Acasă » Fişiere » Poezii » Tudor Arghezi [ Adaugă o intrare nouă ]

Oseminte pierdute
12.02.2011, 13:20
Tudor Arghezi

Oseminte pierdute


Iubirea noastră a murit aici.
Tu frunză cazi, tu creangă te ridici.

Atât amar de ani e de atunci!
Glicină tu, florile-ţi arunci.

A mai venit de-atuncea să vă asculte,
Voi plopi adânci, cu voci şi şoapte multe?

Voi aţi rămas întorşi tot spre apus,
Voi creşteţi toţi de-a pururea în sus.

N-o mai zăriţi, din vârfuri, nicăieri?
Ştiţi voi ce vorbă este vorba "ieri”?

La poartă, umbr-aceluiaşi ştejar,
Mă rog, intrând de domnul grădinar.

Fântâna curge, ca şi-atunci, mereu,
Tu curgi, fântână, pe trecutul meu.

Şi toate sunt precum le-am cunoscut,
Rămase-aşa, ca dintr-un început.

I-am spus că vreau să caut un mormânt,
Pe care l-am săpat, de mult, cântând.

Şi mi-a răspuns că nu e în grădina lui.
E-adevărat. Nu este mormântul nimănui.

(1927)

Categorie: Tudor Arghezi | Adăugat de: SanduDarii | Tag-uri: Poezii, Tudor Arghezi
Vizualizări: 847 | Descărcări: 0 | Rating: 0.0/0
Total comentarii : 0
avatar