Importanta spontaneitatii in cuplu

Spontaneitatea este importanta in cuplu. Energia de a gasi mereu raspunsuri la situatiile din cuplu, capacitatea de a oferi ceva nou, capacitatea de a fi adecvat cu partenerul, capacitatea de a lasa ceea ce este in tine sa se manifeste intr-un mod autentic este o abilitate care defineste o persoana si prin ea cuplul din care face parte.

A iesi undeva cu un partener nu presupune in mod automat un moment inedit ci depinde foarte mult de ceea ce se petrece in aceasta intalnire sau iesire. Oricum e un inceput. Poti sa iesi in fiecare seara intr-un alt restaurant dar aceasta nu presupune o stare de spontaneitate, de nou, de inedit. Se schimba decorul, se schimba chelnerii dar ceea ce ramane constant este rolul tau. Acelasi rol poate un pic schematic presupune doar un mecanism de aparare fata de ceea ce esti tu cu adevarat.

Ai oare capacitatea de o oferi ceva nou partenerului? Nu e necesar sa te gandesti la un ceas nou, la o nava spatiala sau la un aspirator nou. A oferi ceva nou partenerului presupune o actiune noua, un gest nou intr-un cuvant - o traire noua. Pentru a putea oferi acest "nou" partenerului este necesar sa faci cateva lucruri care sunt in primul rand in plan psihologic. In esenta nu ai nimic de facut efectiv, de fapt cand vorbim de psihologie nici nu vorbim de ceva de facut ci de ceva de simtit, intuit sau gandit. Pentru ca acest nou sa se intample este necesar doar ca tu sa accepti sa faci ceea ce iti vine sa faci, sa lasi liber ceea ce simti si sa vezi cum poti sa dai viata acestor lucruri.

Este destul de simplu dar, pe de alta parte, acest nou presupune si riscuri. Poti sa-l iei in dormitor de cum a intrat pe usa dar acest lucru s-ar putea sa nu-i placa. A incerca ceva nou presupune in primul rand sa accepti ca poti gresi sau ca poti sa esuezi, a incerca ceva nou mai presupune ca poti sa fii o fiinta imperfecta care este supusa erorii, greselii. A accepta ca poti gresi este o mare libertate pe care o poti obtine prin a renunta la unele strereotipuri din viata ta.

Situatiile din cuplu sunt foarte diverse, ele nu sunt deloc monotone cu atat mai mult daca tu contribui la aceasta. Cuplul iti da capacitatea de a te juca asa cum o faceai odata cand erai copil cu parintii, colegii, vecinii sau cu fratii si surorile tale. Aceasta capacitate de a te juca presupune a ramane in relatie cu copilul din tine asa cum este el. Jocul in acest context este dominat de simtirea ta. Ceva din copilarie este asociat trairii tale pe care o simti in acest moment in relatia cu partenerul. Aceasta traire asociata este situata undeva la periferia functionarii tale psihologice.

Pentru a o lasa libera este necesar sa suspenzi ceea ce este schematic in tine. Sa suspenzi in primul rand propria anxietate. Teama de a pierde, teama de a fi singura, teama de a nu fi acceptata sau iubita sunt stari care blocheaza spontaneitatea pentru ca atunci cand ele exista si se manifesta tu devii mult mai axata pe ceea ce trebuie facut. Iar acest "trebuie" nu este altceva decat ceea ce ai conceput ca fiind "trebuie" pentru ca in practica realitatii foarte putine lucruri sunt cu adevarat necesare.

Nu trebuie nici sa gatesti dar nici nu trebuie sa nu gatesti, Nu trebuie nici sa ai serviciu dar nici sa stai acasa, nu trebuie nici sa domini, nici sa fii dominata, nu trebuie nici sa te intalnesti in fiecare sfarsit de saptamana cu prietenii dar nu trebuie nici sa nu te intalnesti cu ei. Cand spun "nu trebuie" ma refer la faptul ca aceste lucruri sunt decise de tot felul de situatii si nu tin de un ceva care exista aprioric.

La randul lor toate aceste temeri si multe altele sunt asociate cu experiente mai vechi ale tale. Ele exista in tine pentru ca s-au nascut candva, pentru ca te-ai intalnit undeva cu ele. A intra in sfera umbrei creata de teama, frica inseamna a le intelege si a le simti intr-un fel, acesta este domeniul psihoterapiei, indiferent daca vorbim de terapie individuala, de cuplu, de grup, indiferent daca vorbim de psihanaliza, psihodrama sau alte tipuri. Acest ceva ce nu functioneaza in tine poate fi un motiv pentru o interventie terapeutica.

Dar scopul principal al cuplului este de a-ti crea bucuria de a trai, de a fi fetita sau baietel, de a te bucura de ceea ce esti, de ceea ce ti se intampla. In momentul in care tu lasi in tine aceasta bucurie ea se manifesta cu usurinta si se imparte cu partenerul, se contine in cuplu si face ca partenerul sa te poata contine.

Daca ne referim strict la aceasta zona a spontaneitatii emotionale si afective observam ca atunci cand vorbim de cuplu, vorbim de un spatiu privat, de un spatiu al intimitatii care este similar cu ceea ce este relatia dintre tine si propria copilarie, propria etapa in care simteai aceasta stare. Cand erai copil exista un spatiu care era izolat de evenimente sociale, era protejat de parinti, atunci aveai dreptul sa te joci dar aveai si anumite responsabilitati. Apoi ai inceput sa mergi la scoala, liceu iar aceasta intimitate a spatiului s-a pierdut, fiind inlocuita cu un spatiu real. Relatia spontana de cuplu te duce inapoi in aceasta sfera. Dar ea nu este o regresie la aceasta sfera ci este o stare aparte - este ca si cum ai simti similar dar ai avea gandirea, forta de acum.

O relatie de cuplu este o re-descoperire a propriei copilarii, a propriei nasteri. Partenerul ideal de care te vei simti cu adevarat atrasa este cel care va avea capacitatea de a-ti crea aceasta lume intima. Ca si cum ceva din tine se va regasi in afara, in el si in atmosfera pe care reuseste sa o creeze in tine. Acesta devine un partener bun. Este partenerul de care te simti atrasa, dependenta dar nu la nivel de tulburare ci o dependenta ca si cum o forta irationala te-ar impinge sa accepti lumea din tine asa cum este ea.

Inerent modul in care te vei raporta la partener va fi modul in care iti simti propria lume. Iar "simti" nu se refera la ceea ce stii deja despre tine ci in ansamblu la toate nivelurile fiintei tale - unele lucruri le stii (le gandesti), altele le simti / intuiesti iar la unele ai un acces asociat ca si cum ar fi treceri rapide de ganduri, intuitii, senzatia de cunoscut sau in vis.

Relatia cu partenerul este relatia cu lumea ta interioara, cu lumea pe care ai avut-o si pe care o simti ca fiind definitorie.

Intr-o societate care cauta sa fie cat mai concreta s-a nascut urmatoarea schema destul de psihologizanta: "partenerul pentru a fi compatibil este necesar sa fie asa cum este tatal tau". Inerent, confuzia se naste din faptul ca parintii sunt persoane centrale, interioare, care te insotesc in intreaga ta existenta, ca urmare ele sunt o latura importanta a relatiei tale cu copilaria.