Părerile despre crocodili sunt împărţite în rândul populaţiei, caracterizarea acestora trecând de la fascinanţi sau fosile vii către periculoşi, reci şi umezi, până la fobia pentru orice reptilă, inclusiv pentru aceste „lighioane”. Cert este că aproape toată lumea le înţelege valoarea economică.
Multă lume ştie că pielea de crocodil este probabil cea mai scumpă materie primă din industria pielăriei, alţii ştiu că au o carne foarte gustoasă iar unii au plăcerea de a etala anumite trofee de la aceste animale. Astfel, putem spune că deşi părerile despre aceste animale sunt controversate, valoarea lor este unanim recunoscută.
În epoca modernă pe care o traversăm, recoltarea acestor produse din mediul natural se face tot mai puţin, chiar şi în ţările „lumii a treia” unde acestea sunt mai abundente. De aici şi necesitatea ca aceste reptile să fie crescute în ferme specializate.
Creşterea în ferme se realizează în mai multe sisteme, precum Ranching şi Farming.
Metoda de cultură diferă de la o regiune la alta în funcţie de climat, de nivelul investiţional, existând de multe ori metode combinate.
Metoda combinată presupune recoltarea ouălor din mediul natural şi introducerea tineretului în programe de creştere asemănătoare sistemului farming. Bineînţeles că nevoia de ouă din mediul natural va scădea sau poate fi complet înlocuită cu producţia proprie.
Specialiştii recomandă ca popularea să se facă cu puiet de o lună, din cauza dificultăţii transportului.
Ouăle sunt sensibile la manipulare, şi cum transportul acestora se face dinspre ţări calde cu avionul, există riscul de vătămare a acestora. Tineretul se poate transporta în cutii speciale şi nu necesită incubare, ci doar introducerea direct în programul de creştere.
Grad ridicat de rentabilitate
Oricare ar fi metoda de cultură, cert este că aceste ferme se dezvoltă în strânsă legătură cu cantitatea şi calitatea hranei oferite. Se cunoaşte că crocodilii sunt cele mai feroce animale, carnivore convinse care consumă aproape orice, viu sau mort. Abilitatea acestora de a se hrăni cu succes cu cadavre, fără repercursiuni asupra sănătăţii lor, duce la gradul ridicat de rentabilitate a acestor ferme.
Aici îşi are originea o idee interesantă, aceea că crocodilii pot fi hrăniţi cu resturi de abator, cu cadavre provenite din fermele de suine, păsări, ovine sau chiar bovine.
Crocodilul, prin natura metabolismului său, poate să asimileze foarte bine hrana, acesta fiind chiar hrănit rar, cu o frecvenţă redusă (săptămânal).
Controverse privind sursele de hrană
Majoritatea fermelor de crocodili sunt situate în zone calde, la limita climatului mediteranean. Însă, recent au apărut ferme chiar şi în Europa, obiectivul acestora fiind producţia de piele.
În ceea ce priveşte producţia de carne, având în vedere metoda de hrănire, există discuţii lansate în special de specialiştii veterinari care consideră periculoasă darea în consum uman a cărnii de crocodil, deşi în mediul natural crocodilul se hrăneşte la fel iar carnea acestora poate fi consumată.
Afacere exotică, posibilă şi în ţara noastră
Deşi pare ciudat, creşterea anumitor specii de crocodili poate fi realizată inclusiv în condiţiile ţării noastre. Pentru aceasta este nevoie de asigurarea unei locaţii cu climat controlat, asigurarea de hrană constantă şi, poate cel mai important, găsirea unei surse constante şi de încredere de material biologic de populare.
Speciile care se pretează cel mai bine la cultură sunt aligatorul (Alligator mississippiensis), caimanul (Caiman yacare), crocodilul nord-american (Crocodylus acutus); crocodilul australian de apă dulce (Crocodylus johnstoni); crocodilul australian de apă sărată (Crocodylus porosus); crocodilul de Nil (Crocodylus niloticus).
Dintre acestea, probabil că în condiţiile ţării noastre (asigurândui-se climat controlat) cel mai bine s-ar putea creşte aligatorul şi caimanul. Aceste specii au ciclul scurt de producţie, sunt mai uşor de manipulat, mai docile, deci mai puţin periculoase pentru personalul din fermă, iar procurarea tineretului sau chiar a ouălor nu constituie o problemă foarte mare.
Celelalte specii, deşi sunt mai valoroase, au dimensiuni foarte mari, sunt extrem de periculoase şi necesită mai mult timp până la obţinerea de reproducători şi chiar de crocodili valorificabili.
SISTEME DE CREŞERE A CROCODILILOR
Ranching: ouăle sunt recoltate din arii naturale cu condiţia ca minim 20 la sută din puietul obţinut să fie reintrodus în mediul natural. Creşterea animalelor se realizează strict în scopul valorificării lor, nefiind nevoie de creşterea reproducătorilor.
Farming: reproducerea se realizează în condiţii controlate. Fermele sunt organizate pe sectoare de incubaţie, creştere tineret, creştere remonţi şi, desigur, creştere animale pentru valorificare.
O AFACERE PROFITABILĂ, DAR NU ORICUM
Rentabilitatea acestui tip de afacere depinde foarte mult de metoda de asigurare a climatului, de disponibilitatea hranei şi mai ales de talentul de vânzător al produselor. Deşi pielea este foarte valoroasă, pretenţiile procesatorilor sunt foarte mari în acest domeniu, vorbind de produse de lux.
Un cm² de piele procesată (geantă, portofel, cizme etc.) poate să coste până la fabuloasa sumă de 100 euro! În mod normal, o piele de crocodil de fermă (în forma brută) ajunge să fie valorificată cu 1000 euro şi asta după circa 4-5 ani de creştere.