Diferenta de varsta o problema?

O luna, un an, cinci ani, zece ani ce diferenta de varsta poate fi considerata acceptabila intr-o relatie (la urma urmei in orice cuplu exista un decalaj cronologic) si cand devine aceasta o problema? Daca ar fi sa jucam sah mat dintr-o singura miscare am spune doar atat: o relatie are sanse de reusita cand se acorda mai multa atentie asemanarilor decat diferentelor.

Cu alte cuvinte, atunci cand cei doi ajung sa pretuiasca atat de mult ceea ce au in comun incat deosebirile dintre ei nu numai ca devin torelabile dar chiar ii ajuta sa se cunoasca si sa comunice mai bine. (Atentie deci: nu incercati sa stergeti diferentele; mai intelept este sa le acceptati si sa va folositi de ele in asa fel incat sa puteti construi ceva impreuna). De regula, cand ambii parteneri sunt suficient de maturi si de echilibrati in plan afectiv, pentru a stabili o comunicare de tip adult-adult, diferenta lor de varsta nu creeaza dificultati.

Inseamna ca ei se accepta reciproc asa cum sunt si decid sa se bucure cat mai mult de ceea ce ii uneste. Tendinta de a pune impasul unei relatii pe seama incompatibilitatii legate de varsta ascunde cel mai frecvent o configuratie gresita a legaturii in sine. Aceste cupluri functioneaza asimetric, dupa modelul parinte-copil, intre parteneri dezvoltandu-se o relatie de dependenta, care in timp devine tensionata, plina de insatisfactii si resentimente.

In loc sa-i uneasca tocmai autonomia pe care si-o recunosc unul altuia, cei doi sunt legati prin incapacitatea de a-si rezolva propriile conflicte, de a-si gasi centrul de greutate in sine. In astfel de relatii, unul da si celalalt primeste, iar dragostea este inlocuita de jocurile diabolice ale puterii. De multe ori, partenerul mai varstnic isi aroga in numele experientei acumulate in timp dreptul de a-l dirija si controla pe celalalt; el stie ce e bine si ce e rau, are intotdeauna dreptate (si dreptul de a hotari pentru amandoi) incat orice incercare de a-i opune rezistenta esueaza.

Pentru aceste persoane, indragostite de propria putere, este indispensabil sa stie ca ceilalti au nevoie de ele si ca nu le este constestata autoritatea. De aceea, isi aleg ca parteneri de viata indivizi mai tineri, vulnerabili, care nu se descurca singuri si fata de care pot sa-si exercite dominatia. La randul sau, partenerul "slab" este multumit ca a gasit pe cineva dispus "sa-l duca in spate", complacandu-se intr-o atitudine pasiva si obedienta.

Un scenariu relativ curent este urmatorul: El mai "copt" s-a obisnuit sa fie stapanul care dispune dupa propria vrere de cei din jur. Ca sa-si confirme puterea si sa creasca in propriii ochi, se ataseaza de o femeie imatura, cu o stima de sine foarte scazuta, aflata ea insasi in cautarea unui "parinte" ocrotitor. Convinsa ca nu s-ar fi descurcat singura, Ea se felicita ca a intalnit in sfarsit "salvatorul" care sa-i poarte de grija.

Dupa un timp insa, va descoperi ca pretul acestei alegeri este un control nemasurat din partea sotului, ce o trateaza intotdeauna ca pe un copil, si deci pierderea oricarei sanse de a evolua. Relatia lor nu decurge ca intre doi adulti de varste diferite, capabili de a se intelege si respecta reciproc, ci este conditionata de supunere, de asimetria rolurilor in cuplu. Este evident ca esecul relationarii a facut vizibila diferenta de varsta si nu invers. Cand exista sentimente puternice si dorinta de a-l intalni pe celalalt in unicitatea sa, cativa ani in plus sau in minus nu conteaza. Inainte de orice, batranul Cronos respecta relatiile autentice!