate și indicate în cuprinsul raportului.

15.10. Aprobarea și păstrarea raportului

Raportul final trebuie datat și semnat de evaluatorii care au participat la efectuarea analizei. Angajatorul trebuie să îl aprobe sau să îl ia oficial la cunoștință și să dispună aplicarea măsurilor stabilite.

Documentele trebuie păstrate într-un mod care să permită:

• prezentarea lor în timpul controlului;
• consultarea de către persoanele responsabile;
• actualizarea ulterioară;
• urmărirea măsurilor realizate;
• compararea rezultatelor după reevaluare.

Raportul sau concluzia finală reprezintă sinteza procesului de evaluare a riscurilor profesionale. El trebuie să se bazeze pe fișele întocmite pentru posturi și să conducă la măsuri concrete, incluse ulterior în planul de protecție și prevenire. Un raport util nu se limitează la confirmarea efectuării evaluării, ci arată clar ce riscuri există, ce trebuie îmbunătățit și cine trebuie să acționeze.

16. Stabilirea măsurilor de prevenire și protecție

Scopul evaluării riscurilor profesionale nu este doar identificarea pericolelor, ci stabilirea măsurilor prin care acestea pot fi eliminate sau reduse. Măsurile trebuie să fie adaptate riscului identificat și integrate în activitatea zilnică a unității.

Potrivit art. 10 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 186/2008, după efectuarea evaluării, angajatorul trebuie să aplice măsurile de prevenire necesare și metodele de producție și de lucru care îmbunătățesc nivelul securității și protecției sănătății lucrătorilor.

16.1. Ordinea aplicării măsurilor

Conform principiilor prevăzute la art. 10 alin. (3) din Legea nr. 186/2008, măsurile trebuie aplicate într-o anumită ordine:

1. evitarea riscului;
2. evaluarea riscului care nu poate fi evitat;
3. combaterea riscului la sursă;
4. adaptarea locului de muncă;
5. înlocuirea factorului periculos cu unul mai puțin periculos;
6. aplicarea măsurilor tehnice și organizatorice;
7. acordarea priorității protecției colective;
8. utilizarea echipamentului individual de protecție;
9. informarea și instruirea lucrătorilor.

Această ordine arată că EIP trebuie utilizat ca parte a unui sistem de protecție, nu ca singura soluție pentru orice pericol.

16.2. Eliminarea riscului

Cea mai eficientă măsură este eliminarea pericolului.

Exemple:

• eliminarea unei operațiuni care nu este necesară;
• renunțarea la o substanță periculoasă;
• îndepărtarea unui echipament defect;
• eliminarea lucrului la înălțime prin folosirea unei soluții de la nivelul solului;
• desființarea unei zone de depozitare nesigure;
• eliminarea deplasării inutile prin zone cu trafic de utilaje.

Dacă pericolul este eliminat, riscul asociat acestuia nu mai trebuie controlat prin măsuri suplimentare.

16.3. Înlocuirea factorului periculos

Atunci când eliminarea nu este posibilă, factorul periculos trebuie înlocuit cu unul mai puțin periculos, conform art. 10 alin. (3) lit. f) din Legea nr. 186/2008.

Exemple:

• utilizarea unui produs chimic mai puțin toxic;
• înlocuirea unui echipament zgomotos cu unul mai silențios;
• utilizarea unei metode de lucru care reduce praful;
• înlocuirea unei scări cu o platformă sigură;
• folosirea unui material mai ușor pentru reducerea efortului fizic.

Înlocuirea trebuie analizată înainte de stabilirea unor măsuri care se bazează exclusiv pe comportamentul lucrătorului.

16.4. Măsuri tehnice

Măsurile tehnice modifică echipamentul, instalația sau spațiul de lucru pentru a reduce expunerea la pericol.

Exemple:

• instalarea apărătorilor;
• montarea balustradelor;
• protejarea părților aflate sub tensiune;
• instalarea sistemelor de ventilare;
• izolarea surselor de zgomot;
• automatizarea operațiunilor periculoase;
• instalarea sistemelor de blocare;
• montarea dispozitivelor de oprire de urgență;
• stabilizarea rafturilor;
• separarea zonelor de circulație;
• instalarea protecțiilor împotriva căderii obiectelor.

Măsurile tehnice sunt, de regulă, mai eficiente decât măsurile care depind permanent de atenția lucrătorului.

16.5. Măsuri organizatorice

Măsurile organizatorice se referă la modul în care este planificată și controlată activitatea.

Pot include:

• elaborarea procedurilor de lucru;
• stabilirea responsabilităților;
• limitarea accesului în zonele periculoase;
• organizarea lucrului pe etape;
• reducerea timpului de expunere;
• alternarea sarcinilor;
• programarea pauzelor;
• supravegherea lucrătorilor;
• autorizarea anumitor lucrări;
• verificarea echipamentelor înainte de utilizare;
• interzicerea lucrului singur în anumite situații;
• coordonarea activităților mai multor companii.

Măsurile organizatorice trebuie să fie suficient de clare pentru a putea fi respectate și verificate.

16.6. Măsuri igienico-sanitare

În funcție de riscuri, pot fi necesare:

• spații pentru spălare;
• vestiare;
• apă potabilă;
• spații pentru odihnă;
• încăperi pentru servirea mesei;
• curățarea și dezinfecția;
• ventilarea spațiilor;
• separarea hainelor de lucru de cele personale;
• asigurarea condițiilor adecvate de temperatură și umiditate.

Aceste măsuri sunt importante în activitățile cu expunere la praf, substanțe chimice, agenți biologici, temperaturi extreme sau murdărire excesivă.

16.7. Măsuri privind instruirea

Instruirea este necesară pentru ca lucrătorii să cunoască riscurile și modul corect de lucru.

În funcție de rezultat, poate fi necesară:

• instruirea introductiv-generală;
• instruirea la locul de muncă;
• instruirea periodică;
• instruirea suplimentară;
• instruirea pentru utilizarea echipamentului;
• instruirea privind substanțele chimice;
• instruirea privind lucrul la înălțime;
• instruirea privind acțiunea în situații de urgență.

Instruirea nu trebuie folosită pentru a acoperi deficiențele tehnice. Dacă un utilaj nu are protecție, instruirea lucrătorului nu înlocuiește montarea acesteia.

16.8. Protecția colectivă

Conform art. 10 alin. (3) lit. h) din Legea nr. 186/2008, măsurile de protecție colectivă au prioritate față de măsurile de protecție individuală, cu excepția situațiilor prevăzute de lege.

Exemple de protecție colectivă:

• balustrade;
• capace și apărători;
• ecrane de protecție;
• sisteme de ventilare;
• bariere;
• delimitări;
• sisteme automate de oprire;
• izolarea fonică;
• platforme și schele protejate;
• semnalizare și controlul accesului.

Avantajul protecției colective este că apără mai multe persoane simultan și nu depinde în permanență de purtarea corectă a echipamentului individual.

16.9. Echipamentul individual de protecție

EIP se utilizează atunci când riscurile nu pot fi eliminate sau reduse suficient prin alte mijloace.

Conform pct. 12–14 din HG nr. 906/2020, înainte de alegerea EIP trebuie:

• evaluate riscurile care nu pot fi evitate;
• stabilite caracteristicile necesare ale echipamentului;
• comparat echipamentul disponibil cu aceste caracteristici;
• revizuită evaluarea atunci când apar modificări.

EIP trebuie să fie potrivit:

• riscului identificat;
• activității efectuate;
• condițiilor de muncă;
• dimensiunilor lucrătorului;
• compatibilității cu alte echipamente;
• duratei și frecvenței utilizării.

Exemple:

• cască de protecție;
• încălțăminte de securitate;
• mănuși;
• ochelari sau vizieră;
• protecție auditivă;
• aparat de protecție respiratorie;
• centură sau sistem de protecție împotriva căderii;
• îmbrăcăminte de protecție.

16.10. Măsuri medicale

Atunci când riscurile pot afecta sănătatea lucrătorilor, trebuie stabilite măsuri privind supravegherea sănătății.

Acestea pot include:

• examen medical la angajare;
• examinări periodice;
• examinări suplimentare;
• monitorizarea expunerii;
• respectarea recomandărilor medicului;
• schimbarea temporară a sarcinilor;
• reevaluarea aptitudinii pentru muncă.

Măsurile medicale trebuie corelate cu riscurile identificate și cu cerințele HG nr. 146/2026 privind supravegherea sănătății lucrătorilor.

16.11. Stabilirea responsabililor și termenelor

Conform pct. 44 din HG nr. 95/2009, măsurile stabilite pentru fiecare post sau loc de muncă trebuie incluse în planul anual de protecție și prevenire.

Pentru fiecare măsură trebuie indicat:

• ce trebuie realizat;
• cine este responsabil;
• până când trebuie realizat;
• ce resurse sunt necesare;
• cum va fi verificată aplicarea;
• dacă măsura este permanentă sau temporară.

Formularea „se vor respecta regulile SSM” nu este suficientă. O măsură corectă trebuie să fie precisă, de exemplu:

„Montarea unei balustrade de protecție pe latura deschisă a platformei până la data de …, responsabil – conducătorul locului de muncă.”

16.12. Prioritizarea măsurilor

Măsurile trebuie aplicate în funcție de gravitatea și probabilitatea riscului.

Prioritate au măsurile pentru:

• riscurile maxime sau mari;
• pericolele care pot provoca decesul;
• riscurile la care sunt expuși mai mulți lucrători;
• activitățile fără măsuri de protecție;
• riscurile care au contribuit la accidente;
• zonele cu acces necontrolat.

Activitatea poate fi suspendată sau restricționată atunci când continuarea acesteia expune lucrătorii unui pericol grav și imediat.

Măsurile de prevenire trebuie stabilite în funcție de rezultatele evaluării și aplicate în ordinea eficienței lor: eliminarea pericolului, combaterea la sursă, protecția colectivă, măsurile organizatorice și, atunci când este necesar, echipamentul individual de protecție. Conform art. 10 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 186/2008, angajatorul trebuie să aplice efectiv aceste măsuri și să le integreze în toate activitățile unității.

17. Alegerea și utilizarea echipamentului individual de protecție

Echipamentul individual de protecție reprezintă una dintre măsurile prin care lucrătorul este protejat împotriva riscurilor care nu pot fi eliminate sau reduse suficient prin măsuri tehnice și organizatorice.

EIP nu trebuie ales în mod generic. Tipul, caracteristicile și modul de utilizare trebuie stabilite în baza riscurilor identificate pentru fiecare post și loc de muncă.

17.1. Când este necesar echipamentul individual de protecție

EIP se utilizează atunci când riscurile rămân prezente după aplicarea măsurilor de prevenire, cum ar fi:

• eliminarea pericolului;
• înlocuirea echipamentului sau substanței;
• protecția colectivă;
• modificarea tehnologiei;
• organizarea corespunzătoare a muncii;
• limitarea accesului sau a timpului de expunere.

Exemple de situații în care poate fi necesar EIP:

• lucrul cu risc de lovire sau cădere a obiectelor;
• utilizarea sculelor și utilajelor;
• expunerea la praf sau substanțe chimice;
• lucrul în apropierea surselor de zgomot;
• lucrul la înălțime;
• activitățile cu risc de tăiere, înțepare sau ardere;
• lucrările electrice;
• activitățile cu agenți biologici.

17.2. Temeiul legal

Cerințele privind utilizarea EIP sunt stabilite prin HG nr. 906/2020 privind aprobarea Cerințelor minime de securitate și sănătate pentru utilizarea de către lucrători a echipamentelor individuale de protecție la locul de muncă.

Legătura dintre evaluarea riscurilor și alegerea EIP este prevăzută în special la:

• pct. 12 din HG nr. 906/2020 – evaluarea necesității și conformității EIP;
• pct. 13 – stabilirea caracteristicilor necesare și compararea cu echipamentul disponibil;
• pct. 14 – revizuirea evaluării atunci când se modifică elementele analizate.

De asemenea, art. 20 lit. d) din Legea nr. 186/2008 stabilește dreptul lucrătorului de a fi asigurat, din contul angajatorului, cu echipament individual de protecție.

17.3. Evaluarea necesității EIP

Înainte de alegerea echipamentului, angajatorul trebuie să analizeze dacă riscul poate fi controlat prin alte mijloace.

Evaluarea trebuie să răspundă la următoarele întrebări:

• Ce pericol trebuie controlat?
• Cine este expus?
• Ce parte a corpului poate fi afectată?
• Care este gravitatea posibilă?
• Cât de frecvent apare expunerea?
• Ce măsuri colective sunt deja aplicate?
• Ce caracteristici trebuie să aibă EIP?
• Este compatibil cu alte echipamente utilizate?
• Poate împiedica sau îngreuna executarea sigură a sarcinii?

Potrivit pct. 13 din HG nr. 906/2020, evaluarea presupune definirea caracteristicilor necesare ale echipamentului și compararea acestora cu caracteristicile EIP disponibil.

17.4. Tipuri de echipament individual de protecție

În funcție de riscuri, pot fi utilizate:

• căști de protecție;
• încălțăminte de securitate;
• mănuși;
• ochelari și viziere;
• protectoare auditive;
• echipamente de protecție respiratorie;
• centuri și sisteme de protecție împotriva căderii;
• îmbrăcăminte de protecție;
• veste de semnalizare;
• echipamente pentru protecția împotriva substanțelor chimice;
• echipamente pentru lucrări electrice.

