Cum iti rezolvi problemele?

Oamenii, cand se lovesc de o problema, cauta solutii, solutii clare, simple, eficiente. Ce sa fac daca sotul meu ma insala, ce sa fac pentru a comunica mai mult cu el, sotul meu nu imi spune ce-l framanta... Toate acestea, in momentul in care sunt receptate ca o problema, ca un simptom al unui lucru care nu functioneaza, sunt duse pe planul unui lucru de facut, a ceva de rezolvat, care seamana cu oricare alta problema.

Totusi, in aceasta situatie, lucrurile sunt mai complicate. Pentru a vorbi despre o problema, este necesar sa vorbim despre ceva rational - "Stiu ca exista o problema" pare sa fie motto-ul sub care functioneaza posibilitatea rezolvarii ca atare.

Sa luam un exemplu legat de "bucatarie". "In bucatarie nu mai exista ulei". Intr-un mod rational, vorbim despre solutia la aceasta problema - sa mergi sa cumperi ulei. Acum intram intr-o schema partial automatizata, partial constientizata, in care se merge dupa ulei la magazinul cel mai apropiat.

Situatia nu lasa o amintire, nu este ceva care merita atentia nimanui. Este un simplu act de rezolvare a unei probleme. Dar daca stii ca nu este ulei in bucatarie, insa resimti asta ca o incapacitate a partenerului de a avea grija de tine?...

In acest context, mintea nu mai este capabila sa se indrepte spre o solutie de tip "sa mergi sa cumperi" si incepe sa creeze o stare interioara suficient de puternica, in care afectele domina. Simti incapacitatea acestuia, starea interioara din punct de vedere emotional creste si conduce la o "infuriere" care face o persoana incapabila sa fie situata in realitatea momentului.

Dar mai exista si un alt mod de functionare - constati ca nu mai exista ulei si simti o stare de blocaj psihologic, o stare de panica inexplicabila la momentul respectiv. Nu este foarte mult legat de ceea ce simti, ci mai mult de ceea ce este dincolo de tine.

Poti sa asociezi inerent cu pericolele care exista in afara, te gandesti ca este un pericol, nu stii exact unde, uleiul si bucataria pot sa fie asociate, de exemplu, cu bucataria familiei tale unde ai simtit suferinta, unde mama iti explica cat de "rau" este tata.

Nu sunt amintiri sau stari care iti ocupa campul central, nu te gandesti la ele, poate, cel mult, sa treaca ca o unda greu sesizabila, insa exista un ceva care le permite sa traiasca, sa functioneze in tine. Pentru ca acest lucru sa se petreaca la un nivel perceptibil, este necesar ca starea care apare, reactia ta sa fie suficient de sesizabila.

In mod firesc, nu vezi nici o legatura intre starea ta si ceea ce se intampla, ceea ce da momentului un aspect care iti poate parea ciudat. Pe undeva exista o legatura cu ceva, dar aceasta legatura nu poate sa fie vazuta si, ca urmare, pare un proces inexplicabil.

In sedintele de psihoterapie, apare deseori acest "Nu inteleg ce mi se intampla". Evident ca, daca situatia apare astfel, nu mai poate sa fie vorba despre o centrare pe o problema simpla, ci campul psihologic este ocupat de simptomul actual si, implicit, de ceea ce il determina. Campul constient este ocupat de gestionarea starii proprii, in timp ce procesele inconstiente si emotionale sunt conduse spre cauzele care au determinat situatia.

Evident ca situatia si exemplele alese cuprind un grad de exagerare. Dar aceste procese se produc oricum, indiferent de situatia in care suntem.

Sa vedem in ce situatie suntem atunci cand simtim ca problema cu partenerul este suficient de puternica si receptata ca un simptom al unei situatii suficient de complexe.

Sa luam ca exemplu situatia in care tu constati urmatorul lucru: "Am senzatia ca imi pierd vremea, el ma va insela mereu, iar eu voi fi o persoana care mereu va simti gelozie." - acesta ar putea sa fie un joc de tipul celor mentionate in articolul anterior. Starea de gelozie sau de receptare a geloziei partenerului este adeseori o problema pentru cupluri. Nu vreau sa ma axez pe acest simptom, ci doar sa-l folosesc pentru a intelege ceea ce este de facut sau de ce nu putem sa facem ceva.

Avansez ipoteza ca aceasta situatie poate sa fie asezata mai curand la nivel emotional si inconstient decat la nivel rational. Intr-un mod rational, ar fi simplu, nu-mi ramane decat sa aduc un material pe care pot sa-l inteleg si pot sa lucrez cu el, de tipul "Ma insala", "Nu-mi place asta", si urmeaza sa fac ceva.

Ar fi situatia similara cu cea in care cumperi uleiul. Dar aceasta solutie este utopica, pentru ca starea de gelozie si starea de ratiune nu sunt stari care functioneaza impreuna intr-un mod potrivit. Ca urmare, probabilitatea de a ne situa intr-un plan rational, simplu este situata la nivel zero.

A te raporta la aceasta situatie, la partener, la actul in sine, la absenta lui de acasa sunt stari care tin de ceea ce simti, de emotiile tale. Dar apar deseori si stari care nu pot sa fie explicate doar prin intalnirea directa cu aceste "obiecte". Aceste stari pot sa fie de tipul "Deseori ma simt vinovat ca...", aceste stari se asociaza simplu cu continuturi din noi care fac parte din universul nostru psihologic si la care ajungem mai greu.

Ceea ce receptam este starea - vinovatia, in acest caz - si nu neaparat ceea ce determina aceasta stare. Cauzele nu par sa fie un material prea constient, ci mai curand unul "creat" constient pentru a oferi o explicatie cat de cat rationala, dar care nu rezolva situatia, ci doar o asaza intr-o stare de mentinere a echilibrului.

Este foarte productiv sa incerci sa rezolvi singur asemenea situatii? Poate fi considerat ca aceasta tendinta a unei persoane de a-si rezolva singura problemele este din start condamnata la incapacitate, deoarece este frivol sa iti imaginezi ca poti sa tratezi relatia cu partenerul doar in virtutea ratiunii tale, facand abstractie de ceea ce simti si ceea ce este inconstient in tine.

Implicatia emotiilor impulsive si a pulsiunilor inconstiente refulate, negate, reprimate, diminueaza mult din starea de spontaneitate prin care o persoana poate sa rezolve o situatie cu care se intalneste si pe care simte nevoia sa o rezolve. Va urma!