Tudor Arghezi
Paradisul
-„Grădina se chemase Paradis şi Rai. Acolo totdeauna-i mai, Oftează Eva a pustiu, Când povesteşte, mai târziu, Copiilor ţinuţi în poală De câte ori îi culcă şi îi spală, Acolo anul ţine, fără greş, De la caise până la cireşi, De la cireşe până la caise. De două luni e anul pare-mi-se, Ba, mi se pare, nici de-atât. Nu-i viscol, ger şi timp urât, Doar poame bune, cu toptanul. Cât e grădina şi cât ţine anul. Un râu de miere şi un râu de lapte Se-mpreunau în miazănoapte. Şi am văzut şi altceva: Bomboane-n flori şi gârle de cafea. Zahăr movili şi cornuri mari cu mac, Stafide, nuci cu cozonac. Puneai o chiflă şi ieşeau o mie, Crescute câte cinci pe-o farfurie, Cu frişcă şi muiate în sirop, Cu rom o picătură ori un strop. Ziceai în gând şi, tăvi, nu mai ţin minte, Veneau pe fugă cu plăcinte, Frigări cu pui intrau pe uşi Aduse de băieţi şi de păpuşi. Peştii ieşeau, să întrebaţi pe tata, Din iazuri, la dorinţă, copţi de-a gata, Şi alegeai, pe sus, orice friptură, Şi se prăjea prin aer, pân’ la gură. Orice ai fi vrut şi jinduit Era de ajuns să fi râvnit. Tata mişca numai sprânceana Şi vinul alerga cu damigeana. Aşa era în Paradis. Păcat Că l-am pierdut şi nu am ascultat!”. |