Nu orice echipament oferă protecție împotriva oricărui pericol. De exemplu, mănușile destinate protecției mecanice nu pot fi considerate automat potrivite pentru lucrări electrice sau pentru contactul cu substanțe chimice.

17.5. Alegerea EIP în funcție de riscul identificat

Echipamentul trebuie să corespundă exact riscului.

Exemple:

• pentru căderea obiectelor – cască de protecție;
• pentru proiectarea particulelor – ochelari sau vizieră;
• pentru zgomot – antifoane sau dopuri de protecție;
• pentru praf – aparat de protecție respiratorie adecvat;
• pentru substanțe chimice – mănuși, ochelari și îmbrăcăminte compatibile cu produsul;
• pentru căderea de la înălțime – sistem complet de protecție împotriva căderii;
• pentru tăiere – mănuși sau îmbrăcăminte cu nivelul de protecție corespunzător;
• pentru vizibilitate redusă – îmbrăcăminte de semnalizare.

Nivelul de protecție trebuie stabilit în raport cu intensitatea, durata și natura expunerii.

17.6. Compatibilitatea echipamentelor

Atunci când lucrătorul trebuie să poarte mai multe EIP simultan, echipamentele trebuie să fie compatibile.

De exemplu:

• casca trebuie să permită utilizarea protecției auditive;
• ochelarii trebuie să poată fi purtați împreună cu aparatul de protecție respiratorie;
• centura de protecție trebuie să fie compatibilă cu punctul de ancorare;
• mănușile nu trebuie să reducă în mod periculos controlul asupra sculei;
• îmbrăcămintea de protecție nu trebuie să împiedice evacuarea.

Un echipament care interferează cu altul poate crea riscuri suplimentare.

17.7. Instrucțiunile de utilizare

Angajatorul trebuie să asigure instrucțiuni clare privind:

• modul de îmbrăcare și ajustare;
• verificarea înainte de utilizare;
• durata și condițiile de folosire;
• limitele de protecție;
• curățarea;
• dezinfectarea;
• întreținerea;
• depozitarea;
• raportarea defectelor;
• înlocuirea echipamentului.

Instrucțiunile trebuie să fie pe înțelesul lucrătorilor și adaptate activității efective.

17.8. Instruirea lucrătorilor

Lucrătorii trebuie instruiți cu privire la:

• riscul împotriva căruia protejează EIP;
• situațiile în care este obligatorie folosirea;
• modul corect de utilizare;
• verificarea stării echipamentului;
• limitele de protecție;
• întreținerea și depozitarea;
• procedura în cazul deteriorării sau pierderii.

Instruirea trebuie documentată și repetată atunci când:

• se introduce un echipament nou;
• se modifică modul de lucru;
• apar riscuri noi;
• lucrătorul utilizează greșit echipamentul;
• se constată deficiențe în aplicare.

17.9. Întreținerea și înlocuirea

EIP trebuie păstrat într-o stare care să asigure protecția pentru care a fost destinat.

Angajatorul trebuie să organizeze:

• verificarea periodică;
• curățarea;
• întreținerea;
• repararea, dacă este posibil;
• depozitarea corespunzătoare;
• înlocuirea echipamentului uzat sau deteriorat.

Echipamentul trebuie înlocuit atunci când:

• prezintă defecte;
• nu mai asigură nivelul necesar de protecție;
• a depășit durata de utilizare;
• a fost contaminat;
• și-a pierdut forma sau proprietățile;
• nu mai poate fi ajustat corespunzător.

17.10. Obligațiile lucrătorului

Lucrătorul trebuie să utilizeze EIP conform instrucțiunilor și să informeze imediat conducătorul despre:

• deteriorarea echipamentului;
• pierderea acestuia;
• funcționarea necorespunzătoare;
• incompatibilitatea cu activitatea;
• disconfortul care poate afecta folosirea corectă.

Totuși, obligația lucrătorului de a utiliza echipamentul nu înlătură responsabilitatea angajatorului de a alege, furniza și întreține EIP corespunzător.

17.11. EIP pentru grupurile sensibile

Dacă la locul de muncă există persoane din grupuri sensibile, echipamentul trebuie ales ținând cont de particularitățile acestora.

Se poate analiza:

• greutatea echipamentului;
• posibilitatea ajustării;
• confortul și libertatea de mișcare;
• compatibilitatea cu dispozitivele de asistență;
• efectul asupra sarcinii sau sănătății;
• posibilitatea utilizării în condiții de sarcină sau capacitate funcțională limitată.

Un EIP potrivit pentru un lucrător obișnuit poate fi nepotrivit pentru o persoană cu capacități funcționale limitate.

17.12. Legătura cu fișa de evaluare

Fișa de evaluare a riscurilor trebuie să indice EIP necesar pentru fiecare factor de risc, dacă acesta rămâne relevant după aplicarea măsurilor colective și organizatorice.

De exemplu:

• factor de risc: proiectarea particulelor;
• măsură colectivă: montarea apărătorii;
• măsură organizatorică: interzicerea utilizării echipamentului fără verificare;
• EIP: ochelari de protecție sau vizieră.

Această corelare trebuie să se regăsească și în:

• instrucțiunea SSM;
• fișa de dotare cu EIP;
• planul de protecție și prevenire;
• instruirea lucrătorului.

Echipamentul individual de protecție trebuie ales în baza evaluării riscurilor și utilizat ca măsură complementară protecției colective și măsurilor tehnice. Conform HG nr. 906/2020, angajatorul trebuie să stabilească necesitatea EIP, caracteristicile acestuia, modul de utilizare și condițiile de întreținere, astfel încât echipamentul să ofere efectiv protecția necesară.

18. Supravegherea sănătății lucrătorilor

Evaluarea riscurilor profesionale trebuie corelată cu supravegherea sănătății lucrătorilor. Dacă evaluarea identifică factori care pot afecta sănătatea, angajatorul trebuie să organizeze examenele medicale și măsurile de monitorizare corespunzătoare.

18.1. Temeiul legal

Potrivit art. 21 alin. (1)–(3) din Legea nr. 186/2008:

• lucrătorii trebuie să beneficieze de examene medicale corespunzătoare riscurilor profesionale;
• examinările trebuie efectuate cu regularitate, în funcție de riscurile la care sunt expuși;
• angajarea și transferul anumitor categorii de lucrători se realizează în baza avizelor medicale.

Regulile detaliate sunt stabilite prin HG nr. 146/2026 privind supravegherea sănătății lucrătorilor.

18.2. Scopul supravegherii sănătății

Conform pct. 4 din Regulamentul aprobat prin HG nr. 146/2026, supravegherea sănătății urmărește:

• prevenirea modificărilor stării de sănătate asociate expunerii profesionale;
• diagnosticarea precoce a efectelor negative;
• corelarea stării de sănătate cu riscurile existente;
• aplicarea măsurilor preventive adecvate locului de muncă.

Examinarea medicală nu are doar rolul de a confirma dacă o persoană este aptă de muncă. Rezultatele acesteia trebuie să contribuie la prevenirea afectării sănătății lucrătorului.

18.3. Legătura dintre evaluarea riscurilor și examenul medical

Evaluarea riscurilor trebuie să indice factorii care pot influența sănătatea, cum ar fi:

• zgomotul;
• vibrațiile;
• praful;
• agenții chimici;
• agenții biologici;
• efortul fizic;
• pozițiile incomode;
• mișcările repetitive;
• temperaturile extreme;
• lucrul la înălțime;
• stresul profesional.

Pe baza acestor informații se poate stabili dacă sunt necesare examinări medicale și ce tip de supraveghere este potrivit.

În acest sens, evaluarea riscurilor trebuie să fie suficient de concretă. Mențiunea generală „factori nocivi” nu oferă suficiente informații pentru stabilirea măsurilor medicale.

18.4. Condițiile pentru supravegherea sănătății

Potrivit pct. 5 din HG nr. 146/2026, supravegherea sănătății lucrătorilor expuși riscurilor profesionale se efectuează atunci când sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:

1. expunerea poate fi asociată cu apariția unei boli sau a unui efect negativ asupra sănătății;
2. există probabilitatea manifestării bolii sau efectului în condițiile concrete de muncă;
3. există metode validate pentru depistarea bolii sau a efectului, iar investigarea nu prezintă un risc semnificativ pentru lucrător.

Aceste criterii permit corelarea examinării medicale cu riscurile reale și evitarea unor proceduri nejustificate.

18.5. Tipurile de examinări medicale

Conform pct. 6 din HG nr. 146/2026, supravegherea sănătății poate include:

• examen medical la angajare;
• examinări medicale periodice;
• examen medical la reluarea activității;
• examen medical la încetarea expunerii profesionale;
• examinări medicale post-expunere;
• examinări medicale suplimentare.

Tipul și periodicitatea examinării se stabilesc în funcție de riscurile profesionale, recomandările medicului de medicina muncii și cadrul normativ aplicabil.

18.6. Examenul medical la angajare

Examenul la angajare are rolul de a stabili dacă persoana poate îndeplini sarcinile postului în condițiile concrete de muncă.

Pentru aceasta trebuie cunoscute:

• activitățile postului;
• factorii de risc;
• efortul fizic și psihic;
• condițiile de mediu;
• echipamentele utilizate;
• durata și frecvența expunerii.

În cazul în care postul se modifică semnificativ sau lucrătorul este transferat la o activitate cu alte riscuri, poate fi necesară o nouă evaluare medicală.

18.7. Examinările medicale periodice

Examinările periodice permit monitorizarea stării de sănătate a lucrătorilor expuși și identificarea timpurie a efectelor asociate activității.

Acestea sunt importante în special pentru lucrătorii expuși la:

• agenți chimici;
• zgomot și vibrații;
• praf;
• efort fizic;
• poziții de lucru solicitante;
• agenți biologici;
• temperaturi extreme;
• radiații;
• riscuri care pot determina boli profesionale.

Rezultatele examinării trebuie luate în considerare la actualizarea măsurilor de prevenire.

18.8. Concluzia medicului privind aptitudinea

Conform pct. 11 din HG nr. 146/2026, medicul specialist în medicina muncii poate stabili una dintre următoarele concluzii:

• apt;
• apt condiționat;
• inapt temporar;
• inapt.

Concluzia trebuie analizată în raport cu cerințele postului și cu riscurile identificate.

În cazul aptitudinii condiționate, angajatorul trebuie să respecte restricțiile și recomandările stabilite de medic. Dacă este necesară schimbarea temporară a sarcinilor sau adaptarea postului, măsurile trebuie documentate și aplicate.

18.9. Lucrătorii cu vârsta de până la 18 ani

Pentru persoanele cu vârsta de până la 18 ani, supravegherea sănătății poate deveni obligatorie dacă evaluarea evidențiază riscuri pentru securitatea, sănătatea fizică sau mintală ori dezvoltarea acestora.

Această obligație rezultă din art. 22¹ alin. (4) din Legea nr. 186/2008.

În plus, pct. 9 din HG nr. 146/2026 prevede cerințe speciale pentru examinarea medicală periodică a persoanelor cu vârsta de până la 18 ani care desfășoară activități cu potențială expunere la riscuri profesionale.

18.10. Grupurile sensibile

În cazul femeilor gravide, lehuzei, femeilor care alăptează și persoanelor cu capacități funcționale limitate, rezultatele medicale relevante pentru securitatea muncii trebuie să fie luate în considerare la:

• stabilirea sarcinilor;
• adaptarea locului de muncă;
• reducerea expunerii;
• modificarea programului;
• mutarea temporară la alt post;
• stabilirea unor restricții.

Angajatorul trebuie să primească doar informațiile necesare pentru organizarea muncii în condiții de siguranță și să păstreze confidențialitatea datelor medicale.

18.11. Responsabilitatea angajatorului

Angajatorul trebuie să:

• identifice riscurile care pot afecta sănătatea;
• transmită medicului informații despre condițiile de muncă;
• organizeze examinările necesare;
• respecte concluziile privind aptitudinea;
• aplice recomandările medicale;
• actualizeze evaluarea riscurilor când apar informații noi;
• păstreze documentele necesare privind supravegherea sănătății.

Supravegherea sănătății trebuie organizată în legătură directă cu activitatea și riscurile reale ale lucrătorului.

18.12. Actualizarea evaluării în baza rezultatelor medicale

Dacă examinările medicale indică faptul că un factor de risc afectează sănătatea lucrătorilor, angajatorul trebuie să analizeze:

• dacă riscul a fost evaluat corect;
• dacă măsurile existente sunt eficiente;
• dacă este necesară reducerea expunerii;
• dacă trebuie schimbată tehnologia;
• dacă sunt necesare măsuri colective suplimentare;
• dacă trebuie revizuite instrucțiunile;
• dacă este necesară reevaluarea postului.

Rezultatele medicale pot reprezenta un motiv pentru actualizarea evaluării riscurilor și a planului de protecție și prevenire.

Supravegherea sănătății lucrătorilor este strâns legată de evaluarea riscurilor profesionale. Conform art. 21 din Legea nr. 186/2008 și HG nr. 146/2026, examenele medicale trebuie stabilite în funcție de riscurile concrete ale postului, iar rezultatele lor trebuie utilizate pentru prevenirea bolilor profesionale și adaptarea condițiilor de muncă.

