Frangerea inimii, o cale de-a o deschide

O relatie care are o anumita profunzime si intensitate ne va strapunge inevitabil scutul de aparare, expunandu-ne cele mai delicate si sensibile locuri, facandu-ne sa ne simtim vulnerabili la propriu, "usor de ranit". Sa iubim inseamna, din acesta perspectiva sa ne deschidem inima catre suferinta. Visul iubirii ne face sa credem ca ceva este in neregula cu o relatie daca ne provoaca durere.

Incercand insa sa evitam ranile din dragoste, nu facem decat sa cream si o suferinta indelungata. Vom inceta sa ne deschidem complet si asta ne va impiedica sa stabilim vreodata o legatura profund satisfacatoare. In functie de cum ne raportam la suferinta din iubire, ea poate conduce intr-una din doua directii opuse. Daca o privim ca pe o amenintare, ceva ce vrem sa evitam cu orice pret, vom incerca sa o acoperim cu petice, sa o tinem ascunsa.

Dupa o vreme insa, peticele asumate ne astupa sensibilitatea si capacitatea de a iubi liber. Daca nu suportam durerea pe care o presupune vulnerabilitatea in fata altei persoane, ne pierdem inima sau inima ni se impietreste, ceea ce blocheaza fluxul energetic dintre noi. Daca invatam sa ne folosim de suferinta, ea poate deveni un ajutor inestimabil si o calauza pe calea noastra de evolutie.

Ea expune si ne orienteaza atentia spre locuri din interiorul nostru care sunt inchise, contactate si pe jumatate adormite. Daca ma pot misca mai fluid in compania durerii, mecanismele mele de aparare rigide incep sa se dizolve si devin tot mai permeabil la efectul de trezire a iubirii. Iar cand ies imi las partenerul sa-mi vada suferinta, in loc sa o ascund transformand-o intr-o rana plina de puroi care otraveste relatia, nivelul de intimitate dintre noi creste.

Desigur, nimeni nu vrea sa simta durerea. Ca sa devii un razboinic al inimii - unul dispus sa riste sa fie ranit in serviciul iubirii - trebuie sa fii capabil sa folosesti suferinta pe care o aduce inevitabil o relatie.

Dezamagirea ca treapta a caii

Incurajand iluzii de fericire si siguranta nesfarsita, visul iubirii pregateste terenul pentru soc si dezamagire atunci cand coboram pe pamant si intalnim durerea si dificultatea implicate in crearea unei relatii satisfacatoare. Cand aceste asteptari nu sunt implinite, e usor sa devenim cinici si descurajati fata de noi insine, de celalalt sex sau fata de iubirea insasi.

In momentele in care relatiile nu se ridica la inaltimea viselor noastre marete si ne izbim de pamant, e posibil ca viata sa ne faca un dar - incercand sa ne trezeasca. Dezamagirea - recunoasterea faptului ca realitatea nu se potiveste cu fanteziile - este o parte inevitabila si importanta a caii iubirii. Punandu-ne in contact cu realitatea, ne poate deschide ochii catre adevarul situatiei noastre si ne poate ajuta sa ne miscam in directii mai sanatoase si mai pozitive.

Frangerea inimii

Toate relatiile trec prin momente cand suntem incapabili sa obtinem ce dorim sau sa rezolvam o disputa cu partenerul. Sau cand atingem puncte dureroase, urate sau contractate din noi insine sau din celalalt pe care nu le putem suporta. In realitate, toti avem apucaturi pe care partenerii nostrii intimi le vor gasi greu de acceptat, indiferent cat de fermecatori sau de evoluati am fi pe alte planuri. Chiar si in cele mai bune relatii, doua persoane nu se vor potrivi niciodata perfect.

Vor exista mereu muchii aspre si probleme care nu pot fi in intregime rezolvate. Cand simtim durerea acestei contradictii intre iubirea perfecta din suflet si obstacolele pana la realizarea ei completa in forma pamanteasca, inima i se frange si ramane larg deschisa. Dar acest lucru nici nu e atat de rau. Nu e rau deloc. Cand inima se deschide, suferim. Dar in acesta durere rezida deschiderea noastra fundamentala fata de viata.

Cand inima iese din carapacea de protectie pe care am construit-o in jurul ei si cand ne debarasam de imaginile ideale despre cum ar trebui sa fie o relatie, e posibil sa ne simtim goi. Adevarul este ca nu avem controlul suprem asupra a ceea ce ni se intampla in viata. De aceea, sa ne simtim goi si vulnerabili inseamana sa fim in contact direct cu realitatea.

In compania durerii

Cum ne putem deschide fata de durerea pe care o simtim cand realitatea ne zdrobeste brusc cele mai dragi sperante sau cand partenerul nostru nu ne ofera ce dorim? Adesea devenim insensibili, ca sa nu mai trebuiasca sa simtim durerea dezamagirii sau o induram pasiv. Dar niciodata nu obtinem prea multe incercand sa ne ignoram durerea sau suportand-o cu stoic.

Trebuie sa gasim forta interioara care sa ne perimita sa traim cu durerea intr-un fel mai activ. Toti aveam aceasta capacitate; trebuie doar sa o trezim. Daca putem trai durerea constient, ne poate fi de mare folos pe calea noastra. Cand ne confruntam cu durerea intensa, de multe ori ajuta sa petrecem un timp facandu-i loc, lasand-o sa existe "stand la marginea ei" si cercetand-o.

Pentru ca deschiderea fata de durere poate sa ne insapaimante, sa vorbim despre ea cu o persoana draga sau de incredere ne poate ajuta sa intram in contact cu ea. Pe masura ce ne simtim tot mai comod in compania durerii noastre, o putem lasa sa ne atinga mai direct.

Misterul iubirii

Cruditatea inimii frante si deschise din momentele de dezamagire este forta transformatoare in alchimia iubirii. Cand ne lasam inima sa se franga si sa se deschida, o anumita dulceata incepe sa curga din nou, ca nectarul. Lasand inima sa se franga si sa se deschida, devenim constienti de misterul iubirii- de faptul ca nu ne putem impiedica sa iubim pe altii, indiferent de durerea pe care ne-o provoaca, pentru niciun motiv decat ca ne misca si ne ating in moduri pe care nu le intelegem in intregime.

Intr-adevar, daca cei pe care ii iubim s-ar potrivi perfect cu idealurile din visele noastre, nu ne-ar atinge atat de profund. Ce iubim nu e doar fiinta lor pura, ci si lupta inimii lor cu toate obstacolele din calea exprimarii si depline si radiante.

Desi imperfectiunile lor ne provoaca suferinta, ei ofera in acelasi timp iubirii noastre un punct de sprijin, o priza, ceva cu care sa lucram. E ca si cum inima noastra ar vrea sa se alieze cu inima celor pe care ii iubim si sa le dea putere in lupta de a-si da seama de maretia fiintei lor, dincolo de toate defectele pe care le vedem in ei.

Astfel, la fel cum pietrele dintr-un parau amplifica forta apei care le loveste, obstacolele din calea iubirii perfecte ne pot ajuta sa realizam puterea capacitatii noastre de a iubi. Ele ne obliga inima sa se extinda ca sa poate imbratisa tot ceea ce suntem. Iar asta, mai degraba decat gasirea relatiei prefecte sau de a gasi pe cineva care sa ne ofere tot ce vrem, e ceea ce ne poate vindeca.