Acasă » Fişiere » Poezii » Tudor Arghezi [ Adaugă o intrare nouă ]

Paza buna
12.02.2011, 13:15
Tudor Arghezi

Paza buna


S-a întors cercetătoarea
Să le spuie la surori
Că-i deschisă toata floarea
Şi câmpia, de cu zori.

Şi-au plecat aproape toate
La cules, cu mii si mii,
Lăsând vorbă la nepoate
Să-ngrijească de copii.

Căci muscoii si bondarii
Şi-alte neamuri de pădure,
Pe şoptite, ca tâlharii,
Umblau mierea să le-o fure.

Însă paza-n stupi e bună,
Că târziu, dupi apus,
Colo jos, subt stupi, la lună,
Ei zaceau cu burta-n sus.

(1954)

Categorie: Tudor Arghezi | Adăugat de: SanduDarii | Tag-uri: Poezii, Tudor Arghezi
Vizualizări: 843 | Descărcări: 0 | Rating: 0.0/0
Total comentarii : 0
avatar