19. Semnalizarea de securitate și sănătate la locul de muncă

Semnalizarea de securitate are rolul de a avertiza, informa și orienta lucrătorii în spațiile în care există pericole sau sunt necesare anumite acțiuni pentru desfășurarea sigură a activității.

Aceasta trebuie stabilită în baza riscurilor identificate și nu poate fi utilizată pentru a înlocui măsurile tehnice sau organizatorice necesare.

19.1. Temeiul legal

Cerințele privind semnalizarea sunt stabilite prin HG nr. 918/2013 privind cerințele minime pentru semnalizarea de securitate și sănătate la locul de muncă.

Hotărârea aprobă cerințele minime privind:

• semnalizarea generală la locul de muncă;
• semnalizarea recipientelor și conductelor;
• semnalizarea obstacolelor și a locurilor periculoase;
• semnalizarea mijloacelor de salvare și prim ajutor;
• semnalizarea echipamentelor de stingere a incendiilor;
• semnalele acustice și luminoase;
• comunicarea verbală și gesturile-semnal.

19.2. Legătura dintre evaluarea riscurilor și semnalizare

În cadrul evaluării riscurilor trebuie stabilit dacă anumite pericole necesită semnalizare.

Pot fi analizate:

• zonele cu acces limitat;
• suprafețele alunecoase;
• diferențele de nivel;
• locurile cu risc de cădere a obiectelor;
• zonele cu trafic de utilaje;
• instalațiile electrice;
• substanțele periculoase;
• căile de evacuare;
• echipamentele de stingere;
• punctele de prim ajutor;
• obligația utilizării EIP.

Conform pct. 4 subpct. 13 din HG nr. 95/2009, printre activitățile de protecție și prevenire se numără stabilirea zonelor care necesită semnalizare și a tipului de semnalizare necesar.

Prin urmare, semnele nu trebuie amplasate întâmplător. Ele trebuie să corespundă pericolelor identificate și să fie poziționate astfel încât să poată fi observate de persoanele expuse.

19.3. Tipuri de semnalizare

Semnalizarea de interzicere

Indică o acțiune care nu este permisă.

Exemple:

• acces interzis;
• fumatul interzis;
• focul deschis interzis;
• atingerea interzisă;
• accesul persoanelor neautorizate interzis.

Semnalizarea de avertizare

Avertizează asupra unui pericol.

Exemple:

• pericol electric;
• substanțe inflamabile;
• substanțe toxice;
• materiale explozive;
• risc biologic;
• suprafață alunecoasă;
• utilaje în mișcare;
• cădere de obiecte;
• diferență de nivel.

Semnalizarea de obligativitate

Indică o acțiune care trebuie efectuată.

Exemple:

• purtarea căștii de protecție;
• utilizarea ochelarilor;
• purtarea protecției auditive;
• utilizarea mănușilor;
• purtarea încălțămintei de securitate;
• folosirea echipamentului de protecție respiratorie.

Semnalizarea de salvare și prim ajutor

Indică:

• ieșirile de evacuare;
• direcțiile de evacuare;
• punctele de adunare;
• trusele medicale;
• dușurile de urgență;
• stațiile pentru spălarea ochilor;
• ieșirile de urgență.

Semnalizarea echipamentelor de stingere

Indică amplasarea:

• stingătoarelor;
• hidranților;
• butoanelor de alarmare;
• instalațiilor de stingere;
• altor mijloace de intervenție.

19.4. Semnalizarea obstacolelor și a locurilor periculoase

În cazul obstacolelor, al locurilor periculoase sau al zonelor cu risc de cădere, trebuie utilizate marcaje și semne vizibile.

Acestea pot fi necesare pentru:

• gropi și excavații;
• margini neprotejate;
• trepte și diferențe de nivel;
• zone de lucru temporare;
• lucrări de reparație;
• materiale depozitate;
• zone cu acces restricționat;
• trasee pentru vehicule;
• cabluri și conducte expuse.

Semnalizarea trebuie menținută atât timp cât pericolul există. Îndepărtarea unui indicator înainte de eliminarea riscului poate crea o situație periculoasă.

19.5. Semnalizarea recipientelor și conductelor

Recipientele și conductele care conțin substanțe sau amestecuri periculoase trebuie să fie identificate corespunzător.

Evaluarea trebuie să țină cont de:

• natura substanței;
• pericolele asociate;
• locul amplasării;
• modul de utilizare;
• posibilitatea de contact;
• necesitatea unor instrucțiuni suplimentare;
• compatibilitatea cu etichetele și fișele cu date de securitate.

Semnalizarea trebuie să fie vizibilă și să permită identificarea rapidă a pericolului.

19.6. Cerințele pentru o semnalizare eficientă

Semnalizarea trebuie să fie:

• vizibilă;
• ușor de înțeles;
• amplasată în locul potrivit;
• suficient de iluminată;
• menținută în stare bună;
• adaptată persoanelor expuse;
• neacoperită de obiecte sau materiale;
• coerentă cu instrucțiunile SSM.

Dacă într-o zonă există mai multe semne, acestea nu trebuie să fie contradictorii sau excesive. O cantitate prea mare de indicatoare poate reduce atenția lucrătorilor și eficiența semnalizării.

19.7. Semnalizarea nu înlocuiește protecția

Un indicator de avertizare nu elimină pericolul și nu reduce singur probabilitatea producerii unui accident.

De exemplu, semnul „Pericol electric” nu înlocuiește:

• izolarea părților aflate sub tensiune;
• protecția instalației;
• verificarea tehnică;
• limitarea accesului;
• autorizarea lucrătorilor;
• instruirea;
• utilizarea EIP corespunzător.

În mod similar, semnul „Atenție, podea umedă” trebuie însoțit, după caz, de eliminarea sursei de apă, curățarea suprafeței și prevenirea accesului până la remedierea situației.

19.8. Semnalizarea în zonele cu mai mulți angajatori

Dacă la același loc de muncă activează lucrători ai mai multor unități, angajatorii trebuie să coordoneze semnalizarea și să se informeze reciproc despre riscuri, conform art. 10 alin. (5) din Legea nr. 186/2008.

Este necesar să fie clar:

• cine instalează indicatoarele;
• cine verifică starea acestora;
• cine delimitează zona;
• cine informează lucrătorii;
• ce semnalizare este valabilă pentru toate companiile;
• cum se procedează în caz de pericol grav și imediat.

19.9. Verificarea semnalizării

Angajatorul trebuie să verifice periodic:

• existența indicatoarelor;
• vizibilitatea;
• integritatea;
• amplasarea;
• iluminarea;
• actualitatea semnalizării;
• corespunderea cu riscurile existente.

Verificarea este necesară și după:

• reorganizarea spațiilor;
• schimbarea echipamentelor;
• modificarea căilor de acces;
• apariția unor riscuri noi;
• lucrări de reparație;
• schimbarea procesului tehnologic.

19.10. Exemple practice

Într-un depozit

Pot fi necesare:

• semnalizarea circulației utilajelor;
• indicatoare pentru sarcini suspendate;
• marcarea căilor pietonale;
• semnalizarea zonelor cu acces limitat;
• indicarea ieșirilor și a stingătoarelor.

Pe un șantier

Pot fi necesare:

• avertizarea privind lucrul la înălțime;
• delimitarea excavațiilor;
• semnalizarea zonelor cu utilaje;
• interzicerea accesului persoanelor neautorizate;
• indicarea EIP obligatoriu;
• semnalizarea căilor de evacuare.

Într-un spațiu de birouri

Pot fi necesare:

• indicarea ieșirilor;
• semnalizarea stingătoarelor;
• marcarea truselor de prim ajutor;
• avertizarea pentru podele umede;
• semnalizarea zonelor tehnice sau electrice.

Semnalizarea de securitate trebuie stabilită în funcție de riscurile identificate prin evaluarea profesională și aplicată în conformitate cu HG nr. 918/2013. Ea contribuie la informarea și orientarea lucrătorilor, dar nu înlocuiește măsurile tehnice, organizatorice și de protecție necesare pentru eliminarea sau reducerea pericolelor.

20. Planul de protecție și prevenire

Planul de protecție și prevenire este documentul prin care măsurile rezultate din evaluarea riscurilor sunt transformate în acțiuni concrete, cu responsabili, termene și resurse.

Evaluarea arată ce riscuri există, iar planul stabilește cum vor fi reduse sau eliminate acestea.

20.1. Temeiul legal

Potrivit art. 13 lit. f) din Legea nr. 186/2008, angajatorul trebuie să întocmească, atunci când natura și gradul riscului profesional o impun, un plan de protecție și prevenire care să includă măsuri:

• tehnice;
• sanitare;
• organizatorice;
• de altă natură.

Planul trebuie să se bazeze pe evaluarea riscurilor profesionale și să fie aplicat în funcție de condițiile specifice ale unității.

Prevederi suplimentare se regăsesc la pct. 43–46 din HG nr. 95/2009.

20.2. Când este necesar planul

Planul se elaborează atunci când natura și gradul riscurilor impun măsuri organizate de prevenire. În practică, acesta este necesar în special când:

• există riscuri profesionale semnificative;
• unitatea utilizează echipamente sau substanțe periculoase;
• sunt necesare lucrări tehnice;
• există posturi cu risc ridicat;
• activează mai multe categorii de lucrători;
• se impun măsuri medicale sau de instruire;
• Inspectoratul de Stat al Muncii a dispus măsuri;
• evaluarea riscurilor indică necesitatea unor acțiuni suplimentare.

Planul trebuie să fie adaptat unității și nu poate fi completat prin preluarea unor măsuri generale care nu corespund activității reale.

20.3. Legătura cu evaluarea riscurilor

Conform pct. 44 din HG nr. 95/2009, pentru fiecare loc de muncă sau post se stabilesc măsurile de protecție și prevenire necesare, precum și resursele umane și materiale necesare realizării acestora.

Prin urmare, fiecare măsură din plan trebuie să poată fi legată de:

• un factor de risc identificat;
• un post sau loc de muncă;
• o neconformitate constatată;
• o recomandare din fișa de evaluare;
• o obligație legală aplicabilă.

Planul nu trebuie să conțină măsuri care nu au legătură cu activitatea sau cu riscurile unității.

20.4. Conținutul planului

Un plan de protecție și prevenire poate include următoarele elemente:

• numărul de ordine;
• factorul de risc sau problema identificată;
• măsura de prevenire;
• tipul măsurii;
• locul de aplicare;
• responsabilul;
• termenul de realizare;
• resursele necesare;
• sursa finanțării, după caz;
• modul de verificare;
• starea realizării.

Exemplu

Factor de risc	Măsură	Responsabil	Termen
Cădere de la înălțime	Montarea balustradei de protecție	Conducătorul locului de muncă	30.09.2026
Zgomot ridicat	Efectuarea măsurătorilor și asigurarea protecției auditive	Responsabilul SSM	15.09.2026
Contact cu substanțe chimice	Înlocuirea produsului și actualizarea instrucțiunii	Administratorul	20.09.2026

20.5. Tipuri de măsuri din plan

Măsuri tehnice

• montarea apărătorilor;
• repararea echipamentelor;
• instalarea ventilării;
• amenajarea protecției împotriva căderii;
• modernizarea instalațiilor;
• separarea fluxurilor de circulație.

Măsuri organizatorice

• elaborarea procedurilor;
• stabilirea responsabilităților;
• limitarea accesului;
• organizarea lucrului pe etape;
• verificarea echipamentelor;
• stabilirea programului de întreținere;
• coordonarea mai multor angajatori.

Măsuri sanitare și medicale

• organizarea examenelor medicale;
• asigurarea spațiilor sanitare;
• reducerea expunerii;
• organizarea pauzelor;
• măsuri de igienă;
• monitorizarea factorilor nocivi.

Măsuri de instruire

• instruire suplimentară;
• instruire pentru echipamente noi;
• instruire privind substanțele chimice;
• instruire pentru situații de urgență;
• verificarea cunoștințelor.

Măsuri privind EIP și semnalizarea

• achiziționarea echipamentului necesar;
• înlocuirea EIP deteriorat;
• montarea indicatoarelor;
• marcarea zonelor periculoase;
• semnalizarea căilor de evacuare.

20.6. Responsabilii pentru realizarea măsurilor

Responsabilul trebuie să fie o persoană concretă sau o funcție clar identificată.

Nu este recomandabilă formularea generală „administrația” sau „personalul unității”, deoarece nu permite verificarea responsabilității.

Responsabilul trebuie să aibă:

• autoritatea necesară;
• acces la resurse;
• posibilitatea de a organiza măsura;
• obligația de a raporta realizarea acesteia.

În funcție de măsură, responsabil poate fi:

• administratorul;
• conducătorul locului de muncă;
• responsabilul SSM;
• șeful serviciului tehnic;
• responsabilul de mentenanță;
• specialistul în resurse umane;
• medicul de medicina muncii, pentru aspectele medicale.

20.7. Termenele de realizare

Termenele trebuie să fie realiste, dar suficient de scurte pentru a nu menține lucrătorii într-o situație periculoasă.

Pentru riscurile grave pot fi stabilite:

• măsuri imediate;
• oprirea temporară a activității;
• limitarea accesului;
• măsuri provizorii până la remedierea definitivă.

Pentru măsurile care necesită investiții sau lucrări complexe pot fi stabilite etape intermediare și măsuri temporare de protecție.

20.8. Resursele necesare

Conform pct. 44 din HG nr. 95/2009, planul trebuie să prevadă resursele umane și materiale necesare.

