Tudor Arghezi
Restituiri
N-au mai rămas prea multe de-nvins şi de ştiut. Şoseaua se strâmtează, cărările se-mbină. Le simţi apropiate din ce în ce mai mult, Ca spiţele din roată, crăpate de lumină. Ne-apropiem. Văzduhul miroase-a vechi prin noapte, Flori vechi răsar de-a pururi cu vechile lumini. Un abur slab se cerne, un cer spoit cu lapte, Departe, -n orizonturi,se naşte prin tulpini. E-o insulă? un munte? o apă? un deşert? De ce-ar sfârşi-n pustie călătoria noastră? Ne-a mai rămas s-ajungem, acolo, poate-un sfert Din calea străbătută, jos verde, sus albastră. Să ne oprim? Un cântec ne vine de la han. E vinul bun şi patul adânc şi tu eşti dulce. Şi-ai vrea, învăluită în părul tău bălan, Pe jaruri carnea noastră, de vie, să se culce. Nu.Mână crâncen, timpul tu sparge-l cu potcoava, S-apropiem vecia mai repede de noi. Păstrează-ţi sărutarea, ca florile otrava, Ca să o dăm ţărânii întreagă înapoi. |