Acestea pot include:

• fonduri pentru echipamente;
• materiale de protecție;
• servicii de verificare tehnică;
• măsurători de laborator;
• examene medicale;
• instruiri;
• lucrări de reparație;
• personal suplimentar;
• servicii specializate.

Cheltuielile pentru realizarea măsurilor SSM sunt suportate de angajator, iar conform art. 10 alin. (6)–(7) din Legea nr. 186/2008, acestea nu pot fi transferate asupra lucrătorilor.

20.9. Consultarea lucrătorilor

Potrivit pct. 46 din HG nr. 95/2009, planul de protecție și prevenire se elaborează cu consultarea lucrătorilor, a reprezentanților acestora sau a comitetului pentru securitate și sănătate în muncă, după caz.

Consultarea poate contribui la identificarea:

• dificultăților de aplicare;
• riscurilor apărute în practică;
• echipamentelor nepotrivite;
• măsurilor greu de respectat;
• soluțiilor tehnice mai eficiente.

Consultarea nu transferă responsabilitatea către lucrători, ci contribuie la elaborarea unor măsuri realiste.

20.10. Revizuirea planului

Potrivit pct. 43 din HG nr. 95/2009, planul trebuie revizuit ori de câte ori:

• se modifică condițiile de muncă;
• apar riscuri noi;
• sunt introduse echipamente noi;
• se schimbă procesul tehnologic;
• se produc accidente sau incidente;
• apar recomandări medicale relevante;
• se modifică legislația;
• Inspectoratul de Stat al Muncii dispune măsuri noi.

Revizuirea planului trebuie să fie corelată cu actualizarea evaluării riscurilor.

20.11. Urmărirea realizării măsurilor

Angajatorul trebuie să verifice dacă măsurile au fost aplicate efectiv.

Pentru fiecare măsură se poate consemna:

• data realizării;
• persoana care a efectuat-o;
• documentul justificativ;
• rezultatul verificării;
• eventualele măsuri rămase;
• data reevaluării.

Dovezile pot include:

• procese-verbale;
• fotografii;
• facturi;
• certificate de verificare;
• liste de instruire;
• fișe de predare a EIP;
• rapoarte de măsurare;
• documente medicale privind aptitudinea, în limitele legii.

20.12. Ce nu trebuie să fie planul

Planul de protecție și prevenire nu trebuie să fie:

• o listă de măsuri copiate;
• un document fără termene;
• o enumerare de obligații generale;
• o anexă formală fără urmărirea realizării;
• un înlocuitor pentru evaluarea riscurilor;
• un document care nu ține cont de activitatea reală.

Planul de protecție și prevenire este instrumentul prin care rezultatele evaluării riscurilor sunt transformate în acțiuni concrete. Conform art. 13 lit. f) din Legea nr. 186/2008 și pct. 43–46 din HG nr. 95/2009, acesta trebuie să includă măsuri adaptate unității, responsabili, termene și resurse, să fie elaborat cu consultarea lucrătorilor și revizuit atunci când apar modificări ale condițiilor de muncă.

21. Legătura dintre evaluarea riscurilor și documentația SSM

Evaluarea riscurilor profesionale nu trebuie păstrată ca un document separat. Rezultatele acesteia trebuie transpuse în toate documentele și activitățile care contribuie la protecția lucrătorilor.

Potrivit pct. 4 din HG nr. 95/2009, activitățile de protecție și prevenire includ evaluarea riscurilor, elaborarea planului de protecție și prevenire, elaborarea instrucțiunilor, instruirea lucrătorilor, stabilirea EIP și stabilirea semnalizării necesare.

21.1. Evaluarea și instrucțiunile SSM

Conform art. 13 lit. h) din Legea nr. 186/2008, angajatorul trebuie să asigure elaborarea instrucțiunilor SSM ținând cont de particularitățile activităților și locurilor de muncă.

Instrucțiunile trebuie să reflecte riscurile identificate în evaluare, inclusiv:

• pașii siguri de efectuare a lucrării;
• interdicțiile aplicabile;
• utilizarea echipamentelor;
• măsurile în caz de defecțiune;
• EIP obligatoriu;
• acțiunile în situații de urgență.

O instrucțiune care nu corespunde riscurilor din fișa de evaluare trebuie revizuită.

21.2. Evaluarea și instruirea lucrătorilor

Conform pct. 4 subpct. 9–10 din HG nr. 95/2009, activitățile de protecție și prevenire includ informarea și instruirea lucrătorilor, precum și verificarea cunoașterii și aplicării instrucțiunilor.

Rezultatele evaluării trebuie folosite pentru stabilirea:

• tematicii instruirii;
• riscurilor care trebuie explicate;
• regulilor aplicabile postului;
• modului de utilizare a EIP;
• acțiunilor în caz de pericol;
• întrebărilor pentru verificarea cunoștințelor.

Instruirea trebuie să fie adaptată postului. Un lucrător de birou nu trebuie instruit în baza acelorași riscuri ca un operator de utilaj sau un muncitor în construcții.

21.3. Evaluarea și planul de protecție și prevenire

Planul de protecție și prevenire se bazează pe rezultatele evaluării, conform art. 13 lit. f) din Legea nr. 186/2008 și pct. 43–44 din HG nr. 95/2009.

Evaluarea indică riscurile, iar planul stabilește:

• măsura necesară;
• responsabilul;
• termenul;
• resursele;
• modul de verificare.

Dacă o măsură din evaluare nu se regăsește în plan sau într-un alt document de acțiune, există riscul ca aceasta să nu fie realizată.

21.4. Evaluarea și echipamentul individual de protecție

Echipamentul individual de protecție se stabilește în funcție de riscurile care nu pot fi eliminate prin alte mijloace.

Conform pct. 12–14 din HG nr. 906/2020, angajatorul trebuie să evalueze riscurile rămase, să stabilească cerințele EIP și să verifice dacă echipamentul disponibil corespunde acestor cerințe.

Legătura trebuie să fie vizibilă între:

• factorul de risc din fișa de evaluare;
• măsura de protecție;
• tipul de EIP;
• fișa de dotare;
• instruirea lucrătorului.

21.5. Evaluarea și supravegherea sănătății

Riscurile identificate trebuie transmise medicului de medicina muncii pentru stabilirea măsurilor medicale necesare.

Conform art. 21 din Legea nr. 186/2008 și HG nr. 146/2026, examenele medicale trebuie să fie corespunzătoare riscurilor profesionale la care lucrătorii sunt expuși.

Evaluarea trebuie să ofere informații despre:

• factorii nocivi;
• durata expunerii;
• intensitatea sau frecvența expunerii;
• activitățile efectuate;
• echipamentele și substanțele utilizate.

Aceste informații contribuie la stabilirea tipului de examen medical și a măsurilor de supraveghere.

21.6. Evaluarea și semnalizarea de securitate

Conform pct. 4 subpct. 13 din HG nr. 95/2009, în cadrul activităților de prevenire se stabilesc zonele care necesită semnalizare și tipul de semnalizare necesar.

În funcție de evaluare, pot fi necesare:

• indicatoare de avertizare;
• semne de interzicere;
• indicatoare de obligativitate;
• marcaje pentru căi de circulație;
• semnalizarea zonelor periculoase;
• indicarea mijloacelor de prim ajutor;
• semnalizarea echipamentelor de stingere.

Cerințele tehnice aplicabile sunt stabilite prin HG nr. 918/2013.

21.7. Evaluarea și organizarea primului ajutor

Riscurile identificate trebuie să fie luate în considerare la organizarea primului ajutor.

În funcție de activitate și de consecințele posibile, angajatorul trebuie să analizeze:

• numărul și amplasarea truselor medicale;
• accesul la primul ajutor;
• desemnarea persoanelor instruite;
• procedura de anunțare a serviciilor de urgență;
• accesul pentru intervenție;
• specificul leziunilor posibile.

Potrivit pct. 4 subpct. 19 din HG nr. 95/2009, locurile de muncă trebuie asigurate cu truse medicale pentru acordarea primului ajutor.

21.8. Evaluarea și prevenirea incendiilor

Riscurile de incendiu și explozie identificate în cadrul evaluării SSM trebuie corelate cu:

• instrucțiunile privind apărarea împotriva incendiilor;
• semnalizarea mijloacelor de stingere;
• căile de evacuare;
• planurile de evacuare;
• instruirea lucrătorilor;
• accesul la stingătoare și hidranți;
• procedurile în caz de incendiu.

Evaluarea SSM nu înlocuiește documentația specifică apărării împotriva incendiilor, dar trebuie să fie corelată cu aceasta.

21.9. Evaluarea și verificarea echipamentelor

Dacă evaluarea identifică riscuri generate de echipamente, rezultatele trebuie reflectate în:

• programul de verificare tehnică;
• instrucțiunile de exploatare;
• registrele de întreținere;
• procedurile de blocare și oprire;
• planificarea reparațiilor;
• instruirea operatorilor.

Un echipament menționat ca periculos în evaluare nu trebuie utilizat fără aplicarea măsurilor stabilite.

21.10. Evaluarea și cooperarea între angajatori

Atunci când mai multe unități activează în același loc, rezultatele evaluării trebuie comunicate și coordonate.

Conform art. 10 alin. (5) din Legea nr. 186/2008, angajatorii trebuie:

• să se informeze reciproc despre riscuri;
• să-și coordoneze măsurile de prevenire;
• să informeze lucrătorii;
• să coopereze în privința securității și igienei în muncă.

Această obligație este esențială pe șantiere, în spații comune și în unități în care activitățile mai multor companii se influențează reciproc.

21.11. Corelarea documentelor

Rezultatul evaluării	Document sau acțiune	Temei principal
Riscuri pentru un post	Fișa de evaluare	Pct. 42 HG nr. 95/2009
Măsuri și termene	Planul de protecție și prevenire	Art. 13 lit. f), pct. 43–44
Reguli de lucru	Instrucțiunea SSM	Art. 13 lit. h)
Riscuri care necesită EIP	Fișa de dotare și instruirea EIP	HG nr. 906/2020
Expuneri care afectează sănătatea	Examene medicale	Art. 21, HG nr. 146/2026
Zone periculoase	Semnalizare de securitate	HG nr. 918/2013
Riscuri de accidentare gravă	Proceduri de urgență și prim ajutor	HG nr. 95/2009
Riscuri comune mai multor firme	Coordonarea angajatorilor	Art. 10 alin. (5)

Evaluarea riscurilor profesionale trebuie să funcționeze ca punct de plecare pentru întreaga documentație SSM. Rezultatele sale trebuie să se regăsească în instrucțiuni, instruiri, planul de protecție și prevenire, EIP, examenele medicale, semnalizare și procedurile de urgență. Doar prin această corelare documentația reflectă un sistem real de prevenire, nu o colecție de acte întocmite separat.

22. Cooperarea între mai mulți angajatori la același loc de muncă

Atunci când lucrătorii mai multor unități își desfășoară activitatea în același loc, riscurile nu mai pot fi analizate separat, fără a ține cont de activitățile celorlalți angajatori.

Un lucrător poate fi expus nu doar riscurilor generate de propria activitate, ci și celor create de echipamentele, materialele sau lucrările unei alte companii.

22.1. Obligația legală de cooperare

Conform art. 10 alin. (5) din Legea nr. 186/2008, atunci când la același loc de muncă se află lucrători ai mai multor unități, angajatorii acestora trebuie:

• să coopereze pentru aplicarea cerințelor privind securitatea, sănătatea și igiena în muncă;
• să își coordoneze acțiunile de protecție și prevenire;
• să se informeze reciproc despre riscurile profesionale;
• să informeze lucrătorii și reprezentanții acestora despre riscurile existente.

Această obligație se aplică indiferent dacă unitățile au contracte directe între ele sau dacă activitatea se desfășoară într-un spațiu comun.

22.2. Situații în care se aplică

Cooperarea poate fi necesară în:

• șantiere de construcții;
• hale și spații industriale;
• centre comerciale;
• clădiri cu mai mulți chiriași;
• depozite;
• lucrări de reparație și mentenanță;
• spații în care activează antreprenori și subcontractanți;
• puncte de lucru comune;
• activități de curățenie, pază sau transport desfășurate pentru altă companie.

22.3. Informarea reciprocă despre riscuri

Fiecare angajator trebuie să comunice celorlalți riscurile pe care activitatea sa le poate genera.

Informarea poate privi:

• lucrul cu utilaje;
• circulația vehiculelor;
• lucrările la înălțime;
• substanțele chimice;
• lucrările electrice;
• zgomotul și vibrațiile;
• praful;
• lucrările cu foc deschis;
• zonele cu acces restricționat;
• căile de evacuare;
• situațiile de urgență.

Informația trebuie transmisă înainte de începerea activității sau imediat ce apare o modificare relevantă.

22.4. Coordonarea acțiunilor de prevenire

Coordonarea presupune stabilirea modului în care angajatorii vor preveni riscurile care se intersectează.

Pot fi stabilite:

• reguli comune de acces;
• trasee pentru pietoni și vehicule;
• programarea lucrărilor periculoase;
• delimitarea zonelor;
• proceduri de lucru simultan;
• reguli privind utilizarea echipamentelor comune;
• coordonarea evacuării;
• responsabilități în caz de accident;
• reguli pentru lucrările cu foc deschis;
• comunicarea schimbărilor condițiilor de muncă.

Este important ca activitățile să nu se desfășoare simultan atunci când una dintre ele crește semnificativ riscul pentru lucrătorii celeilalte companii.

22.5. Exemplu practic pe un șantier

Pe un șantier pot activa simultan:

• antreprenorul general;
• compania de construcții;
• subcontractantul pentru instalații electrice;
• compania care montează geamurile;
• firma de transport;
• serviciul de pază și curățenie.

Riscurile pot apărea din:

• circulația utilajelor;
• lucrul la înălțime;
• căderea materialelor;
• cabluri și instalații neprotejate;
• lucrări executate în aceeași zonă;
• lipsa coordonării între echipe.

În acest caz, fiecare companie trebuie să își evalueze riscurile proprii, dar măsurile trebuie coordonate la nivelul întregului șantier.

22.6. Responsabilitatea angajatorului care controlează locul de muncă

Angajatorul sau antreprenorul care organizează ori controlează locul de muncă trebuie să stabilească mecanismele de coordonare.

Acesta poate solicita:

• evaluările riscurilor ale subcontractanților;
• instrucțiunile relevante;
• dovezile instruirii lucrătorilor;
• lista echipamentelor utilizate;
• informații despre substanțele periculoase;
• documentele privind aptitudinea, în limitele legii;
• numele persoanelor responsabile.

Totuși, fiecare angajator rămâne responsabil pentru lucrătorii săi și pentru respectarea obligațiilor care îi revin.

22.7. Accesul și instruirea lucrătorilor altor unități

Înainte de accesul într-o zonă cu riscuri, lucrătorii trebuie să primească informații despre:

• regulile locului;
• riscurile specifice;
• căile de acces și evacuare;
• zonele interzise;
• echipamentul obligatoriu;
• semnalizarea;
• acțiunile în caz de urgență;
• persoanele responsabile.

Instruirea efectuată de angajatorul propriu nu înlocuiește informarea privind riscurile specifice locului în care lucrătorul urmează să activeze.

22.8. Documentarea cooperării

Cooperarea trebuie să poată fi demonstrată. În funcție de activitate, pot fi întocmite:

• acorduri sau protocoale de coordonare;
• procese-verbale de predare-primire a zonei;
• instrucțiuni comune;
• planuri de organizare a șantierului;
• registre de acces și instruire;
• procese-verbale de ședință;
• scheme privind circulația;
• planuri de evacuare;
• notificări privind riscurile;
• acte privind delimitarea zonelor periculoase.

Documentele trebuie să indice cine are responsabilitatea pentru fiecare măsură și cum se comunică modificările.

22.9. Lucrările cu risc grav și specific

Pentru activitățile cu risc grav și specific trebuie stabilite reguli suplimentare privind:

• autorizarea accesului;
• calificarea lucrătorilor;
• supravegherea;
• echipamentul de muncă;
• echipamentul individual de protecție;
• permisele de lucru;
• izolarea instalațiilor;
• coordonarea intervențiilor.

Conform art. 10 alin. (4) lit. e) din Legea nr. 186/2008, în zonele cu risc grav și specific trebuie să aibă acces numai lucrătorii care au pregătirea, calificarea, experiența, echipamentele și instruirea necesare.

22.10. Situațiile de urgență

Angajatorii trebuie să coordoneze și acțiunile în cazul:

• incendiului;
• accidentării unui lucrător;
• scurgerii unei substanțe;
• prăbușirii unei structuri;
• electrocutării;
• evacuării;
• unui pericol grav și imediat.

Trebuie stabilit:

• cine anunță serviciile de urgență;
• cine acordă primul ajutor;
• cine oprește echipamentele;
• cine organizează evacuarea;
• cine delimitează zona;
• cine comunică incidentul celorlalți angajatori.

22.11. Verificarea aplicării măsurilor

Coordonarea nu se încheie după semnarea unui protocol. Angajatorii trebuie să verifice dacă măsurile stabilite sunt aplicate efectiv.

Pot fi verificate:

• utilizarea EIP;
• respectarea zonelor delimitate;
• starea căilor de acces;
• respectarea programului lucrărilor;
• utilizarea echipamentelor;
• aplicarea instrucțiunilor;
• menținerea semnalizării;
• respectarea regulilor de evacuare.

Atunci când se constată modificări sau încălcări, măsurile trebuie actualizate și comunicate tuturor persoanelor afectate.

Atunci când mai mulți angajatori activează la același loc de muncă, prevenirea riscurilor presupune comunicare și coordonare permanentă. Conform art. 10 alin. (5) din Legea nr. 186/2008, fiecare angajator trebuie să-și informeze partenerii despre riscurile generate de propria activitate, să coordoneze măsurile de protecție și să asigure informarea lucrătorilor.

23. Studiu de caz: evaluarea riscurilor pentru un muncitor în construcții

Postul de muncitor în construcții presupune desfășurarea unor activități diverse, adesea în condiții schimbătoare și în apropierea mai multor surse de pericol. Din acest motiv, evaluarea riscurilor nu trebuie realizată doar pe baza denumirii postului, ci în funcție de lucrările efectiv executate.

Exemplul de mai jos are caracter orientativ. Evaluarea finală trebuie adaptată condițiilor concrete ale fiecărui șantier, echipamentelor utilizate și activităților realizate.

23.1. Descrierea postului

Muncitorul în construcții poate efectua:

• pregătirea și curățarea zonei de lucru;
• manipularea materialelor;
• încărcarea și descărcarea;
• prepararea și aplicarea materialelor;
• utilizarea sculelor manuale și electrice;
• montarea sau demontarea unor elemente;
• lucrări de zidărie, finisare sau betonare;
• deplasarea pe suprafețe denivelate;
• lucrări în apropierea utilajelor;
• evacuarea deșeurilor.

Activitățile pot fi realizate în exterior sau interior, la sol sau la înălțime și în condiții meteorologice diferite.

23.2. Echipamente și materiale utilizate

În funcție de lucrare, muncitorul poate utiliza:

• ciocan și daltă;
• polizor unghiular;
• mașină de găurit;
• betonieră;
• vibrator pentru beton;
• schele și scări;
• roabe;
• dispozitive de ridicare;
• cabluri și prelungitoare;
• ciment, mortar, vopsele și adezivi;
• materiale metalice, lemn, cărămizi și borduri.

Fiecare echipament sau material trebuie analizat în raport cu modul efectiv de utilizare.

23.3. Factori de risc identificați

Căderea de la înălțime

Poate apărea la utilizarea schelelor, scărilor, platformelor sau la apropierea de margini neprotejate.

Consecințele posibile includ:

• fracturi;
• traumatisme grave;
• invaliditate;
• deces.

Căderea obiectelor și materialelor

Materialele sau sculele pot cădea de la înălțime ori se pot răsturna dacă sunt depozitate instabil.

Consecințele pot fi:

• lovirea capului;
• strivirea membrelor;
• fracturi;
• leziuni grave.

Lovirea sau strivirea de către utilaje

Riscul poate apărea în timpul circulației excavatoarelor, autobasculantelor, macaralelor sau altor vehicule.

Factorii favorizanți pot fi:

• lipsa delimitării;
• vizibilitatea redusă;
• circulația simultană;
• lipsa semnalizării;
• deplasarea cu spatele;
• comunicarea insuficientă.

Utilizarea sculelor și echipamentelor

Pot apărea:

• tăieturi;
• înțepări;
• proiectarea particulelor;
• prinderea hainelor;
• electrocutarea;
• ruperea discului;
• vibrații și zgomot.

Manipularea manuală a greutăților

Ridicarea și transportarea materialelor pot provoca:

• suprasolicitarea coloanei;
• întinderi musculare;
• strivirea degetelor;
• căderea materialului;
• dezechilibrarea lucrătorului.

Riscuri electrice

Pot fi generate de:

• cabluri deteriorate;
• prelungitoare improvizate;
• utilizarea echipamentelor în condiții umede;
• lipsa împământării;
• intervenții neautorizate;
• contactul cu instalații ascunse.

Praf, zgomot și vibrații

Tăierea, șlefuirea, găurirea și demolarea pot genera expunere la:

• praf mineral;
• zgomot;
• vibrații transmise sistemului mână-braț;
• particule proiectate.

Substanțe chimice

Cimentul, adezivii, solvenții, vopselele și alte produse pot provoca:

• iritații ale pielii;
• arsuri chimice;
• afectarea ochilor;
• intoxicații;
• sensibilizare sau alergii;
• afectarea căilor respiratorii.

Condiții meteorologice

Lucrul în exterior poate expune muncitorul la:

• temperaturi ridicate;
• frig;
• ploaie;
• vânt;
• gheață;
• radiații solare;
• vizibilitate redusă.

Alunecări și căderi la același nivel

Pot fi cauzate de:

• materiale lăsate pe căile de acces;
• cabluri;
• suprafețe umede;
• teren denivelat;
• noroi;
• iluminat insuficient;
• lipsa ordinii și curățeniei.

23.4. Aprecierea riscului

Pentru fiecare factor se apreciază gravitatea consecinței și probabilitatea producerii evenimentului, conform metodologiei aprobate în unitate.

Exemplu:

Factor de risc	Consecință posibilă	Gravitate	Probabilitate	Măsură prioritară
Cădere de la înălțime	Fractură, invaliditate, deces	Foarte gravă	Frecventă	Protecție colectivă și sistem anticădere
Căderea materialelor	Lovire, strivire	Gravă	Frecventă	Depozitare sigură și interzicerea accesului sub sarcină
Cablu electric deteriorat	Electrocutare, incendiu	Foarte gravă	Rară/Frecventă	Scoaterea din uz și verificarea instalației
Praf de ciment	Afecțiuni respiratorii și cutanate	Medie/gravă	Frecventă	Ventilare, metode umede și protecție respiratorie
Ridicarea greutăților	Afecțiuni musculoscheletale	Medie	Frecventă	Mecanizare și instruire privind manipularea

Valorile sunt orientative și trebuie stabilite în baza observațiilor și a metodei aplicate pentru unitatea respectivă.

23.5. Măsuri tehnice

În funcție de riscuri, pot fi stabilite următoarele măsuri:

• montarea balustradelor și a protecțiilor colective;
• acoperirea golurilor;
• verificarea schelelor și a scărilor;
• delimitarea zonelor de lucru;
• separarea traseelor pietonale de cele ale utilajelor;
• verificarea cablurilor și a echipamentelor electrice;
• utilizarea dispozitivelor de protecție;
• mecanizarea manipulării greutăților;
• asigurarea ventilării;
• reducerea formării prafului;
• montarea semnalizării;
• asigurarea iluminatului;
• fixarea și stabilizarea materialelor.

23.6. Măsuri organizatorice

Pot fi stabilite:

• permiterea accesului doar persoanelor instruite;
• organizarea lucrărilor în ordinea corectă;
• interzicerea lucrului sub sarcini suspendate;
• stabilirea unei zone de siguranță;
• desemnarea unei persoane pentru dirijarea utilajelor;
• verificarea zilnică a echipamentelor;
• organizarea pauzelor;
• limitarea lucrului în condiții meteo periculoase;
• interzicerea intervențiilor neautorizate la instalații;
• menținerea ordinii și curățeniei;
• coordonarea activității mai multor subcontractanți.

23.7. Echipamentul individual de protecție

În funcție de riscurile identificate, muncitorul poate avea nevoie de:

• cască de protecție;
• încălțăminte de securitate cu bombeu și talpă antiderapantă;
• mănuși adaptate activității;
• ochelari sau vizieră;
• protecție auditivă;
• aparat de protecție respiratorie;
• îmbrăcăminte de protecție;
• vestă de semnalizare;
• sistem de protecție împotriva căderii, dacă este necesar.

Conform HG nr. 906/2020, echipamentul trebuie ales în funcție de riscurile care nu pot fi eliminate prin alte mijloace.

23.8. Instruirea necesară

Muncitorul trebuie să fie instruit cu privire la:

• riscurile activității;
• utilizarea sculelor și echipamentelor;
• lucrul la înălțime;
• manipularea materialelor;
• circulația utilajelor;
• utilizarea EIP;
• riscurile electrice;
• substanțele chimice;
• prevenirea incendiilor;
• primul ajutor;
• acțiunile în situații de urgență.

Instruirea trebuie adaptată lucrării efective și repetată atunci când se schimbă activitatea, echipamentele sau condițiile de muncă.

23.9. Exemplu particular: manipularea bordurilor

La manipularea bordurilor legate pe palet, un risc poate apărea în momentul tăierii sau desfacerii legăturilor.

Pericol

Bordurile se pot deplasa sau răsturna după îndepărtarea elementelor de fixare.

Posibile consecințe

• lovirea picioarelor;
• strivirea membrelor;
• fracturi;
• incapacitate temporară de muncă.

Măsuri de prevenire

• verificarea stabilității paletului;
• utilizarea unei suprafețe plane;
• menținerea lucrătorilor în afara zonei de deplasare;
• susținerea sau fixarea materialelor înainte de tăierea legăturilor;
• desfacerea controlată a elementelor de fixare;
• interzicerea staționării în direcția posibilă de cădere;
• utilizarea încălțămintei de securitate;
• instruirea lucrătorilor cu privire la procedura corectă.

Această măsură trebuie introdusă în instrucțiunea SSM și comunicată lucrătorilor înainte de începerea activității.

23.10. Reevaluarea riscurilor pe șantier

Șantierul este un loc de muncă dinamic. Evaluarea trebuie revizuită atunci când:

• se schimbă etapa lucrării;
• apar utilaje noi;
• se modifică zona de lucru;
• se schimbă subcontractanții;
• apar lucrări simultane;
• se modifică circulația;
• apar condiții meteorologice periculoase;
• se produce un accident sau incident.

Conform art. 10 alin. (2) și alin. (4) lit. b) din Legea nr. 186/2008, măsurile trebuie adaptate schimbării împrejurărilor și integrate în toate activitățile unității.

Evaluarea riscurilor pentru un muncitor în construcții trebuie să acopere toate activitățile efective, inclusiv manipularea materialelor, folosirea sculelor, lucrul la înălțime, interacțiunea cu utilajele și condițiile de mediu. Măsurile stabilite trebuie să fie concrete, aplicate înainte de începerea lucrului și actualizate de fiecare dată când se schimbă condițiile de pe șantier.

24. Greșeli frecvente în evaluarea riscurilor profesionale

O evaluare a riscurilor poate exista formal, dar să nu ofere protecție reală lucrătorilor. Cele mai multe probleme apar atunci când documentul nu reflectă activitatea efectivă, nu este actualizat sau nu este corelat cu măsurile aplicate în unitate.

24.1. Copierea evaluării de la o altă companie

Una dintre cele mai frecvente greșeli este utilizarea unei evaluări întocmite pentru o altă unitate.

Chiar dacă două companii au același domeniu de activitate sau aceleași funcții, pot exista diferențe privind:

• echipamentele;
• spațiile;
• metodele de lucru;
• substanțele utilizate;
• numărul lucrătorilor;
• organizarea activității;
• nivelul de instruire;
• condițiile de mediu.

Conform art. 10 alin. (4) lit. a) din Legea nr. 186/2008, evaluarea trebuie să țină cont de condițiile concrete ale unității.

24.2. Evaluarea doar după denumirea postului

Denumirea „muncitor”, „operator” sau „șofer” nu este suficientă pentru identificarea riscurilor.

Trebuie analizate activitățile efectiv realizate, inclusiv:

• operațiunile auxiliare;
• deplasările;
• încărcarea și descărcarea;
• reglarea și curățarea echipamentelor;
• lucrările ocazionale;
• acțiunile în situații de urgență.

Două persoane cu aceeași funcție pot avea riscuri diferite dacă lucrează în spații sau condiții distincte.

24.3. Utilizarea unei fișe generale pentru toate posturile

O singură fișă pentru întreaga unitate poate omite riscurile specifice anumitor funcții.

De exemplu, riscurile unui lucrător de birou diferă de cele ale:

• electricianului;
• muncitorului în construcții;
• lucrătorului din depozit;
• operatorului de utilaj;
• conducătorului auto;
• personalului de curățenie.

Conform pct. 42 din HG nr. 95/2009, rezultatele trebuie consemnate într-o fișă de evaluare care să reflecte metoda aplicată și locul de muncă analizat.

24.4. Lipsa vizitei la locul de muncă

Evaluarea realizată exclusiv din birou nu poate identifica toate pericolele existente în teren.

Prin observarea directă pot fi constatate:

• căi de acces blocate;
• cabluri deteriorate;
• depozitarea instabilă;
• lipsa protecțiilor;
• utilizarea incorectă a EIP;
• lucrări efectuate în condiții diferite de procedurile scrise;
• interferența activităților mai multor angajatori.

Evaluarea trebuie să includă examinarea condițiilor reale, nu doar analiza documentelor.

24.5. Enumerarea unor riscuri generale

Formulări precum:

• „risc mecanic”;
• „risc electric”;
• „risc chimic”;
• „risc de accidentare”;

nu explică modul în care se poate produce evenimentul.

Descrierea trebuie să fie concretă, de exemplu:

„Posibilitatea lovirii lucrătorului de materialele depozitate instabil în timpul deplasării prin zona de lucru.”

O formulare concretă permite alegerea unei măsuri concrete.

24.6. Omiterea activităților auxiliare

Uneori sunt evaluate doar operațiunile principale, fiind omise activități precum:

• curățarea;
• întreținerea;
• transportul materialelor;
• încărcarea și descărcarea;
• înlăturarea blocajelor;
• schimbarea sculelor;
• manipularea deșeurilor;
• deplasarea între punctele de lucru.

Aceste activități pot genera accidente grave, deși nu reprezintă partea principală a funcției.

24.7. Ignorarea grupurilor sensibile

Conform art. 13 lit. a) și art. 22 din Legea nr. 186/2008, evaluarea trebuie să includă riscurile pentru grupurile sensibile atunci când asemenea persoane există în unitate.

Pot fi omise:

• femeile gravide;
• lehuzele;
• femeile care alăptează;
• persoanele cu vârsta de până la 18 ani;
• persoanele cu capacități funcționale limitate.

Evaluarea trebuie revizuită și atunci când un lucrător trece într-o situație care necesită măsuri speciale.

24.8. Alegerea EIP fără legătură cu riscurile

O altă greșeală este atribuirea aceluiași echipament tuturor lucrătorilor, indiferent de activitate.

EIP trebuie ales pe baza riscului identificat, conform pct. 12–14 din HG nr. 906/2020.

De exemplu:

• mănușile pentru riscuri mecanice nu sunt automat potrivite pentru substanțe chimice;
• încălțămintea obișnuită nu înlocuiește încălțămintea de securitate;
• casca de protecție nu elimină riscul de cădere de la înălțime;
• masca simplă nu asigură protecție împotriva tuturor substanțelor sau particulelor.

24.9. Stabilirea unor măsuri generale

Măsuri precum „respectarea regulilor SSM”, „instruirea periodică” sau „utilizarea EIP” sunt prea generale dacă nu indică ce trebuie făcut concret.

O măsură utilă trebuie să precizeze:

• acțiunea;
• responsabilul;
• termenul;
• resursele;
• modul de verificare.

Exemplu:

„Montarea unei protecții la partea mobilă a utilajului până la data de …, responsabil – șeful secției.”

24.10. Lipsa responsabililor și a termenelor

Dacă evaluarea indică o măsură fără să stabilească cine și când trebuie să o realizeze, aplicarea acesteia devine dificil de urmărit.

Potrivit pct. 44 din HG nr. 95/2009, măsurile de protecție și prevenire trebuie corelate cu resursele necesare realizării lor și incluse în planul de protecție și prevenire.

24.11. Tratarea EIP ca singura măsură de protecție

Uneori angajatorul consideră că riscul este controlat doar pentru că lucrătorilor li s-au distribuit căști, mănuși sau veste.

Această abordare contravine principiului priorității protecției colective prevăzut la art. 10 alin. (3) lit. h) din Legea nr. 186/2008.

Înainte de EIP trebuie analizate:

• eliminarea pericolului;
• protecția echipamentului;
• delimitarea zonei;
• automatizarea;
• ventilarea;
• reducerea timpului de expunere;
• organizarea muncii.

24.12. Neactualizarea evaluării

Evaluarea nu trebuie păstrată neschimbată după:

• introducerea unui utilaj nou;
• schimbarea spațiului;
• modificarea tehnologiei;
• apariția unui risc nou;
• producerea unui accident;
• schimbarea sarcinilor;
• apariția unui lucrător dintr-un grup sensibil.

Conform art. 10 alin. (2) din Legea nr. 186/2008 și pct. 43 din HG nr. 95/2009, măsurile și planul trebuie adaptate atunci când se modifică împrejurările sau apar riscuri noi.

24.13. Lipsa corelării cu documentele SSM

O evaluare poate indica risc de cădere, dar instrucțiunea să nu prevadă reguli pentru lucrul la înălțime. Poate indica expunere la zgomot, dar planul de protecție și prevenire să nu includă măsurători sau protecție auditivă.

Documentele trebuie să fie corelate:

• evaluarea riscurilor;
• instrucțiunile SSM;
• planul de protecție și prevenire;
• instruirea;
• EIP;
• examenele medicale;
• semnalizarea;
• procedurile de urgență.

24.14. Neinformarea lucrătorilor

Lucrătorii trebuie să cunoască riscurile specifice activității lor și măsurile care trebuie respectate.

Informarea trebuie să fie:

• clară;
• adaptată postului;
• realizată într-un limbaj accesibil;
• consemnată conform procedurilor interne;
• verificată prin întrebări sau demonstrații practice.

O evaluare păstrată într-un dosar, fără ca lucrătorii să cunoască măsurile, nu produce efectul preventiv urmărit.

24.15. Lipsa dovezilor privind aplicarea măsurilor

În timpul verificării, angajatorul trebuie să poată demonstra că măsurile au fost aplicate.

Pot fi utilizate:

• ordine interne;
• procese-verbale;
• fotografii;
• facturi;
• certificate de verificare;
• liste de instruire;
• fișe de predare a EIP;
• rapoarte de măsurare;
• documente privind examenele medicale.

24.16. Stabilirea unui nivel de risc fără justificare

Atribuirea unei valori numerice nu este suficientă. Evaluatorul trebuie să poată explica:

• de ce a stabilit acea gravitate;
• de ce a stabilit acea probabilitate;
• ce măsuri existente au fost luate în calcul;
• cum a fost calculat nivelul final;
• ce măsuri sunt necesare pentru reducerea lui.

Conform pct. 41 din HG nr. 95/2009, metoda aleasă trebuie să fie însușită de evaluator și aplicată în mod coerent.

O evaluare profesionistă trebuie să fie adaptată activității, bazată pe observarea condițiilor reale și corelată cu măsuri aplicabile. Cele mai frecvente deficiențe apar atunci când documentele sunt copiate, riscurile sunt descrise general, grupurile sensibile sunt omise, iar măsurile stabilite nu sunt urmărite până la realizare.

25. Ce poate verifica Inspectoratul de Stat al Muncii

În timpul unui control, Inspectoratul de Stat al Muncii poate verifica dacă angajatorul și-a îndeplinit obligațiile privind identificarea, evaluarea și prevenirea riscurilor profesionale.

Controlul nu se limitează la existența unei mape cu documente. Inspectorii pot compara conținutul evaluării cu situația reală din unitate și cu modul în care sunt organizate activitățile.

25.1. Existența evaluării riscurilor

Primul aspect verificat este dacă angajatorul deține o evaluare a riscurilor profesionale.

Conform art. 13 lit. a) din Legea nr. 186/2008, angajatorul trebuie să fie în posesia unei evaluări a riscurilor profesionale, inclusiv a riscurilor referitoare la grupurile sensibile, atunci când asemenea persoane există în unitate.

Inspectorul poate solicita:

• evaluarea generală;
• fișele de evaluare;
• metodologia aplicată;
• raportul sau concluzia finală;
• documentele de actualizare;
• planul de protecție și prevenire.

25.2. Actualitatea documentelor

Se poate verifica dacă evaluarea corespunde condițiilor actuale de muncă.

Pot fi analizate modificările privind:

• echipamentele;
• tehnologia;
• spațiile;
• numărul lucrătorilor;
• procesele de muncă;
• substanțele utilizate;
• programul;
• punctele de lucru;
• apariția unor grupuri sensibile;
• accidentele și incidentele.

O evaluare întocmită înainte de o schimbare importantă, fără revizuire ulterioară, poate să nu mai reflecte riscurile reale.

25.3. Corelarea evaluării cu activitatea reală

Inspectorul poate compara informațiile din documente cu ceea ce observă la locul de muncă.

Pot fi constatate diferențe privind:

• activitățile efectiv desfășurate;
• echipamentele utilizate;
• organizarea spațiului;
• numărul persoanelor expuse;
• materialele și substanțele;
• metodele de lucru;
• măsurile de protecție.

De exemplu, dacă evaluarea indică utilizarea unui anumit utilaj, dar în realitate lucrătorii folosesc un alt echipament, evaluarea trebuie actualizată.

25.4. Modul de efectuare a evaluării

Conform pct. 41 din HG nr. 95/2009, evaluarea trebuie efectuată printr-o metodă însușită de evaluatori și finalizată cu propunerea măsurilor de prevenire.

Inspectorul poate analiza dacă:

• metoda este descrisă;
• criteriile sunt clare;
• gravitatea și probabilitatea au fost apreciate justificat;
• nivelurile de risc sunt calculate coerent;
• aceeași metodă a fost aplicată pentru posturile analizate;
• măsurile rezultă din riscurile identificate.

Nu este suficientă prezentarea unei matrice fără explicații privind modul de utilizare.

25.5. Competența persoanelor care au efectuat evaluarea

Poate fi verificat cine a efectuat evaluarea și în ce calitate.

În funcție de modul de organizare, pot fi solicitate informații privind:

• lucrătorul desemnat;
• serviciul intern;
• serviciul extern;
• pregătirea evaluatorilor;
• contractul cu serviciul extern;
• decizia de desemnare;
• responsabilitățile stabilite.

Conform pct. 12 și 28 din HG nr. 95/2009, lucrătorii desemnați și persoanele din serviciile de protecție și prevenire trebuie să îndeplinească cerințele minime de pregătire prevăzute de Regulament.

25.6. Existența fișelor pentru posturile și locurile de muncă

Conform pct. 42 din HG nr. 95/2009, rezultatele evaluării trebuie consemnate în fișe de evaluare.

Inspectorul poate verifica dacă există fișe pentru:

• toate funcțiile relevante;
• toate locurile de muncă;
• punctele de lucru;
• activitățile mobile;
• lucrătorii care utilizează echipamente diferite;
• persoanele expuse la riscuri specifice.

Fișele trebuie să descrie activitățile și riscurile concrete, nu doar să repete aceeași listă generală.

25.7. Identificarea tuturor factorilor de risc

Se poate verifica dacă au fost analizate:

• riscurile mecanice;
• riscurile electrice;
• factorii fizici;
• substanțele chimice;
• agenții biologici;
• factorii ergonomici;
• factorii psihosociali;
• riscurile de incendiu și explozie;
• riscurile generate de organizarea muncii;
• situațiile de urgență.

O evaluare care include doar riscurile de accidentare imediată, fără să analizeze expunerile care pot provoca boli profesionale, poate fi incompletă.

25.8. Măsurile de prevenire

Inspectorul poate verifica dacă pentru riscurile identificate au fost stabilite măsuri concrete.

Conform art. 10 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 186/2008, angajatorul trebuie să aplice măsurile rezultate în urma evaluării.

Măsurile trebuie să fie:

• clare;
• aplicabile;
• proporționale cu riscul;
• prevăzute cu termene;
• atribuite unor responsabili;
• susținute de resurse;
• verificate după realizare.

Formulările generale, cum ar fi „respectarea normelor” sau „instruirea personalului”, pot fi considerate insuficiente dacă nu explică acțiunea concretă.

25.9. Planul de protecție și prevenire

Potrivit art. 13 lit. f) din Legea nr. 186/2008 și pct. 43–44 din HG nr. 95/2009, măsurile stabilite în urma evaluării trebuie incluse în planul de protecție și prevenire, atunci când natura și gradul riscului o impun.

Inspectorul poate verifica:

• existența planului;
• corespondența cu evaluarea;
• termenele;
• responsabilii;
• resursele;
• stadiul aplicării;
• revizuirea în cazul apariției unor riscuri noi.

25.10. Aplicarea efectivă a măsurilor

În timpul vizitei, inspectorul poate verifica dacă măsurile prevăzute în documente sunt aplicate în realitate.

Pot fi verificate:

• apărătorile echipamentelor;
• balustradele;
• delimitările;
• ventilarea;
• starea instalațiilor;
• căile de evacuare;
• ordinea și curățenia;
• semnalizarea;
• depozitarea materialelor;
• accesul în zonele periculoase.

O măsură înscrisă într-un document, dar neaplicată în teren, nu asigură protecția lucrătorilor.

25.11. Echipamentul individual de protecție

Inspectorul poate verifica:

• dacă EIP a fost stabilit în baza riscurilor;
• dacă a fost distribuit lucrătorilor;
• dacă este potrivit activității;
• dacă este utilizat;
• dacă este întreținut;
• dacă este înlocuit la deteriorare;
• dacă lucrătorii au fost instruiți.

Alegerea EIP trebuie să fie corelată cu evaluarea riscurilor și cu cerințele HG nr. 906/2020.

25.12. Instruirea și informarea lucrătorilor

Poate fi verificat dacă lucrătorii cunosc:

• riscurile postului;
• instrucțiunile SSM;
• măsurile de prevenire;
• modul de utilizare a echipamentului;
• acțiunile în caz de accident sau pericol;
• căile de evacuare;
• regulile aplicabile activității.

Pot fi solicitate:

• fișele individuale de instruire;
• registrele de instruire;
• tematicile;
• testele;
• procesele-verbale;
• dovezile privind instruirea suplimentară.

Semnătura într-un registru nu dovedește singură că lucrătorul a înțeles și aplică măsurile.

25.13. Grupurile sensibile

Conform art. 13 lit. a), art. 22 și art. 22¹ din Legea nr. 186/2008, inspectorul poate verifica dacă au fost analizate riscurile pentru:

• femeile gravide;
• lehuze și femei care alăptează;
• persoane cu vârsta de până la 18 ani;
• persoane cu capacități funcționale limitate.

Pentru persoanele cu vârsta de până la 18 ani poate fi verificată efectuarea evaluării înainte de începerea activității și informarea reprezentanților legali, conform art. 22¹ alin. (3), (5) și (6).

25.14. Supravegherea sănătății

Inspectorul poate verifica dacă examenele medicale sunt organizate în funcție de riscurile profesionale.

Pot fi analizate:

• examenele la angajare;
• examinările periodice;
• fișele de aptitudine;
• respectarea restricțiilor medicale;
• organizarea examinărilor suplimentare;
• corelarea cu factorii nocivi identificați.

Aceste aspecte sunt reglementate de art. 21 din Legea nr. 186/2008 și HG nr. 146/2026.

25.15. Semnalizarea de securitate

În funcție de riscurile identificate, poate fi verificată existența și starea:

• indicatoarelor de avertizare;
• semnelor de interzicere;
• indicatoarelor de obligativitate;
• marcajelor;
• semnalizării căilor de evacuare;
• semnalizării stingătoarelor și truselor;
• semnalizării recipientelor și conductelor.

Cerințele aplicabile sunt stabilite prin HG nr. 918/2013.

25.16. Cooperarea între angajatori

Dacă la același loc de muncă activează mai multe companii, inspectorul poate verifica respectarea art. 10 alin. (5) din Legea nr. 186/2008.

Pot fi solicitate:

• acorduri de coordonare;
• procese-verbale;
• informări privind riscurile;
• reguli comune de acces;
• planuri de organizare;
• dovezi privind instruirea lucrătorilor;
• documente privind repartizarea responsabilităților.

25.17. Dovezile privind realizarea măsurilor

Angajatorul trebuie să poată demonstra aplicarea măsurilor prin documente și, după caz, prin situația constatată în teren.

Dovezile pot fi:

• facturi pentru echipamente;
• procese-verbale;
• fotografii;
• certificate de verificare;
• rapoarte de măsurare;
• documente de instruire;
• fișe de predare a EIP;
• acte privind reparațiile;
• documente medicale relevante;
• rapoarte de audit.

În timpul controlului, Inspectoratul de Stat al Muncii poate analiza atât documentația, cât și modul în care aceasta este aplicată în realitate. Pentru conformitate, angajatorul trebuie să dețină o evaluare actuală, adaptată activității, să aplice măsurile stabilite și să poată demonstra prin documente că acestea sunt cunoscute și respectate de lucrători.

26. Checklist pentru angajator

Următoarea listă permite verificarea rapidă a principalelor elemente necesare pentru o evaluare corectă a riscurilor profesionale și pentru aplicarea măsurilor SSM.

26.1. Organizarea evaluării

• A fost emis ordinul privind inițierea evaluării;
• Au fost desemnați evaluatorii;
• Evaluatorii dețin pregătirea necesară;
• A fost stabilită metodologia de evaluare;
• Au fost stabilite posturile și locurile de muncă analizate;
• A fost stabilit termenul de finalizare;
• Au fost consultate persoanele responsabile și lucrătorii, după caz.

26.2. Analiza activității

• Au fost analizate activitățile efectiv desfășurate;
• Au fost examinate locurile de muncă;
• Au fost identificate echipamentele utilizate;
• Au fost analizate substanțele și materialele;
• Au fost examinate condițiile de mediu;
• Au fost analizate activitățile auxiliare;
• Au fost luate în considerare situațiile de urgență;
• Au fost analizate lucrările temporare sau ocazionale.

26.3. Identificarea persoanelor expuse

• Au fost incluși toți lucrătorii expuși;
• Au fost analizați lucrătorii temporari;
• Au fost incluși lucrătorii care activează în mai multe locații;
• Au fost analizate persoanele care lucrează în zone comune;
• Au fost evaluate grupurile sensibile, dacă există;
• Au fost analizate persoanele cu vârsta de până la 18 ani, dacă este cazul;
• Au fost luate în considerare persoanele cu capacități funcționale limitate.

26.4. Documentarea rezultatelor

• A fost întocmită fișa pentru fiecare post sau loc de muncă relevant;
• Factorii de risc sunt descriși concret;
• Sunt indicate persoanele expuse;
• Sunt indicate consecințele posibile;
• Sunt explicate gravitatea și probabilitatea;
• Nivelul de risc a fost stabilit conform metodologiei;
• Sunt indicate măsurile existente;
• Sunt propuse măsuri suplimentare;
• Fișele sunt datate și semnate.

26.5. Raportul final

• A fost elaborat raportul sau concluzia finală;
• Sunt indicate temeiurile legale;
• Este prezentată metoda utilizată;
• Sunt indicate posturile evaluate;
• Sunt prezentate principalele riscuri;
• Sunt indicate măsurile prioritare;
• Este calculat nivelul global de risc, dacă metodologia îl prevede;
• Raportul corespunde fișelor de evaluare;
• Documentul a fost aprobat sau luat la cunoștință de angajator.

26.6. Măsurile de prevenire

• Riscurile care pot fi eliminate au fost eliminate;
• Au fost analizate alternative mai puțin periculoase;
• Au fost aplicate măsuri tehnice;
• Au fost aplicate măsuri organizatorice;
• Au fost instalate protecțiile colective;
• Au fost stabilite măsurile igienico-sanitare;
• Au fost stabilite măsurile medicale necesare;
• Pentru fiecare măsură există un responsabil;
• Pentru fiecare măsură există un termen;
• Au fost alocate resursele necesare.

26.7. Planul de protecție și prevenire

• Măsurile din evaluare au fost incluse în plan;
• Planul indică responsabilii;
• Planul indică termenele;
• Sunt prevăzute resursele materiale și umane;
• Planul a fost elaborat cu consultarea lucrătorilor, după caz;
• A fost stabilit modul de verificare;
• Planul este actualizat când apar riscuri noi.

Aceste cerințe rezultă, în principal, din art. 13 lit. f) din Legea nr. 186/2008 și pct. 43–46 din HG nr. 95/2009.

26.8. Instrucțiunile și instruirea

• Instrucțiunile SSM corespund riscurilor evaluate;
• Sunt elaborate instrucțiuni pentru activitățile specifice;
• Lucrătorii au fost informați despre riscurile postului;
• Instruirea la locul de muncă a fost efectuată;
• Instruirea periodică este documentată;
• A fost verificată înțelegerea instrucțiunilor;
• A fost efectuată instruirea suplimentară la schimbarea activității.

26.9. Echipamentul individual de protecție

• EIP a fost ales în baza riscurilor identificate;
• Echipamentul este potrivit activității;
• EIP este compatibil cu celelalte echipamente;
• Lucrătorii au primit echipamentul necesar;
• Predarea EIP este documentată;
• Lucrătorii au fost instruiți privind utilizarea;
• EIP este verificat și întreținut;
• Echipamentul deteriorat este înlocuit.

Cerințele principale sunt prevăzute în HG nr. 906/2020.

26.10. Sănătatea lucrătorilor

• Sunt identificate riscurile care pot afecta sănătatea;
• Sunt organizate examenele medicale necesare;
• Sunt efectuate examinările la angajare;
• Sunt organizate examinările periodice;
• Sunt respectate concluziile privind aptitudinea;
• Sunt aplicate recomandările medicale;
• Sunt revizuite măsurile atunci când apar modificări ale stării de sănătate.

Cerințele sunt stabilite prin art. 21 din Legea nr. 186/2008 și HG nr. 146/2026.

26.11. Semnalizarea și situațiile de urgență

• Zonele periculoase sunt semnalizate;
• Căile de evacuare sunt marcate;
• Stingătoarele și trusele sunt semnalizate;
• Sunt marcate obstacolele și diferențele de nivel;
• Sunt disponibile instrucțiunile pentru situații de urgență;
• Lucrătorii cunosc modul de evacuare;
• Există persoane instruite pentru acordarea primului ajutor;
• Semnalizarea este vizibilă și menținută în stare bună.

26.12. Mai mulți angajatori la același loc de muncă

• Angajatorii s-au informat reciproc despre riscuri;
• Au fost coordonate măsurile de prevenire;
• Lucrătorii au fost informați despre riscurile comune;
• Sunt stabilite regulile de acces;
• Sunt delimitate zonele de lucru;
• Sunt stabilite responsabilitățile în caz de urgență;
• Cooperarea este documentată.

Această obligație este prevăzută la art. 10 alin. (5) din Legea nr. 186/2008.

26.13. Actualizarea documentelor

• Evaluarea este revizuită după modificarea condițiilor de muncă;
• Sunt incluse echipamentele noi;
• Sunt incluse substanțele noi;
• Sunt analizate accidentele și incidentele;
• Sunt incluse riscurile nou-apărute;
• Sunt actualizate instrucțiunile;
• Este revizuit planul de protecție și prevenire;
• Lucrătorii sunt informați despre modificări.

Angajatorul poate utiliza această listă înaintea unui control, după efectuarea unei evaluări sau în cadrul unui audit intern. O documentație SSM conformă trebuie să fie completă, actuală și susținută de dovezi că măsurile stabilite sunt aplicate efectiv.

27. Întrebări frecvente despre evaluarea riscurilor profesionale

27.1. Este obligatorie evaluarea riscurilor pentru o companie cu puțini angajați?

Da. Legea nr. 186/2008 nu stabilește o excepție generală pentru unitățile cu un număr redus de lucrători. Angajatorul trebuie să evalueze riscurile profesionale și să dețină documentația corespunzătoare, conform art. 10 alin. (4) lit. a) și art. 13 lit. a).

Dimensiunea companiei poate influența modul de organizare a activităților SSM, dar nu elimină obligația de prevenire.

27.2. Trebuie evaluat fiecare post de muncă?

Trebuie evaluate toate posturile și locurile de muncă la care există riscuri profesionale. Dacă mai multe posturi au activități, echipamente și condiții identice, acestea pot fi analizate împreună, cu justificarea corespunzătoare.

Atunci când condițiile diferă, este necesară o analiză distinctă.

27.3. Este suficientă o evaluare generală pentru întreaga companie?

De regulă, nu. O evaluare generală poate prezenta imaginea de ansamblu, dar trebuie completată cu fișe pentru posturile sau locurile de muncă relevante, conform pct. 42 din HG nr. 95/2009.

Fișa trebuie să reflecte activitatea concretă, echipamentele și riscurile lucrătorului.

27.4. Cât timp este valabilă evaluarea riscurilor?

Legislația nu stabilește o perioadă unică de valabilitate pentru toate evaluările. Documentul rămâne aplicabil atât timp cât condițiile de muncă și riscurile analizate nu se modifică.

Evaluarea trebuie revizuită atunci când apar echipamente, tehnologii, substanțe, activități sau riscuri noi, precum și după accidente ori incidente relevante.

27.5. Cine poate efectua evaluarea?

Evaluarea poate fi efectuată de:

• angajator, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la pct. 5 din HG nr. 95/2009;
• lucrătorul desemnat;
• serviciul intern de protecție și prevenire;
• serviciul extern de protecție și prevenire.

Persoanele care efectuează evaluarea trebuie să aibă pregătirea și competența necesare.

27.6. Poate fi utilizată aceeași evaluare pentru mai multe companii?

Nu este recomandabil. Fiecare companie are propriile echipamente, spații, procese, metode de lucru și angajați.

Evaluarea trebuie să fie întocmită pentru unitatea concretă și să reflecte condițiile reale ale acesteia. Un model poate fi utilizat ca structură, dar conținutul trebuie adaptat.

27.7. Este obligatorie o anumită metodă de evaluare?

Nu. Conform pct. 41 din HG nr. 95/2009, evaluarea se efectuează prin orice metodă însușită de evaluatori.

Metoda aleasă trebuie să fie explicată, aplicată consecvent și finalizată cu măsuri concrete de prevenire.

27.8. Trebuie evaluată o companie în care lucrează doar personal de birou?

Da. Și activitatea de birou implică riscuri, cum ar fi:

• poziția statică;
• utilizarea echipamentelor cu ecran;
• iluminatul necorespunzător;
• riscul electric;
• căderile la același nivel;
• stresul și suprasolicitarea;
• evacuarea în caz de incendiu.

Nivelul riscurilor poate fi mai redus, dar obligația de identificare și prevenire rămâne aplicabilă.

27.9. Când se evaluează grupurile sensibile?

Evaluarea specifică se efectuează atunci când în unitate există:

• femei gravide;
• lehuze sau femei care alăptează;
• persoane cu vârsta de până la 18 ani;
• persoane cu capacități funcționale limitate.

Obligația rezultă din art. 13 lit. a) și art. 22 din Legea nr. 186/2008.

27.10. Ce trebuie făcut dacă evaluarea identifică un risc mare?

Angajatorul trebuie să stabilească și să aplice măsuri prioritare pentru eliminarea sau reducerea riscului.

În funcție de situație, pot fi necesare:

• oprirea temporară a activității;
• limitarea accesului;
• instalarea protecției colective;
• repararea sau înlocuirea echipamentului;
• modificarea metodei de lucru;
• instruirea suplimentară;
• dotarea cu EIP;
• reevaluarea după aplicarea măsurilor.

27.11. Echipamentul individual de protecție înlocuiește celelalte măsuri?

Nu. Conform principiilor prevăzute la art. 10 alin. (3) din Legea nr. 186/2008, trebuie acordată prioritate eliminării riscului și protecției colective.

EIP se utilizează atunci când riscurile nu pot fi eliminate sau reduse suficient prin alte metode. Alegerea sa trebuie făcută conform HG nr. 906/2020.

27.12. Trebuie lucrătorii informați despre evaluarea riscurilor?

Da. Lucrătorii trebuie să cunoască riscurile relevante pentru activitatea lor și măsurile care trebuie respectate.

Informarea se realizează prin:

• instruire;
• instrucțiuni SSM;
• comunicarea procedurilor;
• afișarea semnalizării;
• explicații practice;
• verificarea cunoștințelor.

27.13. Este suficientă semnătura lucrătorului pe fișa de instruire?

Nu. Semnătura confirmă participarea la instruire, dar nu demonstrează automat că informația a fost înțeleasă și aplicată.

Angajatorul trebuie să asigure instruirea efectivă și, după caz, verificarea cunoștințelor și a modului de lucru.

27.14. Ce documente trebuie să conțină dosarul evaluării?

Documentația poate include:

• ordinul de inițiere;
• metodologia;
• fișele de evaluare;
• raportul sau concluzia finală;
• planul de protecție și prevenire;
• documentele privind aplicarea măsurilor;
• procesele-verbale de consultare;
• dovezile de instruire, EIP și verificări.

27.15. Ce se întâmplă dacă evaluarea nu există?

Lipsa evaluării poate indica neîndeplinirea obligațiilor prevăzute la art. 10 și art. 13 din Legea nr. 186/2008. În funcție de situația constatată, inspectorii pot dispune măsuri de remediere și pot aplica sancțiuni conform legislației contravenționale.

Riscurile juridice pot fi mai mari dacă lipsa evaluării este asociată cu un accident, o boală profesională sau neaplicarea măsurilor de protecție.

27.16. Ce legătură are evaluarea cu examenele medicale?

Evaluarea identifică factorii care pot afecta sănătatea, iar aceste informații contribuie la stabilirea supravegherii medicale.

Examinările se organizează în funcție de riscurile profesionale, conform art. 21 din Legea nr. 186/2008 și HG nr. 146/2026.

27.17. Ce se întâmplă dacă la același loc de muncă activează mai multe companii?

Angajatorii trebuie să coopereze, să se informeze reciproc despre riscuri și să coordoneze măsurile de prevenire, conform art. 10 alin. (5) din Legea nr. 186/2008.

Fiecare angajator rămâne responsabil pentru lucrătorii proprii, iar regulile comune trebuie documentate și comunicate.

27.18. Poate fi modificată evaluarea după finalizare?

Da. Evaluarea trebuie actualizată atunci când se modifică împrejurările sau apar riscuri noi.

Actualizarea poate consta în:

• revizuirea unei fișe;
• întocmirea unei fișe noi;
• elaborarea unui raport suplimentar;
• modificarea metodologiei;
• revizuirea planului de protecție și prevenire.

Evaluarea riscurilor profesionale trebuie să fie adaptată companiei, actualizată la timp și utilizată pentru organizarea concretă a muncii. Un document complet este important, dar conformitatea reală se demonstrează prin aplicarea măsurilor, informarea lucrătorilor și corelarea tuturor documentelor SSM.

28. Concluzie finala

Evaluarea riscurilor profesionale este baza unui sistem eficient de securitate și sănătate în muncă. Prin intermediul acesteia, angajatorul identifică pericolele existente, stabilește nivelul riscurilor și adoptă măsuri adecvate pentru prevenirea accidentelor și a bolilor profesionale.

Conform art. 10 alin. (4) lit. a) din Legea nr. 186/2008, angajatorul are obligația să evalueze riscurile profesionale, inclusiv la alegerea echipamentelor de lucru, a substanțelor utilizate și la amenajarea locurilor de muncă. În același timp, art. 13 lit. a) impune deținerea unei evaluări documentate, inclusiv pentru grupurile sensibile la riscuri specifice, atunci când acestea există în unitate.

O evaluare corectă trebuie să fie:

• adaptată activității reale;
• realizată pentru posturile și locurile de muncă relevante;
• efectuată printr-o metodă clară și justificată;
• consemnată în fișe de evaluare;
• finalizată cu măsuri concrete de prevenire;
• corelată cu planul de protecție și prevenire;
• reflectată în instrucțiuni și instruiri;
• utilizată la alegerea EIP;
• luată în considerare la supravegherea sănătății;
• actualizată atunci când apar modificări.

Potrivit pct. 41–42 din HG nr. 95/2009, evaluarea poate fi efectuată prin orice metodă însușită de evaluatori, însă rezultatele trebuie consemnate într-o fișă de evaluare și trebuie să conducă la propunerea măsurilor de prevenire.

Un document copiat, general sau neactualizat nu oferă o imagine reală asupra riscurilor și nu poate asigura protecția efectivă a lucrătorilor. Evaluarea trebuie să reflecte ceea ce se întâmplă în unitate: echipamentele utilizate, sarcinile efectuate, mediul de muncă, organizarea activității și persoanele expuse.

De asemenea, responsabilitatea angajatorului nu se încheie după semnarea documentelor. Măsurile stabilite trebuie aplicate, verificate și actualizate. Atunci când condițiile de muncă se schimbă, apar echipamente noi, se modifică tehnologia sau se produce un accident, evaluarea trebuie revizuită.

O evaluare profesionistă contribuie la:

• reducerea accidentelor de muncă;
• prevenirea bolilor profesionale;
• îmbunătățirea condițiilor de muncă;
• alegerea corectă a echipamentelor de protecție;
• organizarea instruirilor;
• stabilirea examenelor medicale;
• pregătirea pentru controalele autorităților;
• crearea unei culturi reale a prevenirii în cadrul companiei.

Prin urmare, evaluarea riscurilor profesionale trebuie privită nu ca o formalitate, ci ca un instrument de management care ajută angajatorul să ia decizii corecte și să protejeze viața, sănătatea și integritatea lucrătorilor.

29. Cum poate ajuta SSM Expert

SSM Expert oferă servicii profesionale de evaluare a riscurilor profesionale și de organizare a activităților de securitate și sănătate în muncă, adaptate domeniului și condițiilor reale ale fiecărei companii.

29.1. Serviciile oferite

În funcție de necesitățile unității, SSM Expert poate asigura:

• analiza activității și a locurilor de muncă;
• identificarea factorilor de risc profesional;
• elaborarea ordinului privind inițierea evaluării;
• elaborarea metodologiei sau procedurii de evaluare;
• întocmirea fișelor pentru posturi și locuri de muncă;
• evaluarea riscurilor pentru grupurile sensibile, atunci când acestea există;
• elaborarea raportului și a concluziei finale;
• stabilirea măsurilor de prevenire și protecție;
• elaborarea planului de protecție și prevenire;
• elaborarea și actualizarea instrucțiunilor SSM;
• stabilirea necesarului de echipament individual de protecție;
• recomandări privind semnalizarea de securitate;
• corelarea evaluării cu examenele medicale;
• instruirea lucrătorilor;
• audit și consultanță SSM;
• suport în pregătirea documentelor pentru controlul Inspectoratului de Stat al Muncii.

29.2. Documentație adaptată companiei

Evaluarea elaborată de SSM Expert este adaptată:

• domeniului de activitate;
• posturilor existente;
• echipamentelor utilizate;
• proceselor de muncă;
• condițiilor de mediu;
• numărului și categoriilor de lucrători;
• riscurilor specifice fiecărei locații;
• existenței grupurilor sensibile;
• cerințelor legislative aplicabile.

Documentația poate include ordinul, metodologia, fișele de evaluare, raportul final, planul de protecție și prevenire și măsurile necesare pentru integrarea rezultatelor în sistemul SSM al unității.

29.3. De ce este importantă evaluarea realizată de un specialist

Un specialist SSM poate identifica riscuri care sunt ușor omise în cadrul unei analize generale, inclusiv:

• riscurile activităților auxiliare;
• riscurile generate de interacțiunea mai multor echipamente;
• riscurile ergonomice și psihosociale;
• riscurile pentru grupurile sensibile;
• riscurile create de activitățile mai multor angajatori;
• diferențele dintre procedurile scrise și activitatea efectivă.

Evaluarea este utilă numai atunci când măsurile propuse pot fi aplicate și verificate în activitatea de zi cu zi.

29.4. Pentru cine sunt recomandate serviciile

Serviciile sunt destinate:

• companiilor nou-înființate;
• angajatorilor care nu dețin evaluarea riscurilor;
• unităților care și-au schimbat activitatea sau sediul;
• companiilor care au introdus echipamente noi;
• organizațiilor care doresc actualizarea documentației;
• unităților care se pregătesc pentru un control;
• companiilor în care au avut loc accidente sau incidente;
• angajatorilor care doresc să externalizeze activitățile SSM.

29.5. Solicitați o evaluare profesională

O evaluare corectă a riscurilor profesionale ajută compania să își îndeplinească obligațiile legale și să creeze condiții de muncă mai sigure pentru angajați.

Pentru consultanță și servicii SSM:

SSM Expert
Chișinău, str. Vasile Alecsandri 84
Telefon: 068 11 84 55
Telefon fix: 022 20 33 55
E-mail: director@ssmexpert.md
Website: www.ssmexpert.md

Solicitați o analiză a activității companiei și aflați ce documente și măsuri sunt necesare pentru o organizare corectă a securității și sănătății în muncă.

_________

Scris de Ion Darii
Director SSM Expert, specialist SSM, PSI și protecție civilă, formator în domeniul securității și sănătății în muncă.

Experiență profesională: din 2011
Formare: UTM – Inginerie antiincendiară și protecție civilă
Profil autor: Ion Darii →